Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 297/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 297/
Ședința publică din 01 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de intimatul -prin procurator, domiciliat în P,-,.2,.16, județul H, împotriva deciziei civile nr.193 din data de 05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimata-contestatoare și pentru intimații -, G, -. și, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din data de 1.10.2008, emisă de Baroul B-cabinet individual, lipsind recurentul-intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, achitată cu chitanța nr.- din data de 29.09.2008, emisă de Trezoreria Pitești și timbru judiciar de 5 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, o cerere de scoatere de pe rol a dosarului și de înaintare a acestuia la Tribunalul Argeș, precum și dovada achitării timbrajului, din partea recurentului-intimat.
Apărătorul intimaților, avocat, apreciază că nu se impune scoaterea cauzei de pe rol, având în vedere că în cuprinsul cererii adresate instanței se arată că intimatul a fost privat de calea de atac a recursului, iar instanța în mod corect a calificat cererea ca fiind motive de recurs. Invocă excepția tardivității formulării recursului.
Curtea pune în discuție competența de soluționare a cererii.
Apărătorul intimaților, avocat, apreciază că în mod corect a fost stabilită competența de soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 22.02.2008, petentul, intimat în dosarul nr- al Tribunalului Argeș, a solicitat tribunalului lămurirea întinderii sau aplicării dispozitivului deciziei civile nr.193/05.06.2007 pronunțată în dosarul susmenționat și să înlăture dispozițiile potrivnice din cuprinsul dispozitivului deciziei, în temeiul art.2811Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, petentul intimat a arătat că dispozitivul deciziei civile atacate cuprinde dispoziții potrivnice, ireconciliabile deoarece, pe de o parte, fondul cauzei încă nu a fost soluționat, astfel că încheierea de admitere în principiu nu putea fi atacată separat, iar pe de altă parte, admiterea contestației la executare este o chestiune de fond ce nu putea fi soluționată prin încheierea de admitere în principiu.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.94/24.04.2008, a calificat criticile formulate ca fiind o cerere de recurs și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de APEL PITEȘTI.
Astfel investită și față de excepția necompetenței materiale a instanței, Curtea, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 22.02.2008, petentul intimat a formulat, în baza art.2811Cod procedură civilă o cerere de lămurire a întinderii sau aplicării dispozitivului deciziei civile nr.193/05.06.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, solicitând înlăturarea dispozițiilor potrivnice din cuprinsul dispozitivului deciziei.
Potrivit dispozițiilor invocate, respectiv art.2811Cod procedură civilă, o asemenea cerere se adresează instanței care a pronunțat hotărârea care se cere a fi lămurită.
În ceea ce privește scopul urmărit de intimat prin formularea cererii este clar și neîndoielnic că acesta a solicitat doar lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului deciziei susmenționate, precum și înlăturarea dispozițiilor potrivnice din cuprinsul acestora.
Potrivit art.129 al.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În consecință, competența de soluționare a cererii de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului deciziei civile nr.193/05.06.2007 a Tribunalului Argeș și de înlăturare a dispozițiilor potrivnice din dispozitivul deciziei aparține Tribunalului Argeș.
Ca atare, Curtea, în baza art.158 al.1 și 3 rap. la art.159 Cod procedură civilă va declina competența în favoarea Tribunalului Argeș, iar în baza art.20 și următoarele din Codul d e procedură civilă va constata ivit conflictul negativ de competență și va înainta cauza spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe intimații, domiciliat în P,-,.2,.16, județul H (la procurator ), domiciliată în localitatea,-, județul A, G, domiciliați în Pitești, str.-, -a,.E, etaj 1,.4, județul A, GH. și, domiciliați în localitatea, județul A, în favoarea Tribunalului Argeș.
Constată ivit conflictul negativ de competență și înaintează cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționare.
Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.10/03.10.2008.
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase