Speta Legea 10/2001. Decizia 241/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/A/2008
Ședința publică din 26 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Denisa Livia Băldean
JUDECĂTOR: --- -- președinte secție
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare- apelul declarat de către pârâtul LICHIDATOR AL SC SA S-M împotriva Sentinței civile nr.549 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâții intimații și, având ca obiect plângere la Legea nr.10/2001.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 19 septembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2008.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr.549 din 25 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a dmis acțiunea civilă formulată de reclamanții ȘI, împotriva pârâtei SC SA SMp rin lichidator judiciar -Întreprindere profesională unipersonală cu răspundere limitată. În consecință s-a modificat decizia înregistrată sub nr.6304/22 octombrie 2007 emisă de pârâtă la Legea nr.10/2001 în sensul că în locul propunerii plății despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat, situat în intravilanul SMc onstând în teren în suprafață de 20516 mp și construcții, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților și a imobilului constând în casă cu etaj, compusă din 5 camere, bucătărie, cameră de alimente, baie, WC, spălătorie, două holuri, antreu, terasă balcon, logie, garaj, subsol tehnic și pivniță, casă veche cu anexe, precum și teren în suprafață de 10256 mp aferent topografic 2853/2 din CF 8240 S M și 3419 mp aferent nr. topografic 2853/3 din CF 5959 S M, trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Legii nr.59/ 1974 conform deciziei administrative 55 din 25.01.1988.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că raportat la obiectul acțiunii deduse judecății constând în anularea unei decizii emise în baza Legii nr. 10/2001-secția civilă și nu secția comercială a acestei instanțe este competentă să soluționeze cererea reclamanților, fapt ce rezultă în mod expres din dispozițiile art. 26 alin.3 din lege, potrivit cărora decizia de respingere a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Tribunalul a respins și excepția lipsei legitimității procesuale active a reclamanților în promovarea acțiunii deoarece obiectul acesteia nu vizează falimentul SC SA S M, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, ci vizează anularea unei decizii la Legea nr. 10/2001 emisă în soluționarea notificărilor nr.45/2002 și nr. 20/2005 înaintate de reclamanții și cărora chiar lichidatorul ca emitent al deciziei atacate le recunoaște calitatea procesuală când le respinge cererea de restituire în natură a imobilului notificat și propune acordarea de despăgubiri în favoarea notificatorilor.
Susținerea lichidatorului - B M că are doar un rol de mediator în cauză și că se impune judecarea pricinii cu toți creditorii societății falimentare nu a fost primită de tribunal deoarece potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată în Monitorul Oficial 798/2005 imobilele,terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001) de o societate comercială la care statul este acționar, ca în cazul în speță, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare. În cazul societăților comerciale aflate în procedura falimentului, având în vedere că potrivit legii deschiderea procedurii falimentului ridică debitorului dreptul de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele, decizia de restituire în natură, sau, după caz, în echivalent revine entităților care conduc activitatea debitorului aflat în încetare de plăți, și anume lichidatorului, (deci nu adunării generale a creditorilor), controlul asupra activității acestuia exercitându-se de către judecătorul sindic (pct.21.3. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 250/2007 publicată în Monitorul Oficial nr. 227/2007).
S-a reținut că aceste dispoziții cuprinse în Norme au fost respectate și de lichidatorul B M, desemnat pentru falimentul SC SA S M, când a emis decizia nr. 6304/22 octombrie 2007 cărei anulare formează obiectul prezentei cauze.
Prin decizia emisă a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului (teren și construcție) situat în SMf ormulată de reclamanți prin notificările nr. 45/2002 și nr. 20/2005 cu motivarea că terenul și construcțiile se află în proprietatea SC SA S M, societate care se află în procedura de lichidare judiciară în dosar nr-, nr. vechi de dosar 5899/2002. Bunurile societăților aflate în procedura de lichidare se valorifică în cadrul acestei proceduri în vederea acoperirii creanțelor către creditorii care au depus declarație de creanță la dosar. Creditorii convocați la Adunarea creditorilor din 10 octombrie 2007 n-au fost de acord cu restituirea în natură a imobilelor, iar asupra imobilului notificat a fost notată o ipotecă în favoarea creditorului în sumă de 46000 mărci germane în anul 2000.
Pentru imobilul notificat despre care lichidatorul s-a pronunțat în sensul că nu poate fi restituit în natură, acesta a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Decizia emisă de lichidator a fost modificată de tribunal în sensul că în locul propunerii plății despăgubirilor în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat s-a dispus restituirea în natură a construcțiilor și a terenului în suprafață totală de 13675 mp în loc de 20516 mp menționat în decizie deoarece acest imobil a fost preluat abuziv de stat în sensul art. 2 alin.1 litera h din Legea nr. 10/2001 de la notificatorii-reclamanți și în anul 1988, conform deciziei administrative nr.55, iar imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se restituie de regulă în natură persoanelor fizice proprietari ai acestora la data preluării abuzive. Numai în cazul în care măsura restituirii în natură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se procedează la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute la art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001 și anume compensarea cu alte bunuri sau servicii cu acordul persoanei îndreptățite sau propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.
S-a apreciat că în cazul în speță este posibilă restituirea în natură a imobilului notificat conform art. 1 alin1; art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, fiind înlăturate de la aplicare cu privire la acest bun, prevederile Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare în vigoare la data apariției Legii nr. 10/2001, iar în prezent abrogată, sau Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (art.21 din Lege și pct. 21.1 din Norme).
Tribunalul a considerat că nu sunt prezente situațiile reglementate în art. 18 din Legea nr. 10/2001 pentru ca măsurile reparatorii să fie stabilite numai în echivalent și să fie înlăturată de la aplicare măsura restituirii în natură a imobilului notificat. Faptul că imobilul în litigiu a fost solicitat de reclamanții din cauza de față și în baza Legii nr. 112/1995, obținând despăgubiri, neîncasate, prin hotărârea nr. 228/1996 a Comisiei județene M de aplicare a acestei legi, nu-i împiedică pe reclamanți să ceară restituirea în natură a aceluiași imobil și în baza Legii nr. 10/2001, edificatoare în acest sens fiind dispozițiile art. 47 care prevăd că persoanele îndreptățite cărora până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 li s-au respins prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri, preluate în mod abuziv de stat pot solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile acestei legi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul SC
B M, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea apelului se critică soluția adusă în prima instanță pentru netemeinicie și nelegalitate susținându-se că prima instanță a examinat în mod superficial apărările sale și a omis a dezvolta în considerentele soluției toate aspectele legate de natura faptică și juridică ce caracterizează cauza dedusă judecății. Astfel, imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea Statului R în baza Decretului nr. 223/1974, potrivit Deciziei nr. 55 din 25.01.1988 a fostului Consiliu Județean
Consideră că pentru restituirea în natură a acestui imobil se impunea ca acesta să fi fost preluat în mod abuziv de Stat în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Ori, din examinarea art. 2 alin. 1 lit. "h" rezultă că restituirea imobilului se putea realiza în ipoteza în care ar fi fost preluat în mod abuziv, ori în spetă art. 2 nu enumeră Decretul nr.223/1974 printre actele normative caracterizate ca măsuri abuzive; în al doilea rând imobilul trebuia preluat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiunilor legale în vigoare la data preluării și fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii de stat sau ale administrației de stat.
Consideră că în speță niciunul din cele două criterii nu subzistă.
Susține că, odată cu apariția Legii nr.112/1995, intimații au solicitat retrocedarea imobilului Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995, iar prin Hotărârea acestei comisii nr. 228/1996 s-au stabilit despăgubiri.
Apreciază că invocarea de către prima instanță a dispozițiunilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 modificată nu are nici o relevanță întrucât acest text de lege reglementează cu totul altă situație decât cea reținută de către prima instanță.
Mai arată că pârâta a mai emis o hotărâre prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului care a făcut obiectul unei acțiuni în justiție în dos. nr- al Tribunalului Maramureș, în care s-a formulat o cerere de intervenție în interes propriu de către cei doi intimați. Hotărârea de restituire în natură a fost anulată prin Sentința Civilă nr. 1300 din 18.04.2007, soluție prin care a fost respinsă și cererea de intervenție formulată de intimații din prezenta cauză, astfel că această hotărâre le este opozabilă, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă.
Susține că prima instanță nu s-a limitat la a soluționa pricina prin prisma cererilor formulate de intimați, situație în care a fost încălcat principiul disponibilității procesului civil. Astfel în acțiunea introductivă intimații au solicitat anularea Deciziei nr. 6304 din 20.10.2007, iar prima instanță a procedat la modificarea hotărârii, soluția fiind nelegală.
Mai arată că la data de 25.02.1994 Baî ncheiat cu societatea falimentară un contract prin care a înstrăinat 115.581 acțiuni, însă că aceste acțiuni vizau mai multe unități ale, parte din ele vizând și imobilul în litigiu, dar cu toate acestea fostul actualmente Sar ămas acționar principal și ca atare judecarea pricinii trebuia făcută în contradictoriu și cu, chiar dacă societatea este în lichidare întrucât -ul nu și-a pierdut dreptul de a-și valorifica acțiunile deținute în cadrul societății și nici nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra aceste acțiuni.
Cu toate acestea -ul și-a declinat competența în favoarea lichidatorului, deși, fiind acționarul principal, era abilitată a soluționa cererea de retrocedare în condițiile prevăzute de lege.
Susține că reclamanții au formulat inițial, la 10.07.2001, o notificare către Primăria municipiului S
Ulterior, în 2002, aceeași notificare a fost comunicată Ministerului Turismului prin executorul judecătoresc (notificarea cu nr. 45/2002) autoritate care la rândul ei transmite cererea potrivit adresei nr. 645 din 08.03.2002. La rândul său (fostul ) își declină competența în favoarea apelantei.
În sfârșit, susține că prin hotărârea apelată prima instanță a încălcat și dispozițiile art. 11 alin. 1 lit."i" din Legea nr. 85/2006, care conferă judecătorului sindic anumite atribuțiuni printre care judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricăror persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de către lichidator,
însă prima instanța a făcut abstracție de prevederile acestui act normativ incidente în cauză la judecarea cererii, situație în care hotărârea adusă apare ca fiind nelegală. In acest sens, apreciază că este semnificativă dispoziția prevăzută de art. 36 al Legii nr. 85/2006, potrivit căreia de la data deschiderii procedurii de lichidare se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau a bunurilor sale.
Verificând hotărârea atacată, în limitele devoluțiunii stabilite prin declarația de apel, conform art.295 alin.1 proc.civ. Curtea reține următoarele:
Aprecierile primei instanțe asupra caracterului abuziv al preluării imobilului sunt corecte, fiind de observat că preluările făcute de Statul Român în temeiul Decretului nr.223/1974 nu pot fi considerate, pentru nici una din ipotezele preluării întemeiate pe acest act normativ, ca fiind făcute cu titlu valabil, întrucât prin el fie le-a fost impusă proprietarilor de locuințe care doreau să părăsească țara înstrăinarea către stat (în situația prevăzută de art.2 alin.1 din decret), fie a fost dispusă în mod direct preluarea (în cazul celor considerați că au părăsit fraudulos România, conform art.2 alin.2 din decret).
Așa fiind, în condițiile dispozițiilor legale menționate, preluarea trebuie considerată abuzivă și fără titlu valabil, ea având un caracter forțat, acest act normativ contravenind atât dispozițiilor art.36 ale Constituției din anul 1965, care proteja dreptul de proprietate personală, cât și prevederilor Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice, la care România era parte.
Prin urmare, prima critică adusă hotărârii nu este întemeiată.
În ce privește demersul reclamanților pentru retrocedarea imobilului în temeiul Legii nr.112/1995, critica este, de asemenea, nefondată, câtă vreme potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.10/2001, republicată, ersoanele p. îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
În consecință, împrejurarea că în baza Legii nr.112/1995 s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul preluat de stat, neîncasate de reclamanți, nu este de natură să restrângă dreptul reclamanților de a solicita măsuri reparatorii în condițiile Legii nr.10/2001.
Prin motivele subsumate pct.3, apelanta susține că nu este lipsită de importanță împrejurarea potrivit căreia apelanta a mai emis o hotărâre prin care a dispus restituirea în natură a imobilului în favoarea reclamanților, însă hotărârea de restituire și cererea de intervenție formulată de intimații din prezenta cauză au fost ulterior respinse.
Din actele dosarului rezultă că într-adevăr, SC a dispus, în urma consultării creditorilor, restituirea în natură a imobilului în litigiu în baza procesului-verbal al Adunării Creditorilor din data de 6.10.2006. Prin sentința civilă nr.1300 din 18.04.2007 a Tribunalului Maramureș au fost admise contestațiile formulate de creditorii, Administrația Finanțelor Publice S M și și în consecință s-a anulat hotărârea emisă de lichidator. Recursul declarat de intervenienții împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat, însă, contrar susținerilor apelantei, această împrejurare nu are nici o relevanță în soluționarea prezentei cauze.
În sfârșit, referitor la critica formulată sub pct.4, Curtea reține că prin dispoziția primei instanțe, de modificare a deciziei în sensul înlocuirii măsurilor reparatorii prin echivalent, cu măsura restituirii în natură, nu a fost încălcat principiul disponibilității. Astfel, prin decizia atacată s-a propus plata de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul notificat, iar tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii raportat la situația de fapt relevată de probele administrate, dispunând restituirea în natură și modificând decizia sub acest aspect.
Referitor la motivele de apel subsumate pct.II din apelul pârâtei, Curtea reține că aprecierile primei instanțe asupra calității procesuale pasive a pârâtei sunt corecte având în vedere disp. art. 29 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că are competența să soluționeze numai acele notificări ce au ca obiect imobile evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate de către această instituție. Cum este acționar cu un număr de 115.581 acțiuni, în cauză sunt incidente disp. art. 21 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001 republicată.Potrivit art. 21 alin.1 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele,terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi (14 februarie 2001) de o societate comercială la care statul este acționar, ca în cazul în speță, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare. În cazul societăților comerciale aflate în procedura falimentului, având în vedere că potrivit legii deschiderea procedurii falimentului ridică debitorului dreptul de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele, decizia de restituire în natură, sau, după caz, în echivalent revine entităților care conduc activitatea debitorului aflat în încetare de plăți, și anume lichidatorului.
Așa fiind, unitatea deținătoare, în înțelesul art.21 din Legea nr.10/2001 și în același timp abilitată de lege să soluționeze notificarea reclamanților este așadar pârâta, astfel că judecarea pricinii în acest cadru procesual este corectă și nu trebuia făcută în contradictoriu cu, așa cum susține apelanta.
Față de cele expuse, apelul pârâtei fiind nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate, urmează a fi respins conform art.282, 296.proc.civ. cu consecința menținerii hotărârii apelate ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC LBM împotriva sentinței civile nr. 549 din 25.04.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - --- - - -
Red.AR
Dact./5ex.
27.10.2008
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Denisa Livia Băldean
