Speta Legea 10/2001. Decizia 192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(395/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 192
Ședința publică de la 25.03.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Elena Vlad
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1668 din 19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a -III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și.
are ca obiect - acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimații reclamanți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr. 12135/12.03.2009, eliberată de Baroul București, pe carte o depune la dosar, lipsind apelantul pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimaților reclamanți arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul intimaților reclamanți, și solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală, având în vedere că termenul de 60 de zile pentru a răspunde notificării este un termen imperativ și nu unul de recomandare, cum greșit susține apelantul pârât, iar lipsa răspunsului din partea unității deținătoare este considerat un refuz tacit de restituire în natură a imobilului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1668/19.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis contestația formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilelor situate în B,-, sector 5, apartamentul nr.4 (.1), apartamentul nr.5 și apartamentul nr.6 (mansardă), precum și a terenului aferent acestora de 742,54 mp și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat sub nr.25689/13.09.1934, numitul Gac umpărat o porțiune de teren viran pentru construcție din imobilul situat în B,-, fost 5, în suprafață totală de 740 mp, respectiv parcela nr.6.
Imobilul din- este compus din teren în suprafață de 713 mp și casă cu subsol, dependințe, un apartament la parter, la etajul 1 două apartamente și la etajul 2 mansardat cu dependințe.
Conform certificatului nr.10256/2735/27.02.2003 emis de Primăria Municipiului B, artera de circulație din B, sectorul 5 care poartă denumirea de strada - a purtat denumirea de - -.
Conform adresei nr.758/12.03.2008 emisă de SC "" SA, imobilul din-, sector 5 a trecut în proprietatea statului în urma Decretului de naționalizare nr.92/1950, poziția 1685, fiind preluat de la numitul
Conform evidențelor acestei instituții, imobilul este compus din teren de 742,54 mp și construcție cu S + P + 1E + M și 7 unități locative, din care 4 au devenit proprietate particulară în baza Legii nr.112/1995, iar 3 sunt în administrarea acestei instituții, respectiv apartamentele nr.4, 5 și 6.
Prin notificarea nr.1312/02.04.2001, reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în B,-, sector 5, imobil ce a aparținut defunctului G, format din construcție și teren de 750,28 mp, fiind format dosarul nr.394/2002.
Tribunalul constată că imobilul ce face obiectul prezentei cereri a fost preluat în mod abuziv de stat, în temeiul Decretului de naționalizare nr.92/1950, poziția 1685, care potrivit prevederilor art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001 este enumerat ca fiind unul din actele juridice de preluare abuzivă în perioada comunistă.
Constatând că reclamantele sunt moștenitorii legali ai fostului proprietar, conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, tribunalul a constatat că Legea nr.10/2001 consacră principiul restituirii în natură, iar numai în subsidiar se reglementează restituirea prin măsuri reparatorii prin echivalent, pentru ipoteza în care prima nu este posibilă.
Deși reclamantele au formulat notificare din anul 2001, aceasta nu a fost soluționată de către pârâtă nici după 8 ani de zile, ceea ce poate fi considerat un refuz tacit de restituire, care poate fi atacat în fața instanței, astfel că aspectele legate de o eventuală prematuritate a cererii, invocate prin întâmpinare, nu au fost reținute de către tribunal.
Nici susținerea referitoare la faptul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii actelor doveditoare și că este un termen de recomandare, nu a fost reținută. Astfel, la dosarul de restituire, așa cum a fost comunicat de pârât, se aflau toate actele necesare soluționării notificării, iar în plus, unitatea deținătoare nu este obligată să aștepte depunerea de către petent a tuturor actelor, după expirarea termenelor limită prevăzute de lege, unitatea deținătoare având dreptul și obligația de a se pronunța asupra cererii astfel cum a fost formulată și dovedită.
Având în vedere că aceste 3 apartamente se află încă în proprietatea unității deținătoare, nu au fost vândute sau înstrăinate în alt mod, față de principiul restituirii în natură, s-a constatat că reclamantele au dreptul la restituirea apartamentelor nr.4 situat la etajul 1, nr.5 și nr.6 situate la mansardă.
În ceea ce privește terenul, prin cerere, reclamanții au solicitat restituirea unui teren de 609,39 mp, iar prin notificarea inițială nr.1313/2001 un teren de 750,28 mp.
Prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic G și depus la dosarul de soluționare a notificării în baza Legii nr.10/2001, s-a constatat că terenul are o suprafață de 750,28 mp.
Având în vedere că de fapt instanța verifică temeinicia cererii în baza limitelor instituite prin notificare, iar din actul de preluare în proprietatea statului reiese că a fost preluat un teren de 742,54 mp, nefăcându-se dovada preluării abuzive a diferenței până la 750,28 mp, s-a constatat că reclamantele au dreptul la restituirea în natură a terenului în suprafață de 742,54 mp, cu privire la care nu s-a făcut dovada că nu s-ar mai afla în proprietatea unității deținătoare, care a comunicat că au fost înstrăinate 4 apartamente, fără a se face referire că ar fi fost înstrăinat și teren.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
- instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art.21 - 25 din Legea nr.10/2001 și nu a reținut că pârâtul, ca unitate deținătoare, este singurul abilitat de legiuitor să emită o decizie sau o dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Instanța de judecată nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu poate soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată;
- instanța de fond trebuia să țină seama de dispozițiile Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii care a statuat că Legea nr.10/2001 ca lege specială are prioritate față de dreptul comun și ca atare, acțiunile în revendicarea imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989, introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, sunt inadmisibile;
- instanța de fond trebuia să rețină că termenul de 60 de zile prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 este un termen de recomandare, depășirea acestui termen neputând fi sancționată decât cel mult cu acordarea de despăgubiri dacă se cer și dacă acestea sunt dovedite;
- instanța de fond nu a individualizat imobilul pe care l-a restituit, nu a solicitat situația juridică a acestuia și nu a făcut o expertiză pentru identificarea acesteia.
Potrivit dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Apelantul arată prin motivele de apel că instanța de judecată nu se poate subroga în drepturile și obligațiile pârâtului ca unitate deținătoare și să emită hotărâre de restituire a imobilului în locul acestuia, cu atât mai mult cu cât termenul de 60 de zile prevăzut de art.23 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 este un termen de recomandare și nu de decădere.
Curtea constată că aceste argumente de drept au fost avute în vedere și au fost analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr.XX din 19.03.2007, dată în recurs în interesul legii, le-a înlăturat, hotărând că instanțele de judecată sunt competente să soluționeze pe fond și notificările persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare.
Reclamantele au notificat pârâta pentru restituirea imobilului prin notificarea nr.1313/02.04.2001, deci cu mai mult de opt ani în urmă.
Pârâtul - apelant, în calitate de unitate deținătoare, avea obligația de a soluționa această notificare până în prezent, indiferent dacă reclamantele și-au dovedit sau nu prin probe temeinicia cererii. Posibilitatea completării probatoriului până la soluționarea notificării prevăzută de art.22 din Legea nr.10/2001 reprezintă o facilitate acordată de legiuitor persoanelor îndreptățite și nu facilitate pentru unitatea deținătoare de a tergiversa sine die soluționarea notificării.
În cauză, nu este incidentă Decizia nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii întrucât această decizie vizează acțiunea în revendicare de drept comun introdusă la instanța de judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr.10/2001. Ori, în prezenta cauză reclamantele - intimate solicită instanței de judecată restituirea în natură a imobilului în litigiu pe procedura specială prevăzută de Legea nr.10/2001 și nu potrivit dreptului comun.
În cauză este aplicabilă, așa cum s-a arătat, Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care are putere de lege, fiind obligatorie pentru judecători.
Nu va fi primit nici ultimul motiv de apel întrucât instanța de fond a administrat probatoriul necesar individualizării imobilului în litigiu și a stabilit prin sentința pronunțată întinderea dreptului de proprietate al reclamantelor - intimate.
S-au solicitat relații cu privire la situația juridică a imobilului de la SC SA - fila 48 dosar fond, s-au depus schițe și planuri cadastrale, s-a confruntat contractul de vânzare - cumpărare nr.25689/13.09.1934, prin care autorul Gac umpărat imobilul, cu imobilul din acțiune și s-a certificat prin adresa nr.10256/2735/27.02.2003 a Primăria Municipiului B schimbarea denumirii adresei de circulație pe care este situat imobilul din strada - - (cum figurează în contractul de vânzare - cumpărare) în str.-.
Ca atare, Curtea reținând temeinicia și legalitatea sentinței apelate, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1668/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, domiciliată în B,-, sector 1, domiciliată în B,-, - 10,.C,.3,.40, sector 6 și, cu domiciliul ales în B,-, - 10,.C,.3,.40, sector 6.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
.
7 ex./29.05.2009
TB-3 -
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Elena Vlad
