Speta Legea 10/2001. Decizia 17/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 17/A/2009
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Denisa Băldean
JUDECĂTOR: - -- vicepreședinte al Curții
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare- pentru pronunțare- apelul declarat de către reclamanta, precum și apelurile declarate de către pârâții PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N, JUDEȚUL B-N și intervenientul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ B împotriva Sentinței civile nr. 717/29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 16 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2009.
CURTEA:
Reține că prin sentința civilă nr.717 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva dispoziției nr. 67/2007 emisă de Președintele Consiliului Județean B-N, în contradictoriu cu pârâții Președintele Consiliului Județean B-N și Județul B- A fost anulată în parte dispoziția în sensul că s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 702. înscris în nr. 2669 B, nr.top.105/31 și 105/32, situat în incinta Spitalului județean B-N, identificat conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expert și schiței anexă parte integrantă din hotărâre; s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea terenului restituit pe timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de restituire.
Totodată, s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenientul Spitalul Județean de Urgență
Pârâții au fost obligați să plătească, în solidar, reclamantei suma de 1.723 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Prin dispoziția nr. 67 din 19 aprilie 2007 emisă de Președintele Consiliului județean B-N s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei la restituirea imobilului teren în suprafață de 702. situat în incinta Spitalului Județean de Urgență B, înscris în nr. 2669 B topografic 105/31, 105/32; s-a respins cererea de restituire în natură a bunului și cea de compensare cu alte bunuri și servicii, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Cererea de restituire în natură a fost respinsă pe considerentul că imobilul solicitat este ocupat potrivit scopului pentru care s-a dispus exproprierea, iar cererea de compensare cu alte bunuri și servicii s-a respins pe temeiul lipsei bunurilor și serviciilor care pot fi oferite ca măsură compensatorie.
S-a reținut că imobilul teren în litigiu este situat în incinta Spitalului Județean de Urgență B, aspect necontestat de părți, care rezultă din actele dosarului, iar calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la restituire nu s-a contestat în cauză, ci din contră s-a recunoscut, dispoziția nr. 67/2007 nefiind atacată sub acest aspect. Reclamanta justifică îndreptățire la restituire, ca moștenitor al fostului proprietar deposedat - tatăl reclamantei, conform certificatului de căsătorie al reclamantei și mențiunilor din certificatele de moștenitor nr. 339/1981 și nr. 420/1989.
Prin decizia nr. 39/1975 s-a expropriat de la proprietarul suprafața de 1.454. împreună cu casa de locuit și anexele gospodărești, în vederea construirii spitalului cu 700 de paturi, atribuindu-se proprietarului deposedat, ca despăgubire, un teren în suprafață de 752. înscris în cartea funciară nr. 2444 B topografic 399/1/2 și 400/3/2. Construcția spitalului s-a autorizat în baza autorizației pentru executare de lucrări nr. 19/1305/23.02.1973.
S-a reținut că fostul proprietar deposedat nu a primit despăgubire pentru întreaga suprafață preluată de stat, astfel că reclamanta, în calitate de moștenitor legal, este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru diferența dintre suprafața totală expropriată de 1.454. și cea primită ca despăgubire de 752. din nr. 2444 B, adică pentru suprafața de 702. solicitată prin notificare.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice din care a rezultat că din totalul suprafeței de 1454. este liberă o suprafață de 702. pe care în prezent se află un monument intitulat "", realizată de sculptorul, care se întinde conform expertizei pe o suprafață de 70. iar la acest monument se ajunge pe o mică alee pietruită.
Tribunalul, coroborând concluziile lucrărilor de expertiză efectuate în cauză (tehnică topografică și în specialitatea instalații), necontestate de părți, cu rezultatul cercetării locale consemnat în procesul-verbal din 29 februarie 2008, constatat că pe terenul de 702. solicitat de reclamantă se află doar lucrarea intitulată "", iar subfața terenului nu este traversată de nicio conductă funcțională, aspect recunoscut și de intervenientul accesoriu în cuprinsul concluziilor scrise, arătându-se că acea conductă nefuncțională, urmează să fie rebranșată după finalizarea litigiului în vederea respectării art. 13 din Ordinul nr. 914/2006 și prin aceasta se va realiza al doilea racord la rețeaua orașului din strada 1 -, necesară pentru buna funcționare a unității moderne de primire urgențe, nou construită.
Față de constatările experților desemnați în cauză, precum și ale instanței de la fața locului, necontestate de părțile prezente, s-a apreciat că aspectele învederate de intervenientul accesoriu prin adresa nr. 1910/2007 ( 39) privitoare la existența pe terenul de 702. de amenajări subterane și supraterane, instalații de apă, gaze naturale, canalizare, stație de distribuire a gazului, guri de vizitare a canalului, apei, nu au nici un suport probator.
Legea specială reparatorie instituie ca principiu general, cel al reparării în natură, exceptând situațiile în care imobilul teren solicitat este ocupat de construcții noi autorizate, este afectat de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.
Raportat la probele dosarului, Tribunalul a stabilit că terenul în litigiu, în suprafață de 702. care a constituit obiect al exproprierii, nu este ocupat de construcții autorizate, nu este afectat de servituți legale, iar lipsa oricăror conducte funcționale face ca imobilul să nu poată fi încadrat în categoria celor afectate de amenajări subterane, de utilitate publică, dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, care reglementează excepțiile de la principiul restituirii în natură nefiind deci aplicabile. Forma actuală a legii, de imediată aplicare, urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, existentă atât la momentul emiterii dispoziției atacate, cât și în prezent, exceptează de la restituirea în natură numai terenurile ocupate de construcții noi autorizate, cele afectate de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică, nu și terenurile neocupate de construcții, dar necesare bunei utilizări a acestora.
Caracterul suprafeței de 702. de "teren liber" în sensul legii reparatorii este atestat și de angajatul Consiliului județean B-N cu atribuții în domeniul aplicării Legii nr. 10/2001, precum și de certificatul privind starea de fapt a imobilului nr. 26.121/2004 întocmit de Serviciul de urbanism, amenajarea teritoriului și disciplina în construcții din cadrul Primăriei municipiului B, așa cum rezultă din adresa nr. 4086/2006 a Consiliului Județean B-
În ceea ce privește lucrarea monument aflată pe terenul în litigiu, s-a reținut că la dosarul cauzei nu s-a depus vreo autorizație de construire, aviz de amplasament, singurul document depus fiind adresa nr. 1618/2008, din care rezultă că opera s-a înregistrat în evidențele Direcției județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, aspect care în prezenta cauză nu are nicio relevanță.
În sensul Legii nr. 50/1991, republicată, lucrările de construcții, care necesită autorizație de construire, reprezintă operațiunile specifice prin care se realizează construcțiile de orice fel, civile, industriale, agrozootehnice, edilitare subterane și aeriene, căi de comunicații, lucrări inginerești,de artă,iar lipsa unei autorizații de construire face ca lucrarea să se încadreze în categoria construcțiilor neautorizate în condițiile legii, ridicate după data de 1 ianuarie 1990. Potrivit art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată, text aplicabil și în privința imobilelor expropriate conform art. 11 alin. 3 al legii speciale reparatorii, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990.
Tribunalul a apreciat că în condițiile arătate, terenul pe care se află monumentul, lucrare de construcții neautorizată, poate fi restituit în natură, intervenientul accesoriu, ca proprietar al operei donate putând-o ridica și amplasa într-un alt loc din incinta spitalului, întrucât, atâta timp cât lucrarea nu are autorizațiile legale necesare, intervenientul accesoriu nu este îndreptățit să păstreze terenul ocupat de monument în detrimentul moștenitorului fostului proprietar deposedat, îndreptățit la restituire.
S-a precizat că dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma existentă la momentul soluționării cererii de restituire prin dispoziția atacată, precum și în prezent, urmare a modificării legii speciale reparatorii prin Legea nr. 247/2005, prevăd că în situația imobilelor ocupate de unități sanitare (prevăzute în anexa 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată), necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de sănătate, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției de restituire.
Prin noțiunea de imobile, conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, se înțeleg terenurile cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, în același sens fiind și dispozițiile art. 6.1 pct. c din Normele metodologice aprobate prin G nr. 250/2007, conform cărora incidența legii intervine pentru terenurile din intravilan, fără a avea relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilului solicitat, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului, care la data soluționării notificării este calificat ca bun proprietate publică, are competența, potrivit art. 6.1 al Normelor, de a dispune restituirea bunului în natură fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 213/1998.
Ca atare, faptul că terenul face parte din domeniul public nu exclude restituirea sa în natură, principiul restituirii în natură fiind aplicabil și în cazurile prevăzute de art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001, al imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum acesta este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Prin urmare, s-a constatat că însăși legea specială reparatorie instituie obligativitatea restituirii în natură a terenului preluat abuziv ori de câte ori imobilul solicitat este liber în sensul legii, chiar dacă acesta este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activității specifice din domeniul sănătății.
S-a apreciat că atâta timp cât dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, în forma modificată prin Legea nr. 247/2005 permit restituirea în natură a imobilelor ocupate de unitățile sanitare, adică a unui spital, cu atât mai mult o mică suprafață de teren din incinta spitalului poate fi restituită în natură.
Totodată, s-a reținut că pe tot parcursul soluționării notificării, până la închiderea dezbaterilor, entitatea investită cu soluționarea notificării nu a manifestat nici o preocupare pentru a oferi un alt teren în schimb, de aceeași valoare, deși art. 26 alin. 1 din legea reparatorie instituie această măsură ca fiind prima în ierarhia acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.
Faptul că terenul în litigiu este în incinta spitalului, unitate ce diagnostichează, tratează bolnavi și previne boli cu risc crescut pentru populație, produce deșeuri și noxe periculoase pentru sănătatea populației, denotă că terenul ce a constituit vechiul amplasament al antecesorului reclamantei este afectat activității specifice spitalului, servind cel puțin ca protecție față de riverani, ceea ce impune restituirea în natură, cu obligația proprietarului de a-i menține afectațiunea pe perioada de 5 ani de la momentul restituirii. Instituirea unei asemenea obligații nu a fost contestată de reclamantă, care atât prin răspunsul la întâmpinare, cât și prin concluziile scrise, a învederat posibilitatea restituirii în natură a bunului condiționat de menținerea afectațiunii pe o anumită perioadă prevăzută de lege.
S-a apreciat că, în condițiile în care nu s-a dovedit efectuarea vreunui demers, materializat prin întocmirea unui proiect, în vederea asigurării funcționării conductei dezafectate, justificat de necesitatea respectării Normelor privind asigurarea condițiilor generale de igienă, simpla invocare a dispozițiilor art. 13 din anexa 4 la Ordinul nr. 914/2006 nu poate împiedica instanța să dea eficiență principiului restituirii în natură, pe considerentul unei împrejurări viitoare, care are doar caracter eventual, cu atât mai mult cu cât activitatea medicală s-a desfășurat și se poate desfășura în actualele condiții, în care conducta debranșată este nefuncțională.
Pe de altă parte, nimic nu împiedică intervenientul accesoriu, în situația în care se apreciază că se impune cu necesitate repunerea în funcțiune a conductei dezafectate, să schimbe traseul acesteia, astfel încât legătura cu rețeaua de apă publică din strada 1 - să se realizeze prin trecerea conductei pe terenul situat în apropierea terenului în litigiu, în partea a acestuia conform planului de situație, denumit "spațiu " pe care se află în prezent căminul apometru și contoarul de gaz, care este în administrarea spitalului și are o lățime de 9,53 ml.
Prima instanță a reținut că spitalul este delimitat de strada 1 - printr-un gard, care este situat la limita dintre terenul solicitat spre restituire și trotuarul pietonal de pe strada 1 -. Terenul în litigiu ocupă un al incintei spitalului. S-a apreciat că prin restituirea terenului nu este afectată activitatea medicală, gardul putându-se cu ușurință muta pe linia ce desparte terenul reclamantei de terenul rămas în administrarea intervenientului accesoriu. În jurul spitalului există o zonă construită (cu case și blocuri de locuit), neexistând vreo liberă între spital și construcțiile particulare în vederea asigurării vreunei protecții sanitare.
De asemenea, s-a reținut că din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 84/1999 și a sentinței civile nr. 214/2001 dată în acest dosar, rezultă că suprafața deținută în prezent de intervenientul accesoriu este de 18.630. din care suprafața construită este de 3.604. din Anexa la Hotărârea nr. 17/2005 a Consiliului județean B-N), formată din suprafața clădirii spitalului de 3150. a centralei termice de 350. a stației de oxigen de 90. și a cabinei poartă de 14. astfel că o suprafață semnificativă ca întindere raportat la suprafața construită, de 15.026. (18.630 - 3.604) este liberă de construcții.
S-a apreciat că nu se poate reține în apărare nici împrejurarea că potrivit art. 1 lit. d din anexa 4 la Ordinul nr. 914/2006 incinta spitalului trebuie să fie prevăzută cu o zonă cu o suprafață de minimum 20 mp/pat. În primul rând un ordin are forță juridică inferioară legii, astfel că nu poate contraveni și nu poate avea prioritate față de dispozițiile imperative ale legii speciale reparatorii, care instituie principiul fundamental al restituirii în natură a terenurilor neocupate de construcții, neafectate de amenajări de utilitate publică. În al doilea rând, în incinta spitalului există amenajat un teren de tenis, care folosește personalului unității sanitare și nicidecum bolnavilor. Acest teren este amplasat în incinta spitalului, fiind o amenajare care nu deservește interesele comunității, nefiind necesar activității specifice spitalului de prestare a activității medicale.
Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată apărarea intervenientului accesoriu în sensul că terenul este necesar, întrucât în viitor se impune crearea unor căi de acces separate pentru utilizarea și deservirea Unității de Primire a, inclusiv amenajarea unui helioport, deoarece analiza posibilității sau imposibilității de restituire în natură se raportează la situația existentă în prezent și nu la una viitoare, incertă, în privința căreia nu există nici un minim demers. Pe de altă parte, nimic nu împiedică a se stabili alte căi de acces spre această unitate și alt loc de amplasare a eventualului helioport, pe terenul rămas în administrare de 12.324. Deși intervenientul accesoriu, devenind parte în proces, avea posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică topografică în cazul în care nu era mulțumit de concluziile expertului, acesta nu a uzat de acest drept al său.
Prima instanță a concluzionat în sensul că soluția refuzării restituirii în natură a suprafeței de 702. ce a constituit vechiul amplasament al antecesorului reclamantei, liberă din punct de vedere al legii speciale reparatorii, neafectată de amenajări de utilitate publică, neocupată de construcții autorizate, numai pe considerentul că este situat în incinta spitalului, în condițiile în care în jurul spitalului, în imediata sa vecinătate, sunt numai construcții particulare (case și blocuri de locuit), în condițiile în care spitalul are amenajate în incintă două terenuri pentru tenis, care nu servesc intereselor comunității și nici bunei desfășurări a activității medicale, nefiindu-i necesară în scopul exclusiv al activității medicale întreaga suprafață dată în administrare, încalcă prevederile art. 1 paragraf 1 din Convenția Europeană, Curtea Europeană amintind faptul că trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenției, fiind citată Cauza Sporrong și Lonnroth contra Suedia, Hotărârea din 23.09.1982.
Având în vedere că terenul în litigiu este un teren viran, situat într-o a incintei spitalului, că în jurul spitalului nu există zone libere de protecție sanitară, ci în imediata vecinătate a unității spitalicești sunt case particulare și blocuri de locuit, că o parte din terenul ce constituie incinta unității sanitare este folosit ca teren de tenis, ceea ce denotă că nu întreaga suprafață de teren din incintă este necesară activității medicale propriu-zise, tribunalul a apreciat, în lumina art. 1 paragraf 1 din Convenția europeană că refuzul restituirii în natură a terenului în favoarea reclamantei rupe justul echilibru dintre interesele comunității (care nu sunt afectate în niciun fel prin restituirea terenului de 702. activitatea medicală de diagnosticare, tratament, intervenții chirurgicale, prim-ajutor putându-se realiza la aceleași standarde ca până acum) și imperativul apărării dreptului de proprietate al reclamantei.
În baza considerentelor exprimate, ținând seama de primatul principiului restituirii în natură al terenului neocupat de construcții autorizate, neafectat de servituți legale sau alte amenajări de utilitate publică, reținând că suprafața de 702. nu se încadrează în sintagma amenajări de utilitate publică, definită de Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, tribunalul în baza art. 1 alin. 1 și 2, art. 4 alin. 2, art. 6 alin. 1, art. 7 alin. 1, art. 9, art. 11 alin. 3 raportat la art. 10 alin. 3, art. 16 alin. 1, art. 26, anexa 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 10/2001, republicată, art. 6.1 și 16 din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007. Tribunalul a admis acțiunea și a anulat în parte dispoziția atacată în sensul că a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 702. situat în incinta Spitalului Județean de Urgență B, identificat conform raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert și schiței anexă parte integrantă din hotărâre.
În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea terenului restituit pe timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de restituire.
Dat fiind faptul că rezolvarea dată cererii de intervenție accesorie depinde în mod esențial de soluționarea acțiunii principale, ce a fost admisă, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de intervenientul Spitalul Județean de Urgență
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta, pârâții PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N, JUDEȚUL B-N și intervenientul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ
Prin apelul său, intervenientulSPITALUL JUDEȚEAN DE URGENTA Bas olicitat admiterea apelului și casarea hotărârii atacate, invocând dispozițiile art. 304 alin.9 din proc. civ. Susține că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în sensul că Spitalul Județean de Urgență B este unitate bugetară din domeniul sănătății, motiv pentru care îi sunt aplicabile prevederile art. 16 pct. 1 și 2 din Legea nr.10/2001 în sensul că "imobilele ocupate de unități bugetare din sănătate, necesare în vederea activităților de interes public, social-culturale sau obștesc, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent".
Învederează faptul că terenul în suprafață de 702 mp. revendicat de reclamantă face parte din domeniul public al Județului B-N, Spitalul Județean de Urgență B, având un drept de administrare. In conformitate cu prevederile. 914/2006, este necesară o suprafață de minim 20 mp./pat. In situația intervenientei spitalul are un număr de 700 paturi, ori 20 mp./pat, rezultând ca necesar un spațiu de 14.000 mp. în prezent, spațiul ce reprezintă zona fiind de numai de13.026 mp. Mențiunea instanței de fond cu privire la posibilitatea, în caz de nevoie, de a obține mai mult spațiu prin desființarea parcărilor și a terenului de tenis din incinta spitalului, accesibile doar personalului medical, nu este reală, în sensul că acestea sunt de utilitate publică, pentru pacienți, aparținători, mijloace de transport de urgență ale spitalului, sau ale altor unități care desfășoară activități în domeniul sănătății publice. Terenul de tenis este administrat de proprietarul acestuia, Consiliul Județean.
Mai arată că terenul pe care îl deține în administrare este necesar în vederea creării unor condiții de utilitate publică în vederea acordării unei mai bune asistențe medicale, accesul la unitatea de primire a urgențelor, amenajarea unui helioport, evitarea unor cheltuieli bugetare pentru reîmprejmuirea spitalului.
Susține că, în conformitate cu prevederile aceluiași Ordin nr.914/2006, branșarea cu apă pentru spital este obligatorie prin două puncte, ori restituirea în natură ar face imposibilă aplicarea acestei prevederi legale. Reactivarea conductei de apă nu a fost posibilă pe perioada soluționării cauzei, dar are dotarea, capacitatea, utilitatea și locul cel mai apropiat de branșare cu conducta principală din strada 1 -. Necesitatea unei duble branșări se impune și datorită deficiențelor constatate la conducta din strada G-ral, care în ultimul timp au atras disfuncționalități în aprovizionarea cu apă a spitalului, punând în pericol grav viața și sănătatea pacienților din secția de dializă, chirurgie, terapie intensive.
Referitor la monumentul "", amplasat pe terenul în litigiu, arată că este înregistrat la Direcția Județeană B N, fiind depusă în acest sens adresă la dosarul cauzei.
Consideră că toate utilitățile existente și cele viitoare sunt servituți legale sau amenajări de utilitate publică, motiv pentru care terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură așa cum a propus și dispus Consiliul Județean prin decizia emisă, astfel că se încadrează în prevederile art. 11 alin.3 din Legea nr.10/2001,precum și a punctului 10.3 din normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi.
Spitalul Județean de Urgență B este unitate sanitară de interes public care deservește comunitatea județului precum și a altor persoane din alte comunități, prestând servicii medicale pentru care este autorizat, servind interesele acestora.
Având în vedere disponibilitatea reclamantei de a primi în compensare un alt teren de aceeași valoare pe raza municipiului, tocmai pentru ca suprafața în litigiu să rămână pentru asigurarea nevoilor spitalului, disponibilitate constatată de instanța de fond, solicită Consiliului Județean B-N să manifeste preocupare și interes în respectarea prevederilor art.26 alin.1 din Legea 10/2001, în sensul că ar fi disponibil un teren echivalent în incinta Secției din B, str. A
Prin apelul declarat, pârâții Consiliul Județean B N șiJudețul B-au solicitat schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii contestației reclamantei și a cererii acesteia de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 702 mp, înscris în CF nr.2669 B, nr.top.105/31 și 105/32 și menținerea ca legală și temeinică a Dispoziției nr.67/2007, emisă de Președintele Consiliului Județean B-
În motivarea apelului arată că prin sentința atacată s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantei a terenului în suprafață de 702 mp, reținându-se că terenul în suprafață de 702 mp, situat în incinta Spitalului Județean de Urgență B, este liber din punct de vedere al legii speciale reparatorii, neafectat de amenajări de utilitate publică sau de construcții autorizate.
S-a avut în vedere, totodată, primatul principiului restituirii în natură al terenului neocupat de construcții autorizate, neafectat de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.
Susține că această suprafață de teren, înscrisă în C F nr.2669 B, nr. top 105/31 și 105/32, face parte din domeniul public al județului B-N, fiind înscris în anexa nr.1 la nr. 905/2002 cu privire la atestarea domeniului public al județului B-N, Secțiunea II-Bunuri imobile, poziția nr.28 și în administrarea Spitalului Județean de Urgență B în baza hotărârii nr.17/10.02.2005 emisă de Consiliul Județean B-
Dat fiind amplasamentul acestui teren, respectiv incinta Spitalului Județean de Urgentă B, consideră că această suprafață de teren este absolut necesară pentru buna desfășurare a activității spitalului care este un spital de urgență, destinat a deservi nevoile comunității.
Pe de altă parte, chiar dacă din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul în litigiu nu este afectat de conducte de apă sau gaz, în speță, sintagma; "amenajare de spații verzi" se poate interpreta ca fiind "amenajare de utilitate publică" în înțelesul prevederilor pct.10.3 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, iar individualizarea acestor suprafețe este atributul entității investite cu soluționarea notificării, care este în măsură să aprecieze dacă este necesară menținerea afectațiunii publice a terenului solicitat prin notificare. Această suprafață de teren care este "spațiu " este afectată unei utilități publice și anume desfășurării activității Spitalului Județean de Urgență
Terenul în litigiu este situat în imediata apropiere a Unității de Primire a și este necesar pentru crearea unor căi de acces, inclusiv amenajarea unui helioport pentru deservirea acestei unități.
In acest sens consideră că sunt edificatoare și Normele privind asigurarea condițiilor generale de igienă, aprobate prin Ordinul nr.914/2006 - Anexa nr.4, în care se stipulează clar că incinta spitalului trebuie să fie delimitată de zonele din jur, prevăzută cu căi de acces și cu zonă cu o suprafață de 20m/pat, care reprezintă de fapt un perimetru de protecție sanitară.
In aceste condiții, având în vedere situația de fapt și de drept consideră că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, intrând sub incidenta art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 și în consecință propunând măsuri reparatorii în echivalent întrucât Consiliul Județean B-N nu are posibilitatea acordării altor bunuri sau servicii în compensare.
Reclamanta, prin apelul său, a solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării dispoziției privind instituirea în sarcina sa a obligației de a menține afectațiunea terenului restituit pe timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de restituire.
În motivarea apelului a arătat că prin sentința atacată s-a instituit în sarcina reclamantei obligația de a menține afectațiunea terenului restituit pe timp de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de restituire, preciind sentința ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește instituirea acestei obligații.
Susține că este real că art. 16 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată prevede că, în situația imobilelor ocupate de unități sanitare (prevăzute în anexa 2 lit. a pct. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată), necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de sănătate, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției de restituire. Numai că, astfel cum a arătat și în concluziile scrise, în speță se justifică măsura restituirii în natură a terenului în suprafață de 702. în litigiu, însă nu și obligația de a-i menține afectațiunea pe durata prevăzută, deoarece acest teren nu este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activității de sănătate.
Astfel cum se reține și în considerentele sentinței atacate, practic terenul în litigiu constituie un al incintei Spitalului, situat la limita cu trotuarul pietonal de pe strada 1 -, și prin restituirea acestuia nu este afectată activitatea medicală. Nu este un spital de boli contagioase, iar dacă s-ar dori sporirea vreunei protecții sanitare, s-ar putea realiza, fără nici o îndoială, pe terenul din administrarea spitalului, ce excede porțiunii în discuție.
Mai arată că în considerentele sentinței se reține că din raportul de expertiză întocmit în dosarul nr. 84/1999 și din sentința civilă nr. 214/2001 dată în acel dosar rezultă că suprafața deținută în prezent de Spital este de 18.630 mp. din care suprafața construită este de 3.604 mp. Rezultă, deci, că o suprafață de15.026mp. semnificativă ca întindere, raportat la suprafața construită, este liberă de construcții.
Prin urmare, fără terenul în litigiu (702.), suprafața liberă de construcții ar fi de 14.324. de asemenea semnificativă ca întindere raportat la suprafața construită. De altfel, în incinta Spitalului sunt amenajate terenuri de tenis și parcări, care folosesc doar unei părți din personalul angajat, nicidecum bolnavilor.
Consideră că în condițiile în care Spitalul a realizat, pe terenul aflat în administrarea sa, unele amenajări ce nu deservesc interesele comunității și nici realizarea actului medical, este evident că terenul aflat în administrarea sa nu îi este necesar, în întregime, desfășurării activității medicale, spitalicești, de sănătate; cu atât mai puțin se poate reține că este afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de sănătate. Prin urmare, consideră că în speță nu se justifică obligația de a menține, pe timp de 5 ani, afectațiunea terenului restituit, instituită prin sentința atacată în sarcina reclamantei.
Pe de altă parte, deși durata prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată este de "până la 5 ani", prima instanță a stabilit durata maximă, fără nici o justificare.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
În ce privesc apelurile declarate de pârâți și, respectiv, de intervenient, criticile aduse hotărârii se referă doar la natura măsurii reparatorii stabilită de instanță, susținând în esență, că terenul este necesar spitalului, fiind ocupat potrivit scopului pentru care s-a dispus exproprierea.
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
Legea specială reparatorie instituie ca principiu general principiul restituirii în natură - art.1 alin.1, art.7 alin. 1 din Legea nr.10/2001, republicată, pct.7.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, exceptând situațiile în care imobilul teren solicitat este ocupat de construcții noi autorizate, este afectat de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică. Prin urmare, ori de câte ori restituirea în natură este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării trebuie să dispună această măsură și numai în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, art.1 alin.2 din Legea nr. 10/2001, republicată, recunoaște dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Probațiunea administrată în cauză a relevat faptul că suprafața de 702 mp, identificată de expert ca fiind teren liber, marcat pe schița anexată la expertiză, constituie un spațiu cu iarbă, situat într-o a incintei spitalului.
Acest teren, ce a aparținut tatălui reclamantei, de la care s-a expropriat pe acel amplasament suprafața de 1454 mp teren împreună cu casa și anexele gospodărești, în vederea construirii spitalului cu 700 paturi, este liber din punct de vedere al legii speciale reparatorii, neafectat de amenajări de utilitate publică, neocupat de construcții autorizate.
Apelanții pârâți și interveniente autorizate au susținut că terenul revendicat de reclamantă este necesar spitalului în condițiile în care în conformitate cu prevederile Ordinului 914/2006 este necesară o suprafață de 20 mp/pat, ceea ce pentru 700 paturi însumează 14.00 mp, iar în prezent spațiul ce reprezintă zona este de numai 13.026 mp. De asemenea, au apreciat că toate utilitățile existente și cele viitoare sunt servituți legale sau amenajări cu utilitate publică, motiv pentru care terenul în litigiu nu ar putea fi restituit în natură, intrând sub incidența art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Contrar acestor susțineri, caracterul suprafeței de 702 mp de "teren liber" în sensul legii reparatorii este atestat și de angajatul Consiliului județean B-N, cu atribuții în domeniul Legii nr.10/2001, precum și de certificatul privind starea de fapt a imobilului, nr.26121/2004 întocmit de Serviciul de Urbanism, amenajarea teritoriului și disciplina în construcții în cadrul Primăriei municipiului B, așa cum rezultă din adresa nr.4086/2006 a Consiliului Județean B-
Pe de altă parte refuzul restituirii terenului în natură pe considerentul că este necesar pentru menținerea zonei verzi și amenajări viitoare este nejustificat, câtă vreme în incinta Spitalului sunt amenajate terenuri de tenis și parcări pentru personalul medical.
Față de cele expuse, criticile aduse de apelanți sunt neîntemeiate, hotărârea apelată fiind legală și temeinică sub aspectul stabilirii naturii măsurii reparatorii, respectiv a restituirii în natură a terenului, astfel că apelurile declarate de pârâți și intervenient vor fi respinse ca nefondate, conform art.282, 296.proc.civ.
În ce privește apelul declarat de reclamantă, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art.16 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, în situația imobilelor ocupate de unități sanitare, prevăzute în anexa 2 lit.a pct.2 din același act normativ,necesare și afectate exclusiv și nemijlocitactivităților de interes public, de sănătate, foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției de restituire.Astfel, în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a).
Referitor la lista imobilelor ce intră sub incidența <LLNK 12001 10 11 202 16 29>art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, conform anexei 2 lit.a, se cuprind în această categorie: pct.1, imobilele ocupate de unități și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior); pct.2, imobilele ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public.
Se impune precizarea că, ori de câte ori imobilul preluat abuziv există, restituirea acestuia se va dispune în natură în starea în care se află la momentul formulării cererii de restituire.
Ca atare, restituirea în natură a bunului se va dispune în toate situațiile în care măsura este posibilă și nu este expres înlăturată de la aplicare, fiind supuse restituirii în natură inclusiv imobilele ocupate de unități sanitare și de asistență medico-socială din sistemul public și de instituții de învățământ superior din sistemul de stat, cum este cazul în speță.
Legea reparatorie permite restituirea în natură a unor asemenea imobile, însă în condițiile în care acestea sunt necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social culturale, se instituie obligația pentru beneficiarul restituirii de a menține afectațiunea bunului pe o perioadă de până la 3 ani în cazul imobilelor ocupate de instituții publice sau de instituții culturale, respectiv până la 5 ani de la data emiterii actului de restituire pentru imobilele ocupate de
Prin urmare, obligativitatea menținerii afectațiunii pe o durată de timp poate fi dispusă numai în ipoteza în care bunul estenecesar și afectat exclusiv și nemijlocitactivităților de sănătate (în speță), legea reparatorie permițând restituirea în natură a unor asemenea imobile în condițiile în care nu sunt necesare și afectate exclusiv și nemijlocit unor asemenea activități.
În situația în care persoana care se consideră îndreptățită la restituire dovedește faptul că imobilul nu este necesar, nu este afectat exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori celor social-culturale, obligația menținerii afectațiunii nu mai subzistă.
În speță, s-a făcut dovada că imobilul revendicat de reclamantă este un teren viran, acoperit cu iarbă, care, deși este situat în incinta Spitalului Județean de Urgență B, este liber din punct de vedere al legii speciale reparatorii, neafectat de amenajări de utilitate publică, neocupat de construcții autorizate, nefiind necesar scopului exclusiv al activității medicale și nici nu este afectat activității specifice spitalului, prima instanță reținând doar că acesta servește ca protecție față de riverani. În condițiile în care terenul identificat de expert se află la a nordică a incintei spitalului, fiind limitat de strada 1 - și respectiv strada -, iar în imediata vecinătate se află case și blocuri de locuințe, față de amplasamentul determinat, având în vedere că nu este necesar și afectat exclusiv și nemijlocit activităților de sănătate, nu se impune existența instituirii afectațiunii.
Față de cele expuse, apelul reclamantei fiind întemeiat va fi admis, conform art.282,296 proc.civ. În consecință, se va schimba în parte sentința în sensul că se va înlătura dispoziția privind obligația de a menține afectațiunea terenului restituit pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de restituire, instituită în sarcina reclamantei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.717 din 29 oct. 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură dispoziția privind obligația de a menține afectațiunea terenului restituit pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de restituire, instituită în sarcina reclamantei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN B-N și JUDEȚUL B-N, precum și apelul declarat de intervenientul accesoriu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ B împotriva aceleiași hotărâri.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.AR
Dact./7ex.
09.02.2009
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Denisa Băldean
