Speta Legea 10/2001. Decizia 396/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1111/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 396
Ședința publică de la 23.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1601 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și.
are ca obiect - acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatarul, în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți și -, în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 2677/03.07.2003, pe care o depune la dosar în fotocopie, asistat de avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/23 iunie 2009, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind apelantul pârât Municipiul B, prin Primarul General.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 17 iunie 2009, unei întâmpinări formulată de către intimații și -, cu copie pentru comunicare.
Avocatul intimaților reclamanți arată că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea hotărârii apelate, ca temeinică și legală, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4200 lei, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. - din 23 iunie 2009, pe care o depune la dosar.
Arată că excluderea de la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de lege a persoanelor ale căror imobile au fost preluate în baza Decretului nr. 223/1974, urmare a cererii de plecare definitivă din țară, încalcă atât dispozițiile legii cadru - care statuează asupra obligației de restituire a imobilelor preluate fără titlu sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării - cât și pe cele ale legii fundamentale, care consacră ierarhia actelor normative și garantează proprietatea privată. Nesoluționarea notificării de către apelant nu a fost în nici un fel justificată. Mai mult, instanța ar fi putut să dispună chiar ea însăși restituirea în natură a imobilului constatând nesoluționarea culpabilă a notificării de către apelantul pârât.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, sub nr-, la data de 15.10.2007, reclamanții și - au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, să se constate nelegalitatea măsurii de trecere în proprietatea Statului Român și preluarea abuzivă și fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 223/1974, a apartamentului nr. 120 situat în B, str. -. -, nr.1 (fostă-),.33B,.C,.7, sector 3, să se dispună anularea Deciziei nr. 1000/21.07.1981, emisă de - Comitetul Executiv Biroul Permanent, prin care s-a dispus preluarea cu plată, în proprietatea statului, a cotei de din apartamentul proprietatea lui (numit anterior ), urmare a plecării definitive din țară, în baza Decretului nr. 223/1974 și Decretului nr.182/1977; anularea deciziei nr. 1185/25.08.1981, emisă de Consiliul Popular al Municipiului B - Comitetul Executiv - Biroul Permanent, prin care s-a dispus trecerea fără plată, în proprietatea statului, a cotei indivize de din apartamentul, proprietatea lui - (anterior numită ), urmare a aprobării plecării definitive din țară, în baza Decretului nr. 223/1974 și Decretului nr. 182/1977, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii motivate, prin care să restituie în natură apartamentul menționat la notificarea nr. 595/2001 în dosarul nr. 5863/2001; obligarea pârâtului la predarea către reclamanți a apartamentului, în deplină proprietate și liniștită posesie; acordarea dreptului de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului aferent apartamentului în litigiu, drept restrâns prin deciziile emise în baza Decretului nr. 223/1974 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au precizat că se angajează să restituie suma primită cu titlu de despăgubiri, în baza Deciziei nr. 1000/1981, menționate în adresa nr. 1906/22.01.2006, emisă de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar - Serviciul Financiar, actualizată conform prevederilor legale.
Prin sentința civilă nr. 1601 din 17.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții și -, a constatat nulitatea măsurii de trecere în proprietatea statului a apartamentului nr. 120 situat în B, str. -. -, nr.1,.33B,. C,.7, sector 3, respins cererea de anulare a deciziilor nr. 1000/1981 și nr. 1185/1981, a obligat pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, să emită, în favoarea reclamanților, dispoziție de restituire în natură a apartamentului menționat, condiționat de restituirea despăgubirilor, în sumă de 20.785 lei actualizată și să acorde reclamanților dreptul de folosință asupra terenului aferent.
Prin aceeași sentință, s-a respins și cererea de obligare a pârâților la predarea apartamentului în deplină proprietare și liniștită posesie, ca neîntemeiată, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 595 din 28.06.200,1 trimisă prin Biroul Executorului Judecătoresc G, reclamanții și - au solicitat restituirea apartamentului nr. 120 din blocul 33B,.1,.7,-, sector 3, preluat de către stat, în baza Decretului nr. 223/1974.
Notificarea nu a fost soluționată până în prezent, astfel încât încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr.10/2001 republicată deschide reclamanților calea prezentei acțiuni, astfel cum a stabilit prin Decizia nr. XX din 19.03.2007, dată în recurs în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că reclamanții au dobândit apartamentul pretins prin acțiune, în baza contractului de construire nr. 4110/20.05.1970, fiindu-le predat în posesie la data de 07.04.1971, în contract, se menționează că proprietari sunt și -.
Prin decizia nr. 167.779/1320/29.12.1972, Inspectoratul General al a încuviințat schimbarea numelui din "" în "".
În contract, se menționează că imobilul este situat în B, Cartierul,-,.33,.7,. C, iar din adresa nr. 17951/18.10.2007, emisă de Primăria Municipiului B - Serviciul, rezultă că blocul 33 B, care a purtat nr. 2, pe strada -, a purtat, începând cu anul 1980, nr. 1 pe strada - - -.
Urmare a cererii făcute de reclamantul, în vederea plecării definitive din țară, prin decizia nr. 1000/21.07.1981, s-a dispus preluarea cu plată, în proprietatea statului, a cotei părți indivize de din apartamentul menționat, în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin decizia nr. 1185/21.08.1981, urmare a refuzului reclamantei - de a se înapoia în țară, la expirarea vizei, s-a dispus preluarea de către stat, începând cu 22.08.1979, fără plată, a cotei părți indivize de din apartament.
Întrucât, la data preluării imobilului, creditul contractat pentru acesta nu fusese achitat în totalitate, din despăgubirea de 35.916 lei, stabilită în favoarea reclamantului, suma de 15.131 lei a fost virată către, iar suma de 20.785 lei a fost achitată acestuia, astfel cum rezultă din adresa nr. 1906/27.01.2006, eliberată de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Instanța de apel a constatat că nu există nici un motiv pentru anularea celor două decizii menționate, întrucât acestea au fost emise în baza dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, cu respectarea limitelor și procedurii stabilite de acest act normativ, și, prin urmare, a respins, ca neîntemeiate, capetele doi și trei de cerere.
Tribunalul a constatat, însă, că preluarea imobilului de către stat, în baza aceluiași act normativ, a fost una abuzivă, în sensul art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, astfel că, în condițiile în care imobilul nu a fost înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, pentru a fi incident cazul de nerestituire în natură prevăzut de art. 18 lit. c din lege, în baza art.1 alin.1 și art.9 cu raportare la art.11 alin. 2 din Legea nr.10/2001, se impune restituirea acestuia către foștii proprietari, condiționată de restituirea despăgubirilor în sumă de 20.785 lei, actualizată.
Prin urmare, tribunalul a admis capetele patru și cinci de cerere și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților dispoziție de restituire în natură. Potrivit principiuluirestitutio in integrum, a obligat pârâtul să acorde reclamanților un drept de folosință asupra terenului aferent, drept pe care aceștia îl aveau la data preluării.
În ceea ce privește capătul cinci de cerere, referitor la obligarea pârâtului să predea reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul, tribunalul l- constatat neîntemeiat.
Astfel, tribunalul a constatat că, în prezent, apartamentul este deținut cu contract de închiriere nr. 3134/08.06.1999, prelungit în baza nr.OUG 8/30.03.2004, de familia, astfel cum rezultă din adresa nr. 320/01.02.2006, emisă de Al, motiv pentru care, după primirea dispoziției de restituire, reclamanții urmează să reglementeze situația locativă a chiriașilor, potrivit normelor speciale prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 10/2001 și nr.HG 8/2004, urmând să redobândească folosința numai la data încetării drepturilor locative constituite asupra imobilului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de critică ale sentinței apelate, apelantul a susținut, în principal, că instanța a analizat în mod greșit probatoriul administrat în cauză și a interpretat în mod eronat dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât Decretul nr. 223/1974, titlul statului asupra imobilului în litigiu, este perfect valabil, valabilitatea care este reținută și de art. 1 alin. 2 din nr.HG 20/1996 și nr.HG 11/1997, în care se menționează expres că imobilele cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, sunt considerate ca fiind preluate cu titlu.
În același sens, apelantul a susținut că deciziile de preluare ale imobilului în litigiu, în proprietatea statului - nr. 1185/25.08.1981 și 100/21.07.1981 - nu au fost contestate de către reclamanți, nu s-a făcut uz de dispozițiile art. 4 din Decretul nr. 223/1974, achiesându-se la măsura luată prin acele decizii.
Un alt motiv de apel s-a raportat la faptul că instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării, atât timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată, astfel încât dispoziția emisă de către unitatea deținătoare putea fi cenzurată de instanța de judecată doar în condițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, în speță, instanța de judecată putându-se pronunța numai în condițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a obliga pârâtul la a emite o dispoziție, ca urmare a notificării cu care a fost sesizat.
Intimații și - au formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 289 alin. 2 Cod procedură civilă, prin care au solicitat respingerea apelului, ca nefondat și obligarea apelantului la suportarea cheltuielilor de judecată aferente apelului, considerând că motivele sunt total nefondate, întrucât nesoluționarea notificării de către apelant nu a fost în niciun fel justificată și o asemenea atitudine din partea instituției responsabile de rezolvarea notificării trebuia supusă controlului judecătoresc.
În etapa procesuală a apelului, nu au fost administrate probe.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 alin. 1 Cod procedură civil, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin contractul de construire nr. 4110/20.05.1970, reclamanții și - au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în B,-, imobil ce a fost preluat de cumpărători în baza procesului - verbal încheiat la data de 07.04.1971.
Prin decizia nr. -/19320/29.12.1972, emisă de - Inspectoratul General al - Direcția Evidența Populației, reclamanții și-au schimbat numele de familie, pe cale administrativă, din "" în "".
Prin decizia nr. 1000/21.07.1981, s-a dispus preluarea cu plată, în proprietatea statului, a cotei părți indivize de din apartamentul în litigiu, în baza Decretului nr. 223/1974, ca urmare a cererii făcute de reclamantul în vederea plecării definitive din țară.
Prin decizia nr. 1185/21.08.1981, urmare a refuzului reclamantei - de a se înapoia în țară, la expirarea vizei, s-a dispus preluarea de către stat, fără plată, a cotei părți indivizie de din apartamentul în litigiu, începând cu data de 22.08.1979.
Asupra primului motiv de apel, prin care se pretinde faptul că Decretul nr. 223/1974 reprezintă un titlu valabil de preluare a imobilului în litigiu, Curtea apreciază că este nefondat, câtă vreme însăși Legea nr. 10/2001, republicată prevede în mod expres, în art. 2 alin. 1 lit. h și i, că,prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare; și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat, astfel încât este corectă constarea instanței de fondcă preluarea unui imobil în baza Decretului nr. 223/1974 este abuzivă, și nu se mai poate susține în mod valid că acte normative, inferioare legii, respectiv nr.HG 20/1996 și nr.HG 11/1997, ar consacra valabilitatea Decretul nr. 223/1974, existând o distincție între preluarea cu titlu și preluarea cu titlu valabil, examinarea valabilității titlului statului intrând în competența instanței de judecată, instanță cu plenitudine de jurisdicție, în temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul de acces la o instanță independentă și imparțială, cu deplină jurisdicție, care poate cenzura faptele și poate interpreta și aplica normele de drept incidente.
Sub aspectul celui de-al doilea motiv de apel, Curtea consideră că apelantul realizează doar o critică formală a soluției pronunțate de tribunal, câtă vreme apelantul ignoră această soluție, prin care prima instanță a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanților o dispoziție de restituire a apartamentului nr. 120 situat în B, str. -. -, nr. 1,. 33B,. C,. 7, sector 3, condiționat de restituirea despăgubirilor în sumă de 20.785 lei actualizată, și să acorde reclamanților dreptul de folosință asupra terenului aferent, soluționând capătul de cerere cu care a fost învestită, în limitele învestirii și chiar în limitele pe care însuși apelantul le consideră cele legale.
În ceea ce privește argumentul că instanța de judecată nu s-ar putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării, cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată, Curtea consideră necesar să precizeze că atribuția unității deținătoare de a soluționa notificarea persoanelor îndreptățite nu este un drept, ci o obligație instituită de lege, obligație pe care unitatea deținătoare, în speță, Primăria Municipiului B nu și-a îndeplinit-o în termenul imperativ de 60 de zile reglementat de Legea nr. 10/2001, republicată, astfel încât sunt pe deplin aplicabile dispozițiile deciziei de recurs în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B, reprezentat de PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1601 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și.
În temeiul art. 274 alin. 1 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe apelantul Municipiul B, reprezentat prin Primarul General la plata sumei de 4.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimați, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței nr. -/23.06.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.1601 din 17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți și ambii cu domiciliul ales în B,-, -.A,.3, sector 6 la - și.
Obligă apelantul la plata sumei de 4.200 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.5/15.07.2009
Secția a -a Civ. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Ioana Aurora Herold
