Speta Legea 10/2001. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 18

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Gherghina Niculae

JUDECĂTOR 2: Ana Roxana Tudose

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de reclamanții, domiciliată în B,-, sector 2 și, domiciliat în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.924 pronunțată la data de 3 octombrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul B-prin primar, cu sediul în B, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă personal și intimatul-pârât Municipiul B-prin primar reprezentat de consilier juridic -, lipsind apelantul-reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

Apel scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea apelului.

Apelanta-reclamantă având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în sensul de a se stabili ca despăgubirile solicitate să reprezinte prețul.

Consilier juridic - având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Susține că au propus despăgubiri conform legii speciale dar acestea rămân la aprecierea Comisiei centrale.

Curtea:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- reclamanții și au formulat contestație împotriva dispoziției nr.359/18.05.2007 emisă de Primarul Mun.B, arătând că doresc ca restituirea în natură a imobilului să se facă în cel mai scurt timp iar documentația privind acordarea de despăgubiri împreună cu documentația aferentă să se înainteze urgent Secretariatului Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Au mai arătat că nu sunt de acord cu executarea dispoziției în termen de 3 ani, cu atât mai mult cu cât terenul a fost înregistrat la Direcția Economică în vederea impozitării.

-2-

Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr.924/03.10.2007 a respins ca neântemeiată acțiunea, reținându-se că în cauză sunt incidente prevederile art.16 din Titlul VII al Legii 247/2005, capitolul V, ce vizează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, susținând că prin precizările făcute la acțiune au solicitat restituirea prețului plătit, actualizat cu rata de inflație, privind imobilul proprietatea acestora, confiscat abuziv și apoi restituit prin Decizia nr.359/18.05.2007 emisă de Primăria

Apelanții susțin că pârâta trebuie obligată să le restituie prețul încasat, actualizat cu rata de inflație, întrucât acest preț constituie prejudiciul care trebuie reparat.

Curtea, analizând prezentul apel, constată că este nefondat și urmează a fi respins deoarece:

Prin dispoziția nr.359/18.05.2007 emisă de Primarul Mun.B, s-a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului indiviz în suprafață de 124,85 mp. situat în B-, respectiv terenul indiviz de 70,13 mp. deținut de și terenul indiviz de 54,72 mp. deținut de, cu mențiunea că cele două contracte de închiriere deținute de notificator pentru terenul indiviz, încetează de drept la data punerii efective în posesie a acestora.

În ceea ce privește imobilele construcții, acestea au fost cumpărate în baza Legii 112/2005 de către reclamanți, care aveau calitatea de chiriași la acea dată, respectiv prin contractul de vânzare-cumpărare nr.246/13.10.1998 reclamantul împreună cu soția sa Rozania au cumpărat partea din imobilul situat în B, -, format din construcții cu o suprafață utilă de 103,41 mp. și teren indiviz aferent acestora în suprafață de 147,54 mp. plătind suma de 22.715.160 lei, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr.277/23.03.2000 reclamanta a cumpărat cealaltă parte din imobil cu prețul de 35.447.837 lei.

Pentru aceste construcții, prin dispoziție s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent conform legii speciale, măsura fiind cea legală iar cererea reclamanților din precizările la acțiune, reiterată în motivele de apel, de a fi obligată Primăria Mun.B să le plătească prețul actualizat pe care l-au achitat la data cumpărării construcțiilor, este neântemeiată și în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, în cauză fiind aplicabile prevederile din Titul VII din Legea 247/2005, care reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art.1 (1) din Titlul VII, prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii 10/2001, iar procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor este prevăzută de art.16 - 18, competența aparținând Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor.

Ca urmare, instanța de judecată nu este competentă să stabilească cuantumul despăgubirilor aferente imobilelor care fac obiectul Legii 10/2001, competența exclusivă aparținând Comisiei Centrale iar potrivit art.19 din Titlul VII,

-3-

instanța este competentă numai în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor adoptate de către Comisia Centrală.

De aceea, urmează ca în baza disp. art.296 cod pr.civilă, să fie respins apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții, domiciliată în B,-, sector 2 și, domiciliat în B,-, jud.B, împotriva sentinței civile nr.924 pronunțată la data de 3 octombrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-pârât Municipiul B-prin primar, cu sediul în B, județul

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică din 25 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător,

- - --- -

Grefier,

- -

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red.NG /tehnored.VM

5 ex./30.01.2008

f- Tribunalul Buzău

Președinte:Gherghina Niculae
Judecători:Gherghina Niculae, Ana Roxana Tudose

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 18/2008. Curtea de Apel Ploiesti