Speta Legea 10/2001. Decizia 118/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 118/
Ședința publică din 29 Mai 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu JUDECĂTOR 2: Mariana Stan
Judecător: - -
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile civile declarate de reclamanții, domiciliat în -,-, județul V și, domiciliat în -,-, -.B,.4, județul V și de pârâtele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str.-.-., nr.50, sector 1 și A, pentru Rm.V, cu sediul în Rm.V,-,.7,.1, județul V, împotriva sentinței civile nr.247 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2505/2005, venite spre rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns, apelanții-reclamanți și, asistați de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.237/2007, emisă de Baroul V, lipsă fiind reprezentanții apelanților-pârâți B și, precum și reprezentantul intimatului Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, raportul de expertiză, întocmit de expert
Avocat depune la dosarul cauzei confirmările de primire a raportului de expertiză, care fac dovada expedierii raportului de expertiză către instanță, S B și către și arată că nu are obiecțiuni de formulat la acesta. Apreciază că, în raport de publicația făcută în Monitorul Oficial al României nr.2067/2007, aflat în copie la fila 71 din dosar, nu se mai impune depunerea de către apelanta a relațiilor privind structura acționariatului, așa cum i s-a pus în vedere prin referatul întocmit la termenul anterior de judecată, respectiv 10 aprilie 2008. Arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra apelurilor.
Curtea, în raport de această precizare, constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat solicită respingerea apelului declarat de către intimați, pentru motivele expuse în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, solicită admiterea acestuia, aplicarea, în cauză, a dispozițiilor art.20 din Legea nr.10/2001 și restituirea în natură și a părții de imobil rămasă nerestituită, având în vedere faptul că acesta a fost preluat fără titlu, fără naționalizare sau expropriere și nici nu s-au acordat despăgubiri, situație ce nu a fost contestată de către pârâți. În consecință, statul a preluat imobilul în mod abuziv, situație reținută de către instanța de fond și, de asemenea, necontestată de către intimați. În cauză, s-a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art.27 din Legea nr.10/2001, fiind aplicabile dispozițiile art.20 și 21 din aceeași lege, în raport de modalitatea de preluare a imobilului. Pentru a se face aplicarea dispozițiilor art.27 și pentru a fi admisă excepția prevăzută la acest articol, trebuia să se rețină că preluarea proprietății s-a făcut cu titlu valabil. F
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelurilor civile de față, a reținut următoarele:
Constată că, prin contestația înregistrată la data de 13.12.2002, reclamanții și au solicitat în contradictoriu și cu MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, anularea deciziei nr.238/16.11.2004 emisă de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și obligarea acesteia și SA Râmnicu V la restituirea în natură a terenului de cca. 400 mp și a imobilului construcție - sifonărie - situat pe acesta, din localitatea, str. -, preluate în mod abuziv, iar în subsidiar să li se atribuie titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că sunt moștenitorii legali ai autoarei C, decedată la 03.11.1997, care la rândul său a fost singura moștenitoare a părinților săi, și, care au edificat împreună construcția pe terenul dobândit de bunica maternă.
S-a mai arătat că, prin notificarea nr.75/18.07.2001 reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate de la bunicii lor, notificare înaintată SA V, care a înaintat-o AVAS B, iar aceasta din urmă a respins greșit notificarea, prin decizia atacată, reținând că nu s-au făcut dovezile necesare privind dreptul de proprietate și calitatea de moștenitori a reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 188/2005, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, iar recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost soluționat prin decizia civilă nr.656/R/16.05.2005, prin care Curtea de APEL PITEȘTI a admis recursul reclamanților, a casat sentința și a trimis cauza spre soluționare la același tribunal.
Ulterior, reclamanții și-au precizat și completat contestația, solicitând în subsidiar să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent - despăgubiri pentru bunurile respective, conform art.1 al.1 și 2 din Legea nr.247/2005, formulând și două capete de cerere distincte privind constatarea nulității absolute a eventualelor acte de înstrăinare a imobilelor, precum și a convenției de privatizare SA Rm. V, capete de cerere care ulterior au fost disjunse și înaintate secției comerciale a aceluiași tribunal, pentru soluționare.
Prin sentința civilă nr.247/27.04.2006, Tribunalul Vâlceaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și excepția lipsei calității procesuale pasive a SA Rm. V, în ceea ce privește restituirea terenului de 136,16 mp, admițând această excepție invocată de aceeași pârâtă în ceea ce privește terenul de 65,69 mp și, în consecință, a admis contestația, a anulat decizia nr.238/16.11.2004 a AVAS B obligând-o pe aceasta să emită decizie privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în favoarea reclamanților cu privire la imobilele construcție și teren aferent ( suprafață construită) de 65,69 mp, în condițiile art.29 al.1 și 3 raportat la art.26 din Legea nr.10/2001.
Prin aceeași sentință, pârâta SA Rm. Vaf ost obligată să emită decizie privind restituirea în natură a imobilului -diferența de teren de 136,16 mp, iar pârâtele au fost obligate în subsidiar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei RON.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut în esență următoarele:
Excepția ridicată de Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată deoarece la data introducerii acțiunii, ținând cont că SA Rm. V, societate deținătoare a imobilelor notificate de către reclamanți era și este o societate privatizată după data de 1 ianuarie 1990, iar notificarea a fost îndrumată instituției publice implicate care a efectuat privatizarea AVAS erau incidente prevederile art.27 și urm. respectiv art.31 al.4 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, text nemodificat de Legea nr.247/2005,privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
La acea dată, conform art.31 al.4 din /1991 și potrivit normelor metodologice de aplicare unitară a acestui act normativ aprobate prin nr.HG498/18.04.2003, dacă persoana îndreptățită optează pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, cazul reclamanților. " va fi citat în cauză și Ministerul Finanțelor Publice".
Și în actuala reglementare a Legii 10/2001, conform art.8 al.3 persoana îndreptățită poate chema încă în judecată Statul -prin Ministerul Finanțelor Publice dacă nu a primit comunicare din partea primăriei notificate cu privire le elementele de identificare a unității deținătoare.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SA Rm. V s-a constatat că aceasta este admisibilă în parte și anume în ceea ce privește construcția și terenul aferent ce se află sub aceasta, în suprafață de 65,69 mp și este neîntemeiată în ceea ce privește diferența suprafeței de teren dovedită prin probele produse în dosar, după cum se va arăta în considerentele în analiza pe fond a acțiunii expuse în continuare.
Contrar afirmațiilor făcute de AVAS B și SA, reclamanții au justificat îndreptățirea acestora de a beneficia de prevederile Legii nr.10/2001, cu înscrisurile prezentate constând în acte de stare civilă, certificatele de moștenitor nr.786/1982, nr.132/1998 ( 9,10 ), actul de vânzare încheiat între vânzătorul și cumpărătoarea Fl., pentru terenul din pct. " La " ( ) în suprafață de 240 mp din anul 1930, act legalizat la Biroul Notarului Public Rm. V -, prin încheierea nr.11095/2005, nr.128/19.08.1943 și martorul Gh. ( 14 ) au dovedit că au vocație la reparația instituită de Legea nr.10/2001, aceștia fiind moștenitorii legali, în calitate de descendenți de gradul I ai defunctei C, decedată la 3.11.1997, cu ultimul domiciliu în,- A, județul V, singura moștenitoare a părinților săi, decedată la 7 ianuarie 1982 și., predecedat ( certificat de moștenitor nr.886/1971 al notariatului Județean V). Actul de vânzare din 1930 atestă că bunica petiționarilor, a dobândit terenul în litigiu, aceasta având însă o suprafață mai mică decât cea revendicată, prin cumpărare iar potrivit nr.128/1943 s-a autorizat " funcționarea fabricii de apă gazoasă și limonadă, - în localul nou clădit pe proprietatea" respectivă, la cererea soțului, cu mențiunea că această construcție a fost denumită de petenții în prezenta acțiune " sifonărie".
Martorul propus de reclamanți a confirmat că terenul cumpărat avea aproximativ 200 mp, că era negustor și în construcția pe care acesta a edificat-o în anul 1937 ( la care și martorul a participat efectiv ) se desfășurau diferite activități specifice: sifonărie, pielărie, vânzare de cereale și altele asemenea.
Prin răspunsurile date la interogatoriu la cererea petenților de la fila 110 dosar SA a confirmat că deține în prezent terenul și construcția ce fac obiectul notificării soluționate prin Decizia AVAS - B nr.238/2004, cu titlu de proprietar învederând că societatea s-a privatizat integral în anul 1997, nefiind de acord cu restituirea în natură a imobilelor.
Expertiza tehnică judiciară întocmită de expert ing. G, specialitatea topografie, cadastru, geodezie ( 118 -121) în urma aplicării pe teren a actelor a concluzionat că pe terenul indicat în actul de vânzare-cumpărare depus de reclamanți se găsește amplasată o construcție cu regimul de înălțime + parter identificată în anexa 1 la raport cu contur galben, însă pe total numai o suprafață de 201,85 mp identificată în schiță între punctele poate fi restituită în forma prevăzută de lege, întrucât o parte din teren se regăsește în de acces de la partea de nord și construită în apropierea imobilului.
Conform expertizei construcția notificată și terenul pe care aceasta se află (suprateran )reiese că are o suprafață utilă, deosebit de restul suprafeței de teren liber de construcții, care prin coroborarea făcută de instanță cu celelalte înscrisuri justificative ale proprietății prezentate de SA la filele 127 - 156 și 159 - 165 dosar, ce se ridică la 65,69 mp cu toate că în actul de preluare, respectiv decizia nr.5/6 iunie 1988, emisă de fostul Consiliu Popular al Județului V, fostei Mărfuri Industriale Rm. Vis -a transmis în administrare directă doar o suprafață de 48 mp - imobil din zid - cărămidă, prin inventarul nr.10062 ( 138 ). Cert este că abia ulterior în situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul SA ( 130 -131), act întocmit în vederea emiterii titlului de proprietate asupra terenurilor ( Titlu seria - nr.0084/14.12.1994 - denumit Certificat de Atestare a Dreptului de Proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Comerțului aflat la (fila 40), Unitatea nr.15 Chimice apare cu o suprafață construită de 65,69 mp, Unitatea nr.15 situată în -, str.-, județul V, nr.15, fiind înscrisă și în cartea funciară a localității respective, mai precis dreptul de proprietate a SA de la adresa respectivă -în baza Dispoziției nr.5/1988 ( conform extrasului de carte funciară nr.4130/19.04. 2001 al Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Rm. V de la fila 139 dosar ). Din situația unităților de desfacere cu amănuntul aparținând SA, anexă la Decizia nr.70/21.04.1993 a Consiliului Județean V ( 133 -135 dosar ) rezultă același lucru că " unitatea 15. - Chimice " dată în funcțiune în anul 1980, este aceeași cu cea revendicată de reclamanți și cea indicată ca atare în str. -, -, menționată în Declarația de impunere fiscală și celelalte înscrisuri prezentate în dosar.
Făcând distincțiile necesare, din ansamblul probelor administrate rezultă în mod cert că, deși SA, față de răspunsurile date le interogatoriu inițial aceasta pretinzând la data de 23 martie 2006 ( 166 verso) că întregul teren construcției este domeniu public, liber și nefolosit de unitatea ori de alte persoane, în realitate terenul și imobilul construcție solicitate prin notificare au suprafața de numai 201,85 mp, cum s-a stabilit prin expertiză și cum au precizat petenții prin apărător la aceeași dată, dar numai imobilul construcție și terenul de sub acesta, ca teren strict aferent acesteia fac parte din patrimoniul unității pârâte, pentru desfășurarea de activități comerciale, restul suprafeței de 136,16 mp ( din totalul de 201,85 mp) fiind folosită - tot ca teren aferent Unității nr.15 -, de către aceeași pârâtă.
Practic, pârâta, în calitate de deținătoare a diferenței de teren aferent de 136,16 mp, nu a produs nici un fel de dovezi cum că ar aparține domeniului public, aceasta fiind o contrazicere a susținerilor inițiale din răspunsul la interogatoriu.
În vechea reglementare a Legii 10/2001 ( art.27 al.1 și 2 ) dar și în prezent - art.29 al.1,3 prin raportare la art.26 din lege se dispune că " pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art.21 al.2, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate" -, măsurile reparatorii în echivalent fiind propuse de către instituția publică ce a efectuat privatizarea.
Prin urmare, în mod greșit AVAS Bar espins prin decizia nr.238/2004 integral notificarea nr.75/2001 cu care a fost investită, fiind vădit că în aplicarea textelor de lege premenționate aceasta avea obligația să emită o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite, reglementate de lege în forma modificată după adoptarea Legii nr.247/2005, cu privire la imobilul construcție și terenul aferent de sub aceasta în suprafață de 65,69 mp, imobil ce nu poate fi restituit în natură, dacă părțile nu ajung la o altă concluzie în derularea procedurii de soluționarea notificării.
Așa fiind, întrucât restul terenului notificat și dovedit în instanță de 136,16 mp este deținut de SA fără forme legale justificative, ca teren aferent aceleiași construcții, admițând excepția ridicată de SA cu privire la suprafața de 136,16 mp și admițând aceeași excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la imobil construcție + teren de 65,69 mp, față de considerentele mai sus expuse s-a admis contestația ( acțiunea ) reclamanților împotriva pârâților SA și AVAS B în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice (ultimul pârât menținut în cauză pentru opozabilitatea hotărârii ), în sensul că s-a dispus anularea decizieinr.238/2004 emisă de AVAS B, iar pe cale de consecință aceeași pârâtă a fost obligată să emită decizie în favoarea petenților pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, potrivit procedurii instituite de art.26 și urm. din Legea nr.10/2001, text modificat, actualizat, iar pârâta SA a fost obligată să emită, ca deținător, o decizie de restituire în natură a diferenței imobilului teren în suprafață de 136,16 mp, până la totalul de 201,85 mp, potrivit situației existente și probelor dosarului.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, reclamanții și cele două pârâte.
Prin apelul lor, reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că se impun, potrivit Legii nr.247/2005, restituirea în natură a imobilelor construcție și teren, pentru că numai așa se respectă dreptul lor de proprietate, iar în caz contrare se protejează interesele patrimoniale ale unei societăți comerciale care închiriază aceste imobile altor societăți.
Prin apelul său, pârâta SA Rm. Vac riticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că greșit a fost obligată la emiterea deciziei de restituire a imobilului teren de 136,16 mp, în condițiile în care situația de fapt reținută de prima instanță este greșită, deoarece răspunsul pârâtei la interogatoriu, care nu a fost dezvoltat, nu este concludent și mai mult decât atât, acest răspuns este contrazis de actele administrate în cauză.
S-a mai arătat că diferența de teren de 136,16 mp identificată de expert, a fost și este liberă, pârâta nefolosind-o, fiind teren viran, care nu a fost inclus în titlul de proprietate eliberat pârâtei.
Prin apelul său pârâta AVAS Bac riticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, în cauză, competența materială de soluționare revenea Tribunalului Municipiului B, excepție ridicată și în fața instanței de fond, faptul că expertiza s-a efectuat fără citarea sa și fără comunicarea raportului de expertiză tehnică pârâtei, iar pe fond hotărârea atacată este legală și temeinică deoarece notificarea reclamanților nu a fost însoțită de actele doveditoare, iar emiterea unei decizii de restituire în lipsa acestor acte constituie infracțiune potrivit art.36 al.1 și 3 din Legea nr.10/2001.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, reclamanții au solicitat respingerea apelurilor formulate de către cele două pârâte ca nefondate.
Prin întâmpinarea sa AVAS Bas olicitat respingerea apelului formulat de către reclamanți ca nefondat motivat de lipsa calității procesuale pasive a pârâtei AVAS B față de capătul de cerere privind restituirea în natură a imobilelor solicitate.
Prin decizia civilă 170/A/2006 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI au fost respinse ca nefondate apelurile.
Apelul formulat de către reclamanți este nefondat față de dispozițiile art.27 al.1 din Legea nr.10/2001, inițială, care se regăsesc și în dispozițiile art.29 al.1 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, potrivit cărora, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere contractul de privatizare încheiat între pârâte, este cert că reclamanții, ca persoane îndreptățite, nu puteau beneficia de restituirea în natură a imobilelor solicitate prin notificare, respectiv construcție și terenul pe care este edificată aceasta.
Apelul formulat de către pârâta SA Rm. V este nefondat pentru că, față de apărarea formulată în cauză de către această pârâtă, în sensul că terenul în litigiu este domeniu public, de răspunsul acesteia la interogatoriu, de actele depuse și expertiza tehnică efectuată în cauză, instanța de apel a stabilit o situație de fapt corectă, prin interpretarea riguroasă a probelor administrate în cauză, potrivit considerentelor sentinței apelate.
Față de această situație de fapt și de notificarea formulată de reclamanți, rezultă că în mod corect a fost obligată pârâta la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului deținut de aceasta fără titlu.
Și apelul formulat de către pârâta AVAS B este nefondat.
Critica privind lipsa competenței materiale de soluționare a Tribunalului Vâlcea este inadmisibilă pentru că această excepție a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.656/R/16.05.2005 a Curții de APEL PITEȘTI, prin care s-a admis recursul petenților reclamanți împotriva sentinței civile nr.188/07.03.2005 a Tribunalului Vâlcea și s-a casat această sentință, respingându-se excepția necompetenței materiale invocată de pârâta AVAS B, trimițându-se cauza spre continuarea judecății la ribunalul Vâlcea.
Critica privind nulitatea raportului de expertiză efectuat în cauză este nefondată pentru că art.208 Cod procedură civilă nu reglementează o nulitate absolută, iar la următoarele termene de judecată, din 09.03.2006 și 23.03.2006, pârâta, care a fost legal citată nu a invocat această nulitate relativă a raportului de expertiză tehnică și nici nu a formulat obiecțiuni în cauză, astfel că nu se poate reține că acesteia i-a fost produsă o vătămare, în sensul art.105 Cod procedură civilă, care să nu poată fi înlăturată decât prin constatarea nulității expertizei efectuate în cauză și refacerea expertizei.
Și ultima critică privind legalitatea și temeinicia deciziei atacate este nefondată față de situația de fapt reținută corect de către instanța de fond, pe baza probelor și actelor administrate în cauză și față de dispozițiile art.26, 27 și 29 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs oți apelanții.
Reclamanții și au invocat ca prim motiv de recurs greșita aplicare a prevederilor art.27 alin.1 din Legea nr.10/2001 devenit art.29 alin.1 după modificarea și republicarea legii, susținând că sunt incidente dispozițiile art.9 alin.1 și ale art.20 alin.1 din aceeași lege.
În cadrul aceluiași motiv de recurs, încadrat în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, contestatorii au mai susținut că instanțele au greșit în ce privește individualizarea imobilelor, respectiv stabilirea regimului juridic al acestora anterior anului 2001.
Sub acest aspect au arătat că, deși prin dispoziția nr.5/1988 Direcția Comercială Vat ransmis în administrarea intimatei un imobil în suprafață de 48. situat în-, fără nici o justificare intimata pretinde drept de proprietate pentru 65,69. în condițiile în care chiar dispoziția în cauză nu are eficiență juridică în privința dreptului de proprietate deoarece a transferat numai folosința spațiului.
Pentru acest motiv de recurs contestatorii au solicitat casarea hotărârilor, iar pe fond admiterea contestației și restituirea în natură a întregului imobil, care, de altfel, nu este folosit de nimeni, fiind păstrat pentru eventuale speculații imobiliare.
Pentru un al doilea motiv de recurs, încadrat în cazul prevăzut de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, contestatorii au solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță în vederea completării raportului de expertiză tehnică.
Admițând ca ipoteză că numai o parte din imobil este restituibil în natură, contestatorii au arătat că hotărârile se bazează în exclusivitate pe raportul de expertiză tehnică efectuat în primă instanță, care însă nu justifică soluțiile adoptate.
Astfel, cu privire la suprafața construită a construcției instanțele au stabilit că este de 65,69. deși schița de la fila 161 atestă că aceasta este de 38,61.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat următoarele motive de recurs:
- prima instanță a respins nelegal excepția necompetenței sale teritoriale, competență care aparține Tribunalului București în raport cu entitatea deținătoare a imobilului, cu calitatea de emitent al deciziei atacate în justiție și cu prevederile art.24(8) din forma inițială a Legii nr.10/2001, art.24 alin.3 din aceeași lege, modificată prin Legea nr.247/2005, republicată și art.5 Cod procedură civilă; mai ales că, prin însăși decizia atacată a arătat contestatorilor competența Tribunalului București;
- în considerentele deciziei supuse recursului se face vorbire despre o hotărâre a Curții de Apel București, care nu a fost comunicată, astfel încât a fost încălcat dreptul său la apărare; de altfel, acea hotărâre nici nu are conținutul descris de instanța de apel;
- instanța de fond a analizat un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă, nefiind citată la facerea lucrării, care de altfel nici nu i-a fost comunicat, încălcându-se și sub acest aspect dreptul la apărare;
- anularea deciziei emisă de s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece contestatorii nu au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate pretins și ale calității lor de moștenitori ai foștilor proprietari, astfel că, în lipsa acestora, emiterea deciziei de restituire constituie infracțiune potrivit art.36 alin.(1) și (3) din Legea nr.10/2001, republicată.
Pentru cazul de recurs prevăzut de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la ribunalul București, iar pentru criticile corespunzătoare motivului prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea contestației.
Pârâta "" Râmnicu Vai nvocat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de apel în vederea suplimentării probatoriului, inclusiv prin refacerea expertizei tehnice sau facerea unei noi expertize.
Dezvoltând motivul de recurs, societatea recurentă a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă întrucât nu a stăruit, prin mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Astfel, contrar înscrisurilor depuse la dosar și pe baza unui raport de expertiză incomplet, limitat la identificarea imobilului și reprezentarea lui grafică, instanța a hotărât în sensul restituirii terenului în suprafață de 136,16. deși în realitate societatea nu deține decât 65,69.
Mai mult, au fost încălcate dispozițiile art.29 alin.1 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005 și republicată, potrivit cu care, pentru imobilul în litigiu, contestatorii nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, ci numai la despăgubiri în condițiile legii speciale.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, prin decizia nr.3545 din 3 mai 2007, admis recursurile, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de APEL PITEȘTI, reținând că nu sunt întemeiate criticile referitoare la competența teritorială.
Astfel, potrivit art.24(8) din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare la data investirii instanței (13 decembrie 2004), "competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare".
În concret, cel puțin o parte din imobilul în litigiu este deținut de "", al cărei sediu este situat în Râmnicu V, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Vâlcea.
Motivul de recurs încadrat de contestatorii în reglementarea art.304 pct. 7 Cod procedură civilă nu poate fi primit, deoarece dezvoltarea acestuia excede ipotezelor avute în vedere prin lege, anume lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea recurată ori existența de motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
S-a reținut a fi fondat motivul de recurs prin care a susținut că au fost încălcate prevederile legii privind administrarea dovezilor.
În scopul stabilirii faptelor și aplicării corecte a legii, prima instanță a încuviințat și ordonat întocmirea unei expertize, din conținutul căreia rezultă doar că "expertiza s-a desfășurat în prezența reclamanților și a reprezentanților "" Râmnicu V", fără a se face vreo mențiune cu privire la citarea ca parte în proces.
Ori, potrivit art.208 (1) Cod procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire alăturată lucrării expertului.
Așadar, confirmând soluția dată cauzei în primă instanță, instanța de apel a confirmat o stare de fapt relevată, printre altele, printr-o probă nulă în înțelesul art.105 (2) Cod procedură civilă, contestată sub aspectul conținutului său de către toate părțile din proces.
Pentru aceste considerente, recursurile au fost admise, hotărârea atacată casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de apel, pentru refacerea expertizei în condiții de deplină legalitate, stabilindu-i obiective care să răspundă și criticilor de fond aduse de către părți raportului de expertiză deja efectuat.
În rejudecare, cu respectarea prevederilor art.315 Cod procedură civilă, instanța de trimitere a suplimentat probatoriul dispunând efectuarea unei expertize tehnice în condițiile art. 208 cod procedură civilă.
Se impune a fi analizată cu prioritate situația juridica a imobilului solicitat, în raport de care se va stabili norma juridică aplicabilă în speță.
Instanța de fond, a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 65,69 mp. reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.27 din Legea 10/2001, soluție criticată de apelanții reclamanți, care au apreciat că este posibilă restituirea in natură, dispozițiile aplicabile in prezenta cauză fiind cele menționate in art. 20 și nu art. 27 din Legea nr. 10/2001.
art.27 din Legea nr.10/2001 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul evidențierii ei în patrimoniul unei societăți privatizate cu respectarea dispozițiilor legale. În ipoteza în care se constată că doar una din aceste condiții a fost îndeplinită, procedura acordării măsurilor reparatorii este guvernată de dispozițiile art. 20 din lege, (în prezent art.21) deoarece art.27 este de strictă interpretare.
În cauza de față este de necontestat ca unitatea deținătoare este privatizată, însă, in ansamblul probator administrat în cauză, nu rezultă modalitatea în care imobilul a cărui restituire se solicită a fost preluat de către stat. În aceste condiții instanța constată că deposedarea proprietarilor s-a făcut în perioada de referință a legii speciale aplicabile în materie și, în consecință, sunt incidente dispozițiile art.1 și 21 din Legea nr.10/2001, în raport de care preluarea este abuzivă și se impune restituirea în natură.
Prin urmare, nefiind vorba despre un imobil preluat cu titlu valabil, art. 27 din Legea nr.10/2001 nu este incident chiar dacă bunul se află în evidențele unității deținătoare privatizate conform cerințelor legale.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate abuziv se restituie în natură persoanei îndreptățite dacă erau deținute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul era acționar ori acționar majoritar.
Pe cale de consecință, cum reclamanții au parcurs procedura instituită de art.20 și 21 din Legea nr.10/2001, aceștia au dreptul la restituirea în natură a imobilului preluat abuziv și, în consecință, apelul este privit ca fondat și va fi admis ca atare în temeiul art.296 Cod procedură civilă, urmând a fi schimbată în parte sentința în sensul obligării pârâtei societate comercială la restituirea în natură a construcției și terenului pe care aceasta este amplasată în suprafață de 65,69 mp.
Totodată, pentru aceleași considerente este privit ca întemeiat apelul formulat de față de care urmează a fi respinsă acțiunea, constatând că această pârâtă nu mai are, față de soluția adoptată, calitate procesuală pasivă.
Excepția necompetenței teritoriale invocată de aceeași apelantă, este inadmisibilă, întrucât, aceasta a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.656/R/16.05.2005 a Curții de APEL PITEȘTI.
Prin refacerea lucrării tehnice dispusă în cauză, cu respectarea dispozițiilor art.315 și 208 Cod procedură civilă, s-a răspuns și celorlalte critici formulate de același apelant.
Față de statuările instanței de apel cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.20 (21) din Legea nr.10/2001, apelul formulat de "" se privește ca nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul acelorași dispoziții legale.
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
Văzând cererea contestatorilor, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând ca apelanta "" a căzut în pretențiuni, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 651.70 lei către recurenții-reclamanți și .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanții, domiciliat în -,-, județul V și, domiciliat în -,-, -.1,.B,.4, județul V, împotriva sentinței civile nr.247 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2505/2005, intimat fiind pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector nr.5.
Schimbă în parte sentința, în sensul că obligă pe pârâta "" () să restituie în natură construcția și terenul pe care aceasta este amplasată, în suprafață de 65,69.
Admite apelul formulat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str.-.-. nr.50, sector 1, împotriva aceleiași sentințe civile, nr.247 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2505/2005 și respinge acțiunea față de această pârâtă, constatând că nu mai are calitate procesuală pasivă.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de pârâta "", pentru "" Râmnicu, cu sediul în Râmnicu V,-,.7,.1, județul V, împotriva aceleiași sentințe civile, nr.247 din 27 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.2505/2005.
Obligă pe recurenta-pârâtă "", pentru "" Râmnicu, să plătească suma de 651,70 lei cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți și .
Definitivă.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 mai 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
9 ex./27.06.2008
Jud.fond:
Președinte:Florinița CiorăscuJudecători:Florinița Ciorăscu, Mariana Stan
