Speta Legea 10/2001. Decizia 133/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.133/Ap DOSAR NR-
Ședința publică din 6 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.117/S pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 6 aprilie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 2 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 6 noiembrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 117/S/06.04.2009, Tribunalul Brașova respins contestația formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 de contestatoarea în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 316/6.08.2001 la., notificatorul s-a adresat Primăriei Orașului, solicitând intimatei să îi comunice, potrivit art. 26 alin. 2 din lege, numele și calitatea actualilor deținători ai imobilului din,-, care a constituit proprietatea defunctului său unchi și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, depunând și o serie de acte doveditoare cu privire la calitatea sa de persoană îndreptățită.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 317/6.08.2001 la același executor judecătoresc notificatorul s-a adresat aceleiași unități deținătoare, arătând că la aceeași adresă din,-, se află un al doilea imobil compus din construcție și teren aferent, care a constituit proprietatea aceluiași defunct și care în prezent este folosit de familia, notificatorul susținând că tatăl său, a fost fratele numitei, singura moștenitoare a fostului proprietar, notificatorul solicitând și cu privire la acest imobil comunicarea numelui și calității actualilor deținători ai imobilului și atașând acte doveditoare ale calității sale.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 25/18.04.2006 eliberat de Biroul Notarial " și Asociații", moștenitoarea defunctului, decedat la data de 10.10.2003 a fost soția supraviețuitoare, iar conform certificatului de moștenitor nr. 35/3.03.2006 eliberat de Biroul Notarilor Publici Asociați și, după defuncta, decedată la data de 1.05.2005 unica moștenitoare este contestatoarea, în calitate de fiică.
S-a mai reținut că prin cererea înregistrată la Primăria Orașului sub nr. 5359/1.06.2006, numita a solicitat ca, la soluționarea notificării depuse de, să se țină seama și de calitatea sa de moștenitoare după, fostă proprietară a imobilului situat în,-, depunând certificate de moștenitor din care rezultă calitatea sa de moștenitoare testamentară după numitul, la rândul său moștenitor după.
Prin Dispoziția nr. 1276/12.12.2007 emisă de Primarul Orașului în calitate de reprezentant al unității administrativ-teritoriale a fost formulată propunerea de acordare de despăgubiri în echivalent conform art. 10, 11 și 12 din Legea nr. 10/2001 republicată și Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către a și, pentru imobilul construcție și teren situat în,-, întrucât restituirea în natură a acestuia nu este posibilă, imobilul în cauză fiind înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995.
Instanța a reținut că cererea dedusă judecății, astfel cum a fost formulată inițial, a vizat două motive, respectiv nerestituirea în natură a imobilului și greșita admitere a cererii formulate de numita, care a fost inclusă în dispoziția de restituire, deși nu a formulat notificarea în termenul prevăzut de lege.
În ceea ce privește primul dintre aceste motive,deși contestatoarea nu a renunțat în mod expres la susținerea acestuia, s-a reținut că, prin precizarea de acțiune depusă la data de 2.02.2009, acesta a arătat că înțelege să solicite și despăgubiri materiale în valoare de 600.000 lei, sumă precizată ulterior ca fiind de 3.821.775 lei.
Într-adevăr, după cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse în copie la dosar, apartamentele situate în imobilul în litigiu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 foștilor chiriași și (contractul nr. de vânzare-cumpărare nr. 991/1997 încheiat cu B), (contractul nr. 1209/1997), (contractul nr. 1218/1997), și (contractul nr. 1264/1997), (contractul nr. 1288/1997) și -a (contractul nr. 1798/1999).
Potrivit prevederilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că legiuitorul a stabilit, între situațiile de excepție care derogă de la regula generală a restituirii în natură, și pe aceea potrivit cu care sunt excluse de la restituirea în natură imobilele care au fost înstrăinate în temeiul actului normativ menționat, ceea ce rezultă din folosirea de către legiuitor a expresiei "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent".
Aplicarea acestui text de lege poate fi înlăturată numai în ipoteza constatării nulității actului de înstrăinare, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 republicată, ori contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi obținut o asemenea hotărâre.
În consecință, actele de înstrăinare menționate mai sus rămân valabile și produc efecte juridice, constituind o cauză legală de nerestituire în natură.
În ceea ce privește critica adusă implicit de contestatoare dispoziției atacate, prin precizarea de acțiune formulată în sensul acordării de despăgubiri bănești în cuantumul menționat mai sus, instanța a reținut că, prin dispoziție, s-a formulat propunere de acordare de despăgubiri în echivalent conform art. 10, 11 și 12 din Legea nr. 10/2001 republicată și Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu motivarea că imobilul a fost înstrăinat.
În urma modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, a fost exclusă posibilitatea ca unitățile deținătoare să propună în mod direct acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele care nu mai pot fi restituite în natură, art. 36-20 fiind abrogate prin art. 33 din Titlul VII al Legii nr. 247/2001.
La data emiterii dispoziției atacate era în vigoare Legea nr. 10/2001 în forma în care aceasta a fost modificată prin actul normativ menționat, art. 1 alin. 2 din acest act normativ prevăzând că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea pot consta, între altele, în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
De asemenea, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Legea specială la care face referire textele de lege citate mai sus este tocmai Legea nr. 247/2005 cu modificările ulterioare, astfel încât dispoziția intimatei este legală sub aspectul formei și modalității de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, contestatoarea având posibilitatea de a obține convertirea titlurilor de despăgubire, în bani, după parcurgerea procedurii prevăzute de legea specială privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Nu mai puțin, date fiind dispozițiile legale citate mai sus, intimata nici nu avea posibilitatea legală de a propune acordarea directă a despăgubirilor bănești, aceasta fiind ținută să se conformeze prevederilor Legii nr. 10/2001 republicată, care fac trimitere la dispozițiile legii speciale în ceea ce privește acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.
În prezent, procedura de convertire a titlurilor de despăgubire în despăgubiri bănești este cea prevăzută de art. 18 ind. 1 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 241/2005, astfel cum acesta a fost modificat prin nr.OUG 81/2007, procedură pe care contestatoarea este ținută să o urmeze în situația în care dorește obținerea de despăgubiri în formă bănească.
În raport cu cele ce preced, rezultă că intimata a procedat în mod legal formulând propunere de acordare a despăgubirilor potrivit legii speciale, tot în cadrul procedurii prevăzute de aceasta urmând a fi stabilită și contravaloarea despăgubirilor, conform art. 16 alin. 6-9 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În ceea ce privește aspectul referitor la greșita luare în considerare a cererii formulate de numita, cu consecința includerii acesteia în dispoziția atacată ca persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, instanța a reținut următoarele:
Această persoană a depus cererea sa direct la Primăria, la data de 1.06.2006, dată la care, așa cum arată și contestatoarea, termenul de depunere a notificărilor era expirat, astfel că o atare cerere de restituire (care nu îndeplinește nici condițiile de formă prevăzute de Legea nr. 10/2001, respectiv nu a fost formulată prin intermediul executorului judecătoresc) nu putea fi luată în considerare, ținând seama de dispozițiile art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cu care nerespectarea termenului de 6 luni (prorogat ulterior până la data de 14.02.2002) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Totuși, instanța nu a putut da curs cererii formulate de contestatoare, având în vedere că aceasta nu a chemat-o în judecată și pe numita, al cărei drept este contestat prin cererea de chemare în judecată.
Având în vedere că prin dispoziția atacată aceasta a dobândit un drept, instanța nu poate proceda la anularea în această măsură a dispoziției fără a aduce atingere respectivului drept, și aceasta în condițiile în care nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă, așadar fără a i se da posibilitatea să cunoască obiectul cererii și motivele acesteia, să își formuleze apărarea și să exercite eventualele căi de atac.
O soluție contrară ar conduce nu doar la încălcarea dreptului la apărare, ci și a celui de proprietate dobândit de această persoană prin dispoziția atacată, ceea ce ar fi contrar principiilor fundamentale ale dreptului și dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 6 din această Convenție.
Nu mai puțin, instanța nu poate, din oficiu, să introducă nici o persoană în cauză, ceea ce s-a stabilit în repetate rânduri în practica instanțelor, inclusiv a celei supreme, care, prin decizia nr. 771/2008, a stabilit că prin principiul disponibilității se înțelege faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge, cadrul procesual fiind stabilit de către reclamant, care menționează în cererea de judecată persoanele cu care înțelege să se judece și obiectul cererii, adică ceea ce pretinde.
Totodată, s-a stabilit că instanța nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces decât cele arătate de reclamant prin cerere, aceste reguli fiind expresia dispoziției legale de principiu prevăzute de art. 129 alin. 6 din Codul d e procedură civilă, conform căruia, n toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Astfel fiind, și această cerere este neîntemeiată, iar în condițiile în care reclamanta tindea la desființarea dreptului dobândit, prin dispoziția atacată, de numita, avea obligația de aoc hema pe aceasta în judecată în calitate de pârâtă, instanța neputând dispune cu privire la drepturile acesteia fără ca aceasta să aibă vreo calitate în proces, chemarea acesteia în judecată fiind la latitudinea exclusivă a contestatoarei, potrivit principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a fost asistată de avocat pe parcursul soluționării pricinii.
Împotriva hotărârii a declarat apel contestatoarea a, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii contestației.
În dezvoltarea motivelor de apel, se învederează de către contestatoare că în mod greșit prima instanță a respins contestația vis-a-vis de cererea de intervenție formulată de numita, avută în vedere la soluționarea notificării e către intimata Primăria Orașului. În opinia apelantei, tribunalul nu a dat eficiență principiului rolului activ constând în introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a numitei.
Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, curtea apreciază apelul ca nefondat.
Prin Dispoziția nr. 1276 emisă de intimată la data de 12.12.2007, s-a făcut contestaoarei propunerea de acordare de despăgubiri în echivalent, conform art. 10, 11 și 12 din Legea nr. 10/2001 - pentru notificările nr. 316/06.08.2001 și nr. 317/06.08.2001, prin care autorul acesteia, defunctul a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în,-, preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950 - măsura fiind justificată de împrejurarea că restituirea în natură nu este posibilă, imobilul în cauză fiind înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995.
În cercetarea contestației, prima instanță a statuat asupra temeiniciei actului contestat, arătând că măsurile reparatorii stabilite în echivalent corespund prevederilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind corespuzătoare situației în care imobilul a fost înstrăinat iar actul juridic de înstrăinare nu a făcut obiectul constatării prin hotărâre judecătorească irevocabilă a sancțiunii nulității absolute
Într-o expunere largă a considerentelor, prima instanță a arătat argumentele de text, desprinse din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, care îndreptățesc pe conestatoare ca, după parcurgerea procedurii legale, să obțină convertirea titlurilor de despăgubire în despăgubiri bănești.
Cât privește luarea în considerare în cuprinsul dispoziției a cererii numitei, criticată și în apel, soluția corespunde regulilor cu valoare de principiu aplicate de instanță în materia procedurii contencioase.
Astfel cum a stabilit și tribunalul, dreptul solicitat de prin cererea de intervenție nr. 5359/01.06.2006 adresată intimatei Primăria Orașului, este supus unor critici care au ca obiect nerespectarea cerințelor de formă ale cererii - în condițiile în care aceasta nu a fost comunicată prin executorul judecătoresc - mai mult, cererea fiind înregistrată cu depășirea termenului de 6 luni instituit prin art. 22 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Însă, prin dispoziția atacată, intimata a recunoscut numitei dreptul de a primi despăgubiri în echivalent, astfel încât contestarea dreptului recunoscut poate avea loc numai într-un cadrul procesual în care persoana să figureze ca parte în raportul supus soluționării. Din perspectiva acestei analize, nu poate fi acceptată nici sugestia contestatoarei de introducere din oficiu în cauză a persoanei în calitate de pârâtă, câtă vreme principiul disponibilității procesului civil consacră libertatea titularului cererii adresate instanței de judecată de a-și fixa obiectul pretențiilor și participanții în proces.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296. pr. civ. urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea atacată.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge apelul declarat de contestatoarea a împotriva sentinței civile nr. 117/S/06.04.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER,
- - - - - - -
Red. /11.11.2009
Dact. / 07.11.2009
- 4 exemplare -
Jud. fond -
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Cristina
