Speta Legea 10/2001. Decizia 17/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECZIA CIVILĂ Nr. 17/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 1322/PI/11.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat pentru pârâții intimați Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului T, consilier juridic, lipsă fiind reclamantele apelante și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamanților intimați depune delegație la dosar.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra apelului.
Reprezentanta pârâților intimați, consilier juridic solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal potrivit motivelor prezentate în întâmpinarea de la dosar, fără cheltuieli de judecată.
A,
Deliberând asupra apelului civil de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.87/30/07.01.2009, reclamantele - și au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului T, Primăria Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului T, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților Primarul Municipiului T să emită și să comunice, dispoziția (de admitere sau respingere) prevăzută de art.21 alin.4 raportat la art.25 din Legea nr.10/2001 - republicată), in ceea ce privește notificarea nr.124/12.02.2002, formulată prin BEJ, prin care a solicitat restituirea în natură a apartamentului nr.9, situat la etajul I al imobilului din T,-, județ T, constând din 1 cameră, 13,33 mp, cameră serv. 4,41 mp, bucătărie 6,50 mp, alimente 2,50 mp, antreu 5,39 mp, cu suprafața utilă de 32,13 mp, si cote 3,39 mp cota teren 16/460 mp, conform descrierii din documentația care a stat la baza apartamentării imobilului, înaintată de RA Urbis la Serviciul CF al Judecătoriei Timișoara cu adresa 4358/18.08.1997, în urma operării lucrării, constituindu-se CF - T (CF col. 141 T); cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantele arată că sunt persoane îndreptățite la restituirea in natură a apartamentului nr.9 conform Legii nr.10/2001, a certificatului de calitate de moștenitor nr.63/21.10.2002 eliberat de BNP și a actelor de stare civilă care atestă calitatea de succesori in drepturi ai autorilor lor deposedați abuziv, cât și a actelor doveditoare ale proprietății preluate abuziv de stat.
În acest sens au depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate și la calitatea lor, la dosarul administrativ nr.2065, care este de competența Primăriei Municipiului T, iar Primarului Municipiului T îi incumbă obligația legală de a fi soluționat notificarea in termenul prevăzut de lege, de 60 de zile.
Entitatea investită era obligată să soluționeze notificarea în termen de cel mult 60 de zile de la adresarea cererii in acest sens, Entitatea investită avea obligația de a proceda la emiterea dispoziției, indiferent de modalitatea de soluționare a notificării.
Obligația emiterii dispoziției de restituire, revenea Primarului Municipiului T și entității investite, conform art.21 alin.4 din Legea nr.10/2001, care prevede că: "În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului B, ori, după caz, a președintelui consiliului județean".
Termenul pentru soluționare, este conform art.25 din Legea nr.10/2001 stabilit la 60 de zile, în mod evident, depășit, sens în care în solicitările verbale și scrise au precizat că solicită emiterea dispoziției în raport de actele pe care au înțeles să le depună.
Reclamantele mai arată că apartamentul nr.9 din imobilul situat în nu a fost înstrăinat și nu formează obiectul vreunei cereri privind nulitatea absolută a vreunui contract de vânzare-cumpărare.
Referitor la cheltuielile de judecată, solicită ca actualizarea acestor cheltuieli să se dispună conform indicelui inflației calculat si aplicat sumei sus menționate pentru întreaga perioadă cuprinsă între data efectuării plății, începând cu data chitanțelor care vor fi depuse, care atestă efectuarea plății onorariului și până la data executării efective de pârâți (eventual pe cale de executare silită) a obligației de plată a cuantumului integral al cheltuielilor de judecată astfel actualizate.
In drept, invocă art.21 din Constituția României, prevederile art.21 alin.4, art.25 și celelalte dispoziții ale Legii nr.10/2001, HG498/2003, HG250/2007, Decizia XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La 20.03.2009, reclamantele au precizat că entitatea notificată le-a comunicat dispoziția nr.564/2009, în data de 18.03.2009, ulterior introducerii acțiunii în instanță, astfel că acțiunea a rămas fără obiect, dar a solicitat obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de culpa procesuală a pârâților, cu precizarea că Primăria Municipiului T nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în termen de 60 de zile, de la data notificării și punerii în întârziere, reclamantele fiind obligate să introducă acțiunea în instanță după epuizarea termenul prevăzut de art.25 din Legea nr.10/2001, respectiv la 08.01.2009 și numai ulterior depunerii acțiunii au fost informate de Primăria Municipiului T că dosarul a fost soluționat, prin emiterea dispoziției.
Prin sentința civilă nr.1322/PI/ 11.05.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului T, având ca obiect Legea 10/2001.
Pentru a decide astfel, prima instanță a apreciat că pârâții nu sunt în culpă procesuală, deoarece nerespectarea termenului de 60 de zile, stabilit de art.25 din Legea nr.10/2001, pentru a se răspunde la notificarea reclamantelor nr.124/12.02.2002, (înaintată prin BEJ din T și vizând restituirea în natură a apartamentului nr.9, situat la etajul I al imobilului din T,-, constând din 1 cameră de 13,33 mp, cameră serv. 4,41 mp, bucătărie de 6,50 mp, cameră alimente de 2,50 mp, antreu de 5,39 mp, cu suprafața utilă de 32,13 mp și cote de 3,39 mp, cota teren 16/460 mp, conform descrierii din documentația care a stat la baza apartamentării imobilului, înaintată de RA Urbis T la serviciul de carte funciară a Judecătoriei Timișoara, cu adresa nr.4538/18.08.1997, în urma operării lucrării constituindu-se CF - T CF col 141 T), este datorată complexității dosarului administrativ privind imobilul menționat.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel, în termen legal reclamantele și, solicitând schimbarea ei, în partea referitoare la respingerea capătului acțiunii privind acordarea de cheltuieli de judecată, în sensul deci de li se acorda suma de 2000 lei (RON), cheltuieli de judecată, în primă instanță, cerute și dovedite în dosar, reprezentând onorar avocațial, conform chitanței în original depusă în cauză, motivând că greșit prima instanță nu a acordat aceste cheltuieli de judecată solicitate, deși pârâții se aflau în culpă procesuală, nefiind incidente dispozițiile art. 275 Cod procedură civilă, deoarece au fost puși în întârziere anterior chemării lor în judecată.
Intimații pârâți Primarul municipiului T, Consiliul Local al municipiului T și Primăria municipiului T, prin întâmpinarea de la dosar (fila 29/30) solicită respingerea apelului reclamantelor ca netemeinic și nelegal, susținând, în esență că în mod corect nu li s-au acordat cheltuieli de judecată acestora.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de actele și lucrările dosarului, coroborate cu dispozițiile art.282 raportat la art. 295 Cod procedură civilă, Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă să admită prezentul apel al reclamantelor de mai sus și să schimbe, în parte sentința civilă atacată, în sensul obligării intimaților pârâți să le plătească reclamantelor apelante sus - indicate, suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în primă instanță, reprezentând onorar de avocat, justificat cu împuternicirea avocațială nr.2/ 6.01.2009 și chitanțele aferente originale, cu nr. 457 și 458 ambele din aceeași dată toate ale Baroului T, aflate la fila 20 -22 dosar fond, întrucât soluția primei instanțe în ce privește neacordarea cheltuielilor de judecată este greșită, căci intimații se află în culpă procesuală.
Într-adevăr, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea stabilește că soluția primei instanțe - referitoare la respingerea cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată - este greșită, deoarece în cauză se impune obligarea intimaților pârâți la achitarea către apelantele reclamantei a acestei sume solicitate la prima instanță, cu titlu de cheltuieli de judecată, în condițiile în care, în mod eronat, prima instanță a reținut că intimații nu se află în culpă procesuală, cu motivarea că nerespectarea termenului de 60 de zile s-a datorat complexității dosarului administrativ vizând imobilul în litigiu.
Astfel, în dosar este dovedit că reclamantele au introdus acțiunea la prima instanță, la data de 7.01.2009 (3 dosar), iar Dispoziția Primarului municipiului T cu nr.564/2009 le-a fost comunicată, ulterior, adică numai la data de 18.03.2003 (termen necontestat), respectiv după introducerea acțiunii la instanță, așadar, cu încălcarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 25 din Legea nr.10/2001, căci notificarea reclamantelor este realizată la 12.02.2002, sub nr.124/2002.
Conform dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Potrivit prevederilor art.275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speță, în concret, prin întâmpinare de la dosar (142/145 dosar fond) depusă pentru prima zi de înfățișare, adică 23.02.2009, se solicită de către intimat respingerea acțiunii reclamantelor, în principal, ca inadmisibilă și prematur formulată iar în subsidiar ca netemeinică și nelegală și prin urmare, Curtea stabilește că deci la primul termen de judecată fixat în cauza nu au fost recunoscute pretențiile reclamantelor și numai în cursul procesului, respectiv la 18 martie 2003 li se comunică reclamantelor, Dispoziția nr.564/2009 emisă de Primarul municipiului T, ca entitate notificată, prin care acesta se pronunța asupra notificării reclamantelor, adică ulterior introducerii acțiunii lor la instanța de judecată, respectiv prin încălcarea termenului legal de 60 de zile de la data notificării, prin care reclamantele au realizat astfel punerea în întârziere a pârâților intimați.
Ca atare, prin nepronunțarea asupra notificării formulate de reclamante, în termenul legal de 60 de zile, pârâții au ocazionat și generat declanșarea prezentului demers litigios, nefiind deci cazul exonerării acestora de la plata cheltuielilor de judecată, pretinse și justificate în primă instanță de către reclamantele apelante.
Curtea mai constată că aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate de reclamante prin chiar acțiunea lor introductivă de instanță (3), solicitare reiterată și prin concluziile lor scrise din 30.04.2009 depuse la dosar(184-186 dosar fond), aceste intimate reclamante fiind persoane îndreptățite, conform Legii nr.10/2001, la restituirea imobilelor în litigiu, pentru care au depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate și la calitatea lor, în dosarul administrativ corespunzător pricinii, pârâții fiind puși în întârziere, conform notificării executorului judecătoresc și prin mai multe reveniri ale reclamantelor, cărora însă pârâții nu le-au dat curs, manifestând o atitudine pasivă.(64-65 dosar fond de exemplu solicitare din 19.11.2207 prin care reclamantele solicită redeschiderea și reluarea procedurii administrative,pentru.nr.9 al imobilului situat în T-).
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în dosar este dovedit în mod clar că pârâții au fost puși în întârziere și că deci se află în culpă procesuală, în condițiile și în înțelesul dispozițiilor art. 274 și 275 Cod procedură civilă, constând în nerespectarea obligaților lor stabilite prin art. 21 alin.4 din Legea nr. 10/2001, prin care, se impunea în mod imperativ să emită decizie/ dispoziție motivată de restituire, în termen de 60 zile, potrivit art. 25 din aceeași lege, termen depășit, în cauză, fiind evident că reclamantele sunt îndreptățite să pretindă, în mod justificat, prin acțiune, cheltuieli de judecată, de la pârâți, în raport de aspectul că aceștia au fost puși în întârziere, ei fiind în culpă procesuală, deoarece, nu a rezolvat notificarea (cererea) reclamanților în termenul legal de 60 zile, ci a soluționat-o cu întârziere și numai ulterior chemării lor în judecată, adică pe parcursul prezentului proces, nefiind deci cazul exonerării pârâților de plata cheltuielilor de judecată, la care nu au fost obligați în mod greșit de către prima instanță, încât deci se impune admiterea apelului acestor reclamante, conform dispozitivului ce se va reda mai jos.
Această soluție, adoptată în apel este în acord deplin, atât cu doctrina juridică, cât și cu întreaga și vasta practică judiciară, atât a instanțelor locale și naționale, cât și chiar cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, de exemplu prin decizia civilă nr.10241/12.12.2006 a statuat în sensul acordării cheltuielilor de judecată, dacă pârâtul a fost în întârziere, chiar dacă ulterior acesta recunoaște pretențiile reclamantului (ceea ce însă nu este și cazul pârâtului de față care nu a recunoscut pretențiile reclamanților,cum s-a mai arătat, deja mai sus).
În adevăr, Curtea observă că potrivit art.275 Cod procedură civilă, pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu poate fi obligat la plata de cheltuieli de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere, înainte de chemarea în judecată și ca atare, per a contrario, dacă pârâtul a fost pus în întârziere înainte de a fi chemat în judecată - așa cum este cazul în speță - pârâtul nu poate fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, ci obligat la asemenea cheltuieli de judecată, întrucât se află în culpă procesuală.
De asemenea, conform art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții, va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată și într-o acțiune în obligarea pârâtului la emiterea dispoziției, în temeiul Legii nr.10/2001, este lipsită de relevanță juridică o -eventuală - neopunere la admiterea acțiunii pârâtului, care se află de drept în întârziere.
Aceasta pentru că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câștigătoare, din acest punct de vedere nefiind relevantă buna - credință a părții care a pierdut procesul, astfel că apărarea pârâtului (care nu a fost de acord cu admiterea acțiunii) nu îl poate exonera de plata cheltuielilor de judecată, deoarece la expirarea termenului de 60 zile, în care era obligat să soluționeze notificarea, pârâtul se află de drept în întârziere.
Așadar, Curtea concluzionează că în mod greșit prima instanță nu le-a acordat cheltuielile de judecată solicitate de reclamante, respingând cererea lor de obligare a pârâților la cheltuieli de judecată, deși aceștia se află în culpă procesuală, căci nu și-au îndeplinit obligațiile legale în termenul de 60 de zile de la data notificării și punerii lor în întârziere, de drept, reclamantele fiind astfel obligate să introducă acțiunea în instanță, după epuizarea termenului prevăzut de art.25 din Legea 10/2001, respectiv la 7.01.2009.
Este încă de menționat că soluția primei instanțe este greșită, deoarece, în momentul în care reclamantele au cerut să li se soluționeze notificarea în vreun fel și prin care astfel s-a realizat punerea în întârziere a Primăriei municipiului T, aceasta deținea întreg dosarul administrativ, care era complet, chestiune precizată, clar și fără echivoc de către reclamante, care au precizat că nu mai au acte de depus, încât deci față de această solicitare expresă a reclamantelor, entitatea investită cu notificarea avea obligația legală să procedeze la emiterea dispoziției în termen de 60 de zile, indiferent de modalitatea de soluționare a notificării, ceea ce în dosar nu s-a făcut.
Prin urmare, în cauză, este evident că entitatea investită cu notificarea a fost pusă în întârziere, anterior chemării sale în judecată, nefiind incidente dispozițiile art. 275 Cod pr.civilă, și intimații pârâți nu pot fi exonerați deci de plata cheltuielilor de judecată pretinse de reclamante, la prima instanță, câtă vreme notificarea a fost soluționată de Primar, numai în timpul procesului de față, după prima zi de înfățișare, existând astfel culpă procesuală în prezenta pricină, căci pârâții se află de drept în întârziere, în condițiile în care, notificarea nu a fost soluționată în termenul legal de 60 de zile, ci după expirarea acestuia.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced, criticele invocate în apel fiind întemeiate, iar soluția primei instanțe greșită, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul de față al reclamantelor și va schimba în parte sentința civilă apelată, în sensul obligării pârâților intimați la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată, în primă instanță către apelante, reprezentând onorar avocațial, justificat cu împuternicirea și chitanțe aferente sus - indicate, subzistând culpa procesuală a intimaților, conform argumentelor de mai sus.
În temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, aflați tot în culpă procesuală ca părți căzute în proces, pârâții intimați sus-menționați vor fi obligați și la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, în apel - solicitate în mod expres de aceleași apelante reclamante - conform notei scrise depuse la dosar în apel - 32 - justificate și acestea cu împuternicirea avocațială nr. 43/6.07.2009 și chitanța aferentă, în original, nr. - din 1.09.2009, ambele ale Baroului - aflate la filele 33-34 din dosarul cauzei de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admire apelul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr.1322/PI/11.05.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială a municipiului T, având ca obiect Legea 10/2001 și în consecință:
Schimbă, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că obligă pârâții intimați de mai sus să le plătească reclamantelor apelante sus - menționate suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în primă instanță, reprezentând onorar avocațial.
Mai obligă pe aceeași pârâți intimați să le plătească acelorași reclamante apelante și suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată, în apel, reprezentând tot onorariu avocațial.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red.TP/ 1.02.2010
Dact NF/1.02.2010
Ex.2
Tribunalul Timiș.Presedinte
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcărița
