Speta Legea 10/2001. Decizia 219/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 219/A/2008

Ședința publică 18 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

JUDECĂTOR 2: Eugenia Pușcașiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 384 din 18 mai 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul Primarul municipiului C N, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamanta apelantă, și reprezentanta reclamantului apelant, avocat, lipsă fiind reprezentanta pârâtului intimat.

Instanța lasă cauza la a doua strigare, întrucât prin adresa înaintată Primarului municipiului C-N, acesta a fost rugat să asigure prezența unui consilier juridic în instanță, fiind foarte probabil să se prezinte un reprezentant din partea pârâtului în instanță.

La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reclamanta apelantă, și reprezentanta reclamantului apelant, avocat, lipsă fiind reprezentanta pârâtului intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind cereri în probațiune de formulat, probe de administrat, excepții ori chestiuni prealabile de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta reclamantului apelant solicită admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, anularea Dispoziției nr. 1433/18.01.2007 emisă de Primarul municipiului C-N și restituirea în natură a suprafeței de 36,5 mp care în expertiză este identificată cu partea de teren ocupată de scările construite de Primărie fără autorizație de construire, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru expertiză.

pune aceleași concluzii.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 384/18.05.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N, având ca obiect anularea Dispoziției nr. 1433/18.01.2007.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, prin dispoziția atacată s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul în suprafață de 36,5 mp, situat în C-N,-, nefiind posibilă restituirea în natură. Acest teren a făcut parte din suprafața de 600 mp, din care o parte, în suprafață de 563,5 mp, a fost restituită reclamanților prin sentința civilă nr. 1148/2003 a Tribunalului Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 374/A/2004 a Curții de APEL CLUJ și irevocabilă prin decizia nr. 3873/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâri prin care s-a cenzurat dispoziția nr. 1423/10.04.2003. Din probatoriul administrat instanța reține că imobilul construcție ce a aparținut reclamanților a fost integral demolat, iar terenul în suprafață de 36,5 mp nu este ocupat de construcții noi, însă este afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv de scări și aparține domeniului public, astfel încât potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru acest imobil măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, în termen legal, reclamanții și, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, invocându-se în motivele apelului netemeinici și nelegalitatea hotărârii apelate, decurgând din aceea că instanța de fond nu a administrat nici o probă concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei, a aplicat greșit legea și s-a folosit de probe administrate în alt dosar, fără relevanță în cauză.

În motivarea apelului a fost reprodus istoricul cauzei, respectiv a cererii înregistrate sub nr. 4378/2003 pe rolul Tribunalului Cluj, reiterându-se cele solicitate în acel dosar, soluția pronunțată în respectivul dosar și arătându-se că în mod greșit instanța de fond și-a întemeiat soluția pe probele administrate în dosar nr. 4378/2003.

Chiar dacă terenul de 36,5 mp este afectat de scări, acestea sunt supradimensionate, au o lățime de 5 deși în mod normal aleile pietonale au doar 2 lățime, nu sunt folosite de pietoni, și prin retrocedarea acestei suprafețe este asigurat oricum accesul pietonal și auto în zonă. Terenul poate fi retrocedat în natură în continuarea terenului deja retrocedat, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul în zonă.

S-a mai arătat de către apelanți, că pentru diferența de 36,5 mp reclamanții nu au primit nici un fel de despăgubire la expropriere și că, deși în dosarul nr. 4378/2003 expertul a făcut și o variantă de retrocedare a acestui teren, totuși instanța de fond nu a reținut-o în sentința apelată și nici nu a comentat-

În plus, arată apelanții, scările au fost construite supradimensionat în absența actelor ce se impuneau.

S-a mai arătat de către apelanți că în măsura în care suprafața de 36,5 mp nu poate fi restituită pe terenul cu scările nelegal construite, să fie restituită în continuarea terenului unde este teren disponibil, prioritară fiind, în înțelesul Legii nr. 247/2005, restituirea în natură.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Primarul municipiului C-N a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu motivarea că suprafața de 36,5 mp este afectată de scări de acces și alei, neputând deci să fie restituită în natură ( 8 dosar apel).

Apelul este fondat în parte.

Cu privire la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Prin Dispoziția nr. 1433/18.01.2007, emisă de Primarul municipiului C-N, având în vedere notificarea nr. 25/06.05.2001, formulată de petenții și, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale în favoarea petenților, având în vedere despăgubirile primite la expropriere, pentru terenul în suprafață de 36,5 mp, situat în C-N,- (fostă str. G), în considerentele acestei dispoziții reținându-se faptul că suprafața de 450 mp teren aflată inițial în proprietatea petenților, a trecut la stat în baza Decretului de expropriere nr. 213/1984, cu plata unor despăgubiri legale în sumă de 2,25 lei/mp, în timp ce cota de 150/600 parte din teren a fost preluată în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, proprietari tabulari fiind, și,a în cote de câte parte din construcție și Statul Român asupra terenului în cotă de 150/600 parte preluat de la ( 3 dosar fond).

S-a mai reținut în considerentele acestei dispoziții că terenul revendicat în suprafață de 36,5 mp este situat în zonă sistematizată, fiind afectat de căi de acces, alei și scări.

Printr-o altă dispoziție, cu nr. 1423/10.04.2003, emisă de Primarul municipiului C-N s-a respins cererea petenților și, de restituire în natură a terenului înscris în CF 3549 C, nr. top. 1651/1 și 2608, în suprafață de 300 mp, situat în- ( 13 dosar fond), această dispoziție fiind cenzurată pe cale judecătorească, în dosar nr. 4378/2003 al Tribunalului Cluj, dosar soluționat prin sentința civilă nr. 1148/19.11.2003, în sensul admiterii contestației formulate de contestatorii și, a anulării în parte a dispoziției nr. 1432/2003, în sensul restituirii în natură în favoarea acestora a suprafeței de 563,5 mp teren, situat în C-N,- ( 17, 18 dosar fond).

Această sentință a rămas definitivă, prin respingerea apelului reclamanților, prin decizia civilă nr. 374/A/19.02.2004 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosar nr. 928/2004 ( 15-16 dosar fond) și irevocabilă prin decizia civilă nr. 3873/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din considerentele acestor hotărâri judecătorești rezultă faptul că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 ( 20 dosar fond), petenții și au solicitat restituirea terenului situat în C-N,-, înscris în CF 3549 C, nr. top. 1651/1 ( 21-25 dosar fond) și 2608, în calitatea lor de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari și, calitatea petenților de moștenitori ai foștilor proprietari tabulari, înscriși sub B 2 și 3 în CF 3549, fiind dovedită prin actele de stare civilă aflate la filele 38, 47, 48, 37, 39, 40, 41, 42, 43, 49 dosar fond, precum și prin certificatul de moștenitor nr. 1809/10.09.1993 ( 48 dosar fond).

Nu se contestă așadar calitatea apelanților de persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul în litigiu, ci doar posibilitatea de restituire în natură a terenului de 36,5 mp rămas nerestituit prin sentința civilă nr. 1148/2003.

În baza expertizei efectuată în dosarul nr. 4378/2003 de către expert ( 65-70 dosar apel), s-a stabilit că terenul care este liber și deci este susceptibil de restituire în natură este în suprafață de 563,5 mp, în timp ce diferența de 36,5 mp nu poate fi restituită în natură fiind ocupată de scări de acces, amenajare de utilitate publică, aparținând domeniului public.

În apel, pentru a se verifica care este situația faptică și juridică a suprafeței de 36,5 mp teren, obiect al prezentului litigiu, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, topografice, judiciare, de către expert G ( 37-42, 59-60, 73-75 dosar apel), respectiv s-a efectuat o cercetare la fața locului de către instanță ( 49-50 dosar apel), ale cărei constatări au fost consemnate în procesul-verbal încheiat la fața locului la data de 28.03.2008.

Din expertiza întocmită de G, mai precis din răspunsul la obiecțiuni întocmit de expert, ca urmare a solicitărilor suplimentare adresate de instanță și a căror necesitate a rezultat ca urmare a constatărilor personale ale instanței făcute cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă faptul că suprafața de 36,5 mp revendicată de reclamanți este ocupată de scări de beton, fiind afectată de amenajări de utilitate publică și având destinația de cale de acces, expertul opinând în sensul că restituirea în natură a acestui teren pe porțiunea ocupată de scările de beton, este posibilă prin demolarea acestor scări în porțiunea cuprinsă între punctele F-E-D- din planul de situație anexă la raportul inițial de expertiză ( 38-42 dosar apel - pct. VI din expertiză, alin. 4), fără ca prin aceasta să se împiedice accesul pietonal.

Curtea constată însă că această concluzie a expertului trebuie luată în considerare sub beneficiu de inventar, dat fiind că planul de situație aflat la fila 42 din apel, anexă la raportul inițial de expertiză nu concordă cu realitatea faptică din teren, constatările personale ale instanței făcute cu ocazia cercetării la fața locului, confirmate de reluarea măsurilor de către expert cu ocazia cercetării la fața locului, fiind în sensul că, dacă suprafața de 36,5 mp s-ar restitui din suprafața ocupată de scările betonate, practic s-ar obtura accesul dinspre str. - -, peste trotuarul aferent acestei străzi, înspre restul scărilor,atât dinspre est spre vest, cât și dinspre vest spre est - în expertiza inițială expertul incluzând în suprafața de teren revendicată de reclamanți inclusiv trotuarul aferent străzii - - -, fiind totodată blocat accesul spre scara blocului amplasat înspre nordul parcelei, acces care ar mai fi posibil cu dificultate doar venind dinspre partea de est a parcelei, din partea opusă străzii - -.

S-a mai constatat de către instanță, cu ocazia cercetării la fața locului, că expertiza inițială întocmită de expertul G și planul de situație anexă la această expertiză au fost defectuos întocmite, respectiv, pe de o parte, nu au respectat realitatea faptică din teren, pe de altă parte nu au respectat hotărârea judecătorească anterioară prin care reclamanților li se restitui-se deja în natură suprafața de 563,5 mp, un corolar al tuturor acestor neconcordanțe fiind faptul că expertul nu a putut preciza în concret, prin suprapunerea planului de situație cu situația faptică din teren, dimensiunile fiecărei laturi a imobilului revendicat de reclamanți, nici a celui de 563,5 mp, nici a celui de 36,5 mp.

În consecință, ca urmare a constatărilor personale ale instanței, făcute cu ocazia cercetării la fața locului ( 49, 50 dosar apel), s-a dispus expertului refacerea expertizei conform situației reale din teren, în raportul de expertiză refăcut, intitulat "Răspuns la obiecțiuni". expertul arătând că ar fi posibilă acordarea în compensare în favoarea reclamanților, a unei suprafețe de 24,50 mp în partea de nord a parcelei, între pct. 30-34-31-30, teren care se găsește în proprietatea Statului Român, fiind înscris cu destinația alei și spații verzi în CF 95339 C-N, nr. top. 3555/1, 3556, 3594, 3670, 1535, 3646, 3447, 600, 2600, 2601, ( 59, 60 dosar apel).

Prin acordarea în compensare a acestei suprafețe de teren, colorată în galben în planul de situație aflat la 60 dosar apel, nu ar fi afectate nici scările de beton, nu s-ar obstrucționa sau bloca accesul pe aceste scări, respectiv accesul la scara blocului amplasat înspre nordul parcelei, și nu s-ar bloca nici accesul la garajul situat înspre latura sudică a parcelei, în punctul K din porțiunea cuprinsă în pct. I-J-K-H din planul de situație inițial ( 42 dosar apel), porțiune propusă inițial de către expert spre a fi acordată în compensare.

Se constată așadar că această suprafață nu poate fi acordată în compensare întrucât s-ar bloca accesul la garaj și la imobilul amplasat lângă respectivul garaj, însă, porțiunea cuprinsă între punctele 30-34-31-30 este susceptibilă de a fi acordată în compensare reclamanților ( 60 dosar apel).

Cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță.

Potrivit art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Art. 1 alin. 2 teza II din Legea nr. 10/2001, republicată, arată ce anume se înțelege prin măsuri reparatorii în echivalent, respectiv, acestea pot să constea în compensare cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de către entitatea investită, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Dispoziții similare celor din art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, conține și art. 11.5 din nr.HG 250/2007.

Se constată așadar că porțiunea de 36,5 mp ocupată de scările de beton, în realitate 24,50 mp, evidențiată prin culoare din planul de situație aflat la fila 60 dosar apel, nu este posibilă a fi restituită în natură, fiind afectată de o amenajare de utilitate publică, însă este posibilă restituirea în favoarea reclamanților, prin compensare, a suprafeței de 24,50 mp evidențiată prin culoare galbenă în planul de situație aflat la fila 60 dosar apel, între pct. 30-34-31-30, urmând ca pentru diferența de 12 mp să se mențină dispoziția instanței de fond referitoare la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Așa fiind, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 295, art. 296.pr.civ. se va admite în parte apelul, conform dispozitivului pretenție decizii.

În temeiul art. 274.pr.civ. intimatul va fi obligat la plata către apelanți a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariul pentru expertiză, justificat prin chitanțele nr. -/1/01.10.2007 ( 20 dosar apel) și nr. -/1/06.03.2008 ( 44 dosar apel).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr. 384 din 18.05.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă, după cum urmează:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului C-N și, în consecință:

Anulează în parte Dispoziția nr. 1433/18.01.2007, emisă de pârât, astfel:

Acordă reclamanților în compensare suprafața de 24,5 mp. aferentă nr. top. 3555/1, 3556, 3594, 3670, 1535, 3646, 3647, 600, 2601 din CF nr. 95339 C, evidențiată între punctele 30 - 34 - 31 - 30 în planul de situație anexă la răspunsul la obiecțiuni întocmit de expertul G, aflat la 59 și 60 dosar apel, suprafață evidențiată prin culoare galbenă în planul de situație, pentru suprafața de 36,5 mp, aferentă nr. top. 1651/1 și 2608 din CF 3549

Menține Dispoziția nr. 1433/18.01.2007, în ceea ce privește acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru suprafața de 12 mp teren aferentă nr. top. 1651/1 și 2608 din CF 3549

Obligă pe intimatul Primarul municipiului C-N să plătească apelanților suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - -

Red./dact.

6 ex./23.09.2008

jud.primă instanță:

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Eugenia Pușcașiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 219/2008. Curtea de Apel Cluj