Speta Legea 10/2001. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Civilă mixtă

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 26/2009-

Ședința publică din 19.02.2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța

JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta reclamanta -în calitate de oare a -, domiciliată în A, strada - -, - 2,.B,.8, județul A și -în calitate de mandatar al reclamantei apelante, domiciliat în A,-, județul A, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în,-, județul B și PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 173/ din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă mandatarul pentru apelanta reclamantă - lipsă și reprezentanta intimaților pârâți, consilier juridic, în baza delegației speciale nr.10617 din 29.10.2008, emisă de partea intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul apel este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 16.01.2009, răspunsul Primăriei A la adresa instanței, iar la data de 18.12.200, s-a depus la dosar de către mandatarul reclamante, o dezvoltare a motivelor de apel, după care:

Mandatarul reclamante și reprezentanta intimaților pârâți arată că nu au alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.

Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.

Mandatarul reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat în scris, lasă la aprecierea instanței plata cheltuielilor de judecată. Arată că înscrierile din cartea funciară nu corespund realității și că unele persoane vor să pună mâna pe imobil.

Reprezentanta intimaților pârâți solicită respingerea apelului față de lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamante, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND,

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 173/ din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, decedat, continuată de oarea acestuia, soția supraviețuitoare prin mandatar domiciliat în A, str. - -, nr. 2, cod poștal -, jud. în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI, jud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Acțiunea a fost formulată de în calitate de reprezentant al numitului - care era decedat la data introducerii acțiunii, dar acesta a acționat în baza unui mandat, mandat care, potrivit art. 71 cod procedură civilă nu încetează prin moartea celui care l-a dat - dăinuind până la retragerea lui de către moștenitorii legali.

Conform procurii speciale autentice 2581/24.04.2008, numita, în calitate de unică moștenitoare a defunctului său soț l-a împuternicit pe numitul ca în numele său și pentru ea să efectueze toate formalitățile și demersurile necesare pentru restituirea în natură în baza Legii nr. 10/2001 - a imobilului situat în,-, jud.

Față de cele de mai sus, s-a constatat că excepția lipsei calității procesuale active este neîntemeiată, ea urmând a fi respinsă ca atare.

Cât privește termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru atacarea dispoziției Primarului, s-a constatat că aceasta a fost emisă la data de 09.12.2005 - acțiunea fiind formulată la data de 03.01.2006 - deci în termenul prevăzut de lege, excepția de tardivitate fiind neîntemeiată.

Pe fondul cauzei s-a constatat că prin dispoziția atacată s-a respins notificarea nr. 1054/01.10.2001 înregistrată sub nr. 13/19.10.2001, prin care numitul a solicitat restituirea în natură a imobilului - casă de locuit și teren intravilan situat în,-/A, din top. 457/2, 457/3 înscris în CF 1071 - pe motiv că solicitantul nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001 - republicată, întrucât dovedește calitatea de moștenitor după, iar imobilul solicitat este cumpărat de văduva acestuia în anul 1957 - după decesul soțului ei, ulterior fiind moștenit de sora acesteia.

Din cuprinsul CF-ului 1071 rezultă că sub B 8 și-a intabulat în anul 1957 - numita, născută, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, cu titlu de cumpărare.

La data de 26.07.1997 se intabulează dreptul de proprietate al numitei - sora proprietarei tabulare susmenționate asupra cotei de părți - din întreg imobilul înscris în acest CF - imobil care face obiectul prezentei acțiuni.

S-a constatat așadar faptul că numitul nu a fost niciodată proprietar tabular asupra acestui imobil, el fiind, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată cumpărat de văduva acestuia și moștenit de sora ei.

Ca urmare, s-a constatat că într-adevăr reclamantul inițial nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 și 4 din Legea 10/2001 - motiv pentru care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel în calitate de mandatar al., moștenitoarei acestuia, solicitând admiterea acestuia, punerea în aplicare sentinței civile nr. 935/2006 a Tribunalului Bihor.

Prin motivele de apel s-a invocat că a fost nepotul lui și. Consideră că este neîntemeiat faptul că un litigiu de retrocedare să dureze peste 10 ani din cauza Primăriei. Greșit s- reținut că a formulat acțiunea în numele lui când acesta era deja decedat. Celelalte aspecte invocate de către apelant, nu pot fi redate, nefiind posibilă deslușirea lor.

Nu s-a motivat în drept apelul.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații au solicitat respingerea apelului invocând că apelanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la aplicarea măsurilor reparatorii, antecesorul acesteia a decedat anterior dobândirii imobilului de către soția sa.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:

Prin procura specială, autentificată sub nr. 1458/29.08.2001 de notar public - fila 39 dosar fond - l-a împuternicit pe să facă toate demersurile necesare pentru revendicarea în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului situat în localitatea, astfel că, în această calitate la data de 12.03.2001, sub nr. 1334 înregistrat la Primăria comunei - fila 41 dosar fond - cererea de reconstituire.

La data de 09.12.2005, prin dispoziția nr. 589/09.12.2003, Primarul comunei a dispus respingerea notificării cu motivarea că solicitantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, nedovedind calitatea de moștenitor după., decedat în anul 1949, iar, imobilul a fost cumpărat de văduva acestuia în anul 1957, ( după decesul soțului) și moștenit de.

Acțiunea prin care s-a solicitat anularea acestei dispoziții s-a promovat la 09.01.2006 de către ca mandatar a lui, însă, conform copiei certificatului de deces - fila 49 - acesta decedase anterior la 04.07.2004 în localitatea A, doar la data de 18.10.2006 în instanță s-a prezentat ( fila 59) soția acestuia ce a declarat că își însușește acțiunea formulată în numele soțului și îl mandatează să o reprezinte în fața instanței, iar la 24.04.2008 ( fila 15) s-a și depus o procură specială în acest sens.

Față de această stare de fapt, în mod corect instanța de fond, în considerentele sentinței apelate, a reținut că operează dispozițiile art. 71 Cod procedură civilă, astfel că, orice nemulțumiri ale mandatarului referitor la aceste aspecte, sunt neavenite.

Litigiul de față a fost soluționat inițial de Tribunalul Bihor prin sentința civilă nr. 229/21.12.2006 în dosar nr. 229/2006, în sensul admiterii pretențiilor reclamantului reprezentat prin mandatar, însă, aceasta fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor prin decizia civilă nr. 78/11.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, astfel că, solicitările acestuia de-a fi pusă în aplicare această sentință apar ca nefondate.

Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății, din copia xerox colii de carte funciară nr. 1071 - fila 7 dosar fond - se reține faptul că imobilul în litigiu având nr. top. 457/2, 457/3 a format dreptul de proprietate al numiților și - B 2-3, iar la data de 26.12.1956, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr- de notariatul de Stat al raionului S, a înstrăinat cota sa de părți din imobil la născută, drept ce s-a întabulat la 26.02.1957, foaia B nr. 8.

Din actele de stare civilă, aflate în copie în dosar fond filele 22 - 24, se reține faptul că a decedat la data de 03.08.1949, fost căsătorit cu ce decedat ulterior la 03.04.1977, așadar, la data la care soția acestuia a cumpărat cota de parte din imobil, soțul acesteia și antecesorul. era decedat, neoperând astfel comunitatea de bunuri. Mai mult, nu se poate reține din actele aflate în dosar faptul că ar fi avut calitatea de moștenitor al. câtă vreme prin certificatul de moștenitor nr. 364/25.07.1977 emis de Notariatul de Stat al județului B - fila 31 dosar fond - s-a constatat că are această calitate ca soră, sens în care s-a și întabulat în CF la foaia B nr. 9 în anul 1977.

Așadar, are calitate de proprietar asupra cotei de părți din imobilele solicitate în baza Legii nr. 10/2001, a fi retrocedat, ori, între aceasta și. nu se poate reține faptul că ar exista o legătură de rudenie, ci dimpotrivă, acesta a fost rudă doar cu soțul sorei acesteia, decedat anterior cumpărării.

Nu se poate reține, din probele existente la dosar, faptul că imobilul în litigiu în cotă de părți ar fi fost cumpărat sub durata căsătoriei. și și că actul autentic s-ar fi întocmit doar ulterior decesului soțului, astfel că, neexistând dovada unei relații de rudenie între și., în mod corect s-a constatat că acesta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, art. 3 nefiind incident.

Față de toate considerentele expuse, instanța de apel în baza art. 296 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat apelul, urmând a păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta reclamanta -în calitate de oare a -, domiciliată în A, strada - -, - 2,.B,.8, județul A și -în calitate de mandatar al reclamantei apelante, domiciliat în A,-, județul A, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMARUL COMUNEI, cu sediul în,-, județul B și PRIMĂRIA COMUNEI, cu sediul în comuna,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 173/ din 27 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2009.

Președinte Judecător Grefier

- - - - - - -

- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 02.03.2009

- judecător fond -

- dact. gref. - - - 02.03.2009 - 6 ex.

- emis 4 comunicări - 02.03.2009 -, PRIMARUL COMUNEI, PRIMĂRIA COMUNEI

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Oradea