Speta Legea 10/2001. Decizia 149/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1485/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.149
Ședința publică de la 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.405/19.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL T ȘI SPORTULUI.
Obiectul cauzei - contestație în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta contestatoare prin apărător, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Brașov (fila 11), intimatul reprezentat de consilier juridic, în baza delegației depusă la fila 66.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 12.02.2009, s-a depus raportul de expertiză tehnică topografică, într-un singur exemplar și a fost comunicată și situația juridică a imobilului (teren și construcție) de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară B, înregistrată sub nr.1031/C/24.02.2009.
La interpelarea instanței, apărătorul apelantei arată că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică topografică, dar solicită Curții, a reține următoarea observație: - expertul desemnat și-.a depășit atribuțiile sub aspectul determinării persoanei care a edificat fundația pentru captarea apei, respectiv Fundația pentru Tineret, acest aspect nefiind de competența expertului și a existat printre obiectivele propuse de instanță. Depune un set de înscrisuri: - inventar încheiat la data de 31.12.1948 de către Casa de "T", inventar încheiat la Vilele "Dr. "
Consilierul juridic al intimatului arată că înțelege să formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică topografică, întrucât expertul a expertizat toate construcțiile existente pe terenul în litigiu, respectiv: din punctul 3.1.2. rezultă că terenul este în administrația Ministerului T și Sportului, iar în Cartea Funciară acesta figurează în proprietatea Primăriei, județ Precizează că obiectul revendicării și al notificării este reprezentat de către un singur imobil.
Apărătorul apelantei contestatoare solicită Curții a reține că în fapt este vorba despre construcția principală (compusă din parter + etaj + mansardă) și anexe (clădirea mică formată din parter + etaj).
Curtea, în urma deliberării, respinge obiecțiunile formulate de apelantul contestator și de intimată la raportul de expertiză tehnică topografică, întrucât acestea nu reprezintă adevărate obiecțiuni, ele urmând a fi avute în vedere ca puncte de vedere pe fondul cererii de apel și, constatând cauza în stare de judecată, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei - contestatoare solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, față de considerentele pe care le va expune:
Imobilul în litigiu este situat în B, "", înscris în CF nr.1511 top 6 - 98, 103, 104, fiind naționalizat de către stat direct de la adevăratul proprietar (autorul său).
Tribunalul București, în mod eronat, a reținut că naționalizarea imobilului nu s-a făcut din patrimoniul autorului său ci din patrimoniul Societății Comunale a.
Înscrierea în cartea Funciară de către Societatea Națională aai mobilului în litigiu, a fost făcută fără consimțământul vânzătorului, în contradicție cu dispozițiile art.17 și 18 din Decretul - Lege nr.115/1938.
Astfel preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă, întrucât făcea parte din categoria persoanelor exceptate, iar ăn anexa Decretului - Lege nr.92/1950, acesta nu a fost înscris, ci Societatea Comunală a, care nu a fost niciodată proprietara imobilului în litigiu.
Solicită cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimatului MINISTERUL T ȘI SPORTULUI solicită respingerea apelului, menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, având în vedere următoarele argumente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între și Societatea Comunală a, este transmis dreptul de proprietate al imobilului construcție "", județ B; ulterior Societatea Comunală aaî nscris imobilul în Cartea Funciară foaia B poziția 13.
, prevalându-se de dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938, a solicitat în instanță rectificarea Cărții Funciare, privind radierea anumitor mențiuni. În fapt, cererea a fost calificată ca fiind o cerere în anularea contractului de vânzare-cumpărare, contract ce a fost valabil încheiat.
Tribunalul Brașova dispus radierea din Cartea Funciară de la poziția B 13 și restabilirea situație anterioare, în favoarea fostului proprietar, or, la data respectivă proprietar figura Societatea Comunală a, iar notificarea nu face dovada proprietății în momentul preluării abuzive de către stat.
CURTEA
Asupra apelului din prezenta cauză:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 01.08.2002, pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr-, reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Tineret, a formulat contestație împotriva Ordinului nr.1071/13.06.2006 emis de pârâtă, solicitând să se constate nelegalitatea acestuia și să se dispună restituirea în natură a construcției situate pe terenul înscris în Cartea Funciară nr.1511, nr. topografic 6-98, 103, 104, proprietatea lui, denumită.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este moștenitoarea numitului, care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu Casa Centrală a . - Direcția Funciară, sub o dublă condiție rezolutorie: a construirii pe acest teren, în termen de 2 ani, a unui sanatoriu și a investirii în construirea și dotarea acestuia a unei sume minime de 1 milion lei. Această dublă condiție a fost îndeplinită.
În anul 1947, imobilele de sub A + 6-98, 103, 104, au fost înstrăinate de
, prin vânzare-cumpărare către Societatea Comunală a B, aceasta înscriindu-le în Cartea Funciară foaia B poziția 13.
În baza sentinței civile nr.384/1948 a Tribunalului Brașov, s-a dispus radierea dreptului de proprietate de la B 13 și s-a restabilit situația de Carte Funciară anterioară, în favoarea fostului proprietar, al cărui drept a fost astfel reînscris în Cartea Funciară la poziția 14.
A mai arătat reclamanta că imobilele au fost preluate de stat, în baza Decretului nr.92/1950, naționalizare care s-a făcut de la și nu de la Societatea Comunală a
Pârâta Autoritatea Națională pentru Tineret, prin Ordinul contestat, a dispus nerestituirea construcției revendicate, cu motivarea că reclamanta nu face dovada calității de persoană îndreptățită, deși a făcut dovada calității de moștenitor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.24 pct.31din Legea nr. 10/2001.
La data de 26.10.2006, pârâta Autoritatea Națională pentru Tineret a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 08.01.2007, pârâta a depus la dosar documentele care au stat la baza emiterii Ordinului contestat.
Prin sentința civilă nr.405/19.03.2007, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins contestația formulată de, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Tineret.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul nr. 1071/13.06.2006 intimata Autoritatea Națională pentru Tineret a apreciat că notificatoarea nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pentru terenul înscris în CF nr. 1511.
Această susținere este corectă față de faptul că naționalizarea imobilului nu s-a făcut din patrimoniul autorului notificatoarei, ci al Societății Comunale a.
În conformitate cu art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar în conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.
Nu se poate reține susținerea contestatoarei cu privire la dreptul de proprietate al autorului său. În anul 1947, imobilele de sub A + 6-98, 103, 104 au fost înstrăinate de, prin vânzare-cumpărare către Societatea Comunală a B, aceasta înscriindu-le în Cartea Funciară foaia B poziția 13. Chiar dacă în baza sentinței civile nr.384/1948 Tribunalul Brașova dispus radierea dreptului de proprietate de la, această întabulare a radierii dreptului de proprietate și restabilirea situației de Carte Funciară anterioară, în favoarea fostului proprietar au avut loc în anul 1951 (încheierea de la fila 42 dosar).
Cum la data naționalizării, așa cum rezultă din anexa la Decretul nr. 92/1950, imobilul figura în cartea funciară cu titular ca fiind Societatea Comunală a, nefiind întabulată radierea, având în vedere dispozițiile art.17 și 32 din Decretul nr. 115/1938, preluarea abuzivă s-a făcut de la aceasta din urmă.
De asemenea, în ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare acesta nu a fost desființat, iar potrivit acestuia, cumpărătoarea era de drept și de fapt în deplină proprietate și posesiune a terenului vândut din momentul semnării contractului, fără altă formă judiciară.
Pentru considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat Ordinul atacat ca fiind legal, astfel încât a respins contestația formulată, prin sentința civilă nr.405/19.03.2007.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, contestatoarea a formulat apel, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei, deoarece, deși s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare între autorul său și Societatea Comunală a, înscrierea dreptului de proprietate al acesteia s-a realizat fără consimțământul vânzătorului, cu încălcarea art.17 și 18 din Decretul lege nr.115/1938 care impun existența acestui consimțământ sau existența unei hotărâri judecătorești, în lipsa consimțământului. A apreciat că respectiva convenție de vânzare-cumpărare din 1947 a vândut doar drepturi personale: de a se adresa instanței pentru înscrierea dreptului, înscrierea având caracter constitutiv de drepturi. Așadar, autorul său nu și-a pierdut niciodată dreptul de proprietate. Prin sentința civilă nr.384/12.03.1948 a Tribunalului Brașov, se radiază așadar, înscrierea din cartea funciară a societății și se înscrie dreptul său de proprietate. Devine așadar, nerelevantă împrejurarea nedesființării acelui contract de vânzare-cumpărare, întrucât translatarea dreptului de proprietate în regimul Decretului Lege nr.115/1938 nu a avut loc, nefiind îndeplinite condițiile acestui act normativ.
Înscrierea în 1952, a dreptului său de proprietate în cartea funciară, urmare a radierii, confirmă cele anterior expuse. Prezumția instituită de art.32 din acest act normativ, de proprietate în favoarea autorului său, nu a fost răsturnată.
Mai mult, trecerea în proprietatea statului, s-a făcut în baza unor adrese și nu a Decretului Lege nr.92/1950, iar înscrierea Societății Comunale de Transporturi, ca proprietar de la care s-a preluat imobilul, în locul autorului său, semnifică împrejurarea că imobilul a fost preluat abuziv, cu atât mai mult cu cât autorul său făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare.
A solicitat în consecință, admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul admiterii contestației.
Nu și-a întemeiat în drept, apelul formulat.
Pârâta-intimată Autoritatea Națională pentru Tineret (devenită ulterior Ministerul T și Sportului, conform art.16 din nr.OUG221/2008), a formulat conform art.289 al.2 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, deoarece deși prin hotărârea din 1948, s-a dispus radierea înscrierii făcute în favoarea societății, acest fapt s-a realizat de-abia în 1951, astfel încât la momentul naționalizării, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, aparținea societății.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe art.115-118 Cod procedură civilă, nr.HG384/2005, Legea nr.10/2001, Legea nr. 247/2005.
În cursul judecării apelului, conform art.295 al.2 Cod procedură civilă, s-a administrat proba cu expertiză tehnică topografică și proba cu înscrisuri, constând în situația juridică a imobilului în litigiu (filele 77-98 dosar apel și 102-112, dosar apel), depunându-se și inventarul Casei de T - B din 31.12.1948 (filele 114-121 dosar apel).
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.282 Cod procedură civilă.
Verificând în limitele cererii de apel, corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii, de către prima instanță de judecată, potrivit art.295 al.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a apreciat că această contestatoare nu a realizat dovada dreptului de proprietate al autorului său, la momentul preluării imobilului de către stat, ca urmare a faptului că în cartea funciară a imobilului, la acel moment, era înscrisă Societatea Comunală de B, grefându-se pe dispozițiile Decretului - Lege nr.115/1938.
Curtea constată că tribunalul a realizat o greșită aplicare și interpretare a prevederilor legale menționate, cu efectul eronatei concluzii a nedovedirii dreptului de proprietate.
Astfel, Curtea nu contestă principiul efectului translativ sau constitutiv de drepturi reale imobiliare, al înscrierii în cartea funciară, la care tribunalul a făcut implicit, referire. Întradevăr, potrivit art.17: "Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă și cel care primește dreptul este un acord de voință asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară.
Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimțământul titularului; consimțământul nu va fi de trebuință dacă dreptul se stinge prin îndeplinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului.
Dacă dreptul care urmează să fie radiat, este grevat, în folosul unei terțe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.
Hotărârea judecătorească sau în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorității administrative, vor înlocui acordul de voință sau consimțământul". Totodată, în art.18 se arată că: "Dispozițiunile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica de asemenea, în cazul modificării lor."
Conform acestei reguli, atât între părți, cât și față de terți, drepturile reale imobiliare se dobândesc, modifică sau sting numai prin înscrierea în cartea funciară. Cu alte cuvinte, înscrierea în cartea funciară este translativă sau constitutivă de drepturi, întrucât drepturile reale imobiliare nu pot fi strămutate, constituite, modificate ori stinse prin voința părților, ci numai dacă s-a făcut înscrierea în cartea funciară.
În sistemul cărților funciare, deci și al Decretului - Lege nr.115/1938, orice operațiune juridică prin care se tinde la strămutarea sau constituirea de drepturi reale imobiliare se compune: a) dintr-un act obligațional (ius ad rem),care dă naștere obligației de a strămuta ori a constitui un drept real; b) dintr-un act real(ius in re), prin care partea care și-a luat această obligație, consimte - prin înscris (cluasula intabulandi) - ca acel drept real să fie intabulat în cartea funciară; c) din înscrierea dreptului real în cartea funciară și care ia naștere, ca atare, de la data înregistrării cererii de înscriere la biroul de carte funciară, însă numai sub condiția întrunirii și a primelor două cerințe. Cu alte cuvinte, "prin convenția părților se transferă numai titlul prin care achizitorul dobândește un drept personal față de autorul său (acțiune pentru prestație tabulară), sau poate exercita acțiunea pentru predarea lucrului în posesiune. Dacă imobilul a fost predat achizitorului, el are acțiune posesorie și exceptio rei venditae traditae, față de acțiunea în revendicare a fostului proprietar. Totuși, în acest sistem, el nu a devenit proprietar, cu toate consecințele ce decurg din dobândirea dreptului real, atât timp cât nu și-a intabulat dreptul respectiv în cartea funciară.
Așadar, spre deosebire de sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, dobândirea de drepturi reale imobiliare poate avea loc numai dacă există, cumulativ, consimțământul părților și înscrierea în cartea funciară (art.17). Simpla convenție nu este suficientă pentru a opera între părți transferul dreptului real imobiliar, ceea ce înseamnă că, în acest sistem, convenția este creatoare numai de obligații, adică de raporturi juridice obligaționale: dreptul de a dobândi prin înscriere, un bun nemișcător este un drept de creanță iar nu un drept real, fiind opozabil numai debitorului care este și rămâne ținut de obligația asumată prin convenție, și anume de a preda dobânditorului înscrisurile trebuitoare pentru intabularea dreptului. În caz de refuz din partea titularului dreptului tabular, dobânditorul are la îndemână împotriva acestuia o acțiune în prestație tabulară prin care se poate solicita instanței să pronunțe o hotărâre judecătorească care să înlocuiască acordul de voință, sau după caz, consimțământul debitorului la intabulare (art.22-25).
Ceea ce caracterizează această regulă este aceea că momentul strămutării sau constituirii dreptului real esteunic- și anume înscrierea în cartea funciară - indiferent dacă este vorba de părți sau de către terți. În acest caz, nu numai terții, dar și părțile înseși sunt direct interesate pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea funciară, astfel încât să existe deplină concordanță între starea tabulară și situația juridică reală a imobilului în cauză.
În cauză, Curtea, la fel ca și tribunalul, constată că întradevăr, înscrierea în cartea funciară, a dreptului de proprietate al Societății, s-a realizat, însă această înscriere s-a efectuat în mod nelegal, potrivit sentinței civile nr.384/12.03.1948 a Tribunalului Brașov (fila 66 dosar fond), care a dispus radierea înscrierii și restabilirea situației anterioare înscrierii, a cărții funciare a imobilului, în folosul, deci, al autorului contestatoarei.
Hotărârea judecătorească a fost executată, potrivit încheierii din 24.04.1951, a Judecătoriei Orașului (fila 42 dosar fond).
Este evident că hotărârea judecătorească, prin dispoziția de restabilire a situației anterioare, are caracter retroactiv, concluzie confirmată, pe planul cărții funciare, de art.17 al.2, 3 din Decretul - Lege nr.115/1938, efectele rectificării producându-se față de toate persoanele împotriva cărora a fost introdusă, deci și față de Societatea de. În consecință, dat fiind caracterul retroactiv al dispoziției instanței, rezultă că o dată radiat dreptul societății, acesta se consideră că nu a existat nici între data înscrierii sale în cartea funciară și data radierii sale.
Problema care se ridică în continuare, este aceea de a ști dacă această înscriere nelegală, a fost totuși opozabilă statului, care a preluat imobilul în baza Decretului - Lege nr.92/1950, conform anexei la decret - fila 41 dosar fond. Este necesar a se răspunde la această problemă, pentru că statul, prin succesorul său Ministerul T și Sportului (în care s-a inclus și fosta Autoritate Națională pentru Tineret), invocă în apărare, faptul că imobilul a fost preluat de la societate și deci nu de la autorul contestatoarei.
Această problemă determină analiza unui alt principiu specific Decretului - Lege nr.115/1938, respectiv cel al principiului publicității materiale a cărților funciare (principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară).
Potrivit art.32: "Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există".
De asemenea, în art.33 se prevede: " cărții funciare, cu excepția îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul aceluia care a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real, dacă în momentul dobândirii dreptului n-a fost notată în cartea funciară vreo acțiune prin care se contestă cuprinsul ei, sau dacă n-a cunoscut pe altă cale această inexactitate".
Fiind principiul fundamental al sistemului de carte funciară, principiul publicității materiale, numit șiprincipiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară sau principiul puterii doveditoare absolute a înscrierilor, este acea regulă potrivit căreia cuprinsul cărții funciare, în afara îngrădirilor și excepțiilor legale, se consideră exact în folosul acelora care și-au înscris cu bună-credință un drept real în cartea funciară.
Publicitatea materială a cărților funciare comportă atât un efect juridic
negativ cât și un efect pozitiv.
- Efectul negativ înseamnă că, în principiu, nici un drept real nu poate exista și nu poate fi opus nimănui dacă sau, după caz, cât timp, acesta nu a fost înscris în cartea funciară (art. 32);
- Efectul pozitiv înseamnă că în principiu, adică, afară de îngrădirile și excepțiunile legale, cuprinsul cărții funciare se consideră exact în folosul celui care a dobândit imobilul (art. 33).
Din ambele efecte ale publicității materiale, izvorășteputerea doveditoare absolută a înscrierii de cartefunciară.Într-adevăr, cel care a dobândit cu bună-credință un drept real întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare, este pus la adăpost de orice cauze de evicțiune derivând din titlurile de dobândire anterioare achizițiunii dreptului său, dacă cel interesat, adică autorul tabular mediat sau orice altă persoană vătămată prin înscriere, nu a intentat acțiunea în rectificare în termenul prevăzut de lege, termen înăuntrul căruiapublicitatea cărții funciare este suspendată și față de terți(art. 36-37)
Potrivit art. 36: "Acțiunea în rectificare, sub rezerva prescripțiunii acțiunii de fond, va fi imprescriptibilă față de dobânditorul nemijlocit, precum și față de terțiul care a dobândit cu rea-credință dreptul înscris în folosul său.
Față deterțele persoanecare au dobândit cu bună-credință un drept real prin donațiune sau legal,acțiunea în rectificare nuseva putea porni decât în termen de 10ani,socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere."
Art. 37 reglementează situația terților dobânditori și subdobânditori cu titlul oneros de bună-credință: "Acțiunea în rectificare întemeiată pe art. 34, punctul 1 și 2, dacă a fost intentată în termenul legiuit, își va produce efectele și față deterțele persoane,care audobândit cu bună-credință și prin act juridic, cu titlu oneros, vreun drept, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare.
Termenul va fi detrei ani,socotiți de la înregistrarea cererii pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cere.
În cazul când încheierea biroului de carte funciară, prin care s-a ordonat înscriere care face obiectul acțiunii în rectificare, a fost comunicată celui îndrituit, termenul va fi de6lunide la înmânare.
Dacă însă cel îndrituit încunoștințează în acest termen de 6 luni, biroul de carte funciară că el voiește să pornească acțiunea în rectificare, termenul va fi deun an,socotit de la dataînmânăriiîncheierii. Declarația celui îndrituit se va nota în cartea funciară." ().
Cazurile de rectificarea cuprinsului cărții funciare sunt prevăzute de art.34: " unei întabulări sau înscrieri provizorii se va cere deorice persoană interesată:
1. dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit, nu au fost
valabile;
2. dacă prin înscriere, dreptul a fost greșit calificat.
3.dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea".
Așadar, principiul publicității materiale a cărților funciare operează numai în folosul terților de bună-credință care au dobândit cu titlu oneros vreun drept real, întemeindu-se pe cuprinsul cărții funciare. În consecință, publicitatea materialănu poate fi invocată, printre alții, de:
1. Între părți, deoarece înscrierea nu poate modifica conținutul raportului juridic obligațional, ci ea trebuie să reflecteze acest conținut, astfel încât în caz de litigiu, nici una din părți nu se poate prevala de efectul sau de conținutul înscrierii operate în cartea funciară (art.36 alin.1).
2. De dobânditorul prin act juridic cu titlu oneros de rea-credință(art.33 și 36 alin.1); lipsa de protecție sancționează reaua-credință;
3.De moștenitor,întrucât acesta nu poate avea mai multe drepturi decât autorul său (de cuius-ul); acțiunea în rectificare se va putea îndrepta împotriva sa în aceleași condiții ca și împotriva defunctului;
4.De donatar sau legatar, care nu poate invoca art.33, dar se pot totuși apăra, în condițiile art.36 alin.2, prin invocarea excepției de prescripție a acțiunii în rectificare tabulară.
Se admite că principiul forței probante a înscrierii nu poate fi invocat de terțuldonatar sau legatar, ci numai de către terțul subdobânditor de bună-credință prin act juridic cu titlu oneros, deoarece între interesul antecesorului tabular, lezat prin înscriere și ce urmărește prin acțiunea în rectificare să evite o pagubă (certat de damno vitando) pe de o parte, și interesul terțului subdobânditor cu titlu gratuit, de a păstra un câștig (certat de lucro captando), pe de altă parte, trebuie să prevaleze interesul celui vătămat prin înscriere. Este adevărat că art. 33, care stabilește forța probantă absolută a înscrierii în cartea funciară, se referă numai la cel care "a dobândit prin act juridic cu titlu oneros vreun drept real" dar prevederile acestui articol trebuie coroborate cu dispozițiile art. 36 alin.2: "Față deterțele persoane, care au dobândit cu bună-credință un drept real prin donațiune saulegat,acțiunea în rectificare nu se va putea porni decât în termen de 10 ani, socotiți din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere". ().
Așadar, chiar și terțul subdobânditor cu titlu gratuit se poate prevala de cuprinsul cărții funciare, dacă acțiunea în rectificare n-a fost intentată în termenul prevăzut de art. 36 alin. 2, ceea ce însemnează că titlul său se consolidează, devine inatacabil.
Or, Curtea constată că în cauză, două dintre condițiile anterior enunțate, nu sunt îndeplinite, pentru a da prevalență acestui principiu, în favoarea intimatului: pe de o parte, statul nu a fost un dobânditor de bună-credință și cu titlu oneros, al imobilului, întrucât Decretul - Lege nr.92/1950 a reprezentat un act de preluare abuzivă și gratuită, potrivit art.2 al.1 din Legea nr.10/2001, care exclude evident, și buna-credință la momentul expolierii. Pe de altă parte, acțiunea în rectificare a cărții funciare a imobilului, fusese intentată contestatoarei, în octombrie 1947, în termenul de 6 luni de la data înregistrării cererii (iunie 1947) pentru înscrierea dreptului a cărui rectificare se cerea (dreptul societății), astfel încât în cauză, operase și suspendarea publicității cărții funciare, față de terți, conform art.36 și 37 din Decretul - Lege nr.115/1938. Așadar, acțiunea în rectificare și-a produs pe deplin efectele, și față de acest subdobânditor - Statul, care și-a intabulat ulterior, în 1959, dreptul său de proprietate, în baza decretului - lege de naționalizare. Prezenta contestație în baza Legii nr.10/2001 are evident și caracterul virtual al unei acțiuni în rectificare întemeiate pe art.34 din Decretul - Lege nr.115/1938, date fiind consecințele sale juridice care înglobează și redobândirea posesiei imobilului, în condițiile recunoașterii reconfirmării explicite a dreptului de proprietate al autorului, conform art.2 al.2 din lege, astfel încât înscrierea ulterioară a statului, în cartea funciară, va fi apreciată ca nelegală, în calea procesuală specială prezentă, date fiind prevederile exprese ale art.2 al.2 din Legea nr.10/2001 recunoscându-se astfel, din nou, dreptul de proprietate al autorului, prin moștenitoarea contestatoare, drept care va putea fi înscris în cartea funciară, potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Realizându-se toate aceste considerente menționate, Curtea apreciază că întradevăr, din probele administrate, rezultă că autorul contestatoarei era proprietarul imobilului revendicat, la momentul preluării abuzive de către stat, titlu care era opozabil și statului, potrivit argumentelor expuse.
Prevederile art.24 al.2 din Legea nr.10/2001 instituie o prezumție relativă de proprietate în favoarea celui înscris în actul de preluare, prezumție care a fost însă înlăturată prin considerentele anterioare, astfel încât ea nu reprezintă o apărare întemeiată.
Constatând așadar, că statul a preluat abuziv imobilul în litigiu, de la autorul contestatoarei, Curtea va constata faptul că în cauză devin aplicabile prevederile art.16 al.1 din Legea nr. 10/2001, în referire la Anexa nr.2 lit.a pct.1 din aceeași lege:"(1) În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1, 2 și 4 din anexa nr. 2 lit. a): "Lista imobilelor ce intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată:
1. Imobile ocupate de unități și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior)
2. Imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii)
3. Imobilele ocupate de administrații financiare, trezorerii, ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curți de apel, poliție, poliție de frontieră, jandarmerii, servicii publice comunitare pentru situații de urgență, sedii vamale, arhive naționale, direcții județene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale și județene, inspectorate școlare
4. Imobilele ocupate de instituții publice de cultură: teatre, opere, biblioteci, muzee, filarmonici, centre de cultură".
Dată fiind destinația actuală a imobilului - pentru tineret, aflată în administrarea Ministerului T și Sportului (fila 79 dosar apel), ca și caracterul doar enunțiativ al imobilelor precizate în Anexa nr.2 lit.a pct.1 din lege, Curtea apreciază că imobilul face parte din domeniul de aplicare al acestei norme legale, impunându-se deci, restituirea sa în natură.
Cum prin contestația formulată și lămurirea solicitată din data de 10.03.2008, apelanta a precizat că dorește restituirea construcției naționalizate (cu 2 corpuri de clădire) și având în vedere și concluziile raportului de expertiză tehnică topografică realizat în cauză, ca și listele de inventar și devizele întocmite anterior naționalizării (filele 114-121 dosar apel), Curtea va dispune restituirea în natură, a construcțiilor nivelelor P + E + M și P + M și fundația captare apă (fila 121 dosar apel, fila 80 dosar apel), care a făcut parte din imobilul inițial, constatatoarea nesolicitând, prin lămurirea din 10.03.2008, decât cele două construcții P + E + M și P + M, din cele trei construcții identificate pe teren, solicitare pe care și-a menținut-o și prin concluziile verbale de la termenul din 09.03.2009, ulterior deci, efectuării expertizei în cauză. Fundația captare apă deservește în mod intim, foarte strâns, construcția, fiind un adendum al acesteia.
Curtea nu își însușește mențiunea intimatului în sensul că obiectul notificării îl reprezintă o singură construcție, deoarece prin notificarea nr.241/28.08.2001 (fila 19 dosar fond), s-a solicitat clădirea principală, dar și anexele sale, construcția P + M fiind identificată în inventarul din 31.12.1948, ca o anexă a construcției principale, laolaltă cu celelalte clădiri identificate C - M (fila 114 verso dosar apel).
În ceea ce privește corpul de clădire identificat ca fiind corpul C în inventarul din 31.12.1948 (fila 115 dosar apel), Curtea constată că acesta nu a fost solicitat de contestatoare ce în două rânduri, a precizat că dorește doar vilele P + E + M și P + M, iar pe de altă parte, nu s-a realizat în cauză, dovada identității dintre el și cabana identificată de expert ca fiind corpul 3, în schița anexă la raportul de expertiză.
Nu este fondată nici critica intimatului referitoare la menționarea din expertiză, a faptului că imobilul ar fi administrat de pârât, în vreme ce în cartea funciară, proprietar tabular apare Primăria, deoarece motivul respingerii notificării, prin ordinul contestat, a fost acela al nedobândirii calității de persoană îndreptățită și nu al nedeținerii imobilului de către pârât. De altfel, mențiunea de la poziția 17 din cartea funciară a imobilului, precizează că el aparține aceluiași proprietar (anterior intabulat - Statul, poziția 15), astfel încât este evident că orașul este menționat ca unitate administrativ-teritorială, în patrimoniul căreia se află din punct de vedere formal, imobilul, ca urmare a Legii 69/1991. Calitatea de deținător, a pârâtului, în sensul art.22 din Legea nr. 10/2001, nu este însă combătută și ea este suficientă în cadrul procesual prezent.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința, în sensul că va admite contestația, va anula ordinul nr.1071/13.06.2006, emis de Autoritatea Națională pentru Tineret și va dispune restituirea în natură a construcțiilor vilele P + E + M și P + M și fundația captare apă, situate pe terenul înscris în CF 1511, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză nr.-, întocmit de expert și va obliga intimatul să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta-contestatoare, domiciliată în F,. Doi nr.14,.14,.A,.2,.9, județ S, împotriva sentinței civile nr.405/19.03.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL T ȘI SPORTULUI, cu sediul în B,-,.4, sector 2.
Schimbă în tot sentința, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează ordinul nr.1071/13.06.2006, emis de Autoritatea Națională pentru Tineret și dispune restituirea în natură, a construcțiilor vilele P + E + M și P + M și fundația captare apă, situate pe terenul înscris în CF 1511, a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, astfel cum au fost individualizate în raportul de expertiză nr.-, întocmit de expert.
Obligă intimatul să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 500 RON, către apelantă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnodact. / 4 ex./07.05.2009
- Secția a V-a Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
