Speta Legea 10/2001. Decizia 247/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 247/
Ședința publică din 26 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-au luat în examinare apelurile civile formulate de:
1) apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,- și,
2) apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -.D,.4,. 36,
împotriva sentinței civile nr. 17 din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Având nevoie de timp pentru a delibera, completul de judecată a amânat pronunțarea asupra apelurilor la 26 octombrie 2009, când a dat următoarea soluție.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 17/06.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța -secția civilă a fost admisă acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, MUNICIPIUL C și CONSILIUL LOCAL C, pârâții fiind obligați să acorde reclamantului despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafața de 269,16 mp situată în mun. C, fosta stradelă - cel M nr. 6 ( nr. 2 la demolare ), ce nu poate fi restituită în natură.
Prima instanță a avut în vedere că reclamantul și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile art.3 al.1 lit. a și art. 4 din Legea nr. 10/2001, întrucât potrivit certificatului de moștenitor nr.210/2000 emis de BNP, a testamentului autentificat sub nr.1616/21.06.1999 și a actelor de stare civilă s-a făcut în primul rând dovada succesiunii de pe urma antecesorilor și, care prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2950/15.08.1957 au cumpărat inițial suprafața indiviză de 130,25mp și cota de din construcția situată pe acest teren, din C, - cel M nr.4.
Ulterior, soții au cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2960/6.04.1973 cota indiviză de din același imobil (în suprafață totală de 555,64 mp), teren situat la adresa din - cel M nr.6 (fost nr. 2), vânzarea fiind efectuată în baza sentinței civile nr.3584/1972.
Instanța de fond a reținut că la momentul preluării imobilului de către stat s-a încheiat procesul-verbal de evaluare a proprietății, care atestă compunerea ei din suprafața totală de 286,65 mp și o construcție cu suprafața utilă de 61,60 mp; această situație se regăsește și în adresa nr.26430/2.08.1999 a Direcției Patrimoniu a Primăriei
Cu privire la modalitatea de preluare a bunului, s-a avut în vedere că prin adresa nr.15038/12.02.2008 a aceleiași instituții se confirmă că acest imobil a figurat în lista anexă a Decretului nr.124/1986, la poziția nr.27, ca fiind proprietatea părinților reclamantului, la adresa din Intrarea - cel M nr.2. Actul normativ de preluare nu a fost publicat, astfel că situația juridică a bunului se încadrează în prevederile art.2 lit. f din Legea nr. 10/2001.
În referire la măsurile reparatorii la care este îndreptățit reclamantul, instanța de fond a constatat că imobilul a fost identificat potrivit schiței anexă la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert judiciar, terenul fiind ocupat parțial de amenajarea sitului arheologic de importanță națională, pictat - paleocreștin" inclus pe lista monumentelor istorice protejate; cealaltă parte este ocupată de alei publice de circulație, parcări și spații verzi.
S-au avut în vedere prevederile nr.OUG114/2007 pentru modificarea și completarea nr.OUG195/2005 privind protecția mediului, care stipulează la art.71 că destinația terenurilor amenajate ca spații verzi sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice de înstrăinare ori încheiate cu nerespectarea prevederilor enunțate sunt lovite de nulitate absolută.
S-a apreciat că din acest punct de vedere, indiferent dacă este vorba de întreaga suprafață sau parte din aceasta, câtă vreme are destinația de spațiu potrivit evidențelor autorităților, restituirea terenului în natură către reclamant, deși posibilă, nu este preferabilă, deoarece el nu ar putea primi destinația dorită, nefiind susceptibil de a fi folosit cu alt titlu decât acela de spațiu.
S-a mai apreciat că măsurile reparatorii prevăzute de lege sunt stipulate în vederea restabilirii dreptului de proprietate al persoanelor îndreptățite și pentru repararea prejudiciilor cauzate prin încălcarea acestuia, însă în condițiile în care în speță nu poate fi dispusă măsura restituirii în natură a bunului, se va dispune acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, bunuri și servicii nefiind disponibile pentru acordare în compensare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, pârâții PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C prin Primar, care au criticat soluția prin prisma acordării de către instanța de fond a unor măsuri reparatorii nesolicitate de către reclamant, fiind astfel depășite limitele învestirii(extra petita).
Apelanții pârâți au precizat că potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, însă procesul civil se soluționează după regulile instituite de procedura civilă, astfel că dacă partea nu înțelege să le ceară, ele nu pot fi acordate de către instanță, pentru a se respecta principiul disponibilității părților.
S-a solicitat să se constate că din analiza comparativă a prevederilor Legii nr. 10/2001 și a celor de drept comun, în cazul anulării actelor juridice civile nu se dispune repunerea părților în situația anterioară decât în măsura în care acest lucru este solicitat de parte; în mod similar, în materia Legii nr. 10/2001 nu se poate dispune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent decât în condițiile solicitării acestui lucru de către parte, iar instanța este învestită în acest sens.
O altă critică a hotărârii instanței de fond a vizat faptul că s-a dispus obligarea pârâților la acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, omițându-se a se observa că acestea se stabilesc după o procedură specială și se achită de către o altă autoritate, iar nu de pârâții autorități locale. S-a solicitat să se constate că primarului îi revine doar obligația de a emite o dispoziție motivată cu propunerea de despăgubiri.
S-a solicitat, pe cale de consecință, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată, cu obligarea intimatului la cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței Tribunalului Constanțaa declarat apel, în condițiile art. 293 cod proc. civilă, și reclamantul, care a criticat soluția în considerarea neacordării terenului în natură și a reținerii, de către judecătorul fondului, a imposibilității restituirii lui datorită afectațiunii actuale.
Apelantul reclamant a arătat că situl arheologic, pictat - paleocreștin ocupă în fapt doar o suprafață de 2 mp, iar cu împrejmuirea protectoare - 8 mp din totalul de 269,16 mp, restul fiind spațiu între alei pietonale și construcții.
Au fost criticate considerentele instanței de fond referitoare la gradul redus de valoare patrimonială al terenului rămas liber, datorită grevării lui de sarcini și la imposibilitatea acordării de bunuri și servicii în compensare fără a fi administrate probe în acest sens.
În raport de disp. art. 295 al. 2 cod proc. civilă au fost administrate probe în apel, fiind înaintată la solicitarea instanței adresa nr. nr. 2761/08.07.2009 a Ministerului Culturii, cultelor și Național - Direcția Istorice, Arheologie și Zone Protejate referitoare la delimitarea zonei protejate a sitului monument istoric.
A fost comunicată, totodată, instanței, documentația deținută de Serviciul Patrimoniu din cadrul Primăriei Mun. C, referitoare la posibilitatea acordării de bunuri și servicii în compensare conform listelor afișate în acord cu art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001.
În raport de ansamblul probator și de susținerile din apel ale părților, vor fi reținute următoarele considerente:
1.Asupra apelului pârâților autorități locale:
Susținerile referitoare la depășirea limitelor de sesizare a instanței, cu
trimitere la prevederile art. 129 al. 6 cod proc. civilă sunt în mod evident neîntemeiate, întrucât nu se poate aprecia că neformularea de către persoana îndreptățită reclamantă a unui capăt de cerere distinct, pentru atribuirea - în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă - a celorlalte forme de despăgubire, exclude controlul judiciar asupra cadrului general în care a fost învestită instanța pe domeniul Legii nr. 10/2001.
De altfel, în considerentele acțiunii, reclamantul a arătat că a notificat Primăria la 13.06.2001, iar la data sesizării Tribunalului ( 7.12.2007 ) notificarea nu primise o soluționare administrativă, caz în care operează pe deplin decizia XX/19.03.2007 a - secția civilă și de proprietate intelectuală care a statuat, în condițiile art. 315 cod proc. civilă, că instanțele judecătorești sunt competente să intre în cercetarea fondului (,să evoce fondul ) și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. În mod corelativ, substituindu-se atributelor autorităților locale aflate în pasivitate, instanțele sunt deopotrivă competente să stabilească - pe baza probelor administrate - dacă solicitarea de restituire în natură este sau nu întemeiată, precum și măsurile ce se impun în asigurarea unei juste și echitabile despăgubiri.
Prin urmare, trimiterea făcută la situația juridică generată de anularea actelor sinalagmatice este inutilă și irelevantă față de sediul materiei căreia i se subsumează prezentul litigiu.
Criticile formulate sunt întemeiate însă doar în ce privește modalitatea de statuare a măsurilor reparatorii prin dispozitivul hotărârii, deoarece deși judecătorul fondului a făcut trimitere explicită, în considerentele hotărârii, la procedura prevăzută în Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ( care instituie atribuții clare autorităților administrației publice locale deținătoare, în situația imposibilității restituirii în natură sau în compensare a bunului ) în final a obligat direct pe pârâți la acordarea de despăgubiri.
Această situație implică în mod necesar reformarea soluției fondului, întrucât pârâții au doar obligația de a propune acordarea de despăgubiri ( legea conferindu-se așadar un atribut fondat pe o obligație de a face ), iar nu de a acorda ele însele despăgubiri ( deci, o obligație de a da ).
2.Asupra apelului reclamantului:
Principala critică vizează, astfel cum s-a arătat, neacordarea de către
instanța de fond, a terenului identificat a fi, în opinia părții, liber și greșita stabilire a măsurilor reparatorii prin despăgubiri.
Aceste critici urmează, însă, a fi înlăturate.
Expertiza efectuată cu ocazia soluționării fondului a identificat actualul amplasament al terenului în suprafață de 269,16 mp ce a aparținut antecesorilor apelantului reclamant, situat pe fosta stradelă - cel M nr. 6 ( nr. 2 la demolare), ca fiind afectat în prezent de situl arheologic, pictat - paleocreștin care potrivit adresei nr. 2761/8.07.2009 a - Direcția Istorice, Arheologie și Zone Protejate este înscris în Lista monumentelor istorice pe 2004 anexă la Ordinul nr. 2314/2004 al Ministrului Culturii și Cultelor, încadrat în clasa A, în categoria celor de valoare națională, având codul CT-I-m-A- 02553.10.
Instituția publică a arătat că acesta este menționat la poziția 23 pentru jud. C, în Lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 bis din 16.07.2004.
S-a arătat, totodată, că prin Hotărârea Consiliului Local al mun.
nr. 86/17.04.2003 a fost aprobat de oportunitate și Planul Urbanistic de Detaliu pentru acest arheologic, fiind vizat terenul în suprafață de 650 mp situat în mun. C, Zona, limitrof blocului MF 5 și punctului termic nr. 40, teren situat la intersecția str. - cel M cu str. - cel.
Terenul face parte din domeniul public al unității administrativ teritoriale, conform Legii nr. 213/1997, iar prin Protocolul încheiat în anul 2006, acest arheologic a fost transferat în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie
Instituția publică a enunțat avizele emise de Ministerul Culturii pentru asigurarea zonei de protecție ( nr. 289/9.10.1997 pentru faza de proiect tehnic în vederea realizării unei clădiri de protecție definitivă pe trei nivele la cavoul; nr. 440/22.06.2000 pentru Planul urbanistic de Detaliu și Proiectul tehnic pentru același obiectiv; nr. 375/16.08.2001 pentru faza de proiect tehnic vizând protecția sitului, beneficiar fiind Oficiul Național pentru Protecția B ) și care au urmărit, în ansamblu, suprafața de teren de 650 mp incintă, delimitată cu parapet, incluzând o construcție definitivă de protecție cu suprafața construită la sol de 130 mp, deasupra vestigiilor protejate și realizarea ambientală ( paviment ) a unui spațiu de expunere tip lapidarium, restul incintei fiind sistematizată pe verticală ca spațiu.
Ministerul a precizat că prin autorizația de construire nr. 1619/18.06.2003 emisă de Primăria Mun. C au fost aprobate lucrările de,Protejare monument istoric național cavou pe baza proiectului nr. 13/199 întocmit de.. S-a mai susținut, totodată, că intervențiile de conservare a sitului se află pe o listă de proiecte a Consiliului Județean C, pentru care se solicită finanțare europeană.
Toate aceste elemente infirmă susținerile apelantului reclamant potrivit cu care situl arheologic ocupă funcțional doar cca. 10 mp din totalul suprafeței de teren solicitate a fi restituite în natură, restul putând face obiectul măsurii prevalente statuate prin art. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât documentația depusă atestă că însemnătatea descoperirii istorice și necesitatea asigurării zonei de protecție reglementate prin nr.OG 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006 au impus stabilirea unei suprafețe de 650 mp în jurul sitului - conform planurilor de situație anexate ( filele 33 și 34 apel ).
Potrivit art. 4 din nr.OG 43/2000 modif. prin Legea nr. 258/2006, bunurile de patrimoniu arheologic sunt parte integrantă a patrimoniului cultural național și pot fi clasate și protejate ca bunuri de patrimoniu cultural național mobil, ca situri arheologice sau ca monumente istorice, conform legii, iar prin art. 19 și 22 se stabilesc atribuțiile autorităților administrației publice locale în domeniul patrimoniului arheologic.
În speță se constată că etapele de identificare, evaluare, atestare și de asigurare a măsurilor de protecție pentru acest monument istoric încadrat în clasa A de interes național au fost parcurse, documentațiile întocmite și avizate de către ministerul tutelar și de către autoritățile locale stabilind cu claritate limitele zonei protejate.
Este, astfel, pusă în discuție respectarea dreptului de proprietate privată al reclamantului și în egală măsură a interesului public cât privește acest element de patrimoniu arheologic, reținându-se că asupra acestei chestiuni s-a statuat constant jurisprudențial, pe baza prevederilor art. 44 din Constituția României și a celor din art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, în sensul că protecția drepturilor și intereselor private pot suporta restrângeri în limitele legii și pentru rațiuni legitime, dar cu o justă despăgubire.
În consecință, chiar dacă instanța de fond a dispus din punctul de vedere al altor considerente, legate de intervenția în speță a dispozițiilor nr.OUG 114/2007 pentru modificarea și completarea nr.OUG 195/2005 privind protecția mediului - la care se subscrie în egală măsură și în apel - Curtea va avea în vedere că probele administrate exclud posibilitatea acordării în natură către reclamant a vreunei suprafețe de teren libere astfel cum acesta a solicitat.
Cât privește măsura acordării de bunuri și servicii ce pot fi date în compensare, a fost completat probatoriul și pe acest aspect, reținându-se în acest context jurisprudența potrivit cu care atribuirea unui bun în compensare nu depinde exclusiv de pretenția persoanei îndreptățite, ci și de condiția existenței unor asemenea bunuri/servicii în patrimoniul unității deținătoare; or, în speță, conform listelor afișate potrivit art. 1 al. 5 din Legea nr. 10/2001, autoritatea locală nu deține astfel de bunuri și servicii, iar apelantul reclamant nu a adus probe în sens contrar care să permită instanței, la stăruința sa, să identifice în concret un astfel de bun susceptibil a fi dat în compensarea celui imposibil de restituit în natură.
Vor fi înlăturate și susținerile privitoare la acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, din perspectiva procedurii mai îndelungate în obținerea acestei satisfacții, întrucât o asemenea situație vizează faza ulterioară prezentei judecăți ce a avut ca obiect doar statuarea asupra existenței unui drept în înțelesul de,bun definit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului; revin așadar statului obligațiile legate de valorificarea acestui drept și de acordarea efectivă, într-un termen rezonabil, a despăgubirii către apelantul reclamant, în conformitate cu art. 1 din Protocolul I CEDO.
În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 cod proc. civilă va fi admis apelul apelanților pârâți, cu schimbarea în tot a sentinței, în sensul că apelanții urmează a fi obligați să propună reclamantului, în condițiile legii speciale, acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 269,16 mp ce nu poate fi restituită în natură.
Apelul reclamantului va fi respins ca nefondat, iar în raport de art. 274 cod proc. civilă această parte va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de apelantul pârât Primarul Mun. C, în apel ( 357 lei ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant, domiciliat în C,-, -.D,.4,. 36, împotriva sentinței civile nr. 17 din 6.01.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Admite apelul formulat de apelanții pârâți PRIMARUL MUNICIPIULUI C, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediul în C,-, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că obligă pârâții să propună în condițiile legii speciale, acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 269,16. situată în mun. C, fosta-, ce nu poate fi restituită în natură.
Obligă apelantul reclamant la plata, către apelantul Primarul Municipiului C, la 357 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Tehnored.dec.jud.
18.11.2009
Dact.disp.gref.
9 ex./18.11.2009
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase
