Speta Legea 10/2001. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 125 din 1 octombrie 2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 1 octombrie 2008
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu
- - - - judecător
GREFIER: - - -
La ordine a venit spre soluționare apelurile formulate de reclamantul, prin mandatar și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva sentinței civile nr.189 din 12.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.189 din 12 martie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosar nr- s-a respins excepția inadmisibilității contestației formulată de intimatul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ.
S-a respins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor -, și, invocată de contestatoarea .
S-a admis contestația, astfel cum a fost modificată, formulată de contestatorii, -, -, -, și împotriva Dispoziției din 20.02.2007 de respingere a Notificării înregistrate la Biroul Executorului Judecătoresc sub. nr. 251/2001, emisă de intimatul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor revendicate constând în construcția situată în mun. P N,-, și în terenul aferent de 1586 mp.
S-a stabilit că acești contestatori sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești acordate în condițiile legii speciale pentru aceste imobile, în cotă de 1/3 împreună pentru contestatorii, -, - și - și; în cotă de 1/3 pentru contestatoarea, și în cotă de 1/3 pentru contestatorul, acesta din urmă condiționat de restituirea sumei de 106.317.840 lei vechi reprezentând despăgubirile acordate prin Hotărârea nr. 98/03.12.1996 a fostei Comisii județene N pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 defunctei sale mame .
A fost obligat intimatul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție să înainteze Notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc sub. nr. 251/2001 împreună cu documentația aferentă Secretariatului General al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea determinării cuantumului despăgubirilor la care sunt îndreptățiți acești contestatori.
S-a respins contestația modificată cu privire la contestatorii -, și întrucât aceștia nu îndeplinesc cerințele art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată pentru a fi considerate persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv.
Au fost obligați intimații Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ să plătească contestatorilor, -, -, -, și suma de 1005,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr. 1228/C din 18.05.2005 (număr în format ECRIS -) contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimații Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ, obligarea acestora la restituirea în natură a imobilelor constituite din construcția situată în mun. P N,-, și din terenul aferent de aprox. 1600 mp, ce adăpostesc în prezent sediul celui de-al doilea pârât.
A mai solicitat ca, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, să i se acorde despăgubiri în echivalent estimate la suma de 250.000 Euro, precum și să se constate că imobilele au fost preluate de stat fără titlu valabil, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că are calitate de moștenitoare după autorul deposedat, astfel că este îndreptățită la restituirea imobilelor de mai sus, în natură și în subsidiar în echivalent, deoarece preluarea lor de către stat s-a făcut fără un titlu valabil.
Intimatul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a depus întâmpinare ( 40 - 44) în care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă, motivat de faptul că imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, al cărui regim juridic este reglementat de Legea nr. 10/2001, nu pot fi revendicate pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât, din analiza cererii de față și a Notificării nr. 251/10.08.2001 nu reiese dacă există o identitate între contestatoare, pe de o parte, și și, pe de altă parte, și nici dacă notificarea a fost făcută de în nume propriu ori și pentru ceilalți moștenitori.
Ulterior, contestatoarea a formulat mai multe precizări ale cererii sale cu privire la persoanele care au calitatea de contestatori ( 163, 260 - 268, 301 - 304) în sensul că a formulat-o atât în nume propriu, cât și în numele comoștenitorilor, -, -, -, depunând la dosar copia procurilor judiciare pentru dovedirea calității de reprezentant. Cu acest prilej a mai arătat că deși -, și, toți reprezentați de procuratorul -, nu au vocație succesorală la moștenirea autorului, deoarece atât prima dintre aceștia, cât și - - care este mama celorlalți doi - sunt renunțătoare la moștenirea tatălui lor -, nepotul autorului invocat, și de aceea nu au formulat nici personal, nici prin mandatar cerere de chemare în judecată.
În consecință, deși persoanele reprezentate de procuratorul - au fost trecute pe concept, apreciază că acestea nu au calitate procesuală activă.
De asemenea, întrucât prin Dispoziția din 20.02.2007 ( 242 - 246) intimatul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a respins Notificarea înregistrată la Biroul Executorului Judecătoresc sub. nr. 251/2001, cu motivarea că contestatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, a dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilelor revendicate și nici a dovezii privind preluarea acestora de către stat, au precizat și obiectul cererii în sensul contestării acestei dispoziții, cu menținerea capătului de cerere privind nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor revendicate și al celui privind plata cheltuielilor de judecată.
Analizând contestația din perspectiva probatoriului administrat, instanța a reținut în prealabil, referitor la excepția inadmisibilității contestației, următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate în baza Legii nr. 139/1940 "se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi", iar dispozițiile din alineatele următoare reglementează măsurile reparatorii în cazurile în care restituirea în natură nu mai este posibilă.
În consecință, Legea nr. 10/2001 constituie o reglementare cu caracter special ce oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv, ce înlătură de la aplicare reglementările anterioare, cu caracter general, întemeiate pe prevederile Codului civil. Reiese că acțiunile formulate de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a acesteia, sunt inadmisibile.
În speță, deși contestația a fost introdusă pe rolul instanței după acest moment, la 18.05.2005, nu a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, ceea ce atrage inadmisibilitatea ei în forma sa inițială. Dar, având în vedere că după emiterea Dispoziției din 20.02.2007 obiectul cererii a fost precizat, în sensul contestării acesteia, excepția rămâne fără obiect, pentru că procedura de contestare a actului de dispoziție al unității deținătoare a imobilului este prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Din acest motiv instanța a respins ca nefondată excepția privind inadmisibilitatea contestației.
În ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii proprietarii deposedați abuziv de imobilele lor precum și moștenitorii legali sau testamentari ai acestora.
Din Certificatul nr. 90.291/18.08.1991 eliberat de Direcția generală a Arhivelor Statului ( 13) reiese că autorul invocat, deținea în anul 1948 un număr de 5 imobile pe raza municipiului P N, între care și cel din str. - nr. 90 - în prezent-, astfel cum reiese din Adresa nr. 5307/18.03.2004 a Primăriei mun. PN( 17).
De asemenea, în Anexa la Decretul nr. 92/1952 figurează la nr. 87 ca fiind expropriat de un număr de 7 apartamente, între care și imobilul din str. - nr. 90 ( 101).
Ori, din prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată instanța reține că n absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive iar persoana individualizată în acesta este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Reiese că, în cauză, Anexa la Decretul nr. 92/1952 îndeplinește și rolul de înscris probator al dreptului de proprietate al autorului invocat asupra imobilului în discuție.
Deși în anexa de mai sus inițiala autorului contestatorilor este schimbată, respectiv "" în loc de "", că este vorba despre o greșeală materială reiese din coroborarea înscrierilor din acest act cu cele din Certificatul nr. 90.291/18.08.1991, unde se fac referiri la aceleași imobile, precum și din faptul că niciunul dintre acestea nu a fost revendicat de vreun moștenitor al unui pretins.
De asemenea, din actele de stare civilă depuse la dosar instanța reținut că, -, - și - sunt soția supraviețuitoare, respectiv copiii lui, care la rândul lui a fost nepotul autorului după fiica acestuia (căsătorită ), în timp ce, - și sunt soția supraviețuitoare, respectiv copiii lui -, un alt fiu al lui (căsătorită ). Cum a decedat la 11.10.2005, drepturile sale succesorale s-au transmis copiilor săi și.
Tot astfel, instanța a reținut că este nepoata autorului invocat după fiul acestuia, iar este nepot după, o altă fiică a autorului.
Având în vedere că acest autor a decedat la 19.11.1959 (conform Certificatului de deces de la fila 23), reiese că autorul a avut calitatea de proprietar al imobilului mun. P N,- (fostă - nr. 90) iar contestatorii - cu excepția lui și - au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, întrucât sunt moștenitori ai autorului abuziv deposedat.
Neîndeplinirea cerințelor pentru a avea această calitate de către contestatorii -, și reiese din prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, care au repus în termenul de acceptare a moștenirii - cu privire la imobilele preluate abuziv - numai pe succesibilii care nu au acceptat-o după data de 6 martie 1945, nu și pe succesibilii renunțători la moștenire.
Ori, din Certificatul de moștenitor nr. 67/07.05.1996 ( 69) reiese că contestatoarea - și sora sa - - care este mama contestatorilor și - au renunțat la moștenirea tatălui lor - care, așa cum s-a arătat mai sus, era la rândul său nepotul autorului invocat.
Dar, întrucât atât - cât și - figurează în Notificarea nr. 251/2001, aceasta nu o lipsește pe prima, nici pe moștenitorii celei de-a doua de calitatea procesuală activă necesară atacării dispoziției prin care această notificare a fost respinsă.
Pentru aceste considerente instanța a rspins ca nefondată excepția privind lipsa calității procesuale active a contestatorilor -, și.
În ce privește capătul din cererea contestatorilor privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilelor revendicate, din ansamblul prevederilor Legii nr. 10/2001 instanța a reținut că aceasta reprezintă de fapt o etapă preliminară și obligatorie în procedura de analizare a notificărilor, când se stabilește dacă notificatorul întrunește cerințele pentru a fi considerată "persoană îndreptățită" în înțelesul acestei legi. În acest scop trebuie să se verifice dacă preluarea imobilului se încadrează în prevederile art. 2 alin. 1 din lege, cu precizarea că art. 2 alin. 1 lit. califică ca fiind abuzivă naționalizarea imobilelor realizată în baza Decretului nr. 92/1950 iar potrivit art. 11 din lege preluarea se consideră a fi aprioric abuzivă atunci când exproprierea s-a făcut fără plata unor despăgubiri echitabile.
În speță, imobilele din fosta stradă - nr. 90 (în prezent-) au fost expropriate din patrimoniul autorului în baza prevederilor art. 1 din Decretul nr. 92/1950, prin care statul comunist de atunci a urmărit "întărirea și dezvoltarea sectorului socialist în economia R asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuințe supuse degradării din cauza sabotajului marii burghezii și a exploatatorilor care dețin un mare număr de imobile ", deși art. 6 alin. 1 din Constituția Populare Române din 13 aprilie 1948, în vigoare la data adoptării acestui act normativ, prevedea că aparțin Statului, ca bunuri comune ale poporului, doar bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apă și în aer, poșta, telegraful, telefonul și radioul. Aceeași Constituție prevedea în art. 8 că proprietatea particulară care a fost agonisită prin muncă și economisire este recunoscută și garantată prin lege și se bucură de o protecție specială, iar în art. 10 se prevedea că "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție."
Reiese că prevederile art. 1 din Decretul nr. 92/1950 contraveneau dispozițiilor Constituției din 13 aprilie 1948, cu atât mai mult cu cât în art. 2 din acesta se stipula că nu se naționalizează imobilele proprietatea pensionarilor iar în art. 3 că "Imobilele naționalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri ale întregului popor, fără nici o despăgubire și libere de orice sarcini sau drepturi reale de orice fel."
Este de observat și faptul că potrivit Adresei nr. 1489/27.11.2002 a Casei de Asigurări a Avocaților ( 476) autorul a practicat avocatura începând cu 04.02.1900 și a fost epurat din corpul avocaților la 02.02.1945, fiindu-i refuzat dreptul de pensie - deși îndeplinea condițiile de pensionare - până la 26.01.1965, când dosarul a și fost închis, deoarece solicitantul era decedat de mai bine de 5 ani.
Așadar, autorul contestatorilor a fost lipsit de dreptul la pensie printr-o măsură abuzivă și, printr-o altă măsură abuzivă, bazată pe prima, el a fost expropriat fără nici o despăgubire tocmai pentru că nu era pensionar, în condițiile în care nu s-a făcut nici dovada că imobilele expropriate ar fi fost dobândite altfel decât prin muncă și economisire.
Având în vedere aceste considerente instanța apreciază că exproprierea autorului contestatorilor a fost abuzivă iar titlul statului asupra imobilelor nu a fost valabil.
Această constatare nu poate produce însă alte consecințe juridice în afara celor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece Curtea Constituțională a statuat prin Decizia nr. 373 din 4 mai 2006 că "Legea nr. 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se fac numai în urma constatării dreptului de proprietate, fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție", precum și că "dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art. 44 alin. 1 teza a doua din Legea fundamentală".
Referitor la modalitatea de despăgubire, din prevederile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 instanța reține că, în cazul în care construcției ce face obiectul notificării i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În acest sens sunt și prevederile art. 26 din lege care dispun că în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea învestită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
De asemenea, din raportul de expertiză topografică instanța reținut că în timp ce suprafața desfășurată a construcției inițiale este de doar 234 mp, cea a corpurilor de clădire construite ulterior - ce sunt adăugate corpului inițial - este de 550 mp, reprezentând mai mult decât dublul acestuia din urmă.
Întrucât, pe de o parte, din Dispoziția din 20.02.2007 a intimatului Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție reiese că acesta nu este de acord cu restituirea în natură, iar pe de altă parte deoarece intimatul, prin natura activităților desfășurate, nu poate oferi contestatorilor bunuri sau servicii în echivalent, reiese că singura modalitate de dezdăunare a acestora rămâne plata de despăgubiri bănești.
Împotriva sentinței civile nr.189 din 12.03.2008 pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosarul nr-, în termen legal au formulat apel contestatorul prin mandatar și intimații MINISTERUL PUBLIC și Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ.
Contestatorul critică hotărârea primei instanțe din următoarele motive:
- întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art.2 al.2 din Legea nr.10/2001 potrivit actelor de la dosar, soluția corectă era de restituire în natură a imobilului revendicat și nu stabilirea de despăgubiri bănești;
- obligarea contestatorilor la restituirea sumei de bani primită la Legea nr.112/1995 poate fi dispusă doar în ipoteza în care se restituie în natură imobilul. Ulterior contestatorul-apelant și-a completat motivele de apel(filele 30 -32 dosar) cu următoarele critici:
- motivația care stă la baza respingerii capătului de cerere privitor la restituirea în natură a imobilului contestat, este nelegală;
- instanța nu argumentează deloc în considerente de ce nu este posibilă restituirea în natură a terenului fie chiar și în parte;
- în urma decesului numitei, au calitatea de moștenitori ai acesteia și calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001, și;
- prima instanță nu s-a pronunțat explicit cu privire la anularea dispoziției de respingere a notificării.
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL NEAMȚ au criticat hotărârea apelată sub aspectul obligării lor la plata cheltuielilor de judecată.
Apelurile sunt nefondate.
- Imposibilitatea restituirii în natură a imobilului - construcție a fost argumentată de prima instanță cu dispozițiile art.19 al.1 din Legea nr.10/2001.
Conform acestui articol, în cazul în care construcției ce face obiectul notificării i-au fost adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propune măsuri reparatorii prin echivalent sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.
Raportul de expertiză topografică, efectuată în prima instanță, a concluzionat că suprafața desfășurată a construcției inițiale este de 234 mp, iar cea a corpurilor de clădire construite ulterior, adăugate corpului inițial, este de 550 mp, reprezentând deci"peste 100% din aria desfășurată inițial".
Față de situația de fapt, astfel reținută și de dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, soluția primei instanțe, de a stabili că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești acordate în condițiile legii speciale apare ca legală și temeinică.
Legală și temeinică este și dispoziția de obligare a contestatorilor la restituirea sumei de bani primită la Legea nr.112/1995 având în vedere dispozițiile art.20 al.2 și 3 din Legea nr.10/2001.
- Întrucât suprafața de teren, identificată în schița anexă la raportul de expertiză (fila 421 dosar fond) este afectată folosinței normale a corpurilor de clădire vechi și noi, edificat în mod legal, nu este posibilă restituirea sa în natură(art.10 al.2 din lege).
- Respingerea contestației formulate de, și putea fi criticată, pe calea unui eventual apel, doar de acești contestatori, întrucât numai ei justifică interes în susținerea acestui motiv de apel.
- Chiar dacă nu s-a pronunțat explicit cu privire la anularea dispoziției contestate, din dispozitivul hotărârii primei instanțe rezultă clar că aceasta s-a pronunțat implicit cu privire la acest capăt de cerere, contestatorii nefiind prejudiciați sub acest aspect.
- Pentru ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art.274 Cod procedură civilă.
În speță, din dispozitivul hotărârii atacate, rezultă că Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este"parte căzută în pretenții" în înțelesul art.274 Cod procedură civilă, fiind astfel legală obligarea sa de către prima instanță la plata cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele expuse se vor respinge ambele apeluri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
E:
Respinge apelurile formulate de reclamantul -- prin mandatar din B sect.6,--72.3,.A,.29 și de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE din B sect.5,-, și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMȚ, împotriva sentinței civile nr.189 din 12.03.2008, pronunțată de TRIBUNALUL NEAMȚ în dosarul nr- și în contradictoriu cu pârâții, din B sect.6, Drumul nr.56,.1..A,.6, din P N-, din B,-,.D,.12, din B sect.6,--72..3,.A,.29, din B sect.6, Drumul nr.56, -S4,.6, din Târgul B,- A, din B-,.D,.12, E din B,-,.D,.12 și din B-,.D,.12, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 1 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.sent.-
Red. - /28.10.2008
Tehn.- /14 ex.
28.10.2008/29.10.2008
Președinte:Jănică GioacășJudecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu
