Speta Legea 10/2001. Decizia 183/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 183/
Ședința publică din 01 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI P-PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești, județul A, împotriva sentinței civile nr.99 din data de 15.04.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, domiciliată în Găești,- B, județul D, domiciliată în Pitești, strada - -, nr.18, -.A,.1, județul A și, domiciliat în, sat,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic, pentru apelanta-pârâtă Primăria Municipiului Pitești-prin primar și intimații și, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic, pentru apelanta-pârâtă Primăria Municipiului Pitești, solicită admiterea apelului, așa cum a fost formulat. Precizează că apelanta a făcut propuneri de acordare de despăgubiri, însă singura în măsură să stabilească o valoare este Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Intimatele-reclamante și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 16.01.2007, reclamanții, și au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.29551/12.12.2006, emisă de Primarul Municipiului Pitești solicitând anularea acesteia și acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele situate în Pitești,-, respectiv teren în suprafață de 250 și construcții în suprafață de 256,71
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că în mod greșit s-a propus, prin dispoziția atacată, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, reclamanții nefiind de acord cu alte măsuri reparatorii decât despăgubiri bănești la valoarea imobilelor preluate de la autorul reclamanților,.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.99/15.04.2008, a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea Dispoziției nr.29551/12.12.2006, constatând că reclamanții au dreptul la despăgubiri în sumă de 210.573 lei pentru terenul de 250 și 89.577 dolari pentru construcțiile ce au existat pe teren.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada atât a dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilelor preluate de stat, cât și a calității lor de moștenitori legali ai autorului lor.
S-a mai reținut că, terenul este în prezent ocupat cu detalii de sistematizare, construcția fiind demolată, nefiind posibilă restituirea în natură a terenului, astfel că petenții au dreptul la despăgubiri în cuantumul stabilit prin expertizele efectuate în cauză, respectiv 210.573 lei pentru teren și 89.577 dolari pentru construcțiile ce s-au aflat pe teren.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, Primăria Municipiului Pitești - prin primar criticând-o pentru nelegalitate în sensul că, potrivit prevederilor din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și celorlalte dispoziții ale Legii nr.10/2001, cuantumul despăgubirilor se stabilește de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin experți autorizați, astfel că sentința apelată, prin care se stabilesc aceste despăgubiri, nu este opozabilă comisiei centrale.
S-a mai arătat că, potrivit prevederilor nr.OG81/2007 de modificare și completare a Titlului VII din Legea nr.247/2005, notificările care nu au fost soluționate până la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 trebuiau predate comisiei centrale de acordare a despăgubirilor.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanții au solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat de faptul că nu au fost de acord cu acordarea altor măsuri reparatorii, iar evaluarea imobilelor s-a făcut cu respectarea actelor normative în vigoare.
Apelul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată în temeiul art.VII din titlul I al Legii nr.247/2005 în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Față de aceste dispoziții, acordarea despăgubirilor bănești, după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005 nu mai este posibilă, astfel că în situația în care nu există bunuri sau servicii care să fie oferite în compensare sau nu există acordul persoanei îndreptățite pentru aceasta, singura măsură legală este aceea a acordării despăgubirilor în condițiile legii speciale.
În consecință, acordarea despăgubirilor bănești reclamanților prin sentința apelată este nelegală, aceștia urmând a primi aceste despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv a Legii nr.247/2005, Titlul nr.VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
Referitor la stabilirea cuantumului acestor despăgubiri ce vor fi acordate în condițiile legii speciale trebuie reținut că, deși regula stabilită de lege este aceea determinării cuantumului de către evaluatori speciali, în situația existenței pe rolul instanței a contestației persoanei îndreptățite împotriva dispoziției de soluționare a notificării, instanța poate, la cererea persoanei îndreptățite, să analizeze și să se pronunțe și asupra cuantumului despăgubirilor urmând ca, ulterior, după înaintarea documentației la Comisia Centrală, aceasta să se pronunțe asupra cuantumului final al despăgubirilor.
Ultima susținere a apelantei, privind obligativitatea înaintării notificării către Comisia Centrală la data intrării în vigoare a Legii nr.247/2005 este corectă, însă apelanta nu a procedat în acest mod, pronunțându-se asupra notificării reclamanților abia la data de 12.12.2006, deci mult după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
În consecință, curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul de față și va schimba în parte sentința, în sensul că despăgubirile se vor acorda potrivit legii speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta PRIMARIA MUNICIPIULUI P-PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.99 din 15 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, domiciliată în Găești,- B, județul D, domiciliată în Pitești,-, -.A,.1, județul A și, domiciliat în, sat,-, județul
Schimbă în parte sentința în sensul că despăgubirile se vor acorda potrivit legii speciale.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 8/03.10.2008.
Jud.fond:.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă