Speta Legea 10/2001. Decizia 144/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 144
Ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea apelului formulat de reclamanta domiciliată în C str. -,. 7..B,. 1, D împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - C, D având ca obiect legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea formulată de apelanta reclamantă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de apelanta reclamantă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
La data de 10 octombrie 2009, reclamanta a contestat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C, dispoziția nr. 370/09.09.2008 emisă de Primarul Municipiului C, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 134.988 lei, cu plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, arătat că prin sentința civilă nr.103 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Doljs -a dispus admitea acțiunii formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C și s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 134.988 lei (RON).
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, așa cum atestă mențiunea înscrisă pe fila finală a acestei sentințe.
A arătat că a notificat ambele părți și solicitat rezolvarea acestei cauze pe cale amiabilă.
Petenta a susținut că ulterior, Primarul Municipiului Cae mis dispoziția nr. 379/9 septembrie 2008 prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în cuantumul stabilit de instanță, însă a trimis întreaga documentație aferentă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor.
În raport de această nouă dispoziție, petenta solicitat ca pârâții să fie obligați să respecte hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul Dolj și să plătească suma de 134.988 lei cuprinsă în dispozitiv și care reprezintă măsurile reparatorii în echivalent, iar ca mijloc de constrângere daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere.
În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, art.1073 și 1075 Cod Civil.
În susținerea acțiunii depus la dosar dispoziția nr. 379/9 septembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului și sentința civilă nr. 103 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
În cauză formulat întâmpinare Primarul Municipiului C și Primăria Municipiului C prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivând că în executarea sentinței civile nr. 103 din 21 aprilie 2008 Tribunalului Dolj rămasă definitivă și revocabilă a fost emisă dispoziția nr.379/9 septembrie 2008.
În acest sens, s-a invocat faptul că reclamanta a interpretat greșit textul articolului 2 al acestei dispoziții deoarece stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se referea la valoarea la care vor ajunge despăgubirile acordate prin hotărâre judecătorească, urmare a efectului întârzierilor determinate de verificarea dosarelor și punerea lor în plată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin încheierea din ședința publică de la 3 decembrie 2008 instanța a dispus atașarea dosarului nr- al Tribunalului Dolj, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 103/21 aprilie 2008, ca fiind util în soluționarea cauzei.
Prin sentința civilă nr. 14/21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIUL C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că acțiunea formulată de reclamantă nu întrunește cerințele prevăzute de art. 1073 - 1075 Cod civil, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, invocate ca temei de drept al cererii formulate, procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor fiind cea reglementată în titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În primul motiv de apel s-a criticat sentința în privința omisiunii instanței de a se fi pronunțat cu privire la capătul de cerere în acordarea daunelor cominatorii, susținându-se că nu a fost analizat acest petit.
În cel de-al doilea motiv de apel s-a criticat sentința în privința soluționării pe fond a cauzei, susținându-se că în mod nejustificat s-a respins cererea privind obligarea pârâților la plata efectivă a despăgubirilor în cuantum de 134.988 lei astfel cum s-a dispus prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
S-a invocat nelegalitatea dispoziției nr. 370/2008, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 134.988 lei, ce a fost comunicată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și art. 6 din CEDO arătându-se că prin neexecutarea hotărârii judecătorești privind acordarea despăgubirilor în cuantum de 134.988 lei, dreptul recunoscut reclamantei devine iluzoriu.
La data de 26.03.2009 intimații pârâți Primarul Mun. C și Primăria Mun. C au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că instanța a soluționat corect cauza în privința cererilor formulate de reclamantă.
Apelul este nefondat.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii, reținându-se corect situația de fapt și de drept.
Prin acțiunea formulată de reclamantă s-a solicitat anularea dispoziției nr. 370/09.09.2008 emisă de Primarul Mun. C, obligarea pârâților la plata de măsuri reparatorii în echivalent în cuantum de 134.988 lei, iar ca mijloc de constrângere obligarea acestora la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 14/21 ianuarie 2009 tribunalul a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamantă sub aspectul tuturor capetelor de cerere formulate de aceasta, neputându-se aprecia că prin nepronunțarea expresă asupra fiecărui petit, instanța ar fi omis să se pronunțe asupra cererii privind plata daunelor cominatorii.
Potrivit dispozițiilor art. 1073 cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.
Orice obligație de a face sau de a nu face, se schimbă în dezdăunare în caz de neexecutare din partea debitorului, fiind relevante prevederile art. 1075 Cod civil.
Examinând considerentele sentinței civile atacate, se constată că tribunalul a analizat succint și petitul privind acordarea daunelor cominatorii solicitate de reclamantă, în condițiile în care s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute în textele legale menționate mai sus, respectiv art.1073-1077Cod civil, invocate prin acțiunea formulată, nefiind incidente dispozițiile art.297 alin 1 Cod pr.civ, în raport de care s-a solicitat în apel, desființarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.
Este nefondat și cel de-al doilea motiv de apel în care s-a criticat sentința în privința soluționării fondului.
Prin decizia civilă 103 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- rămasă definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea complinită formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului C și Primarul Municipiului C și s-a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 134.988 lei (RON).
Prin dispoziția nr. 370 din 9.09.2008 emisă de Primarul Municipiului C s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 134.988 lei în favoarea reclamantei, conform sentinței nr. 103/21.04,2008 a Tribunalului Dolj, dispunându-se comunicarea acestei dispoziții și a întregii documentații aferente către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor.
Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 stabilește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale, în art. 1 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevăzându-se sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Nu s-a făcut dovada existenței vreunui motiv de nulitate a dispoziției contestate în baza căreia s-a dispus înaintarea documentației către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu propunerea acordării măsurilor reparatorii în echivalent în valoare de 134.988 lei în favoarea reclamantei, conform sentinței civile nr. 103/2008 a Tribunalului Dolj, în condițiile în care prin această dispoziție s-a respectat hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a recunoscut dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent în cuantumul menționat.
Legea nr. 10/2001 și prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reglementează procedura specială de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în raport de prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 247/2005, tribunalul reținând corect ca fiind neîntemeiată cererea privind obligarea celor doi pârâți la plata efectivă a sumei de 134.988 lei, reprezentând măsuri reparatorii în echivalent.
Reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu ce a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 prin sentința civilă nr. 103/2008 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă, fiind astfel nefondate criticile din apel referitoare la nerespectarea art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din Convenție.
Față de considerentele expuse, constatând că nu se justifică obligarea pârâților la plata directă a sumei de 134.988 lei, pentru care legea prevede o procedură specială, nefiind îndeplinite nici condițiile art.1073,1075 Cod civil, invocate în acțiune, reclamanta neavând un titlu executoriu în care să fie consemnată obligația de "a face", în baza art. 296 Cod pr.civ. se va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta domiciliată în C str. -,. 7..B,. 1, D împotriva sentinței civile nr. 14 din data de 21 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - C,
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Aprilie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
6 ex/19.05.2009
Tehn.red.
jud.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Emilian Lupean