Speta Legea 10/2001. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 193/
Ședința publică din data de 17 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă
Grefier - - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediile în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 262/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesualalesîn C, str. - nr. 41,. 1,. 1, județul C și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul C, având ca obiectcontestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru apelanții pârâți, avocat în substituire pentru avocat, în baza delegației de substituire din 25.06.2008, depusă la dosar, pentru intimatul reclamant, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 13275 din 23.06.2008, depusă la dosar, lipsind intimata pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, după care:
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul apelanților pârâți, având cuvântul, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanța nr. 406/15.02.2008 reprezentând onorariu avocat.
Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată. Arată că imobilul în litigiu a fost preluat de apelanți fără titlu și că în sentința instanței de fond se face referire la titlul de proprietate al reclamantului, chiar dacă acesta nu este un contract de vânzare-cumpărare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cauzei.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 07.12.2007, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Municipiul C prin Primar, Primăria municipiului C și Primarul municipiului C, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați să-i restituie imobilul situat în C,-, -.A,.1,.7.
În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul a cărui restituire se solicită a aparținut reclamantului în proprietate conform contractului de construire nr. 4959/7.08.1972, că a fost ulterior preluat de stat în temeiul Decretului nr.223/1974 și că cererea de restituire formulată în temeiul Legii nr.10/2001 nu a fost soluționată, deși Primarul municipiului Caf ost obligat prin hotărâre judecătorească să emită dispoziție de restituire în acest sens.
La termenul de judecată din 14.01.2008 instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de exercițiu a pârâtei Primăria municipiului C, pe care a admis-o prin încheierea din 11.02.2008.
Prin sentința civilă nr.262/10.03.2008 Tribunalul Constanțaa respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu Primăria municipiului C, a admis acțiunea în contradictoriu cu Municipiul C prin Primar și Primarul municipiului C și a obligat pârâții să restituie reclamantului, în natură, imobilul situat în C,-, -.A,.7, compus din 3 camere, iar reclamantul - să restituie pârâților suma de 25.189 lei, reactualizată potrivit normelor nr.OUG184/2002.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că reclamantul și-a dovedit calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, prin contractul de construire nr. 4959/7.08.1972, ca și faptul că acesta a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului, fără plată, prin decizia nr. 244/25.06.1985 a fostului Consiliu Popular al județului C, emisă în temeiul prevederilor Decretului nr.223/1974.
Referitor la actul normativ menționat s-a arătat că prevederile sale contraveneau celor ale Constituției de la 1965, care nu permiteau discriminări între cetățenii români, nici măcar după cum au domiciliul în România sau în străinătate.
Stabilind natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, instanța de fond a avut în vedere prevederile art.9 și 12 din Legea nr. 10/2001, respectiv faptul că imobilul a cărui restituire se solicită se află în administrarea C și este ocupat de chiriași conform contractului de închiriere nr. 9000-1495/31.05.2000, deci că este liber și poate fi restituit în natură, cu respectarea prevederilor legale în materie de locațiune.
Totodată, s-a ținut seama de faptul că imobilul fusese achiziționat cu plata în rate, că reclamantul nu achitase întregul preț până la momentul preluării și că diferența de preț a fost virată de administrația financiară; pe cale de consecință, s-a constatat că este echitabil ca reclamantul să restituie suma plătită de cel care s-a subrogat în calitatea sa, de debitor al prețului bunului cumpărat, respectiv suma de 25.189 lei (ROL), ce se va reactualiza conform dispozițiilor speciale in materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul municipiului C și Municipiul C prin Primar și au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greșita interpretare a probatoriilor referitoare la dreptul de proprietate al reclamantului pentru că existența acestuia nu poate fi reținută doar din contractul de construire depus la dosar care, în lipsa unei autorizații de construire eliberată beneficiarului contractului, nu face dovada transferului de proprietate.
- incidența prevederilor art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001 și caracterul abuziv al preluării au fost greșit reținute, iar examinarea constituționalității Decretului nr.223/1974 depășește limitele investirii inițiale.
Au susținut apelanții că regimul constituțional aflat în vigoare la momentul aplicării Decretului nr.223/1974 nu permitea instanțelor judecătorești realizarea controlului constituționalității legilor; în consecință, o asemenea verificare nu se poate realiza nici în prezent și, cum potrivit art.645 din Codul civil, legea este unul din modurile de dobândire a proprietății, este nelegală calificarea ca abuzivă a preluării apartamentului ce a aparținut reclamantului, cu atât mai mult cu cât măsura a fost luată cu respectarea actului normativ pe care se întemeiază; totodată, reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada caracterului abuziv al preluării câtă vreme Decretul nr.223/1974 prevedea posibilitatea statului de a prelua imobilele persoanelor care nu reveneau în țară la expirarea termenului de ședere.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării.
Art.23.1 din G nr. 250/2007 de aprobare a normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 stabilește că prin "acte doveditoare" se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. (1) din lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății, expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în dovedirea cererii sale, precum și orice alte înscrisuri sau declarații notariale.
Pentru că art. 23 al Legii nr. 10/2001 nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, cum este cazul în speță, înseamnă că aceste dispoziții se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare, la care s-a făcut referire și că, pe cale de consecință, dovada dreptului de proprietate în această materie se poate face cu orice mijloc de probă, sintagma "acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
În speță, reclamantul a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în C,-, -.A,.1,.7 cu contractul de construire nr.4959/07.08.1972 încheiat cu C și decizia nr.244/25.06.1985 a fostului Consiliu Popular al județului C - prin care imobilul menționat, compus din 3 camere și dependințe, a fost preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.223/1974 și care, potrivit art.24 din Legea nr.10/2001, face dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra bunului la care face referire, precum și a calității de proprietar a persoanei individualizată în cuprinsul său, prezumție relativă de proprietate care nu a fost înlăturată în cauză de pârâții apelanți.
"Actele doveditoare" menționate anterior, conforme prevederilor art.23.1 lit. a, c și d din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG250/2007, fac dovada calității reclamantului, de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru apartamentul nr.7 situat în C,-, -.A,.1, astfel că instanța de fond în mod corect a apreciat asupra existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului care a făcut obiectul notificării.
Nefondată este și critica referitoare la nelegalitatea examinării valabilității titlului statului și la depășirea, prin această examinare, a atribuțiilor puterii judecătorești.
Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 10/2001 și cum au stabilit în mod constant jurisprudența și doctrina, calificarea preluării unui imobil ca fiind "abuzivă", în sensul existenței sau nu a unui "titlu valabil", este atributul exclusiv al instanțelor de judecată investite să soluționeze acțiuni intentate în baza Legii nr. 10/2001.
Deși legea specială nu definește noțiunea de "preluare abuzivă", în art.2 alin.1 enumeră situațiile juridice care constituie preluări cu acest caracter, astfel că instanța de fond, fiind investită cu soluționarea acțiunii prin care se invocă tocmai inexistența unui titlu valabil de preluare a apartamentului ce i-a aparținut în proprietate reclamantului, trebuia să aprecieze dacă situația acestuia se încadra într-unul dintre cazurile prevăzute de text.
Ca urmare, în mod corect a verificat tribunalul conformitatea Decretului nr.223/1974 cu regimul constituțional din acea vreme și cu tratatele internaționale la care România era parte și a constatat nevalabilitatea acestui pretins titlu al statului, deoarece actul normativ menționat contravenea Constituției din 1965 - potrivit căreia dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege, iar terenurile și construcțiile puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri - Codului civil - care prevedea că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru o cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului.
Rezultă că preluarea în proprietatea statului a imobilului în litigiu nu a fost făcută cu titlu valabil, ci se încadrează în ipoteza descrisă de art.2 alin.1 lit.i din Legea nr.10/2001 pentru că, deși autoritatea de stat a emis decizia administrativă, statul a preluat bunul cu încălcarea regimului constituțional al ocrotirii proprietății.
În același sens dispun, de altfel, și actualele Norme metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG250/2007, care în art.1.4 lit.B prevăd că preluarea dispusă în temeiul Decretului nr.223/974 este abuzivă atât în cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea statului, cât și în cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că instanța de fond a apreciat corect asupra calității de proprietar a reclamantului și asupra incidenței prevederilor Legii nr.10/2001 astfel că, în temeiul art.296 din Codul d e procedură civilă, apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediile în-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 262/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procesualalesîn C, str. - nr. 41,. 1,. 1, județul C și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, cu sediul în-, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Red.dec.jud.
6 ex./ 6.10.2008.
Emis 4 comunicări
Președinte:Irina BondocJudecători:Irina Bondoc, Mihaela Popoacă
