Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1282/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi salariale ale per. just. -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1282
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Dicu Aurel
JUDECĂTOR 3: Bratu Ileana
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în mun. B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin, cu sediul în mun. S,-, jud. S împotriva sentinței civile nr. 1272 din 4 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, față de prevederile art. 301 din Codul d e procedură civilă raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999, invocă excepția tardivității declarării recursului de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
Constatând recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din data de 8.05.2009, reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei Și Finanțelor B, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării B, Tribunalul Suceava, Curtea De APEL SUCEAVA, a solicitat ca instanța să dispună obligarea pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava și Curtea de APEL SUCEAVA, în solidar, la calcularea și la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară brută începând cu 9.02.2009 până la pronunțarea hotărârii judecătorești și pe viitor, obligarea pârâților și la plata sumelor reprezentând actualizarea în funcție de indicele de inflație de la data scadenței și până la data efectuării plății, și obligarea Tribunalului Suceava la înscrierea în carnetele de muncă ale acestora a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi de natură salarială.
Prin aceeași cerere s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei i Finanțelor la punerea la dispoziția Ministerului Justiției a sumelor necesare achitării acestor drepturi de natură salarială.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în conformitate cu art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, i s-a impus obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate în cadrul executării raporturilor de muncă.
Ori, prin natura sa, activitatea judiciară pe care o desfășoară reclamanta implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații, constând în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 18/1991), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
În unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul salarial.
Ca salariată din cadrul unităților bugetare, reclamanta, ca parte a unui contract de muncă generat de Codul muncii, se supune obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională.
Conform art. 26, raportat la art. 1 și art. 295 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate dacă acest lucru a fost prevăzut în contractul individual de muncă.
Astfel, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata executării contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință pe timpul executării contractului, în condițiile stabilite prin regulamentele interne, în contractul colectiv de muncă, iar nerespectarea acestei clauze de către oricare dintre părți atrage obligarea celui în culpă la plata de daune-interese.
Ori, pentru reclamantă, ca personal auxiliar - grefieră - la Tribunalul Suceava, obligația de confidențialitate reprezintă o clauză legală a contractului de muncă.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din Codul muncii ), corelativ îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.
Ca atare, instituind obligația sinalagmatică profesional, de confidențialitate în sarcina reclamantei, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată, pe cale de analogie a legii.
Acordarea acestor sporuri solicitate nu poate fi confundată cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul muncii.
De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 02.07.2008 s-a stabilit că personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor care efectuează activități și lucrări cu caracter confidențial beneficiază de un spor de confidențialitate de 15%, aplicat la salariul de bază.
în judecată a Ministerului Economiei Și Finanțelor, calitatea procesuală pasivă a acestei instituții are la bază dispozițiile art. 1 din nr.OUG 22/2002, privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, în care se încadrează în obligația de plată respectivă.
Potrivit Legii nr. 500/2002, a nr.HG 208/2005 Și a nr.HG 386/2007, Ministerul Economiei Și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor actuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așadar, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Prin întâmpinare, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea acesteia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate și a solicitat admiterea acesteia.
Prin sentința nr. 1272/04.06.2009 a Tribunalul Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de, ca nefondată și s-a admis acțiunea având ca obiect "drepturi bănești", formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice, și pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâții Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Justiției au fost obligați să plătească reclamantei sporul de confidențialitate de 15% începând cu 09.02.2009 până la pronunțarea hotărârii și pe viitor, actualizat cu indicele de inflație calculat la data plății.
Pârâtul Tribunalul Suceavaa fost obligat să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei.
Pârâtul Ministerul și Economiei Finanțelor a fost obligat să aloce sumele necesare plății sumelor neîncasate.
Examinând excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor în temeiul prevederilor art.137 din Codul d e procedură civilă, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că pretențiile formulate de reclamantă sunt fondate.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea 303/2004 și art. 3 Și 4 alin. 1 din Legea 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art. 295, art. 1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
In același sens se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care
s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
In consecință, față de cele prezentate, tribunalul a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată, astfel încât a fost admisă.
Față de prevederile decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, Tribunalul Suceavaa fost obligat la efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă al reclamantei cu privire la sporul de confidențialitate potrivit perioadelor lucrate.
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 coroborat cu art. 312 Cod procedură civilă, casarea sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din cadrul sistemului justiției. A invocat decizia Curții Constituționale nr. 819/2008, prin care s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art. 27 al. 1 din nr.OUG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, precum și decizia Curții Constituționale 1325/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a precizat că acțiunea prin care se solicită acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege sau acțiunea prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă, în considerarea principiului separației puterilor în stat.
De asemenea, a mai arătat că în ședința din 27 mai 2009 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Președintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituție, constatând existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a apreciat că rezultă cu claritate că Decizia nr. 46/15.12.2008 a, după pronunțarea deciziei 838/27.05.2009 a Curții Constituționale, nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii de față, prin care se solicită în fapt modificarea și completarea unor acte normative.
Un alt motiv de recurs invocat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților este acela că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, precizând că pentru a putea exista discriminare, trebuie să fim în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale, ori a celor recunoscute de lege. Dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul auxiliar de specialitate nu este unul recunoscut de lege, întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ în vigoare, nu face obiectul art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, prevederile art. 14 din Convenție "nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalelor sale", iar Consiliul Național pentru Combaterea discriminării în hotărârea 232/29.08.2007 a statuat că "diferitele categorii de salariați determină soluții diferite ale legiuitorului în ceea ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluție să se încalce principiul egalității". A precizat că teza ridicată la de principiu al dreptului muncii de către instanța de fond, potrivit căreia fiecărei îndatoriri privită analitic în mod separat, îi corespunde un spor, nu are nici un temei legal sau doctrinar.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că în speță nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate. apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Personalul auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar cu un statut specific reglementat de Legea 568/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice și cu drepturi salariale stabilite prin act normativ special, respectiv OG8/2006, în timp ce actele normative la care se referă reclamantul reglementează salarizarea unor anumite categorii de personal din sectorul bugetar (funcționari publici, personal militar etc) și nu există nici un temei legal pentru aplicarea acestor prevederi personalului auxiliar de specialitate.
Pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a mai arătat că, având în vedere că instanța nu poate aprecia cu certitudine în ceea ce privește menținerea raporturilor de muncă între reclamantă și pârâți și pentru viitor, cum de altfel nu se poate pronunța în raport de reglementările legale ce vor apărea în materie, pentru viitor, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea sporului în continuare, luând în considerare și faptul că aceste drepturi sunt eventuale, nefiind născute și actuale.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Saa rătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în ceea ce privește obligarea Ministerul Finanțelor Publice la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale acordate, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea Ministerul Finanțelor Publice la includerea în buget a sumelor necesare plății drepturilor salariale acordate. A mai arătat că, potrivit procedurii prevăzute de lege, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale cu acest titlu aparține ordonatorului principal de credite - Ministerul Justiției, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerul Finanțelor Publice ca obligație dispusă de instanța de judecată. Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite. A invocat dispozițiile art. 6 din Legea nr. 500/2002.
La termenul de judecată din data de 22.10.2009, din oficiu, instanța de recurs a invocat excepția tardivității formulării recursului de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Deliberând cu prioritate asupra excepției invocate din oficiu, astfel după cum impune art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea o constată ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:
Art. 80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă dispune că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii atacate.
Hotărârea atacată a fost comunicată recurentului Ministerul Finanțelor Publice la data de 09.07.2009, astfel după cum rezultă din dovada de comunicare aflată la dosarul de fond (f 35), iar cererea de recurs a fost depusă la instanța de fond la data de 23.07.2009 ( 10 dosar recurs), cu nerespectarea termenului de 10 zile impus de dispoziția legală mai sus arătată.
Astfel, art. 101 alin.1 Cod procedură civilă prevede că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s- sfârșit termenul.
Prin urmare, ultima zi pentru declararea recursului era 20.07.2009, în timp ce cererea de recurs a fost depusă la data de 23.07.2009, cu depășirea, deci, a termenului legal de 10 zile.
Prin urmare, Curtea constată că recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S este tardiv formulat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce privește recursul invocat de către Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Prin urmare, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Mai mult decât atât, prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilorart. 99alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat laart. 16alin. (1) și (2) din Codul d eontologic al magistraților, și aleart. 78alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat laart. 9din Codul d eontologic al acestora,
constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
, potrivitart. 329alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2008."
Curtea constată că, atât timp cât problema de drept dedusă judecății a primit o dezlegare prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu disp. art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, nu se poate reține că prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești și, de asemenea, nu se poate reține că acțiunea formulată de reclamantă ar fi inadmisibilă.
Prin urmare, reclamanta intimată, care face parte din personalul auxiliar de specialitate (grefieră la Tribunalul Suceava ), este îndreptățită la acordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuției prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competenței Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională a arătat în cuprinsul deciziei sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1.2008).
Deși recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a invocat
deciziile Curții Constituționale nr. 819/2008 și 1325/2008, prin care s-a constatat că dispozițiile nr.OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, Curtea constată că apariția acestor decizii nu este de natură a conduce la concluzia că decizia nr. 46 din 15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este obligatorie pentru instanțe, întrucât în caz contrar s-ar încălca dispozițiile art. 329 al. 3 Cod procedură civilă.
De altfel, prima instanță nu a reținut în considerentele sentinței recurate că în cauză ar fi incidente dispozițiile prevăzute de nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, astfel încât deciziile Curții Constituționale nr. 819/2008 și 1325/2008 nu sunt aplicabile în speță.
Curtea constată că în cauză s-a impus acordarea și pe viitor a sporului de confidențialitate de 15%, astfel după cum s-a solicitat, neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept.
Astfel, fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea acestora și pe viitor, ar însemna o interpretare diferențiată a dispozițiilor legale cu privire la aceeași categorie socio-profesională, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile pentru limitarea unor drepturi conform art. 53 Constituție, iar această situație ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art.16 alin.1 din Constituție, a dispozițiilor art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a art.1 din Protocolul Adițional nr. 1 la această convenție, precum și a art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO ratificată de România prin Legea nr.103/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 375/2.05.2006.
Având în vedere că, față de cele reținute prin Decizia nr. 46 din 15.12.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, sporul de confidențialitate de 15%, calculat la salariul de bază brut lunar al reclamantei reprezintă drepturi salariale, rezultă că aceste drepturi nu pot fi considerate eventuale, ci născute și actuale, astfel încât și interesul în promovarea acțiunii este născut și actual, justificat de neplata acestor drepturi de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Or, câtă vreme s-a recunoscut existența dreptului, interesul realizării acestuia subzistă și pentru viitor, neputându-se aprecia, din aceleași rațiuni, că nu ar fi născut sau actual.
De asemenea, în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 110 al. 2 Cod procedură civilă, care prevede că "Se poate de asemenea, cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligații alimentare sau altei prestațiuni periodice", astfel încât Curtea constată că în mod corect prima instanță a acordat sporul de confidențialitate de 15% și pe viitor.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S împotriva sentinței nr. 1272/04.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pronunțată în dosarul nr- și, de asemenea, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP S împotriva sentinței civile nr. 1272/04.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva aceleiași sentințe nr. 1272/04.06.2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fd.
Tehnored.
Ex. 2
18.11.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Dicu Aurel, Bratu Ileana
