Speta Legea 10/2001. Decizia 198/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 198/
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1521/PI/2006 din 17.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și Consiliul Local, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pârâții intimați și, lipsă fiind reclamanta apelantă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța procedează la soluționarea apelului si acordă cuvântul părților intimați, care solicită respingerea apelului reclamantei.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1521/PI/17.03.2008, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge ca tardivă cererea petentei, întemeiată pe dispozițiiel art. 281/2 Cod procedură civilă, având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2766/PI/2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.8856/2005, în sensul de a se dispune obligarea reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de proces, în cuantum de 1500 lei RON reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că petenta nu a respectat termenul legal prevăzut de art.281 indice 2 alin.1 Cod procedură civilă, acesta împlinindu-se cel mai târziu la data de 8.06.2006.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, în termen legal petenta, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii cererii ei de completarea dispozitivului hotărârii, motivând în esență că în mod greșit și nelegal prima instanță a reținut tardivitatea cererii sale de completarea dispozitivului.
Verificând sentința civilă apelată, în limitele cererii de apel și în raport de probele de la dosarul cauzei, coroborate și cu dispozițiile art. 282 și 295 Cod procedură civilă, Curtea stabilește că apelul de față al petentei este fondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 297 Cod procedură civilă să fie admis ca atare, și să se dispună desființarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la aceiași primă instanță soluția acesteia de respingere ca tardivă a cererii petentei fiind greșită, căci această excepție a tardivității nu este întemeiată.
Curtea concluzionează astfel, având în vedere interpretarea corelată a dispozițiilor art. 281/2 raportat la art. 284 alin.1 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit art. 281/2 Cod procedură civilă, termenul în care se poate solicita completarea unei hotărâri judecătorești este același în care se poate declara apel, deci termenul de apel. Art. 284 Cod procedură civilă - în alin.1- prevede că termenul de apel curge de la comunicarea hotărârii.
Așadar, prevederea legală este limitativă, termenul de apel - și implicit pentru completarea hotărârii - curge doar de la comunicarea hotărârii judecătorești, încât deci prima instanță reține nelegal că termenul de completarea hotărârii ar curge de la data când petenta ar fi luat la cunoștință despre sentința de fond, fără ca aceasta să-i fie comunicată legal, cum s-a întâmplat concret în dosar și prin urmare, atâta timp cât sentința de fond nu i-a fost comunicată nici până în prezent petentei în mod legal, aceasta se află în termenul legal de completarea hotărârii.
Din studiul actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea stabilește că sentința civilă de fond nu i-a fost niciodată comunicată petentei la domiciliul procedural ales de aceasta, anume în T-.11, indicat expres în întâmpinarea de la fila 27 dosar fond, la avocat, ci această sentință de fond a fost comunicată la adresa indicată doar de către reclamanți - la 46- astfel încât întrucât deci sentința de fond nu i-a fost legal comunicată petentei apelante, aceasta se află în prezent în termenul legal prevăzut de art. 281 indice 2 Cod procedură civilă, pentru a cere completarea hotărârii.
În consecință, deoarece instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei și a respins greșit cererea apelantei pe excepția tardivității, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul de față și va desființa hotărârea atacată, dispunând trimiterea ei spre rejudecare în fond la același Tribunal T - secția civilă-.
ENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 1521/PI/2006 din 17.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, pe care o desființează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la aceiași primă instanță, respectiv Tribunalul Timiș.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. / 30.09.2008
Thred. NF/3.10.2008
Ex.2
Tribunalul Timiș - Președinte .
Emis comunicări - - T str. -
nr. 16.11 la av.
- nr. 484
"
Consiliul Local al comunei nr. 515
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat