Speta Legea 10/2001. Decizia 173/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 173/A/2008
Ședința publică din 26 iunie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 186 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâții Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al Municipiului C-N, având ca obiect plângere la Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, ca urmare a solicitării formulate de reprezentantul reclamantei apelante, de luare a cauzei peste rând, se prezintă reclamanta apelantă, asistată de avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost solicitată să fie luată peste rând de către reprezentantul reclamantei apelante, întrucât trebuie să plece din instanță, având programate examene la Facultatea de Drept.
De asemenea, se constată că la data de 28 mai 2008, prin registratura instanței, pârâții intimați Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al municipiului C-N, au depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, câte un exemplar înmânându-se reprezentantului reclamantei apelante.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinării și a formulării unui răspuns la această întâmpinare.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul reclamantului apelant, având în vedere că prin întâmpinările formulate de către pârâții intimați Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al municipiului C-N nu se invocă nici un aspect nou care să nu fi fost invocat și în fața primei instanțe.
Nefiind cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de apel depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 186/08.04.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al Municipiului C-N, având ca obiect reactualizare despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, ea formulând notificare abia la data de 08.11.2005, înregistrată sub nr. 78385 și soluționată prin Dispoziția nr. 539/07.02.2006, în sensul respingerii notificării ca fiind tardiv formulată, reținându-se în dispoziție și faptul că Legea nr. 247/2005 nu operează o repunerea în termenul de formulare a notificărilor. Instanța de fond a apreciat că prin modalitatea prin care reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea, aceasta încearcă să eludeze în fapt dispozițiile Legii nr. 10/2001, necontestând dispoziția prin care i-a fost respinsă notificarea.
Câtă vreme reclamanta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, și câtă vreme Legea nr. 247/2005 nu a operat o repunere a persoanelor îndreptățite în termenul de depunere a notificărilor, nici instanța de judecată nu are posibilitatea să adauge la lege, întrucât într-o atare situație s-ar încălca principiul securității juridice a circuitului civil, consacrat de CEDO, practic acțiunea reclamantei apărând ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința admiterii cererii introductive de instanță așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat faptul că în mod nelegal prima instanță a respins acțiunea pe motiv că reclamanta nu s-a încadrat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, și că Legea nr. 247/2005 nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor, câtă vreme, prima instanță a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât semnificația juridică a petitului acțiunii introductive de instanță nu este aceea a unei solicitări de măsuri reparatorii în sensul prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, ci, aceea a solicitării doar a actualizării despăgubirilor ce i-au fost acordate reclamantei în baza Decretului de expropriere nr. 31/1992. Această sumă nu a putut fi contestată la data exproprierii, astfel încât reclamanta a înțeles să solicite acum actualizarea acestei sume.
Pe de altă parte, în baza Legii nr. 10/2001, notificarea putea fi făcută doar pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea statului, or, un decret de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu putea fi considerat ca o măsură abuzivă, dată fiind utilitatea publică în vederea căreia s-a făcut exproprierea, abia prin pct. 1.4 lit. C din nr.HG 498/2003 clarificându-se că și imobilele trecute cu titlu valabil în proprietatea statului pot fi solicitate la retrocedare sau la acordare de măsuri reparatorii.
Dreptul reclamantei de a cere actualizarea acelor măsuri reparatorii nu este condiționat de formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 și deci nu a fost pierdut de către reclamantă prin efectul decăderii din exercitarea lui, principiul ocrotirii proprietății consacrat prin art. 1 din Protocolul 1 al CEDO, neputând fi restrâns prin fixarea unor termene în legislația națională.
În plus, arată apelanta, actualizarea despăgubirilor acordate pentru expropriere nici nu intră în regimul Legii nr. 10/2001, ci în regimul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În sfârșit, precizează apelanta, prima instanță a dat o interpretare restrictivă prevederilor Legii nr. 247/2005, atunci când a apreciat că nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor și cu privire la persoanele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, întrucât, având în vedere că această lege se numește legea privind reforma în domeniile proprietății și justiției, ea are incidență atât cu privire la proprietatea terenurilor ce intră sub incidența Legii nr. 18/1991, cât și a celor ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, legiuitorul neavând nici un motiv să discrimineze pe proprietarii din această ultimă categorie. Apoi, legiuitorul nu a avut intenția de a-i discrimina pe proprietarii imobilelor care au fost expropriate pot cauză de utilitate publică, fără a beneficia de o justă despăgubire.
În, arată apelanta, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, prevede obligativitatea notificării numai pentru cazul în care se solicită restituirea în natură a imobilului, or, în speța de față, nu s-a cerut așa ceva, ci doar o justă despăgubire pentru o expropriere ce a avut loc în anii regimului comunist, cu acordarea unei despăgubiri simbolice.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Primarul municipiului C-N și Consiliul Local al municipiului C-N, au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică, cu motivarea că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilind în mod legal că Legea nr. 247/2005 nu a repus persoanele îndreptățite în termenul de depunere a notificărilor.
Apelul este nefondat.
Prin notificarea nr. 579/07.11.2005 trimisă prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta apelantă a solicitat, în calitatea sa de soție supraviețuitoare și unică moștenitoare a lui, decedat la data de 17.05.1997, ca în temeiul art. 4 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, în temeiul Legii nr. 247/2005 și în temeiul art. 1 și 2 alin. 1 lit. e, g, h și alin. 2, art. 3 lit. a și b, art. 6, art. 10 alin. 6 și 7, art. 11 alin. 3, 4, 5, 6 și 7, art. 21 și art. 32 alin. 1 și 4 să i se acorde despăgubiri bănești în condițiile legii speciale privind plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru terenul intravilan în suprafață de 373 mp, la valoarea de 200 Euro/mp, respectiv un total de 74.600 Euro, respectiv la valoarea de 150 Euro/mp, pentru casa de locuit și anexele în suprafață de 84,90 mp, deci un total de 12.735 Euro pentru construcții ( 6, 7, 5 dosar fond).
În motivarea notificării reclamanta apelantă a invocat faptul că imobilul proprietatea sa și a soțului său, situat în-, a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 31/1982, decret care se încadrează în noțiunea de preluare abuzivă conform art. 2 alin. 1 lit. g din Legea nr. 10/2001, și art. 6 din Legea nr. 213/1998, cu ocazia exproprierii primind despăgubiri modice pentru acest imobil.
Prin dispoziția nr. 539/07.02.2006 emisă de Primarul municipiului C-N, s-a respins notificarea formulată de reclamantă, cu motivarea că Legea nr. 247/2005 nu repune pe eventualii solicitanți în termenul de depunere a notificărilor, termen care inițial a fost de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, și care a fost ulterior prelungit în mod succesiv cu câte 3 luni prin nr.OUG 108/2001 și prin nr.OUG 154/2001, ultima dată pentru depunerea notificărilor fiind data de 14.02.2002 ( 9 dosar fond).
Prin Decretul de expropriere nr. 31/25.01.1982, s-a expropriat, în scopul construirii în municipiul C-N a unui număr de 626 apartamente în zona de locuințe, de la numitul imobilul situat în C-N,-, constând din 373 mp teren, construcții în suprafață construită de 106,40 mp și suprafață utilă de 80,10 mp, acesta figurând la poziția nr. 23 la tabelul anexă la decretul de expropriere ( 12-18 dosar fond).
Din actele de stare civilă aflate la fila 19-23 dosar fond, coroborate cu certificatul de moștenitor nr. 263/11.11.1997, rezultă faptul că este moștenitoarea lui, în calitate de soție și legatar particular, aceeași calitate de moștenitor având-o și numita, în calitate de legatar particular ( 24 dosar fond).
Potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa inițială, devenit art. 22 după republicarea legii, persoana îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, va notifica persoana juridică deținătoare, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, acest termen de 6 luni fiind prelungit succesiv, cu câte trei luni, prin nr.OUG 109/2001 și prin nr.OUG 145/2001, expirând la data de 14.02.2002.
final al aceluiași articol, prevede imperativ faptul că nerespectarea termenului prevăzut de alin. 1 pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin urmare, neformularea notificării în termenul stabilit de lege atrage însăși pierderea dreptului subiectiv civil de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru respectivul imobil.
Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, prin Titlul nr. I, în nici un caz nu a operat o repunere în termenul de depunere a notificărilor, și nici nu a instituit un nou termen în acest scop, așa cum nefondat susține reclamanta apelantă.
În nici un caz nu se poate vorbi despre identitate de rațiune, prin raportare la modificările aduse legilor fondului funciar prin Legea nr. 247/2005, în sensul că, dacă legiuitorul a prelungit termenul înăuntrul căruia se poate solicita restituirea terenurilor ce fac obiectul legilor fondului funciar, prin analogie, automat, înseamnă că s-a prelungit și termenul de depunere a notificărilor pentru imobilele ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, pentru simplul fapt că dacă legiuitorul ar fi dorit o prelungire a acestui din urmă termen, s-ar fi stipulat expres acest lucru în dispozițiile Legii nr. 247/2005.
Or, în tăcerea legii, față de faptul că legiuitorul nu a stipulat expres în cuprinsul Legii nr. 247/2005 că prin efectul acestei legi se prelungește termenul de depunere a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, ori că prin dispozițiile acestei legi se stabilește un nou termen în acest sens, nu-i este nimănui permis să adauge la lege, așa cum încearcă apelanta să inoculeze ideea.
Independent de modalitatea în care reclamanta apelantă încearcă să-și susțină pretențiile, respectiv, că nu a beneficiat de o justă despăgubire la expropriere, ori că nu dorește acum decât reactualizarea despăgubirilor primite la expropriere în condițiile Legii nr. 33/1994, în realitate, reclamanta a formulat o veritabilă plângere la Legea nr. 10/2001, toate argumentele sale, invocate în memoriul de apel, tinzând practic la o eludare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Că este așa, o dovedește însăși motivarea pe care reclamanta și-a întemeiat notificarea, argumentele invocate de aceasta fiind fundamentate din punct de vedere juridic exclusiv pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Chiar și în ipoteza în care, prin reducere la absurd, s-ar putea aprecia că reclamanta nu a solicitat despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul expropriat, ci în condițiile Legii nr. 33/1994, oricum pretențiile reclamantei nu ar fi admisibile, pe de o parte având în vedere decizia în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53/2007, decizie care prevede că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, faptul că, prin raportare la prevederile art. 34, art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, acțiunea reclamantei ar fi prescrisă extinctiv.
Susținerea apelantei, conform căreia prin prisma Legii nr. 10/2001, notificarea este obligatorie doar atunci când se solicită restituirea în natură, iar nu și atunci când se solicită măsuri reparatorii în echivalent, excede cadrului legal instituit de Legea nr. 10/2001, având în vedere că pentru a beneficia de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001 - fie că este vorba despre restituirea în natură, fie că este vorba despre măsuri reparatorii în echivalent - art. 21 din Legea nr. 10/2001, în redactarea sa inițială, devenit art. 22 după republicarea legii instituia imperativ condiția formulării notificării în termenul prevăzut de acest text legal.
Restituirea în natură o reprezintă regula în materia măsurilor reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, iar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constituie excepția de la această regulă, excepție care devine incidentă în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, însă, nicăieri în economia Legii nr. 10/2001 nu există nici un text legal care să prevadă că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită nu trebuie să facă notificare în baza acestei legi.
De altminteri, ca să se poată analiza dacă pentru un imobil ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, este posibilă sau nu restituirea în natură, ori, urmează să se stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, este necesar ca persoana îndreptățită să invoce pretenții cu privire la un atare imobil, pretenții care nu pot fi formulate decât printr-o notificare depusă în condițiile și în termenul stipulate de Legea nr. 10/2001.
Nefondată este și susținerea apelantei în sensul că imobilul fiind preluat în baza unui decret de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu putea fi considerat ca fiind preluat abuziv, câtă vreme art. II alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, republicată, prezumă caracterul abuziv al preluării imobilelor de către stat, cu titlu valabil, astfel cum acest titlu este definit în art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998.
Nu poate fi primită nici susținerea apelantei în sensul că în speță s-ar fi nesocotit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția CEDO, câtă vreme reclamanta avea posibilitatea să-și valorifice eventualele drepturi asupra imobilului în litigiu, în cadru legislativ instituit de legiuitorul român în concordanță cu art. 2 din același protocol, respectiv în condițiile Legii nr. 10/2001, dispoziții de care reclamanta apelantă nu a înțeles să uzeze în termenul legal prevăzut de această lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a prevederile art. 295, art. 296.pr.civ. Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul apel.
Intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 186 din 8 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red./dact.
5 ex./27.06.2008
Jud.primă instanță:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Eugenia Pușcașiu
