Speta Legea 10/2001. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.170

Ședința publică din 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

GREFIER:- -

S-au luat în examinare apelurile declarate de către reclamantele și, pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI T, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T împotriva sentinței civile nr.177 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ T, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședință publică,se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâților apelanți Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T, avocat în substituirea avocatei pentru reclamanții apelanți și, lipsă fiind pârâta intimată Unitatea Administrativ Teritorială

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul reclamantelor apelante pune concluzii de respingere a apelului pârâților intimați și totodată nu mai susține nici apelul reclamantelor apelante deoarece a rămas fără obiect, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâților apelanți pune concluzii de admitere a apelului, modificarea sentinței apelate, respingerea ca prematură a acțiunii reclamantelor, iar în subsidiar solicită respingerea acțiunii ca nefondată, nelegală și netemeinică. Solicită respingerea apelului reclamantelor.

CURTEA

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr- la data de 01.11.2007, reclamantele și au chemat în judecată pârâtul Primarul Municipiului T, in nume propriu si in calitate de reprezentant al Primăriei T, Consiliul Local al Municipiului T și Unitatea Administrativ Teritorială T, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea Primarului Municipiului T la emiterea unei dispoziții de admitere sau respingere prevăzută de art. 21 alin 4 raportat la art. 25 din Legea nr. 10/2001 republicată, în ceea ce privește Notificarea nr. 127/12.02.2002, formulată prin BEJ, prin care au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 1, situat la parterul imobilului din T,- județ T, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au arătat că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură apartamentului nr. 1, situat la parterul imobilului din T,-, județ T, conform Legii nr. 10/2001, certificatului de calitate de moștenitor nr. 63/21.10.2002 eliberat de BNP din T și a actelor de stare civilă care atestă calitatea de succesoare în drepturi ale reclamantelor după autorilor lor, deposedați abuziv, cât și a actelor doveditoare ale proprietății preluată abuziv de statul român.

Reclamantele arată că, în acest sens, au depus toate actele doveditoare cu privire la proprietate și la calitatea lor dar cu toate acestea, nici până în prezent nu s-a dat curs cererilor și nu s-a procedat la emiterea dispoziției prevăzute de lege.

În drept au fost invocate prevederile art. 21 alin 4, art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001, HG nr. 498/2003, HG nr. 250/2007.

Primarul Municipiului T, Primăria T și Consiliul Local al Municipiului T au formulat întâmpinare solicitând respingerea contestației, invocând în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului T în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001.

De asemenea, au invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată formulată de reclamante, având în vedere faptul că reclamantele au solicitat suspendarea procedurii administrative până la soluționarea în instanță a acțiunii civile referitoare la nulitatea absolută a unor acte de înstrăinare a unor apartamente din cadrul imobilului revendicat. Respectiva acțiune civilă este în momentul de față suspendată, iar reclamantele au solicitat prin adresa cu nr. -4421/19.11.2007, redeschiderea și reluarea procedurii administrative cu consecința soluționării dosarului în termen de 60 de zile de la data depunerii respectivei cereri.

Pârâții arată că, anterior depunerii adresei respective la sediul lor, reclamantele au formulat prezenta acțiune, în mod cu totul neîntemeiat și nefondat, având în vedere faptul că ele au fost cele care au solicitat suspendarea soluționării notificării până la o nouă cerere sau până la soluționarea litigiului pe cale judecătorească.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

În probațiune au fost depuse: notificare nr. 127/12.02.2002; certificat de calitate de moștenitor nr. 63/21.10.2002, extras CF 11770 T; extras CF 141 T; copia dosarului administrativ nr. 2065; acte din analiza cărora instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.177 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului T, in reprezentarea Primăriei T, Consiliului Local al Municipiului T și Unității Administrativ Teritorială

A fost obligat Primarul Municipiului T ca, prin dispoziție motivata, sa soluționeze notificarea reclamantelor nr.127/12.02.2002 privind imobilul situat in T,-,.1.

A fost obligat Primarul Municipiului T, in reprezentarea entităților mai sus arătate, sa plătească reclamantelor 2.000 lei cheltuieli de judecata.

In ceea ce privește cadrul procesul pasiv, astfel cum a fost precizat de reclamante, se constata ca de fapt, intenția reclamantelor a fost aceea de a se judeca cu Primarul Municipiului T, nu in nume propriu, pentru ca acesta nu are o răspundere proprie ca persoana fizică, raportat la obiectul acțiunii de fata, ci in calitate de reprezentant legal al Primăriei T, Consiliului Local al Municipiului T și Unității Administrativ Teritorială T, astfel ca excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei T urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește fondul cauzei, se constata ca prin notificarea nr.127/12.02.2002 formulata in baza Legii nr. 10/2001, reclamantele, prin mandatar, au solicitat restituirea in natura a imobilului situat in T,-,.1.

Notificarea a fost înregistrata la Primăria T sub nr. -628/12.02.2002, constituindu-se dosarul administrativ nr. 2065.

Ulterior, reclamantele au promovat o acțiune de drept comun prin care au solicitat constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare cu privire la mai multe apartamente din imobilul in litigiu. In același timp, reclamantele au solicitat suspendarea procedurii administrative declanșate in temeiul Legii nr. 10/2001 până la soluționarea acelei acțiuni.

In prezent, acea acțiune civila este suspendata, astfel cum confirma toate părțile litigante.

Cu cererea înregistrata la Primăria T sub nr. -4421/19.11.2007, reclamantele au solicitat redeschiderea și reluarea procedurii administrative cu consecința soluționării dosarului administrativ in termen de 60 de zile de la data depunerii cererii.

Este adevărat ca acțiunea de față a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Timiș la data de 01.11.2007, deci anterior formulării cererii de redeschidere a procedurii administrative, dar aceasta împrejurare nu atrage prematuritatea acțiunii, astfel cum se invoca prin întimpinare, întrucât, intre timp, termenul de 60 de zile s-a împlinit si chiar a fost depășit raportat la data pronunțării prezentei hotărâri.

Conform art. 25 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificata si republicată, in termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din aceeași lege, unitatea deținătoare este obligata sa se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivata, asupra cererii de restituire in natură.

In speța de fata, acest termen trebuie socotit de la data înregistrării cererii reclamantelor de redeschidere si reluare a procedurii administrative prealabile, termen care in speța s-a împlinit la data de 19.01.2008.

Prin urmare, tribunalul a conchis că acțiunea reclamantelor poate fi admisă în sensul celor stabilite prin dispozitivul hotărârii.

Împotriva sentinței Tribunalului Timiș au declarat apel atât reclamantele și, cât și pârâții Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul

La termenul de judecată din data de 26 iunie 2006, reclamantele apelante prin apărătorul ales au precizat că nu își mai susțin apelul, și au solicitat respingerea apelului declarat de către pârâți.

Pârâții apelanți au precizat că susțin apelul și au reiterat motivele de apel, arătate în declarația de apel scrisă, motive care vizează lipsa calității procesuale pasive ale pârâților, prematuritatea cererii de chemare în judecată și culpa reclamantelor în legătură cu suspendarea procedurii administrative.

În finalul apelului pârâții au solicitat admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantelor ca prematur introdusă sau ca nefondată.

Examinând apelurile declarate în cauză, depuse la filele 2 - 7 dosar, în sensul celor arătate mai sus și prin raportare la art. 287 și urm. Cod procedură civilă, combinate cu dispozițiile art. 21 și următorii din Legea nr. 10/2001, modificată, Curtea va proceda la respingerea acestora.

Apelul declarat de către pârâții Primarul Municipiului T, Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T este nefondat deoarece în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în speță, obligația legală de soluționare a notificării depuse de către reclamante, aparține Primarului Municipiului T, parte în prezenta cauză, astfel că nu se poate reține lipsa calității procesuale a acestui pârât, celelalte denumiri indicate de către pârâți vizând de fapt Instituția Primarului Municipiului T după cum rezultă, inclusiv din semnăturile aplicate pe apelul depus la filele 2 - 3.

De asemenea, în mod corect, prima instanță a reținut că cererea de chemare în judecată nu este prematură, și față de termenele depășite, prevăzute de către Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantelor este îndreptățită și menită a da eficiență procedurilor legale prevăzute în legea specială, în vederea valorificării pretinselor drepturi reale de proprietate.

Acțiunea reclamantelor este întemeiată în sensul în care a fost soluționată de către prima instanță, deoarece pârâtul Primarul Municipiului T are obligația legală de a soluționa notificarea reclamantelor cu numărul 127 din 12.02.2002, privind imobilul situat în T,-,. 1.

Referitor la apelul reclamantelor, așa cum s-a arătat mai sus, acestea prin avocatul desemnat au renunțat la susținerea acestuia, fiind de acord cu soluția adoptată de către prima instanță.

Față de cele arătate Curtea va proceda la respingerea ambelor apeluri declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelurile declarate de către reclamantele și, pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI T, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T și MUNICIPIUL T împotriva sentinței civile nr.177 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

DEFINTIVIĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Se comunică cu:

Reclamantele apelante

- T,-, jud.

- idem -

Pârâții apelanți

PRIMARUL MUNICIPIULUI T - B-dul -, nr. 1

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T - idem -

MUNICIPIUL - idem -

Pârâta intimată

UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ T - idem-

Red. /08.07.2008

Tehnored /09.07.2008

Ex.8

Primă instanță:

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Timisoara