Speta Legea 10/2001. Decizia 118/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 118/Ap
Ședința publică de la 26 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat deintimatul MUNICIPIUL B PRIN PRIMARîmpotriva sentinței civile nr.186/S din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2009, când instanța a rămas în pronunțare, conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 26 octombrie 2009.
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 186/2009 a Tribunalului Brașov, a fost admisă în parte contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul, domiciliat în B, bd. - - nr. 46,. 123,. B,. 14, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL B prin Primar, și în consecință:
S-a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 11019/24.05.2007 emisă de intimat, respectiv în ceea ce privește modalitatea de restituire în echivalent a imobilului ce a aparținut autorilor contestatorului, înscris în 26737 B, nr. top. 8782/1/c/1/4 - teren de 432 mp.
A fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziție motivată prin care să propună contestatorului acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul identificat mai sus, prin compensare cu suprafața de 419 mp înscrisă în 9480 B, nr. top. noi, rezultate în urma dezmembrării, 2091/1/2 și 2091/1/3, astfel cum acestea au fost identificate și formate prin raportul de expertiză tehnică nr. -/2009 întocmit de expertul, completat prin răspunsul la obiecțiuni având același număr, din data de 11.05.2009.
S-a respins cererea contestatorului privind anularea integrală a dispoziției atacate și acordarea în compensare a imobilului teren cu nr. top. nou 2091/1/4, format prin dezmembrarea menționată mai sus.
A fost obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 3200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată sub nr. 293/12.12.2001 la Biroul Executorului Judecătoresc, notificatorul s-a adresat Prefecturii Județului B, solicitând restituirea în natură sau prin compensare cu un alt teren intravilan, de aceeași categorie cu imobilul ce a aparținut antecesorilor săi și, înscris în 26737 B, nr. top. 8782/1/c/1/4/1, în suprafață de 432 mp, care a fost preluat de Statul Român în anul 1973.
În legătură cu acest teren, notificatorul a arătat că acesta este parțial liber, dar folosit ca zonă de acces la un bloc.
A mai arătat că este singurul moștenitor al defuncților săi părinți, întrucât fratele său - a renunțat la moștenirea de pe urma părinților, iar la finele cererii a arătat că solicită, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de teren intravilan în altă zonă, de aceeași categorie cu cel preluat.
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că, și în situația contestatorului, care se încadrează în prevederile art. 11 alin. 4 din lege, în sensul că imobilul expropriat este afectat în totalitate de detalii de sistematizare, după cum rezultă probele arătate mai sus și din evidențele urbanistice ale intimatului (care a recunoscut acest fapt și prin dispoziția adoptată), măsurile reparatorii prin echivalent pot îmbrăca una dintre formele prevăzute la alin. 8, respectiv pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Atât din interpretarea gramaticală a textului de lege, cât și din economia întregului act normativ, bazat pe principiul reparării integrale a prejudiciului, rezultă că notificatorul este îndreptățit să își exprime acordul cu privire la măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de lege, în sensul de a opta pentru una sau alta dintre acestea.
Faptul că terenul solicitat la schimb de către contestator nu figurează între cele puse la dispoziția Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 spre a fi atribuite în compensare nu este de natură a împiedica adoptarea acestei măsuri reparatorii, deoarece nici Legea nr. 10/2001 și nici nr.OUG 209/2005, care instituie obligația primarilor sau, după caz, a conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor de a afișa lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare, nu restricționează posibilitatea de a fi acordate în compensare și alte bunuri sau servicii decât cele afișate, câtă vreme astfel nu se încalcă nici o dispoziție legală imperativă, bunul respectiv există și este proprietatea unității deținătoare, iar în această modalitate este atinsă finalitatea reparatorie prevăzută de lege.
Instanța a apreciat totodată că, în condițiile în care imobilul preluat nu mai poate fi restituit în natură, modalitatea de restituire solicitată de contestator este cea mai echitabilă, scopul reparatoriu al legii fiind îndeplinit în cea mai mare măsură, spre deosebire de modalitatea restituirii în echivalent în condițiile legii speciale, respectiv prin titluri de despăgubire, titluri cu privire la care s-a stabilit și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Togănel și Grădinaru contra României) că nu reprezintă o modalitate de restituire efectivă și echitabilă.
În speță, se constată că terenul solicitat de contestator la schimb este proprietatea tabulară a Statului Român, așa cum rezultă din cartea funciară, iar potrivit adeverinței eliberate de Primăria Municipiului B (fila 130 din dosar) acesta nu face obiectul vreunei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 sau al vreunui proces, fiind așadar îndeplinite condițiile pentru a putea fi atribuit la schimb.
Astfel, s- reținut că contestatorul a identificat o parcelă de teren situată în B, str. -. - nr. 9, înscrisă în 9480 B, nr. top. 2091/1, reprezentând curte și grădină aferente unei construcții cu două apartamente (din care unul este proprietatea soției contestatorului și a mamei acesteia), din care pot fi dezmembrate parcele care să corespundă valoric terenului preluat de Stat, în cauză fiind întocmită, în acest scop, o expertiză topografică realizată de expertul.
Astfel, expertul a procedat la determinarea unor parcele de teren, identificate cu nr. top. noi 2091/1/2, 2091/1/3 și 2091/1/4, a evaluat aceste parcele, a întocmit tabelul de dezmembrare corespunzător și a figurat grafic situația nou creată.
Analizând propunerea formulată de expert, instanța a constatat că aceasta este numai în parte admisibilă, respectiv în ceea ce privește parcelele cu nr. top. noi 2091/1/2 și 2091/1/3, reprezentate grafic în planul de amplasament și delimitare de la fila 223 din dosar.
Chiar dacă parcela cu nr. top. nou 2091/1/4 provine tot din terenul proprietatea Statului Român, iar între părțile de uz comun ale imobilului construcție figurează, astfel cum rezultă din cartea funciară, doar terenul construit cu nr. top. 2091/II, de 62,10 mp (suprafața reală fiind mai mare), fundațiile, zidurile, fațada, șarpanta, învelitoarea, accesul în subsol, poarta de acces, împrejmuirea și branșamentele instalațiilor de apă, canal, gaz, lumină electrică, iar nu și curtea ori grădina imobilului, se constată că această parcelă se situează în imediata vecinătate a imobilului construcție, respectiv lângă zidul din stânga al imobilului (privind dinspre strada -. -), pe această porțiune de teren făcându-se accesul în imobilul construcție, pe această latură a construcției aflându-se intrarea în imobil, atât pentru apartamentul aflat la parter, cât și pentru apartamentul situat la mansardă, după cum rezultă atât din planurile de situație întocmite de cu ocazia dezmembrării imobilului (filele 55 - verso și 56 din dosar).
Aceleași aspecte rezultă și din schița pe care contestatorul însuși a depus-o la Primăria Municipiului B, solicitând atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren în curtea imobilului din B, str. -. - nr. 9 (fila 46 din dosar), contestatorul cunoscând această împrejurare și figurând, pe schița pe care a depus-o, intrarea în curte, cu acces spre ambele apartamente, amplasată lângă zidul imobilului, pe porțiunea de teren corespunzătoare nr. top. nou 2091/1/4, creat prin dezmembrarea întocmită de expertul desemnat în cauză.
Totodată, prin modul său de amplasare, această porțiune de teren este necesară normalei folosințe a imobilului, inclusiv pentru situații de forță majoră sau de urgență, nefiind normal ca accesul la ambele apartamente să se facă pe terenul proprietatea altei persoane, chiar dacă este constituită o servitute de trecere, această stare de fapt putând genera eventuale situații litigioase ulterioare.
Mai mult, din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că expertul a identificat pe această suprafață de teren (lotul nr. 4) o construcție care nu figurează înscrisă în cartea funciară (potrivit concluziilor cuprinse în Capitolul III - Rezultatele expertizei tehnice, astfel că, în condițiile în care nu se cunoaște cine a edificat această construcție și care este situația juridică a acesteia, se impune ca parcela respectivă să rămână în proprietatea Statului Român, de asemenea în vederea evitării litigiilor ulterioare.
În raport cu cele ce preced, rezultă că măsura restituirii în echivalent, prin compensare cu un alt imobil, este legală și posibilă, fiind neîntemeiată reținerea intimatului, în cuprinsul dispoziției atacate, în sensul că nu ar dispune de imobile care să poată fi acordate ca măsură reparatorie prin echivalent.
Față de aceste considerente, în baza art. 11 alin. 4 și 8, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, Tribunalul a admis în parte contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatorul în contradictoriu cu intimatul Municipiul B prin Primar, și în consecință a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 11019/24.05.2007 emisă de intimat, respectiv în ceea ce privește modalitatea de restituire în echivalent a imobilului ce a aparținut autorilor contestatorului, înscris în 26737 B, nr. top. 8782/1/c/1/4 - teren de 432 mp, urmând a fi menținută partea din expozitivul dispoziției prin care s-a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, calitatea de proprietari și dreptul de proprietate al autorilor săi la data preluării și imposibilitatea restituirii în natură a imobilului ce a aparținut acestora.
În consecință, instanța a obligat intimatul să emită o nouă dispoziție motivată prin care să propună contestatorului acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul identificat mai sus, prin compensare cu suprafața de 419 mp înscrisă în 9480 B, nr. top. noi, rezultate în urma dezmembrării, 2091/1/2 și 2091/1/3, astfel cum acestea au fost identificate și formate prin raportul de expertiză tehnică nr. -/2009 întocmit de expertul, completat prin răspunsul la obiecțiuni având același număr, din data de 11.05.2009 și a respins cererea contestatorului privind anularea integrală a dispoziției atacate și acordarea în compensare a imobilului teren cu nr. top. nou 2091/1/4, format prin dezmembrarea menționată mai sus.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 3200 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care 2000 lei onorariu de expert și 1200 lei onorariu de avocat, potrivit chitanțelor doveditoare depuse la dosarul cauzei, având în vedere că, deși lucrarea de dezmembrare a fost întocmită numai pe parcursul procesului, intimatul a invocat ca motiv de respingere a cererii de restituire în echivalent prin compensare faptul că nu ar dispune de terenuri pentru a fi atribuite în compensare, deși această măsură era posibilă, astfel că necesitatea avansării acestor cheltuieli a fost generată de culpa intimatului.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat apel d e apelantul Municipiul B prin primar, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că în mod greșit instanța de fond a dat eficiență principiului restituirii în natură, câtă vreme dispozițiile legii 10/2001 nu restricționează posibilitatea de a fi acordate în compensare și alte bunuri sau servicii decât cele afișate. Se mai arată că instanța nu poate statua asupra măsurilor reparatorii ce se cuvin contestatoarelor în temeiul legii 10/2001 deoarece ar eluda dispozițiile imperative ale acesteia, care dau în sarcina entității investite, un astfel de atribut. Se mai arată în continuare că Primăria B, nu dispune de suficiente terenuri pentru a fi acordate tuturor notificatorilor care solicită respectiva măsură reparatorie. Terenul asupra căruia, instanța de judecată a dispus, nu face parte din imobilele determinate, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin 5 din legea 10/2001, prin HCL 432/2006 prin HCL 861/2008 și HCL 964/2008.
Sentința mai este criticată și pentru faptul că, în mod greșit a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat și de expert, întrucât toate înscrisurile doveditoare, inclusiv rapoartele de expertiză, se depun înainte de soluționarea notificării. Prin urmare, în mod greșit unitatea deținătoare a fost obligată să plătească aceste cheltuieli de judecată, ocazionate cu efectuarea raportului de expertiză, întrucât proba a fost administrată în fața instanței de judecată, iar părțile au datoria potrivit disp. art. 129 să probeze pretențiile și apărările.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că apelul este nefondat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe va fi păstrată, în baza disp. art. 296 pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a pronunțat o sentință legală și temeinică, procedând la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză precum și a practicii CEDO, în materie.
Scopul principal al legiuitorului la momentul apariției legii 10/2001, a fost acela al asigurării unei reparații juste și echitabile, persoanelor care au fost deposedate abuziv de bunurilor lor, de regimul totalitar. Ori în speța de față, instanța a arătat în cuprinsul considerentelor, suficient de amplu motivate, că terenul solicitat de notificator, în schimbul terenului de care a fost deposedat, se află în proprietatea Statului Român și în limitele dezmembrării efectuată de expert, poate fi atribuit în natură.
Chiar dacă acest teren, nu figurează în tabelele afișate de primar, privind bunurile disponibile ce pot fi acordate în compensare, atâta timp cât terenul există, iar în urma expertizei efectuate a fost dezmembrat, astfel încât să poată fi asigurată a bună folosire a acestuia, întrucât nu sunt încălcate dispoziții exprese care să interzică o astfel de compensare, în mod corect instanța de fond a admis contestația sub acest aspect.
Desigur că, la pronunțarea unei astfel de soluții, instanța a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că modalitatea ce mai echitabilă de restituire în echivalent, în condițiile legii speciale, este cea solicitată de notificator, asigurându-se astfel, pe deplin scopul și finalitatea legii.
Prin urmare criticile formulate în apel, potrivit cu care, este atribuția exclusivă a primarului de a stabili modalitatea de despăgubire, instanța apreciază că este nefondată și în consecință nu poate fi primită.
Referitor la cea de-a doua critică din apel, relativă la dispoziția instanței privind plata cheltuielilor de judecată de intimată, nici aceasta nu este fondată și în consecință nu poate fi primită.
Este adevărat că sarcina probei revine celui care face o propunere în fața instanței de judecată, potrivit disp. art. 1169 din codul civil, însă coroborând acest text de lege cu disp. art. 274 instanța poate dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în sarcina părții care a căzut în pretenții, lucru care s-a și realizat de altfel.
Ori argumentul invocat de apelantă, că expertiza trebuia efectuată în faza administrativă, și nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa, este lipsit de relevanță, atâta timp cât procesul a fost ocazionat ca urmare a nerezolvării favorabile a notificării formulată de contestatorul.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că apelul nu este întemeiat și în consecință va fi respins și sentința primei instanțe va fi păstrată ca legală și temeinică, cu aplicarea disp. art. 274 Cod procedură civilă privind cheltuielile de judecată din apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul Municipiul B prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 186/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 lei, în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 26 Octombrie 2009
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red NG 30.10.2009
Dact AG 13.11.2009 4 ex
Jud fond C
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Daniel Marius Cosma
