Speta Legea 10/2001. Decizia 174/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 174
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Panait Marilena
JUDECĂTOR 2: Marin Eliza
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții, ambii domiciliați în B, str. - Sud,. 19 D,.3, județul B, împotriva sentinței civile nr. 421/17 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanții reclamanți, ambii reprezentați de avocat din cadrul Baroului B, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 18/2009, lipsind intimata pârâtă Primăria Municipiului
Procedura îndeplinită.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru apelanții reclamanți, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul apelanților reclamanți, în susținerea apelului.
Avocat pentru apelanții reclamanți și, solicită admiterea apelului și, rejudecând cauza pe fond,să se admită acțiunea formulată.
Arată apelanții reclamanți că din probele administrate au făcut dovada că sunt proprietarii suprafețelor de teren expropriate, în anul 1972 o parte și a doua parte în anul 1983 și că nu și-au ridicat sumele de bani pentru suprafețele expropriate.
Mai arată apelanții reclamanți, prin apărător că, suprafața solicitată prin acțiune este liberă, apelanții locuiesc în imediata apropiere,ceea ce practic poate conduce la restituirea acesteia și, așa cum rezultă din raportul de expertiză,care este elocvent, conducta de apă afectează terenul pe latura cea mai scurtă, paralel cu trotuarul.
Învederează apelanții reclamanți că respectarea unor distanțe ale unor eventuale construcții ce s-ar putea edifica pe această suprafață de teren se vor putea face numai cu solicitarea unui certificat de urbanism, cu respectarea legii construcțiilor și a normelor specifice.
La solicitarea instanței, apărătorul apelanților intimați arată că nu cunoaște dacă terenul solicitat se află pe lista imobilelor disponibile ce pot fi acordate în
compensare potrivit art.1 alin. 5 din Legea nr.10/2001, dar cunoaște că terenul este liber, nu sunt căi de acces, astfel că nu ar fi afectat accesul în zona.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului civil de față reține următoarele;
Prin cererea înregistrată la nr.3205/6.08.2008 la Tribunalul Buzău petiționarii și au formulat contestație împotriva dispoziției Primarului municipiului B nr.497 din 8.07.208, prin care a fost respinsă notificarea privind restituirea în natură a suprafeței de 399,48 mp teren situat în B, fostă-.
In motivarea contestației s-a arătat că au dobândit imobilul teren conform contractului de vânzare cumpărare autentificat la nr.2336/14.12.1960, teren care a fost expropriat în baza Decretului nr.512/1971 și a Decretului 242/1982, fără a primi despăgubiri.
Întrucât terenul este liber, au formulat notificare conform Legii 10/2001, respinsă prin dispoziția 497/8:07.2008 a Primarului Municipiului
Dispoziția a fost apreciată ca nelegală, deoarece motivația că terenul este ocupat în întregime de construcții noi edificate, conform planului de urbanism legal aprobat nu a fost temeinică. Din expertiza efectuată la cererea rezultat că terenul este liber, nu este afectat de rețele de utilitate publică, prin retrocedare nefiind afectată circulația la blocurile construite în zonă, acestea având alee de acces, zonă de parcare și aprovizionare.
Pentru dovedirea contestației s-au depus la dosar dispoziția contestată, procesul verbal din 8.08.2001, documentația tehnica pentru identificarea imobilului întocmită de expert la cererea contestatorilor, aviz favorabil ROMTELECOM, adresa Distrigaz Sud Rețele, plan de amplasament cu mențiune Sucursala de distribuție și furnizare energie electrică, plan amplasament cu mențiune SC de apă SA B, copia notificării cu completare, procesul verbal 250 din 26.07.1972 și din 25.05.1983, contractul de proprietate.
Prin întâmpinare pârâtul a solicitat respingerea contestației, iar în subsidiar, dacă prin expertiză se va constata existența terenului liber care să nu fie afectat construcțiilor noi, servituților legale și altor amenajări de utilitate,restituirea în natură.
Prin sentința civilă nr. 421 din 17 aprilie 2009 Tribunalul Buzăua respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanți, reținând că din cuprinsul celor două expertize a rezultat cu suficiență că terenul ce a aparținut contestatorilor a fost cuprins în planul de sistematizare al orașului, zonă in care s-au construit blocuri de locuințe, parte din teren fiind ocupat de trotuar, parte fiind amenajat ca spațiu situat intre blocuri, terenul este străbătut de rețea de apă și cabluri electrice (fila 19), toate acestea răspunzând unei necesități firești de utilizare a construcțiilor. S-a reținut că,deși in concluziile expertizelor a fost indicata o parte din teren ca fiind liberă, aceasta afirmație este contrazisă de cuprinsul acestora care confirma cele reținute mai sus.
Astfel, noile construcții nu au putut afecta în întregime terenurile expropriate, dar pentru normala lor exploatare sunt necesare cai de acces, spații
verzi și alte asemenea, ce constituie un tot inseparabil, conform planului de urbanism, astfel încât nu a fost posibilă crearea de anumite spații libere. De altfel, întreaga zonă aparține domeniului public de interes local, fiind cuprinsă în planul urbanistic al orașului.
In acest sens sunt și prevederile art. 11 alin 3 din Legea 10/2001, care arată în final, că, pentru partea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară bunei utilizări a acesteia, cum este cazul in speță, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că prin acțiunea formulată aceștia au solicitat restituirea unei suprafețe de teren de care au fost deposedați prin expropriere, iar instanța de fond în mod greșit a respins cererea ca neîntemeiată cu motivarea că suprafața de teren este afectată de utilități, în condițiile în care terenul a fost sistematizat anterior cererii reclamanților.
Au mai susținut apelanții reclamanți că din toate probele existente la dosar, și cu atât mai mult din raportul de expertiză judiciară, a rezultat că terenul este liber, nu se găsește nicio cale de acces către locuințele din zonă sau către instituțiile publice sau private, conductele afectează latura cea mai scurtă a terenului și se găsesc într-o extremitate a sa, neafectând buna utilizare a acestuia.
Se solicită de către apelanții reclamanți, admiterea apelului și, rejudecând cauza pe fond, să se admită acțiunea formulată.
Curtea,examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate și față de dispozițiile legale incidente în cauză,constată că apelul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin dispoziția nr.497/08.07.2008 emisă de Primarul Municipiului a fost respinsă notificarea formulată de contestatorii și, prin care aceștia solicitau restituirea în natură a terenului în suprafață de 399,48 mp situat în B-,expropriat succesiv prin Decretul nr. 512/1971 și nr. 242/1982,motivat de împrejurarea că terenul e sistematizat în întregime,fiind ocupat de construcții noi edificate conform detaliilor de urbanism legal aprobate,respectiv blocul nr. 2 din actuala str. - -,alei de acces,trotuar pietonal,spațiu și rețele tehnico-edilitare subterane aferente,utilități publice strict necesare bunei utilizări a blocurilor de locuințe din zonă. Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile prevăzute de lege a specială privind regimul de stabilire și plată despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat în mod abuziv pentru diferența dintre valoarea de piață aferentă imobilului compus din construcții și terenul aferent în suprafață de 399,48 mp(165 +243,48 mp), imobil situat în B, fosta- și suma de 64 868 lei,actualizată cu indicele de inflație, reprezentând valoarea construcțiilor și terenului expropriate evaluate prin procesele verbale nr. 250 /26.07.1972, respectiv 4488/25.05.1983,mai puțin 76,90 mp, suprafață pe care notificatorii nu aveau acte de proprietate și pentru care au primit despăgubiri evaluate la 173 lei.(fila 7 -dosar fond)le depuse la dosar,respectiv contractul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.588/14.12.1960 de notariatul de Stat P (fila 28 -dosar fond),la procesele verbale aflate la filele 25-27 dosar fond reiese că prin dispoziția contestată s-a constatat în mod just că cei doi contestatori au calitatea de persoane îndreptățite la
restituirea în natură sau prin echivalent conform procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de 399,48 mp și imobilul ce s-a aflat pe acesta.
Potrivit art. 10.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 restituirea în natură se poate face numai în privința acelor suprafețe de teren care nu sunt ocupate de noi construcții sau nu sunt afectate de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane sau rurale.Astfel,în cazul în care parte din terenul inițial afectat construcției are o astfel de afectațiune,restituirea se va limita numai la construcția existentă și la terenul liber:pentru partea de construcție demolată și pentru terenul ocupat de noi construcții ori afectat servituților legale și altor amenajări de utilitate publică restituirea se va converti în măsuri reparatorii în echivalent (compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri).
În condițiile în care apelanții-contestatori solicită restituirea în natură a imobilului în discuție, în mod corect prima instanță a dispus administrarea probei cu expertiză topografică cu obiectivul de a verifica dacă terenul a cărui restituire se solicită e liber și măsura în care acesta afectat de lucrări de utilitate publică.(filele49-52-dosar fond).În anexa iaa cestui raport de expertiză a fost identificat terenul dobândit de apelanții-contestatori prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2336/624/14.12.1960,teren delimitat prin punctele 1,2,3,4,5 și care rezultă că în parte e ocupat de blocul nr. 2 și în parte e spațiu aferent celor două blocuri situate în zonă,spațiu pe care se află amplasat în zona nordică rețeaua de apă, iar în partea sudică rețele de canalizare,apă și electrică.În consecință,raportat la cele reținute în raportul de expertiză reiese că terenul a cărui restituire în natură se solicită nu este liber în sensul reglementării art. 10.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,astfel încât în mod just prima instanță a apreciat că dispoziția contestată este legală,față și de disp. art. 11 alin 3 din Legea 10/2001 conform cărora pentru partea ocupată de construcții noi și pentru cea necesară bunei utilizări a acesteia, cum este cazul in speță, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent. Această dispoziție apare ca fiind legală și în condițiile în care în apel contestatorii nu au mai solicitat încuviințarea altor probe iar din probele administrate la instanța de fond nu reiese că terenul identificat în anexa 2 a raportului de expertiză,pe care apelanții-contestatori au declarat că l-au folosit în urma exproprierii în baza Decretului nr. 512/31.12.1971, printr-o înțelegere cu Primăria B, teren ce aceștia pretind că le poate fi acordat în compensare,figurează pe lista bunurilor ce pot fi acordate în compensare conform art. 1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.
Din considerentele susmenționate,în baza art. 295 proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatorii și împotriva sentinței nr. 421/17.04.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții, ambii domiciliați în B, str. - Sud,. 19 D,.3, județul B, împotriva sentinței civile nr. 421/17 aprilie 2009
pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI, cu sediul în B, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. MP/BA
5 ex./19.11.2009s
f- Trib.
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Panait MarilenaJudecători:Panait Marilena, Marin Eliza