Speta Legea 10/2001. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
INSTANȚĂ DE APEL
DECIZIE Nr.28
Ședința publică de la 04 februarie 2010
PREȘEDINTE: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 2: Paula Păun
Grefier: - - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului declarat de contestatoarea -, domiciliată în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr.229 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria comunei de - prin Primar și intimata intervenientă -, având ca obiect Legea nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă -, asistată de avocat, lipsind intimata pârâtă Primăria comunei de - prin Primar și intimata intervenientă -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, prin serviciul registratură, intimata pârâtă Primăria comunei de - prin Primar, a depus note de ședință, după care:
Avocat, pentru apelanta reclamantă -, a depus la dosarul cauzei o copie conformă cu originalul a sentinței civile nr. 255 din 16.01.1998, pronunțată de Judecătoria Craiova, contestatoare fiind -.
HGInstanța, constatând că nu mai sunt formulate alte cereri sau invocate excepții, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanta reclamantă -, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată. A depus concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, sub nr-, contestatoarea - a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 8/14.01.2009 emisă de Primăria com. de, prin care s-a respins acordarea de despăgubiri în echivalent conform prevederilor Legii nr. 247/2005, pentru imobilul casă de locuit situat în com. de, în contradictoriu cu pârâta Primăria de prin Primar.
În motivarea cererii a arătat că este moștenitoarea numitului, în calitate de fiică și că acesta, la data de 30.01.2002, a formulat notificarea nr. 90/N/2002, prin care a solicitat Primăriei de acordarea de despăgubiri pentru imobilul cumpărat de acesta cu chitanța de mână în anul 1950, imobil situat în comuna de, județul
A arătat că dispoziția contestată a fost emisă în urma sentinței civile pronunțate în dosarul nr-, prin care Primăria com. de a fost obligată să emită o dispoziție motivată cu privire la notificarea menționată mai sus.
Contestatoarea a arătat că imobilul - casă de locuit, ce face obiectul notificării, a fost dobândit prin intermediul unei chitanțe de mână încheiată în anul 1950, între și.
A menționat că între părți a mai existat un litigiu pe dreptul comun înainte de apariția Legii 10/2001, însă acesta nu s-a finalizat tocmai datorită apariției acestei legi, care a dat posibilitatea persoanelor îndreptățite să-și revendice imobilele naționalizate și să solicite despăgubiri în cazul în care acestea nu mai există. În acel litigiu Consiliul Local a depus întâmpinare prin care a arătat că a dat o dispoziție în cazul notificării nr. 90/N/2002 și a propus acordarea de despăgubiri bănești în valoare de 200.000.000 lei (dispoziția nr. 16/14.01.2002).
La data de 27 aprilie 2009, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, arătând că este moștenitoarea numitului, în calitate de fiică, și este parte în dispoziția contestată, cerere prin care a reiterat motivele contestației formulate de contestatoarea -.
La termenul din 25 mai 2009, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
Prin decizia nr.229 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de reclamanta -, împotriva dispoziției nr. 8/14.01.2009 emisă de Primăria com. de, în contradictoriu cu pârâta Primăria com. de prin Primar.
S-a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta.
S-a reținut că prin notificarea nr. 90/N din 31.01.2002, autorul reclamantei și intervenientei, a solicitat despăgubiri pentru casa cumpărată de la în anul 1950, în prezent demolată. Prin sentința civilă nr. 162 din 20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- au fost obligați pârâții Comisia Locală de Aplicare a Legii 10/2001 de prin Primar și Consiliul Local de, să emită dispoziție motivată privind dosarul de notificare nr. 90/N/2002 al autorului reclamantelor.
Prin dispoziția nr. 8/14.01.2009 emisă de Primarul com. de s-a respins acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în conformitate cu prevederile Legii 10/2001, privind dosarul de notificare 90/N/2002, pentru reclamanta - și intervenienta, cu motivarea că a fost emisă dispoziția nr. 116/20.03.2006 numitei - HG, aceasta fiind moștenitoarea de drept a autorului.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 15.03.1957 la notariatul de Stat Biroul Raionului C, Regiunea C (fila 89), numitul (autorul reclamantei și intervenientei) a cumpărat de la numitul un teren loc de casă, situat în com. de, în suprafață de 700. în contract menționându-se că terenul se vinde fără nici o construcție și fără nici o plantație pe el. Anterior, la data de 06.04.1950, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță provizorie" (fila 124), prin care primea un acont pentru "imobilul curte - 1070. împreună cu acareturile ce se află în curtea imobilului", stabilindu-se prețul vânzării, în înscris menționându-se "cumpărătorul se obligă să dea o cameră de locuit vânzătorului ori de câte ori va veni pentru interese agricole".
S-a apreciat că din înscrisurile menționate nu rezultă că vânzarea s-a perfectat pentru o casă de locuit cu 6 camere și nici pentru suprafața de 1070. ci doar pentru un teren loc de casă de 700. pe care nu se afla nici o construcție și nici o plantație, deci dreptul de proprietate asupra casei de locuit nu a ieșit din patrimoniul promitentului vânzător.
Din adresa cu nr. 856/02.01.2008 a Consiliului Local de (fila 24), a rezultat că la data de 01.10.1953 s-a încheiat un contract de închiriere pentru locuințe între Sfatul Popular de și de, obiectul contractului fiind "imobilul fostă proprietate, actualmente naționalizată".
Înscrisul sub semnătură privată încheiat la 06.04.1950 invocat de reclamantă, nefiind încheiat în formă autentică, are valoarea unui antecontract, nu echivalează sub aspectul înstrăinării imobilului cu o vânzare-cumpărare perfect valabilă și nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra casei de locuit în cauză, în acest înscris nefiind făcută nici o mențiune cu privire la vreo casă de locuit cu 6 camere.
Potrivit art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Înscrisul invocat de reclamantă din 1950 este anterior momentului preluării de către stat și nu se coroborează cu prezumție relativă instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, iar în speță, s-a făcut dovada preluării imobilului în proprietatea statului de la numitul, așa încât prezumția operează în favoarea acestuia.
Din înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că imobilul a fost naționalizat de la numitul, iar prin dispoziția nr. 116/20.03.2006 (fila 11) s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent numitei - HG, aceasta fiind moștenitoarea autorului.
Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea - solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei decizii legale. În motivarea apelului apelanta a susținut că adevăratul proprietar al imobilului în litigiu a fost, care în anul 1950 cumpărat de la o casă de locuit compusă din 6 camere astfel cum s-a dovedit cu probatoriul administrat în cauză. În anul 1970 imobilul a fost demolat iar în anul 2000 a promovat acțiune pentru despăgubiri care a fost respinsă cu motivarea că a fost adoptată Legea nr.10/2001; s-a formulat notificarea nr.90/N/2002 și a fost emisă dispoziția din 14 ianuarie 2002 de Consiliul local. După o perioadă în care nu i s-au mai comunicat informații cu privire la situația acestui dosar, a aflat că au fost emise despăgubiri numitei susținându-se că ar fi vorba de - tatăl acesteia și nu.
Pentru soluționarea apelului au fost solicitate noi relații de la Primăria comunei de și au fost depuse la dosar în copie atât actele depuse la instanța de fond precum și două declarații notariale date de numiții - și și sentința civilă nr.256 din 16 ianuarie 1998 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.18430/1997.
Verificând temeinicia și legalitatea sentinței Curtea apreciază apelul ca fiind fondat.
Potrivit art.23 pct.1 lit.a din HG nr.250/2007 "prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (acte de vânzare cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr.221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcții și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea)".
În speță apelanta contestatoare a invocat în dovedirea dreptului de proprietate al autorului său o "chitanță provizorie" încheiată la 6 aprilie 1950 între și. Această chitanță este anterioară cu două săptămâni Decretului nr.92/1950 (adoptat la 20 aprilie 1950) și este, de asemenea, anterioară Decretului nr. 221 din 6 sept. 1950. Față de data întocmirii și de dispozițiile legale în vigoare la acea dată, acest înscris constituie un act careface dovada dobândirii dreptului de proprietatecu privire la bunurile imobile menționate în acesta.
Potrivit acestei chitanțe a primit de la suma de 140.000 lei pentru "imobilul meu,având curte1070 mp. împreună cu toate acareturile ce se află în această curte a imobilului". În finalul chitanței s-au menționat următoarele: "cumpărătorul se obligă să dea o cameră de locuit în 1950 vânzătorului ori de câte ori va veni pentru interese agricole. De asemenea vânzătorul obligă și cumpărătorul a acceptat să aibă grijă de ceea ce i-a mai rămas după plecare, în curtea imobilului vândut, fiind răspunzător". Prețul total al vânzării a fost stabilit la 250.000 lei și s-a prevăzut a fi achitat în 3 rate.
Față de conținutul menționat al înscrisului intitulat "chitanță provizorie" Curtea apreciază că obiectul convenției de vânzare cumpărare încheiată între și l-a constituit, în principal, o construcție (denumită "imobilul meu" în chitanță), care avea curte 1070mpșiacareturile existente în "această curteimobilului". Numai în acest mod se justifică și mențiunile din chitanță din care rezultă că vânzătorul și-a rezervat dreptul de a folosi o cameră de locuit din imobil în anul 1950 precum și cea din care rezultă că după eliberarea imobilului au mai rămas unele bunuri ale vânzătorului lăsate temporar în grija cumpărătorului.
Această concluzie este întărită de declarațiile date în litigiul ce a fost pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2000, dosar nr.18526/2000 al Judecătoriei Craiova. Astfel, fiica vânzătorului ( ) a declarat la interogatoriu că autorul ei a semnat chitanța de vânzare-cumpărare la 6 aprilie 1950, că pe teren a existat și o casă ce a făcut obiectul vânzării și că după întocmirea chitanței familia cumpărătorului a locuit în casă o perioadă de timp. Aceste declarații făcute de fiica lui au fost confirmate și de martorii și ce au fost audiați în același dosar (filele 32, 34, și 35 fond). De asemenea, numita (cumnata lui ), prin declarație notarială dată la 28 iunie 2007, confirmat semnătura de pe chitanță și a arătat că pe terenul în suprafața de 1070 mp. se afla o casă de locuit cu 6 camere construită din cărămidă acoperită cu tablă având 6 sobe de teracotă, o bucătărie și două magazii; că familia a locuit puțin în imobil fiind dată afară de către Sfatul Popular de.
Faptul că (vânzătorul) era proprietar al unui imobil pe raza comunei de este dovedită în cauză cu certificatul nr. 4736 din 28 noiembrie 1996 emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului - Filiala D (fila 108 fond). Din acest înscris rezultă că a fost proprietarul unui imobil preluat în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr.111/1951. Acest imobil avea o suprafață construită desfășurată de 147 mp și o uzură la data preluării de 70%.
Terenul aferent casei cumpărate în anul 1950 fost reconstituit cumpărătorului fiind inclus în titlul de proprietate al acestuia, astfel cum rezultă din adeverința nr. 612/2000 aflată la fila 109 din dosarul de fond.
În raport de probatoriul menționat Curtea apreciază că în cauză a fost făcută dovada că autorul a cumpărat de la un imobilconstrucție și teren,situație în care în mod greșit - prin dispoziția nr.8 din 14 ianuarie 2009 - Primarul comunei de a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii în echivalent formulată de autorul.
Este de precizat că există depusă la dosar dispoziția nr.16 din 14 ianuarie 2002, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent numitului pentru imobilul demolat. Cu privire la această dispoziție, însă, prin sentința 162/20 iunie 2008 Tribunalului Dolj (pronunțată în dosarul nr- ce se află atașat la dosarul de față) s-a reținut că nu a fost emisă în soluționarea notificării nr.90/N/2002 "dat fiind faptul că această dispoziție este emisă anterior notificării". În aceste condiții dispoziția menționată nu va fi avută în vedere de instanță la soluționarea cauzei.
În ce privește pe numita - HG, Curtea reține că aceasta este moștenitoarea autorului (și nu, cum greșit a reținut tribunalul). În favoarea acesteia au fost emise două dispoziții, una sub nr. 63/18 oct. 2001 prin care s-au aprobat despăgubiri bănești pentru un imobil demolat în comuna de, "proprietatea domnului ", și dispoziția nr.116 din 20 martie 2006 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru același imobil.
Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent numitei - pentru HG un imobil demolat ce a fost situat pe raza comunei de, jud. D nu prezintă relevanță în cauză câtă vreme acest imobil a fost preluat de la un alt autor (respectiv de la și nu de la ) și în condițiile în care nu rezultă din dosarul care a stat la baza emiterii dispoziției nr.116/2006 în favoarea numitei - HG, că imobilul pentru care a solicitat măsuri reparatorii a fost dobândit de de la (deci că ar fi unul și același bun).
Este de precizat, de asemenea, că din contractul de închiriere (fila 66, 67 dosar apel), de care a uzat numita - HG, rezultă că în 1953 Sfatul Popular al comunei de a închiriat către un imobil construcție ce fusese preluat prinnaționalizarede la; acest imobil urma să fie folosit ca sediu, față de mențiunea facută la finele contractului cum că sediul pe care îl deținea în acel moment urma să fie transformat de Coop de în magazin universal sătesc. Această mențiune este importantă în cauză, întrucât se coroborează cu depozițiile martorilor și, care au declarat că imobilul cumpărat de de la a fost transformat în magazin universal. Aceste probatorii (contractul de închiriere coroborat cu depozițiile martorilor menționați mai sus duc la concluzia că bunul naționalizat de la nu este unul și același cu bunul cumpărat de de la și care a fost preluat de stat în altă mod, nu pe calea naționalizării.
Nu prezintă relevanță aspectul că nu a trecut bunul la rolul său câtă vreme nu s-a dovedit că acest bun ar fi fost înregistrat, în mod justificat, la rolul unei alte persoane începând cu anul 1950.
Faptul că prin referatul Prefecturii jud. D, întocmit de Direcția de Control legalitate Acte, contencios Administrativ, Relații cu Publicul și Resurse Umane (depusă în copie la fila 45 din dosarul de apel) s-a considerat că dispoziția nr.16/2002 este nelegală, nu prezintă relevanță juridică în cauză, întrucât pe de o parte obiectul analizei în litigiul de față îl constituie dispoziția nr.8/2009 iar pe de altă parte un astfel de aviz nu îndreptățește unitatea deținătoare să-și revoce propria dispoziție; dispozițiile/deciziile emise în baza Legii nr.10/2001 nu pot fi revocate de unitatea deținătoare, desființarea lor fiind posibilă numai pe cale judiciară.
În raport de cele expuse, Curtea apreciază că apelanta a făcut dovada calității autorului său de persoană îndreptățită la restituire, în temeiul Legii nr. 10/2001, situație în care se impune a fi admis apelul pe care aceasta l-a declarat împotriva sentinței.
Sentința pronunțată în cauză a fost apelată numai de către contestatoare. Astfel fiind, se impune a se verifica dacă sunt incidente sau nu în cauză prevederile art. 48 al. 2 din Codul d e pr. civilă. Curtea apreciază că nu sunt incidente aceste prevederi legale; între contestatoare și intervenientă, în legătură cu măsurile reparatorii solicitate prin notificare de către autorul acestora, nu există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate, situație în care calea de atac declarată în cauză de contestatoare nu poate profita și intimatei interveniente. În același sens a decis și fostul Tribunal Suprem, prin decizia de îndrumare nr. 3/1962.
Astfel fiind, se va dispune anularea în parte a dispoziției, respectiv pentru cota de cuvenită contestatoarei din măsurile reparatorii solicitate și cuvenite autorului. Sentința și dispoziția vor fi menținute în ce o privește pe intimata intervenientă.
În raport de cele expuse mai sus, în temeiul art. 296 Cod pr. civilă, va fi admis apelul declarat de contestatoare. Intimata Primăria de va fi obligată către contestatoare la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, reprezentând onorariu de avocat, în temeiul art. 274 Cod pr. civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de contestatoarea -, domiciliată în C,-, județul D, împotriva sentinței civile nr. 229 din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria comunei de - prin Primar și intimata intervenientă -.
Schimbă sentința în parte.
Admite contestația formulată de reclamanta -, împotriva dispoziției nr.8/14.01.2009 emisă de Primarul comunei de.
Anulează în parte dispoziția nr.8/2009 emisă de Primarul comunei de,
Stabilește că moștenitoarea - are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent reprezentând din valoarea imobilului - construcție demolată ce a fost situat în comuna de, județul D, solicitat prin notificarea nr.90/N/2002, imobil construit din cărămidă, acoperit cu tablă, cu o suprafață construită desfășurată de 147 mp.
Obligă intimata Primăria comunei de, D la 600 lei cheltuieli de judecată către apelantă, pentru fond.
Menține sentința în ce privește cererea de intervenție.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
16.02.2010
Președinte:Paraschiva BelulescuJudecători:Paraschiva Belulescu, Paula Păun
