Speta Legea 10/2001. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 243/A/2008
Ședința publică din data de 26 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTOR 2: Valentin Mitea vicepreședinte al Curții de Apel Cluj
Grefier: - -
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, apelul declarat de reclamanții, EM., și împotriva sentinței civile nr. 39/2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C- N, STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, și COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, având ca obiect acțiune în baza Legii 10/2001.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 19 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Asupra apelului declarat reține:
Prin sentința civilă nr. 39/31.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- s-a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive și restituirea în natură a imobilului și pe cale de consecință s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului C-N și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect constatarea existenței dreptului de creanță, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și întabularea dreptului de proprietate, și în consecință:
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții, - decedată pe parcursul soluționării cauzei, acțiunea fiind continuată de succesorii, împotriva pârâtei.
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că cțiunea civilă cu care reclamanții au investit instanța are un caracter complex: pe de o parte primul petit vizează restituirea imobilului apartament nr. 6 din imobilul situat în mun. C-N,- preluat în baza Decretului nr. 92/1950, în patrimoniul pârâtei iar pe de altă parte reclamanții urmăresc valorificarea drepturilor lor ce decurg din antecontractul încheiat la data de 23.12.1949 și 10.08.1950 de antecesorul acestora cu antecesorul pârâtei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar această pârâtă a invocat excepțiile insuficientei timbrări a acțiunii, a prematurității și a lipsei calității procesuale active a reclamanților cu privire la petitul 1 al acțiunii precum și excepția prescripției dreptului la acțiune în cea ce privește capătul de cerere referitor la creanța născută din antecontractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Bad epus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității cererii cu privire la capetele de cerere 1-4 și petitul subsidiar al acțiunii introductive.
Tribunalul la termenul de judecată din data de 11.10.2007 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, precum și excepția prematurității acțiunii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor B și pe cale de consecință a constatat ca fiind rămasă fără obiect excepția inadmisibilității invocată de această pârâtă.
Astfel cum rezultă și din considerentele încheierii de ședință de la acea dată, tribunalul a apreciat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, că aceștia urmăresc, prin intermediul acțiunii oblice, realizarea unui drept și raportat la capetele de cerere din acțiune - așa cum au fost ele formulate - reclamanții justifică această calitate.
Excepția prematurității acțiunii a fost respinsă având în vedere faptul că nesoluționarea până în prezent a notificării nu poate conduce la respingerea acțiunii formulate, apreciind că tergiversarea soluționării de către unitatea deținătoare nu poate conduce la îngrădirea drepturilor celor prejudiciați în valorificarea lor.
Referitor la de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a apreciat că, raportat la prevederile Legii 10/2001, în această fază procesuală, față de această pârâtă nu se poate justifica calitatea procesuală pasivă.
În ceea ce privește timbrajul capetelor de cerere aferente dreptului de creanță izvorât din valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a apreciat că pentru acestea reclamanții datorează taxă judiciară de timbru și timbru judiciar sens în care acestea au fost fixate la cuantumul de 5.348,83 lei și, respectiv, 5,3 lei fiind achitate de reclamanți, excepția invocată de pârâta rămânând astfel fără obiect.
Au mai rămas în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește dreptul de creanță izvorât din valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, precum și soluționarea pe fond a petitului principal al acțiunii referitor la preluarea abuzivă a imobilului și restituirea acestuia în patrimoniul pârâtei debitoare.
Pe parcursul soluționării cauzei a fost soluționată notificarea înregistrată de pârâta în temeiul Legii nr. 10/2001, fiind emisă de Primarul mun. C-N Dispoziția nr. 9782 din 01.11.2007, depusă la dosarul cauzei, prin care s-a restituit în natură în favoarea acesteia spațiile neînstrăinate existente la preluare din apartamentul nr. 6 revendicat și terenul aferent acestora, apartament înscris inițial în CF nr. 9651 C-N nr. top 588/VI compus din două prăvălii, ateliere, 2 camere, 1 bucătărie, 1 magazie, 4 closete, 3 despărțituri de pivnițe, 1 despărțitură de pod, 2 despărțituri din camera pentru lemne, cu părțile indivize comune în cotă de 44/100 părți înscrise în CF col. nr. 3740, din imobilul situat în C-N,-, condiționat de restituirea sumei primite cu titlu de despăgubire în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru spațiile și terenul restituit, actualizată la data plății, iar pentru spațiile înstrăinate din apartament s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin urmare soluționarea petitelor acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 a rămas fără obiect, imobilul din litigiu intrând în patrimoniul pârâtei, fiind restituit acesteia în natură și prin echivalent.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. 1 pr.civ. și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, o va admite și pe cale de consecință va fi respinsă acțiunea reclamanților pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața instanței reclamanții au urmărit valorificarea dreptului de creanță izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.12.1949 și reînnoit la data de 10.08.1950 intervenit între antecesorul acestora și antecesoarea pârâtei, defuncta, fostă prin care aceasta din urmă s-a obligat a transmite promitentului cumpărător dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Dreptul născut în patrimoniul antecesorului reclamanților și transmis acestora din urmă, privind dobândirea în viitor a dreptului de proprietate, are natura juridică a unui drept de creanță prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și curge, în principiu, de la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare.
Se apreciază în literatura de specialitate și în practica judiciară că termenul de prescripție privind dreptul la acțiune al promitentului cumpărător izvorât din antecontract se întrerupe dacă prestațiile sunt executate în fapt de părțile contractante, respectiv promitentul cumpărător în urma achitării prețului intră în posesia imobilului, urmând ca un nou termen de prescripție să curgă de la data pierderii posesiei imobilului. Această ipoteză nu se regăsește în speță antecesorul reclamanților neavând posesia imobilului care a fost preluat de stat.
Achitarea integrală a prețului a fost contestată de pârâtă, însă instanța nu se va mai pronunța asupra acestui aspect având în vedere soluția dată asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.
Reclamanții în apărare au invocat faptul că începând din aprilie 1950 și până la momentul emiterii dispoziției de restituire în favoarea pârâtei cursul prescripției extinctive a fost suspendat, fiind incidente astfel dispozițiile art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958, reclamanții fiind împiedicați de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere. Efectele naționalizării în temeiul cărora bunul imobil nu s-a aflat în patrimoniul debitoarei sau al moștenitorilor acesteia reprezintă un caz de forță majoră.
Pe de altă parte s-a arătat de către reclamanți că potrivit clauzelor contractuale părțile au convenit ca la momentul îndeplinirii condiției suspensive, când bunul ar putea ieși din proprietatea statului și ar putea reintra în circuitul civil, promitenții cumpărători să poată promova orice acțiune având ca finalitate producerea efectelor unui veritabil act translativ de proprietate și intrarea bunului în patrimoniul acestora.
Susținerile reclamanților nu sunt întemeiate. Forța majoră presupune existența unei împrejurări externe, independentă de voința părților, absolut imprevizibilă și absolut invincibilă, elemente care nu se regăsesc în totalitate în cazul de față.
Astfel iminența naționalizării a fost prevăzută de părțile contractante, acestea inserând în conținutul actului încheiat și o condiție rezolutorie, și nicidecum suspensivă cum susțin reclamanții, potrivit căreia în ipoteza în care imobilul nu ar fi scutit de naționalizare, pierderea cade exclusiv în sarcina și pericolul cumpărătorului. Prin urmare acesta din urmă și-a asumat un risc acela al pierderii dreptului izvorât din antecontract ca urmare a naționalizării.
Chiar și în situația în care s-ar admite faptul că pe perioada naționalizării reclamanții au fost practic în imposibilitate de a întreprinde vreun demers în vederea valorificării drepturilor lor, termenul de prescripție s-a împlinit raportat la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel anterior reglementării prin legi speciale a restituirii imobilelor naționalizate, litigiile având un astfel de obiect erau soluționate potrivit prevederilor de drept comun. Reclamanții nu au înțeles să uzeze de o astfel de posibilitate după 22.12.1989, când ar fi putut face acest lucru printr-un demers similar ca și în prezenta cerere pe calea unei acțiuni oblice.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de asemenea reclamanții au avut posibilitatea introducerii unei acțiuni similare cu cea din prezenta cauză, ori se poate constata faptul că în acțiunea înregistrată inițial de reclamanta și care a format obiectul dosarului nr. 15835/2005 (înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 4077/2005) s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei situație în care nu ar putea fi incidente nici dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripției extinctive.
S-a constatat astfel că primul demers al reclamanților îl constituie prezenta acțiune ce a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 09.09.2005, cu depășirea termenului general de prescripție.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivele de apel, se arată că în mod greșit prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea dreptului de creanță al reclamanților, derivând din cele patru convenții încheiate între autoarea pârâtei și reclamanta, pe de o parte, și autorul celorlalți reclamanți și autoarea pârâtei, pe de altă parte, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și întabularea dreptului de proprietate.
Instanța a făcut o greșită interpretare a actelor juridice deduse judecății, întrucât din acestea reieșea că în cazul în care imobilul "va fi scutit de naționalizare" cumpărătoarea rămâne proprietara acestuia, iar vânzătoarea își dă permisiunea necondiționată ca dreptul de proprietate asupra imobilului să fie întabulat în favoarea cumpărătoarei.
Greșit a apreciat instanța că în convențiile încheiate de părți s-a menționat o condiție rezolutorie și nu o condiție suspensivă în sensul art. 1017. civ. cât timp voința reală a părților a fost exprimată în contracte în sensul că efectul translativ de proprietate urmează să se producă numai după îndeplinirea condiției suspensive ce consta în reintrarea bunului în circuitul civil.
În cauză, condiția suspensivă a constituit-o "deznaționalizarea" adică reintrarea bunului în patrimoniul înstrăinătoarei, situație în raport de care prescripția a început să curgă doar la momentul în care bunul a reintrat în patrimoniul debitoarei reclamanților.
De asemenea, mai învederează reclamanții apelanți că pârâta, prin declarația autentică din data de 27.03.2002, a recunoscut expres drepturile reclamanților decurgând din cele patru convenții.
Prin întâmpinări pârâții, Primarul municipiului C-N, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este întemeiat urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta.
În dosar nr. 6802/2005 prin acțiunea introductivă instanța a fost investită cu capetele de cerere având ca obiect constatarea că reclamanții, în calitate de moștenitori ai lui, au un drept de creanță derivând din încheierea contractului de vânzare-cumpărare provizoriu din 23.12.1949 și a contractului de vânzare-cumpărare din 10.08.1950, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, radierea din cartea funciară a dreptului statului și întabularea dreptului reclamanților.
Prin cererea "completatoare și modificatoare" ( 25-32), reclamanta a extins obiectul cererii introductive și cu privire la cea de-a doua prăvălie din imobilul cuprins în CF col. 3740 C și CF indiv. 9651, solicitând a se constata că este titulara unui drept de creanță născut în patrimoniul său ca urmare a încheierii la data de 21.02.1950 a unui antecontract de vânzare-cumpărare intitulat "Convenție provizoriu", precum și a actului juridic intitulat "Contract de vânzare-cumpărare" din 26.04.1950, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, radierea din CF a dreptului de proprietate al statului și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei.
Deși în debutul considerentelor sentinței instanța menționează investirea sa și cu această cerere "precizare înregistrată la 16.09.2005", în analiza excepției prescripției dreptului la acțiune vorbește doar de antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 23.12.1949 și reînnoit la 10.08.1950.
Acest fapt nu este lipsit de consecințe juridice avându-se în vedere că în timp ce în valorificarea antecontractului încheiat de, reclamanții, mai puțin, au promovat acțiunea introductivă în calitate de moștenitori ai lui, în timp ce prin cererea "completatoare" tinde a valorifica drepturi proprii derivând din calitatea sa de promitent cumpărător, parte în antecontractul încheiat la 21.02.1950 ( căsătorită cu, 41 dosar nr. 6802/2005, nr. unic -).
Conform dispozițiilor art. 129 alin. 6.pr.civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, instanța având obligația a se pronunța asupra tuturor cererilor cu care a fost legal investită. Desigur, respingerea acțiunii în integralitatea sa ar putea fi apreciată ca examinare a tuturor cererilor reclamanților însă în cauză dispozitivul hotărârii nu este susținut de considerente, din acestea reieșind că instanța nu a analizat cererea completatoare formulată de, ceea ce atrage nelegalitatea sentinței și incidența dispozițiilor art. 297 alin. 1.pr.civ.
Este întemeiată critica privind greșita admitere a excepției prescripției dreptului la acțiune.
Antecontractele de vânzare-cumpărare inițiale, cel încheiat la 23.12.1949 între antecesoarea pârâtei, văd. Lui, născută, și, și cel încheiat la 21.02.1950 între aceeași promitentă vânzătoare și reclamanta, nu conțin nici o referire la o posibilă naționalizare a imobilului obiect al antecontractelor și prevăd obligația asumată de promitenta vânzătoare de a încheia contractele în formă autentică după achitarea integrală a prețului.
După încheierea acestor convenții, respectiv la 19.04.1950 a apărut Decretul nr. 92/1950, imobilul fiind naționalizat ceea ce a condus la apariția unui "litigiu" între părți, termen pe care acestea îl utilizează în convențiile ulterioare. Cronologic, o primă convenție intitulată "contract de vânzare-cumpărare" s-a încheiat la 26.04.1950 între reclamanta și vânzătoare, prin care părțile au consimțit ca ambele să suporte efectele naționalizării, iar modalitatea în care au înțeles să o facă a fost aceea de a scădea prețul la J, respectiv de la 140.000 lei la 70.000 lei, preț ce s-a achitat în întregime.
De asemenea, s-a stipulat clauza conform căreia "Dacă imobilul n-ar fi scutit de naționalizare, în acest caz pierderea proprietății cade în sarcina cumpărătoarei".
În mod similar, la antecontractul încheiat cu
s-a încheiat o nouă convenție, în care prețul s-a redus de la 120.000 lei la 90.000 lei, achitat integral.
Voința reală a părților de a vinde, respectiv cumpăra imobilul, reiese neîndoielnic din contractele încheiate la 23.12.1949 și 21.02.1950, acestea nefăcând vorbire, astfel cum am arătat despre o posibilă naționalizare. La acea dată promitenta vânzătoare s-a obligat să dezmembreze prăvălia din imobilul al cărei proprietară era, obiect al antecontractelor "să obțină aprobarea transformării acestei prăvălii în proprietate individuală", obligație de care depindea încheierea contractului în formă autentică. În contractul încheiat cu s-a stipulat un termen de aproximativ 60 de zile, care s-a împlinit la 22 februarie 1950, dată la care, dacă obligația asumată s-ar fi îndeplinit, contractul s-ar fi putut perfecta anterior naționalizării.
Din aplicarea regulilor legale de interpretare a convențiilor stipulate de art. 977 și urm. civ. reiese că interpretarea se face după intenția comună a părților contractante, iar clauzele care ar putea primi două înțelesuri se interpretează în sensul ce poate produce efecte.
În speță, chiar după apariția decretului de naționalizare părțile au înțeles să-și execute obligațiile anterior asumate numai astfel putând fi interpretat faptul că părțile vorbesc de încheierea "contractului definitiv" și plata prețului astfel cum a fost redus de comun acord.
Clauza potrivit căreia în ipoteza în care imobilul n-ar fi scutit de naționalizare "pierderea cade exclusiv în sarcina și în pericolul cumpărătorului", înserată în contractele din 26.04.1950 și 20.08.1950, greșit a fost calificată ca o condiție rezolutorie, apreciindu-se că părțile ar fi prevăzut iminența naționalizării.
Condiția este definită ca fiind un eveniment viitor și nesigur ca realizare, de care depinde însăși existența actului juridic, or, în contractele mai sus menționate, evenimentul, adică naționalizarea, era deja realizat. Mai degrabă s-ar putea aprecia, interpretând clauzele contractelor în ansamblul lor, că voința reală a părților a fost de vinde-cumpăra imobilul, ba chiar mai mult, că transferul proprietății s-ar fi realizat în favoarea cumpărătorului ("cumpărătorul să fie considerat proprietarul prăvăliei naționalizate și astfel de a avea posibilitatea de a face demersuri pentru a i se deznaționaliza").
"Litigiul" despre care vorbesc părțile în contractele încheiate după naționalizare nu le-a determinat să stipuleze vreo clauză rezolutorie, dimpotrivă, chiar în aceste condiții prevăd clauze specifice contractului de vânzare-cumpărare.
Cumpărătoarea a încasat o parte substanțială din preț și s-a obligat "necondiționat și irevocabil ca dreptul de proprietate asupra imobilului să se întabuleze fără nici o altă întrebare prealabilă, în favoarea cumpărătorului, în baza acestui contract".
Clauzele convențiilor intervenite după naționalizarea imobilului trebuie interpretate în sensul că părțile au prevăzut o condițe suspensivă, în sensul art. 1017. civ. care constă în încetarea efectelor naționalizării ("deznaționalizare") și ieșirea bunului din proprietatea statului.
Condiția suspensivă s-a realizat prin emiterea dispoziției nr. 9782/01.11.2007 a Primarului municipiului C-N, în favoarea pârâtei fiind restituită în natură o parte din imobil, iar pentru o parte s-a propus acordarea de despăgubiri. Până la împlinirea condiției cursul prescripției extinctive nu a curs, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În concluzie, prima instanță în mod greșit a soluționat procesul, fără a se pronunța cu privire la antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de reclamanta și de asemenea apreciind că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune în privința petitelor având ca obiect stabilirea dreptului de creanță al reclamanților și obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentic.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 297.pr.civ. urmează a se desființa în parte sentința cu privire la soluția dată petitelor având obiectul mai sus menționat, menținându-se dispozițiile sentinței referitoare la respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului și restituirea în natură a acestuia în favoarea pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte apelul declarat de reclamanții, EM., și împotriva sentinței civile nr. 39/31.01.2008 a Tribunalului Cluj pe care o desființează în parte și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține dispozițiile sentinței referitoare la respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea preluării abuzive și restituirea în natură a imobilului.
Decizia este definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 septembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.SL/dact.
13 ex./29.10.2008
jud.primă instanță:
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Valentin Mitea
