Speta Legea 10/2001. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea 10/2001 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 126
Ședința publică din 23 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul Municipiul S - prin primar, cu sediul în S,- A, județul S, împotriva sentinței nr. 1370 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns mandatar și avocat pentru reclamantul intimat, lipsă fiind acesta din urmă și pârâtul apelant Municipiul S - prin primar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, constatând apelul legal timbrat și în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat pentru reclamantul intimat precizează că Municipiul S, prin procesul verbal de afișare nr. 18602 din 3 iunie 2006, care nu are nici o valoare juridică, a informat asupra faptului că nu deține bunuri disponibile sau servicii. Terenul în litigiu a fost înscris și în registrul agricol și în registrul parcelar al municipiului Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. Față de cererea de aderare la apel formulată, susține că stabilirea cuantumului onorariului se face având în vedere valoarea litigiului dedus judecății, ori valoarea terenului nu este redusă. Nivelul onorariului se stabilește avându-se în vedere și o grilă de onorarii obligatorii. Solicită admiterea cererii de aderare la apel.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 27.02.2009 și înregistrată sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S prin primar, anularea în parte a dispoziției nr. 473/26.02.2009 și pe cale de consecință acordarea de despăgubiri și pentru suprafața de 500 mp identică cu parcela nr.1190/241 din nr. 2489 a comunei cadastrale
În motivare a arătat că a moștenit terenul de la numitul decedat la 27.07.1963 în baza certificatului de moștenitor nr. 53/1963. Acestuia din urmă i s-a confiscat terenul de către Statul Român în baza sentinței civile nr.1553/1964 a fostului Tribunal Popular
Prin sentința civilă nr. 1370 din 16.06.2009 a Tribunalului Suceavas -a admis contestația formulată de reclamant, s-a anulat în parte dispoziția nr. 473/26.02.2009 a primarului municipiului S, constatându-se dreptul reclamantului de a beneficia de măsuri reparatorii prevăzute de Legea 10/2001, constând în compensarea cu un imobil disponibil la data executării, din domeniul privat sau public al municipiului S, echivalent celui în litigiu, respectiv 500 mp teren identic cu parcela nr. 1190/241 înscrisă în nr. 2489 a comunei cadastrale S iar în caz de imposibilitate obiectivă de executare s-a constatat dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri pentru respectivul teren ce vor fi stabilite de Comisia Centrală.
Pârâtul a fost obligat să plătească către reclamant 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că soluția dispusă prin dispoziția contestată, respectiv respingerea notificării reclamantului privind restituirea în natură a suprafeței de 500 mp teren identică cu parcela nr. 1190/241 a nr. 2489 a comunei cadastrale S pe considerentul că notificatorul nu face dovada dreptului de proprietate este nelegală și netemeinică, terenul fiind proprietatea numitului al cărui moștenitor este reclamantul în baza certificatului de moștenitor nr. 53/23.11.1963.
Autorul reclamantului a figurat înscris cu parcela în litigiu de 500 mp, identică cu nr. 1190/241 în nr. 2489 în baza sentinței civile nr. 1019/57/30.o7.1957 a Tribunalului Popular al orașului S, în baza certificatului de moștenitor nr.488/67/11.11.1957 a notariatului Principal de Stat Regiunea S și a actului de vânzare cumpărare nr. 929/22.06.1934.
Același autor s-a înscris cu terenul în registrul agricol în perioada 1959 - 1963 ca parte din suprafața de 0,50 ha.
În ce privește faptul că prin sentința civilă nr. 1553/29.12.1964 a Tribunalului Popular S s-a dispus trecerea în patrimoniul statului a terenului în litigiu s-a reținut că această hotărâre nu constituie titlu valabil al dreptului de proprietate al statului, Decretul nr. 111/1951 fiind neconstituțional în raport de Constituția din 1948 care consacra principiul recunoașterii garantării proprietății.
De altfel art. 2 al. 1 lit. e din Legea 10/2001 stipulează expres că sunt considerate imobile preluate abuziv și cele considerate a fi abandonate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 așa încât reclamantul este îndreptățit la restituirea respectivului teren.
În ce privește modalitatea de retrocedare a proprietății s-a reținut că, potrivit art. 1 al. 2 din Legea 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă urmează a se stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
S-au reținut, de asemenea, dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001, care stabilesc în principal, ca măsură reparatorie compensarea cu alte bunuri și dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale.
Coroborând dispozițiile legale mai sus enumerate cu pct. 1.7 din normele metodologice de aplicare unitară a Legii 10/2001, instanța de fond a reținut că în principal, măsurile reparatorii în echivalent trebuie să constea în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent și numai în subsidiar în despăgubiri acordate în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului a arătat că la dispoziția sa nu există bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor care sunt îndreptățite conform Legii 10/2001.
A arătat de asemenea că, deși art. 2 al. 1 lit. e din Legea 10/2001 stipulează că sunt considerate imobile preluate abuziv și cele declarate abandonate în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului 111/1951, practica judiciară nu poate constitui izvor de drept.
În cauză a formulat cerere de aderare la apel întemeiată pe dispozițiile art. 293 Cod procedură penală reclamantul, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în loc de 400 lei cum s-a dispus prin sentința apelată.
În motivarea cererii a arătat că stabilirea cuantumului onorariului se face având în vedere valoarea litigiului dedus judecății ori în speță valoarea terenului nu este deloc redusă. A arătat, de asemenea, că nivelul onorariului se stabilește avându-se în vedere o grilă obligatorie așa încât în mod greșit s-a apreciat simplist munca apărătorului.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și a probatoriului administrat în cauză, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 2 al. 1 lit. e din Legea 10/2001 republicată, fac obiectul restituirii în condițiile legii imobilele considerate abandonate în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului 111/1951.
În speță, autorul reclamantului, respectiv a figurat înscris cu parcela în suprafață de 500 mp identică cu 1190/241 în 2489. Așa cum rezultă din extrasul de carte funciară depus la dosar (20) înscrierea s-a făcut în baza sentinței civile br.1019/57/30.07.1957 a Tribunalului Popular al orașului S, certificatului de moștenitor nr. 488/67 din 11.11.1957 a Notariatului Principal de Stat Regiunea S și a actului de vânzare cumpărare nr. 929/1934, încheiat la 22.06.1934.
Autorul reclamantului s-a înscris cu acest teren și în registrul agricol din perioada 1959 - 1963.
Prin sentința civilă nr.1553 din 29.12.1964 (13), pentru terenul în litigiu s-a dispus trecerea în patrimoniul statului în temeiul Decretului 111/1951.
Față de dispozițiile textului mai sus invocat, având în vedere data preluării precum și împrejurarea că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor după defunctul proprietar deposedat cu certificatul de moștenitor nr.53/1963 (15), în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că acțiunea este întemeiată.
De altfel apelanta nu a contestat incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 al. 1 lit. e din Legea 10/2001 făcând doar referiri la practica judiciară fără argumente concrete.
În ce privește criticile vizând modalitatea efectivă de retrocedare este de reținut că art. 1 al. 2 din Legea 10/2001 prevede posibilitatea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în compensarea cu alte bunuri sau serviciu oferite de entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Art. 26 din același act normativ stabilește în principal ca măsură reparatorie compensarea cu alte bunuri iar dacă măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Având în vedere că restituirea în natură nu este posibilă, pe terenul în litigiu fiind construite blocuri, în mod corect prima instanță a stabilit o primă modalitate de reparație compensarea cu alt bun respectiv un imobil disponibil echivalent celui în litigiu.
În ipoteza în care pârâta face dovada că nu deține în patrimoniul său un astfel de bun pe care să-l poată oferi în compensare, aspect invocat în motivarea apelului și argumentat cu procesul verbal nr.18602 din 3.06.2009, hotărârea pronunțată nu va fi lipsită de eficiență juridică, subzistând obligația alternativă, stabilită de prima instanță.
Examinând cererea de aderare la apel, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată.
Prima instanță a apreciat corect că suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând
onorariul avocatului reclamantului este proporțională cu munca efectivă depusă respectiv expunerea concluziilor orale și scrise, fiind în acord cu dispozițiile art. 274 al. 3 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte este de reținut că împuternicirea avocațială depusă la dosar la termenul din 2.06.2009 face dovada faptului că în aceeași zi a fost încheiat contractul de asistență juridică între reclamant și apărătorul său ori chitanța de la fila 81 dosar este emisă anterior, respectiv la 20 mai 2009 așa încât nu poate fi avută în vedere la stabilirea sumei ce se cuvine a fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată.
Așa fiind, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă urmează a fi respins atât apelul principal cât și cererea de aderare la apel.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul apelant Municipiul S - prin primar, cu sediul în S,- A, județul S, împotriva sentinței nr. 1370 din 16 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de reclamantul intimat.
Obligă pârâtul apelant să plătească reclamantului intimat suma de 800 lei cheltuieli de judecată din apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
4ex/13.11.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Frunză Sanda
