Speta Legea 10/2001. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.26/R

Ședința publică din 21 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Petria Martinescu

JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 3: Marinela

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții Penția -- și Penția împotriva sentinței civile nr.1963/3.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Municipiul T, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect nulitatea absolută a dispoziției Primarului.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta recurentă Penția --, asistată de avocat, care se prezintă și pentru pârâtul recurent Penția, iar pentru pârâții intimați Municipiul T, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind reclamanții recurenți, și.

Procedura completă.

Recursurile au fost declarate în termenul legal și au fost legal timbrate.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.

Reprezentanta pârâților intimați declară că nu înțelege să formuleze și să depună la dosar întâmpinare în cauză.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului pârâților, casarea sentinței civile atacate și, pe cale de consecință, să se dispună restituirea dosarului la instanța competentă - Tribunalul Timiș pentru soluționarea pe fond a cauzei, conform motivelor invocate în scris la dosar. Față de recursul declarat de către reclamanți, solicită respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâților intimați lasă la aprecierea instanței soluționarea recursurilor declarate în cauză.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor de față, constată:

Prin sentința civilă nr.1963/3.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții, și împotriva pârâților Municipiul T, prin Primar, Consiliul Local T, Penția -- și Penția în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr.1391/27.04.2007, privind restituirea în natură a imobilului din T,-, jud.T, înscris în CF col.nr.-, nr.top.12206, compus din apartamentul nr.1, fostă proprietate a lui, înscris în CF ind -, nr.top.12206/I, și apartamentul nr.2, fostă proprietate a lui și, înscris în CF ind -, nr.top.12206/II.

Prin întâmpinare, pârâții Municipiul T, reprezentat de Primar, și Consiliul Local al Municipiului T au solicitat respingerea acțiunii, întrucât reclamanții nu au calitate procesuală activă în cauză, fiind doar chiriași în apartamentele nr.1 și 2 din imobilul revendicat.

Tribunalul a pus în discuția părților excepția necompetenței sale materiale în soluționarea pricinii, excepție pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată.

Potrivit art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată în baza Legii nr.247/2005, dispoziția motivată a Primarului de respingere a notificării poate fi atacată în justiție, la tribunalul în a cărei rază teritorială se află sediul unității deținătoare a imobilului solicitat, de persoana îndreptățită, deci de aceea care a acționat pe calea notificării prevăzute de lege.

In lumina noii practici jurisprudențiale, nu poate fi respinsă de plano, pentru lipsa legitimării procesual active, o acțiune în anularea dispoziției motivate a primarului dacă este introdusă de chiriași, cu atât mai mult atunci când este fundamentală pe dispozițiile art.966-968 Cod civil.

Astfel de acțiuni se vor privi drept acțiuni de drept comun în anularea unui act juridic civil, astfel că urmează regulile generale privitoare la competență, atrăgând competența de soluționare a judecătoriei ca instanță de drept comun.

Valoarea apartamentelor pe care trind să le redobândească reclamanții trebuie raportată la valoarea din contractele de vânzare-cumpărare perfectate de aceștia în temeiul Legii nr.112/1995.

Impotriva sentinței civile nr.1963/3.10.2007 a Tribunalului Timiș au declarat recurs în termenul legal reclamanții, și și pârâții Penția -- și Penția.

In motivarea recursului, reclamanții au susținut că litigiul este unul neevaluabil în bani, iar competența revine Tribunalului Timiș, conform art.24 alin.8 din Legea nr.10/2001.

Pe de altă parte, au arătat că înșiși pârâții Penția au evaluat imobilul în litigiu, prin notificare, la 500.000 USD.

In drept, reclamanții au invocat art.304 pct.3 pr.civ.

In motivarea recursului, pârâții Penția -- și Penția au susținut că Tribunalul Timiș, invocând din oficiu excepția de necompetență materială, a încălcat principiul disponibilității părților, principiu ce guvernamentează procesul civil.

In acest sens, au arătat că reclamanții au invocat ca temei juridic al acțiunii Legea nr.10/2001, iar nu dreptul comun, și în această situație competența revine Tribunalului Timiș.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art.306 alin.2 pr.civ. Curtea constată că recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Tribunalul Timiș nu a încălcat principiul disponibilității părților și nu a schimbat temeiul juridic al acțiunii reclamanților.

Este adevărat că reclamanții solicită constatarea nulității absolute a unei dispoziții emise în baza Legii nr.10/2001.

Temeiul juridic al acțiunii reclamanților îl reprezintă însă dreptul comun, respectiv art.966 și 968.civ. indicate în acțiune (fila 4).

Reclamanții invocă Legea nr.10/2001 doar în ceea ce privește competența de soluționare a acțiunii.

Prin urmare, în mod corect Tribunalul Timișa reținut că acțiunea reclamanților este o acțiune de drept comun.

De asemenea, în mod corect a reținut că, fiind o acțiune de drept comun, competența revine instanței de drept comun, interpretare adoptată și în practica recentă a instanței supreme.

sau alte persoane care prezintă un interes nu pot ataca o dispoziție emisă în baza Legii nr.10/2001 în condițiile acestei legi, care deschide calea contestației numai persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii ale legii.

Pe de altă parte însă, este deschisă calea dreptului comun, iar o altă interpretare ar însemna o încălcare a accesului la justiție.

Tribunalul Timiș a greșit însă atunci când, analizând competența prin raportare la criteriul valoric, a luat în considerare valoarea imobilului indicată în contractele de vânzare-cumpărare.

Obiectul acțiunii îl reprezintă valabilitatea dispoziției de restituire în natură a imobilului, emisă ca răspuns la notificarea pârâților Penția.

Chiar acești pârâți au evaluat imobilul revendicat la 500.000 USD, sumă ce depășește valoarea de 5 miliarde lei (ROL) și care atrage competența tribunalului în soluționarea acțiunii din dosarul de față.

Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.3 și art.312 alin.6 pr.civ. Curtea va admite recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții Penția -- și Penția împotriva sentinței civile nr.1963/3.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Având în vedere și dispozițiile art.2 pct.1 lit.b pr.civ. va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș.

Având în vedere faptul că ambele recursuri au fost admise și nici o parte nu "cade în pretențiuni" în condițiile art.274 alin.1 pr.vciv. Curtea va respinge cererea pârâților recurenți pentru cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamanții, și și de pârâții Penția -- și Penția împotriva sentinței civile nr.1963/3.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș.

Respinge cererea pârâților recurenți pentru cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.: RR/12.02.2008

Dact. // 2 ex./ 15.02.2008

Inst.fond.: jud.

Președinte:Maria Petria Martinescu
Judecători:Maria Petria Martinescu, Rujița Rambu, Marinela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 26/2008. Curtea de Apel Timisoara