Speta Legea 10/2001. Decizia 164/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 164/2008-
Ședința publică din 28 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5, și respectiv de reclamantul domiciliat în O,-, - 2,. III,. 13, județul B și pârâta, citată din O,-, - 2,. III,. 13, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 10/2001, ambii cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva sentinței civile nr. 37 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: plângere în baza Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă apelantul reclamant - personal și reprezentat de avocat, care se prezintă și pentru apelanta pârâtă - lipsă, în baza împuternicirii avocațiale din 9.04.2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru judiciar, că la data de 11.09.2008, prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatului pârât Instituția Primarului municipiului O, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar, cu reprezentanta apelanților și.
Reprezentanta apelanților și arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Instanța, nefiind probe sau cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta apelantului reclamant și a apelantei pârâte, solicită admiterea apelului declarat de părțile pe care le reprezintă, având în vedere calitatea lor de persoane îndreptățite la despăgubiri, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii introductive așa cum a fost formulată și pe cale de consecință să se dispună obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, la achitarea despăgubirilor stabilite cu titlu de echivalent al imobilului, preluat în mod abuziv de Statul Român, prin expertiza efectuată în cauză de expert, fără cheltuieli de judecată. Solicită a fi despăgubiți, dar nu cu o cantitate de hârtie.
Solicită, respingerea apelului declarat de pârâții B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.37/C din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul domiciliat în O,-, - 2,. 13, cod poștal -, jud. B, în contradictoriu cu INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O, COMISIA LOCALĂ DE APLICARE A LEGII 10/2001 O, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, cod poștal -, sector 5 și domiciliată în O,-, - 2,. 13, cod poștal -, jud. B, și în consecință:
S-a dispus modificarea în parte a Dispoziției Primarului Municipiului O, nr. 3975/01.11.2006 emisă pe seama reclamantului și a intimatei, în sensul stabilirii despăgubirilor ce se prepun a se acorda pentru suprafața de 1.515 mp teren cu nr. top. 4031 și 4032, înscris în CF 1146 O, expropriat de Statul Român, la suma de 151.500 Euro, conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expert ing., din care urmează a se scădea valoarea despăgubirii actualizată, încasată la data exproprierii și înaintarea dosarului constituit în temeiul Legii nr. 10/2001 către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Numiții si - părinții reclamantului si ai intimatei - au fost proprietarii imobilului înscris in CF 1146 O nr. top. 4031 si 4032 în natura casă și teren în suprafață de 1870 mp. situat în O,-.
Suprafața de 1515 mp. din terenul nr. top. 4031 si 4032 a fost preluată de Statul R cu titlu de expropriere, cu acordarea de despăgubiri în sumă de 3.408,75 ROL, restul de teren cu casa de locuit rămânând în proprietatea antecesorilor reclamantului.
Prin notificarea nr. 258/05.07.2001 adresată Primăriei Mun. O reclamantul și sora sa au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea supraf. de 1515 mp. teren preluat de Statul
Constatând că reclamantul și intimata au calitatea de persoane îndreptățite conform disp. Legii nr. 10/2001, prin Dispoziția Primarului Mun. O nr. 3975/01.11.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie, în natura. In cazurile în care restituirea în natura nu este posibila se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Întrucât, așa cum rezulta din adresa nr. -/17.02.2006 a Primăriei Mun. O terenul cu nr. top. 4031 si 4032 este ocupat de alee carosabilă, rețea de canalizare, rețea apă, instalații electrice și blocul PB 9, acesta nu poate fi restituit in natura, reclamantul și sora sa fiind îndreptățiți numai la masuri reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri în condițiile legii speciale.
In ceea ce privește măsura compensării, instanța a reținut că reclamantul a solicitat a i se acorda un alt teren de valoarea celui preluat de stat, însă așa cum rezulta din adresa nr. adresa nr. 2953/04.09.2007 emisa de Consiliul Local O, Municipiul O nu deține bunuri pentru compensare, intimata fiind deci în imposibilitate să acorde această măsură reparatorie.
Conform dispozițiilor art. 16 Titlul VII al Legii nr. 247/2005 notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridica actuala a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora.
Secretariatul Comisiei Centrale procedează la centralizarea dosarelor, în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. În baza raportului de evaluare Comisia Centrala va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Așadar după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 care modifică Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare a imobilului nu mai are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor, ci numai de a propune acordarea de despăgubiri, cuantumul acestuia stabilindu-se printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator sau societate de evaluatori desemnați în condițiile art. 16 din Legea nr. 247/2005.
În speță instanța constată că, deși reclamantul a depus notificarea în anul 2001, autoritățile au lăsat sa treacă peste 5 ani până la soluționarea acesteia, iar prin dispoziția emisă i se acorda, teoretic dreptul de a primi o despăgubire la nivelul valorii de piață a imobilului, despăgubire a cărei sumă urmează a fi fixată în urma unei alte proceduri administrative de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Instanța a considerat că, faptul pentru reclamant de a nu avea o certitudine în privința cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin după o perioada de cinci ani de la data depunerii notificării este incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
In acest sens pentru stabilirea valorii de piață a imobilului în litigiu și a cuantumului despăgubirilor s-a dispus în cauză efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Conform concluziilor raportului de expertiza efectuat de exp. ing. valoarea de piață a imobilului expropriat este de 151.500 EURO.
În consecință, în temeiul dispozițiilor legale de mai sus, văzând și prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța a dispus modificarea în parte a Dispoziției Primarului Municipiului O nr. 3975/01.11.2006, în sensul stabilirii despăgubirilor ce se propun a se acorda pentru terenul expropriat, la suma de 151.500 EURO, conform concluziilor la raportul de expertiza tehnica efectuat în cauză de expert ing., din care urmează a se scădea valoarea despăgubirii actualizată încasată de către antecesorii reclamantului la data exproprierii și înaintarea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In acest fel urmează a se emite titlul de despăgubire de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor indicate în hotărâre.
Nu au fost acordate reclamantului cheltuieli de judecată, având în vedere că potrivit Legii nr. 247/2005 intimata Instituția Primarului Municipiului O nu mai avea competența de a stabili cuantumul despăgubirilor prin dispoziția emisă.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel pârâtul - apelant Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii față de aceasta, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În motivarea apelului se arată că în materia Legii 10/2001, Statul Român nu este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, ci calitate procesuală au Primarul, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Apel a declarat și reclamantul, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în întregime a cererii introductive, cu consecința obligării Statului prin Ministerul Finanțelor la plata sumelor de bani stabilite cu titlu de echivalent al imobilului în litigiu, conform expertizei efectuate în cauză.
În motivarea apelului se artă că în cauze similare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin mai multe decizii a obligat Statul Român la acordarea de despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a imobilelor, acordarea de despăgubiri la un fond de investiții inexistent neputând echivala cu o reparație a prejudiciului.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Primarul municipiului Oas olicitat respingerea apelurilor ca nefondate, apreciind că Primăria O și-a îndeplinit obligațiile legale potrivit Legii 10/2001.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
În mod corect a reținut instanța de fond calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului, față de dispozițiile HG. 386/2007, care prevăd că Ministerul Economiei și Finanțelor reprezintă Statul Român ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor, coordonând și administrând totodată, veniturile statului, precum și datoria publică.
Referitor la apelul declarat de reclamantul, acesta este fondat, impunându-se obligarea Statului Român la plata sumei de 151.500 Euro, stabilită cu titlu de despăgubiri pentru imobilul în litigiu și nu înaintarea dosarului la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Această soluție este conformă cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, care a condamnat în mod repetat România (a se vedea cauzele, etc.) reținând că Fondul "Proprietatea" nu funcționează corespunzător, în așa fel încât să asigure o despăgubire reală și efectivă a foștilor proprietari deposedați de bunurile ce le-au aparținut.
Față de considerentele sus reținute, Curtea urmează în temeiul art. 296 Cod procedură civilă să admită apelul declarat de reclamantul și să schimbe în parte hotărârea primei instanțe în sensul înlăturării dispoziției privind înaintarea dosarului constituit în baza Legii 10/2001 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și al obligării Ministerului Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român la plata sumei de 151.500 Euro, cu titlu de despăgubiri în favoarea apelanților, din care urmează a fi scăzută valoarea despăgubirii actualizată încasată la data examinării.
Urmează totodată a fi respins apelul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor în reprezentarea Statului Român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în reprezentarea MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 37/C din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor.
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelantul reclamant domiciliat în O,-, - 2,. III,. 13, județul B și pârâta, citată din O,-, - 2,. III,. 13, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O și COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 10/2001, ambii cu sediul în O, nr. 1, județul B, împotriva sentinței civile nr. 37/C din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură dispoziția privind înaintarea dosarului constituit în temeiul Legii 10/2001, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 151.500 Euro, cu titlu de despăgubiri în favoarea apelanților, din care urmează a fi scăzută valoarea despăgubirii actualizată încasată la data exproprierii.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.- /10.11.2008
Jud.fond.
Dact./14.11.2008
Ex.2
1. apelanta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O,-/B, județul B, în reprezentarea
2. MINISTERULUI ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,-, sector 5,
3. apelantul reclamant domiciliat în O,-, - 2,. III,. 13, județul B
4. apelanta pârâtă, din O,-, - 2,. III,. 13, județul B,
5. intimații pârâți INSTITUȚIA PRIMARULUI MUNICIPIULUI O
6. COMISIA LOCALĂ O PENTRU APLICAREA LEGII NR. 10/2001, ambii cu sediul în O, nr. 1, județul B,
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Popoviciu Liliana