Speta Legea 10/2001. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 181/
Ședința publică din 29 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții reclamanți G și -, domiciliați în C,-, în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul C, împotriva sentinței civile nr. 170 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul reclamant G asistat de d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. 43/18.03.2009 și martorul, lipsind intimații pârâți Comuna, Consiliul Local al comunei și Primarul comunei.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebat fiind, apelantul reclamant precizează instanței că după Revoluție în fiecare toamnă a fiecărui an se deplasase împreună cu martorul la sediul Primăriei comunei pentru a plăti impozitul pe teren și că de fiecare dată a depus cerere de restituire în natură a terenului de 3560.
Apelantul reclamant precizează că se afla în conflict cu secretatul de comună, care în loc să-i restituie 10 ha. teren de pe urma tatălui său,
i-a restituit doar 7 ha. Mai arată că acum 2 ani a făcut plângere împotriva secretarului de comună pentru că nu i-a restituit suprafața de 10 ha. teren arabil și grădina, iar în urma discuțiilor cu primarul avute imediat după depunerea plângerii, a rezultat că apelantul reclamant trebuia să vină cu cererea direct la primar.
Potrivit susținerilor apelantului reclamant în urma plângerii formulate în 2007 secretatul comunei a fost eliberat din funcție și i-a fost restituită diferența de teren arabil până la 10 ha. solicitată.
Arată apelantul reclamant că nu a formulat o cerere de despăgubiri pentru casă și teren, ci o cerere de restituire a suprafeței de 3500. casă și grădină.
În conf. cu disp.art. 186 Cod pr. civilă instanța procedează la audierea martorului propus de către apelant, respectiv dl., declarația acestuia fiind consemnată potrivit disp.art. 198 Cod pr. civilă în procesul-verbal atașat la dosar.
După audierea martorului, apărătorul apelantului reclamant susține că nu mai are alte cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța, fiind lămurită asupra cauzei deduse judecății, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelantul reclamant, apărătorul acestuia pune concluzii de admitere apelului întrucât există două înscrisuri care emană de la primar în sensul că are cunoștință că dl. Gav enit la primărie cu o cerere, știe cert că cererea viza acest imobil, că a sesizat că cererea de restituire a imobilului nu a fost înregistrată și ulterior secretarul a fost îndepărtat din funcție.
Aceste înscrisuri se coroborează și declarația martorului audiat astăzi, rezultând împrejurarea că reclamantul apelant a formulat cerere de restituire a imobilului. Faptul înregistrării, care este recunoscut de către primar, a fost demonstrat și cu depoziția martorului, că apelantul reclamant a solicitat despăgubiri și pentru acest teren intravilan.
În concluzie, solicită desființarea hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății în ce privește solicitarea de dezdăunare. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 170/10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții G și, formulată în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL COMUNEI și COMUNA, prin Primar.
S-a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, ca urmare a declinării competenței de către Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr.7223/23.04.2008, reclamanții G și - au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Comuna prin primar, Consiliul local al comunei și Primarul comunei, să soluționeze pe fond cererea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 privind restituirea imobilului compus din suprafața de 3563 mp teren și casă de locuit (în prezent demolată), să se constate nelegala trecere în proprietatea statului a acestui imobil fără a fi plătite despăgubiri, să se constate eronata trecere a reclamantei în actele de proprietate întocmite la strămutarea din Bulgaria cu numele de în loc de -, precum și a autoarelor - în loc de și în loc de.
Reclamanții au arătat că, urmare strămutării familiei din Bulgaria, au primit prin contract de vânzare-cumpărare imobilul compus din 3563 mp teren și casă de locuit compusă din 4 camere și anexe. Urmare a corectei analize a calității părților din actul inițial din 1948, prin actul de vânzare-cumpărare din 25 ianuarie 1958, și au vândut reclamanților drepturile lor indivize de 2/3 din imobil, cota de 1/3 fiind deja în proprietatea reclamantei. În zona comunei au început în jurul anilor 1967-1968 lucrări de construcție a canalelor de irigații și în folosul acestora li s-a preluat inițial o suprafață de 1000 mp din proprietate, iar în anul 1970 li s-a preluat tot terenul și li s-a demolat casa și dependințele, fără a primi vreo despăgubire.
Au susținut reclamanții că terenul nu a fost niciodată afectat de canalele de irigații propriu-zise, ci doar s-a construit pe el de către fostul de Construcții și îmbunătățiri Funciare o clădire rudimentară, folosită în timp drept cantină pentru muncitori și abandonată după ce întreprinderea nu a mai avut lucrări în zonă.
După declinarea competenței la Tribunalul Constanța, reclamanții au precizat că temeiul în drept al acțiunii îl constituie disp. art.1, 2 lit.h, art.3, 7, 9 și 10 din Legea nr.10/2001, susținând că notificarea formulată de ei în temeiul Legii nr.10/2001 nu a fost înregistrată din culpa funcționarului însărcinat cu această atribuție. S-a solicitat în acest sens, fiind încuviințată, administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriu.
La dosarul cauzei au fost depuse adresele nr.3956/29.09.2008 și nr.4918/27 octombrie 2008 eliberate de Primăria comunei și semnate de primar, prin care se comunică faptul că din evidențe rezultă că reclamanții nu au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, însă domnul primar ( G) "își amintește că în anul 2001 dl. G ar fi venit la sediul Primăriei cu intenția de a depune o cerere pe Legea 10/2001, iar după discuția avută în biroul domnului primar, dl. Gap lecat cu cererea la domnul secretar de atunci-dl., care nu se știe ce a făcut cu cererea".
Prin încheierea din 25.11.2008, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local, reținându-se că în raport de prevederile Legii nr.10/2001, acesta nu are calitatea nici de unitate deținătoare și nici de entitate investită cu soluționarea notificării.
Potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.10/2001, "persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi (prelungit ulterior, dar care a expirat la data de 14.02.2002) persoana juridică deținătoare".
2 prevede elementele, mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea scrisă: "notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia".
De asemenea, alin.3 reglementează comunicarea notificării prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.
Tribunalul a reținut că dacă în ceea ce privește formularea notificării prin intermediul unui executor judecătoresc cu încălcarea competenței teritoriale, trimiterea și înregistrarea notificării direct la unitatea deținătoare ori chiar formularea unei singure notificări pentru mai multe imobile, jurisprudența a statuat că sunt respectate condițiile legale ( prevalând principiul realizării dreptului în raport de cel al respectării procedurii ), în speța de față nu rezultă că s-a formulat o notificare în sensul Legii nr.10/2001 pentru a se da prevalență principiului realizării dreptului.
Astfel, adresa nr.3956/29.09.2008 nu poate fi luată în considerare sub acest aspect, deoarece este întemeiată pe o apreciere pur subiectivă a primarului, care "își amintește că în anul 2001 dl. G ar fi venit la sediul Primăriei cu intenția de a depune o cerere pe Legea 10/2001". Lăsând la o parte aspectul "amintirii" raportat la un fapt foarte concret - cerere în temeiul Legii 10/2001, deși la Primărie se depun diverse cereri în temeiul a diferite acte normative - petrecut cu aproape 8 ani în urmă, în adresă se face vorbire de intenția de a depune o astfel de cerere. Ori simpla intenție, care în final s-a dovedit a fi neconcretizată, ca și susținerea că dl. secretar de atunci "nu se știe ce a făcut cu cererea", nu pot avea nici o valoare sub aspectul care interesează în cauză.
Din această perspectivă, au fost înlăturate ca fiind irelevante și răspunsurile primarului care a semnat adresa menționată, la interogatoriul administrat în cauză, în care apreciază și afirmă că reclamantul "s-a prezentat în termen".
Tribunalul a conchis în sensul că, în absența unei cereri (instrumentum), instanța nu poate aprecia asupra solicitării efective, sub aspectul identificării imobilului și a întinderii pretențiilor, sub aspectul persoanei/persoanelor care ar fi formulat cererea și, de asemenea,sub aspectul verificării respectării termenului prevăzut de lege (potrivit art.22 alin.5, nerespectarea termenului atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, reclamanții, care au criticat soluția ca fiind nelegală, solicitând în consecință admiterea căii de atac,desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării materialului probator.
Apelanții au arătat că s-a dovedit, pe baza adeverinței eliberate de către autoritatea pârâtă, că a existat o cerere scrisă dar care nu a fost înregistrată din culpa unui funcționar al Primăriei com., care de altfel a și fost îndepărtat din serviciu pentru nereguli în activitate.
Apelanții au susținut că sunt puși în situația de a pierde un drept datorită unui funcționar incorect și că în acest caz intervin prevederile art. 1197 cod civil referitor la admisibilitatea probei cu martori când există început de dovadă scrisă.
A fost criticată motivarea tribunalului care a stabilit că,nu are elemente de apreciere, considerându-se că proba testimonială ar fi condus la o justă soluționare a cauzei.
S-a arătat că prin interogatoriu, autoritatea locală a recunoscut faptul că pe teritoriul localității au deținut un singur imobil - construcție și teren - preluat în perioada construirii unui canal de navigație, deci notificarea nu putea să privească decât acest imobil.
Având în vedere dispozițiile art. 295 alin. 2 cod proc. civilă, instanța a admis proba testimonială solicitată cu ocazia judecății în primă instanță, iar în raport de probatoriul administrat și de situația de fapt evocată, vor fi reținute următoarele considerente:
Problema ridicată în speță din perspectiva dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 ( art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în forma inițială ) este aceea a stabilirii depunerii în termenul prevăzut de lege - statuat prin același text și prorogat succesiv conform nr.OUG 109/2001 și nr.OUG 145/2001 ) a notificării de către reclamanți în măsura în care se invocă neglijența și culpa unui funcționar al autorității locale în ce privește înregistrarea notificării.
Dacă o asemenea situație este în principiu posibil de dovedit, fiind incontestabil faptul că depunerea notificării satisface cerința legii în ce privește îndeplinirea obligației persoanei pretins îndreptățite la măsuri reparatorii, este în egală măsură de analizat într-o asemenea speță dacă operează prezumția îndeplinirii cerinței în favoarea celui care o invocă, iar probatoriul indică în acest mod dacă o atare susținere este întemeiată ori falsă.
Având în vedere că norma instituită prin textul art. 21 alin 1 din Legea nr. 10/2001 a fost imperativă, statuând asupra unui termen de decădere, astfel cum a reținut și instanța de fond, rămâne de analizat dacă probele administrate conduc spre concluzia certă a 1). existenței unui asemenea demers al reclamanților și 2). al formulării lui în termenul revăzut de lege.
Or, din acest punct de vedere, în mod corect instanța de fond a apreciat că adresa nr. 3956/29.09.2008 emisă de Primăria com., jud. C, care evocă un fapt personal al primarului ( purtarea unei discuții, în anul 2001, cu apelantul reclamant G și îndrumarea lui către secretarul comunei ) nu poate constitui - prin ea însăși - o probă indubitabilă a existenței unei notificări și a depunerii sale efective la autoritatea locală.
Răspunsurile la interogatoriu probează în egală măsură, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, incertitudinea faptului că a fost formulată o asemenea cerere pentru imobilul în litigiu și a depunerii efective a notificării la persoana deținătoare.
În fine, martorul audiat în condițiile art. 295 alin. 2 cod proc. civilă a arătat că deplasările apelantului reclamant la sediul primăriei erau întotdeauna generate de necesitatea plății impozitelor anuale, fără a putea confirma faptul că a participat la momentul depunerii unei asemenea cereri în legătură cu imobilul, ori la discuțiile purtate în legătură cu existența unei notificări.
Susținerile apelantului reclamant, referitoare la admisibilitatea probei testimoniale într-o asemenea situație sunt așadar întemeiate, însă probele administrate contrazic afirmația ( neregăsită de altfel în acțiunea inițială, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța și întemeiate și pe dispozițiile art. 480 și 481 cod civil ) potrivit căreia ar fi existat o notificare scrisă, vizând acest imobil, depusă în termenul reglementat prin lege.
În absența unui document care să ateste în mod indubitabil culpa unui angajat al persoanei deținătoare, astfel cum a fost susținută ( proces-verbal de control și de sancționare pentru neîndeplinirea obligațiilor legale, identificarea în urma unui asemenea demers a notificării depuse de apelant și neînregistrate, existența unui număr de înregistrare a cererii în registrele de evidență ale primăriei sau a unui certificat de înregistrare aflat în posesia reclamantului ), precum și a unor probe incontestabile care să constituie suportul afirmațiilor legate de depunerea efectivă notificării, soluția de primă instanță a fost corect dispusă, nefiind de acceptat ca pe baza unor probe echivoce să se încalce norma imperativă a legii.
Astfel fiind, constatând că în baza probelor administrate atât cu ocazia soluționării în fond, cât și în apel, nu s-a putut proba că apelanții au îndeplinit cerințele legale de notificare a persoanei îndreptățite, în temeiul art. 296 cod proc. civilă apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelanții reclamanți G și -, domiciliați în C,-, în contradictoriu cu intimații pârâți COMUNA PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în comuna, județul C, împotriva sentinței civile nr. 170 din 10.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 iunie 2009.
Președinte, Judecător,
- - Pt. jud. - -
aflată în semnează
conf.art. 261 al.2
Președinte instanță,
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
28.07.2009
Dact.disp.gref.
7 ex./28.07.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
