Uzucapiune. Decizia 1085/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(981/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1085
Ședința publică de la 23.06.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 644 din 13.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul pentru contestatoarea, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/1.06.2009, eliberată de Baroul București (fila 8 dosar) și avocatul -, pentru intimatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, eliberată de Baroul București (fila 7 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 17 iunie 2009, motivelor contestației în anulare, necomunicate părții adverse.
Curtea comunică apărătorului ales al intimatului copia motivelor contestației, acesta arătând că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de acestea.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul contestației în anulare.
Avocatul contestatoarei solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată și motivată, desființarea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare, în principal, la prima instanță, în subsidiar, la instanța de apel, pentru următoarele considerente:
Indică, ca temei de drept al contestației în anulare, dispozițiile art. 318 din Codul d e Procedură Civilă, în speță, fiind vorba de o greșeală materială.
Consideră că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre eronată, întrucât și-a motivat-o pe faptul că pârâta nu a criticat, prin motivele de apel, respingerea cererii de constatare a uzucapiunii, asupra terenului în litigiu. Această constatare nu are corespondent în realitate, deoarece unul din motivele de apel se referă tocmai la acest aspect, motiv pentru care, instanța de recurs a considerat greșit că hotărârea primei instanțe beneficiază de autoritate de lucru judecat.
Solicită a se observa că, încă din petitul motivelor de recurs, se face referire la critica privind uzucapiunea, situație în care nu se poate vorbi de existența vreunei autorități de lucru judecat.
Mai arată că instanța de recurs nu a fost învestită pentru analizarea motivelor de apel formulate de pârâtă, printr-un recurs exercitat de partea adversă, întemeiat strict pe soluția de admitere a apelului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatului solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În opinia sa, nici una din criticile formulate de partea adversă nu se încadrează în noțiunea de eroare materială, astfel cum a fost aceasta explicată de doctrină.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
La data de 29.04.2009, contestatoarea a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.644/13.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a arătat, invocând dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, că instanța de recurs a pronunțat o soluție eronată, motivând decizia pronunțată pe faptul că pârâta nu a criticat, prin motivele de apel, respingerea cererii de constatare a uzucapiunii asupra terenului în litigiu.
În fapt, această constatare nu corespunde realității, deoarece unul dintre motivele de apel se referă chiar la acest aspect. Cu alte cuvinte, instanța de recurs a considerat greșit că hotărârea primei instanțe beneficiază de autoritate de lucru judecată, deși nu a fost atacată de petenta din prezenta cauză.
Contestatoarea a precizat că în cadrul motivelor de recurs, pe aspectul constatării uzucapiunii, a solicitat ca instanța să dispună desființarea sentinței apelate și, pe fond, respingerea acțiunii, admiterea excepției de uzucapiune.
În continuare, contestatoarea a redat în cuprinsul contestației în anulare argumentele reținute de instanța de fond prin sentința civilă nr.10500/04.07.2007, după care a susținut că, în mod greșit, instanța a considerat că sentința civilă nr.1876/07.05.1991 îi este opozabilă, deși s-a demonstrat că aceasta a posedat parcela de teren, ce face obiectul litigiului în fond, ca și un proprietar, iar respectiva hotărâre a fost pronunțată împotriva unei persoane juridice private, care nici măcar nu posedă terenul în litigiu.
În opinia contestatoarei, se poate observa că Ferma Roșie nu are nici un titlu care să justifice posesia asupra suprafeței de teren de 5 ha, care, de altfel, nici nu a fost identificată printr-o expertiză tehnică de specialitate, că, în fond, nu se exhibă și nu se invocă existența unui titlu al statului, ca urmare a unui act de deposedare (caracterul abuziv al preluării fiind definit de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.4100/18.05.2005).
A mai susținut contestatoarea că uzucapiunea reprezintă o excepție de ordine publică, prin care posesorul neproprietar tinde la obținerea unei hotărâri judecătorești, prin intermediul căreia, proprietarul neposesor este sancționat cu pierderea proprietății, ca urmare a lipsei de diligență manifestată.
Din această perspectivă nu se poate conchide că există autoritate de lucru judecat, atât timp cât legiuitorul permite invocarea unui text de lege ce nu a făcut obiectul dezbaterii judecătorești printr-o hotărâre anterioară.
În consecință, contestatoarea a invocat drept motiv principal al contestației în anulare împrejurarea că a fost exclus de la luarea în discuție un argument invocat de aceasta prin motivele de apel, critică care poate fi reproșată și instanței de recurs.
În cuvântul pe fond, după închiderea dezbaterilor, avocatul ales al contestatoarei a arătat, în ședința publică din 23.06.2009, că temeiul de drept al cererii pendinte îl reprezintă dispozițiile art.318 Cod procedură civilă, în speță fiind vorba de o greșeală materială, acesta raportându-se la argumentele instanței de recurs ce vizează faptul că pârâta nu a criticat prin motivele de apel respingerea cererii de uzucapiune asupra terenului în litigiu.
Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale relevante, respectiv, art.318 teza I Cod procedură civilă, Curtea apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introdusă la data de 22.02.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului B prin Primar General, pentru a se constata dreptul său de proprietate, prin efectul uzucapiunii, asupra terenului în suprafață de 280. situat în B, Str.-.- G, sectorul 1.
Reclamanta a formulat ulterior, la 04.10.2006, cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a pârâților, -, -,.
Prin cererea reconvențională depusă la dosar, pârâtul a solicitat să fie obligată reclamanta să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 300. situată între străzile și Soldat G -, precum și la ridicarea construcțiilor efectuate pe acest teren.
Prin încheierea din 15 noiembrie 2006, instanța de fond a disjuns cererea principală de cea reconvențională, care a fost înregistrată sub nr-, cererea principală fiind suspendată pentru neindicarea domiciliilor părților.
Prin sentința civilă nr.10500/04.07.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte cererea reconvențională, a obligat reclamanta pârâtă să îi lase pârâtului - reclamant, în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 344 mp. situat în--30 și a respins cererea privind demolarea construcțiilor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul este proprietarul terenului mai sus menționat, teren pe care la dobândit prin moștenire legală de la autoarea sa HG, care, la rândul său, l-a primit prin actul de partaj 3088/1957 și sentința civilă nr.1876.
Cu privire la acțiunea principală, s-a reținut că posesia exercitată nu a fost utilă, pârâtul - reclamant inițiind demersuri pentru recuperarea proprietății sale preluate abuziv. După obținerea sentinței civile nr.1876/1991, acesta a achitat taxele și impozitele aferente terenului în litigiu.
Prin decizia civilă nr.341 A din 11 martie 2008, Tribunalul București Secția a III a Civilă, a admis apelul formulat de reclamantă pârâtă împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o, și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Tribunalul a arătat că prima instanță a fost învestită cu soluționarea a două cereri distincte, acțiunea principală în constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului din litigiu, astfel cum această cerere a fost precizată sub aspectul părților cu care reclamanta înțelege să se judece în contradictoriu, și cererea reconvențională, prin care pârâtul reclamant revendică suprafața de teren de 300 mp. situată între străzile și Soldat G -.
Fără a identifica terenurile și o eventuală suprapunere printr-o expertiză topo, prima instanță, învestită în urma disjungerii doar cu soluționarea cererii reconvenționale, se pronunță și cu privire la acțiunea principală, însă numai în contradictoriu cu, nu și cu ceilalți pârâți, care nu sunt citați la termenele ce urmează încheierii de disjungere.
Prin decizia civilă nr.644/13.04.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursul formulat de pârâtul - reclamant, a modificat decizia civilă recurată, în sensul că, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta - pârâtă împotriva sentinței civile nr.10500/04.07.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că prin sentința civilă pronunțată la data de 04.07.2007, prima instanță a soluționat cererea reconvențională disjunsă din dosarul cu nr-, formându-se astfel dosarul cu nr-, dosar în care a fost pronunțată sentința civilă nr.10500 la data menționată de către Judecătoria Sectorului 1
Cererea principală a rămas, de altfel, suspendată în temeiul dispozițiilor art.1551din Codul d e procedură civilă, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la data de 15.11.2006, pronunțată în dosarul cu nr-.
Instanța de apel s-a aflat în eroare atunci când a reținut că prima instanță s-ar fi pronunțat prin sentința apelată și asupra acțiunii principale, cât si asupra faptului că, în aceste condiții, ar fi fost nesocotit principiul disponibilității procesului civil.
Tocmai în considerarea acestuia, precum și a dispozițiilor art.112, 115 și ale art.129 din Codul d e procedură civilă, prima instanță a reținut corect că intimata a susținut excepția uzucapiunii, în apărarea sa față de cererea reconvențională pe care o promovase pârâtul - reclamant și pe care o avea de soluționat, iar nu pe calea acțiunii principale, așa cum arată tribunalul, care trimite, pentru acest motiv, cauza primei instanțe, în vederea citării pârâților din acțiunea principală.
Acest argument rezultă și din încheierea de ședință de la data de 16 mai 2007, termen de judecată la care, pârâta, fiind reprezentată de apărător, arată, la solicitarea instanței, că cererea referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului din litigiu este formulată ca o excepție, iar nu ca un capăt distinct.
Această hotărâre beneficiază de autoritate de lucru judecat, nefiind atacată de vreuna din părți.
Greșită este și soluția de trimitere a cauzei pentru rejudecare cu argumentul că instanța de apel urmează să administreze proba cu expertiză tehnică, deoarece, așa cum rezultă din hotărârea primei instanțe, părțile nu au contestat expertiza extrajudiciară efectuată de expertul, și care a avut ca obiectiv tocmai identificare terenului din litigiu, astfel că, soluția de trimitere a cauzei pentru rejudecare, pentru acest motiv, reprezintă o ignorare a dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la termenul rezonabil al procedurii judiciare.
Sentința civilă nr.1876/1991 a Judecătoriei Sectorului 1 Baf ost avută în vedere de prima instanță tocmai atunci când a procedat la examinarea condițiilor prevăzute de dispozițiile art.1837 și următoarele din Codul civil pentru soluționarea excepției prescripției achizitive, invocată în condițiile art.1841-1842 din Codul civil, iar nu ca o excepție a autorității lucrului judecat, astfel că, în mod corect, s-a reținut că, prin acea sentință, se dovedește faptul că lipsește unul din elementele prevăzute de lege pentru a interveni această excepție, respectiv faptul că proprietarul nu s-a delăsat de bunul său.
Mai mult, această sentință, aspectele de fapt și de drept reținute de instanță, nu mai pot fi repuse în discuție de către prezentele instanțe, așa cum solicită prin întâmpinare și motivele de apel, deoarece se aduce atingere principiului stabilității circuitului juridic civil și autorității lucrului judecat.
Cât privește contestația în anulare, Curtea consideră că aceasta are natura unei căi extraordinare de atac, de retractare, ce poate fi exercitată exclusiv pentru ipotezele descrise în dispozițiile art.317 Cod procedură civilă și art.318 Cod procedură civilă, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, motive de reformare a hotărârii, posibile doar în recurs și nu în contestația în anulare.
În același sens, Curtea apreciază, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european de la Strasbourg (a se vedea cauzaMitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008) că, prin intermediul acestei căi de atac, nu trebuie să se declanșeze o nouă judecată a cauzei, doar pentru că, asupra unei probleme de drept, există puncte divergente de vedere, în sens contrar, fiind afectat principiul securității raporturilor juridice și prezumția de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești definitive și irevocabile.
Procedând la examinarea contestației în anulare deduse judecății, Curtea notează că analiza va avea în vedere contestația în anulare specială, reglementată de art.318 teza I Cod procedură civilă.
Din perspectiva dispozițiile menționate, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Art.318 teza I Cod procedură civilă vorbește de o "greșeală materială" de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite. Se apreciază, în aceste condiții, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale a contestației în anulare neputând fi remediate greșelile de judecată. Așadar, legea are în vedere greșeli de fapt, cu caracter procedural, care au dus la pronunțarea unei soluții eronate, iar nu de greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Contestatoare susține că eroarea materială săvârșită de instanța de recurs constă în argumentele expuse de aceasta în considerente, ce vizează faptul că petenta nu a criticat prin motivele de apel respingerea cererii de uzucapiune asupra terenului în litigiu.
Or, cercetând decizia civilă nr.644/13.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, Curtea constată că, în cuprinsul considerentelor, s-a realizat analiza tuturor criticilor invocate, instanță de recurs reținând că intimata a susținut excepția uzucapiunii, în apărarea sa față de cererea reconvențională pe care o promovase pârâtul - reclamant și pe care o avea de soluționat, iar nu pe calea acțiunii principale, așa cum arată tribunalul, care trimite, pentru acest motiv, cauza primei instanțe, în vederea citării pârâților din acțiunea principală. Acest argument rezultă și din încheierea de ședință de la data de 16 mai 2007, termen de judecată la care, pârâta, fiind reprezentată de apărător, arată, la solicitarea instanței, că cererea referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra terenului din litigiu este formulată ca o excepție, iar nu ca un capăt distinct.
Contestatoarea, critică, practic, modalitatea în care instanța de recurs a motivat această decizie, dar instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, nefiind instanță de control judiciar, nu poate interveni și sancționa, din punct de vedere legal, acest pretins neajuns procesual, fiind vorba de o interpretare a dispozițiilor legale în speță, deci, cel mult, de o greșeală de judecată.
Curtea apreciază că simpla nemulțumire a părții care a pierdut recursul, atât cu privire la soluția pronunțată, cât și cu privire la modalitatea de argumentare a acestei soluții de către instanța de recurs, nu poate determina o rejudecare a cauzei, în condițiile în care au fost respectate garanțiile procesului echitabil, reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr.644/13.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimatul.
Având în vedere că intimatul nu a depus la dosar dovada plății cheltuielilor de judecată suportate în această fază procesuală, conform art.274 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea formulată în acest sens, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr.644/13.04.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
.
2 ex./03.07.2009
-3 -;;
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Ioana Aurora Herold
