Speta Legea 10/2001. Decizia 599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1407/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.599
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 1739 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-contestatoare și.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei -contestatoare, în baza împuternicirii avocațiale nr.-, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General și intimata-contestatoare .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care
Avocatul intimatei-contestatoare - declară că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul intimatei-contestatoare - având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că în cadrul motivelor de apel, apelantul nu critică efectiv sentința pronunțată de instanța de fond și reia argumentele din fața primei instanțe fără să analizeze probele administrate, după ce și-a prezentat contraargumentele în fața primei instanțe în baza cărora instanța a admis contestația.
Mai arătă că nu s-au administrat alte probe, că nu se aplică prezumția
prevăzută de Legea nr.10/2001 și, că intimatele-contestatoare sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr.10/2001.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 19.07.2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, petentele și au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.8180/25.05.2007 a Primarului General al Municipiului B, solicitând anularea acestei dispoziții, constatarea calității de persoană îndreptățită și restituirea imobilului situat în B,-, sector 5, compus din teren în suprafață de 251,32 mp, care este liber de construcții și poate fi restituit în natură conform dispozițiilor art.9 din Legea nr.10/2001.
Au arătat contestatoarele că prin notificarea nr.2143/03.08.2001 au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 251,32 mp, situat la adresa menționată mai sus, întrucât este libert de orice construcții.
Reclamantele au precizat că atât timp cât prin dispoziția pe care o contestă nu s-a făcut nicio distincție între teren și construcții, apreciază că prin acțiunea promovată au investit instanța cu soluționarea notificării sub toate aspectele, inclusiv cu privire la construcțiile demolate și pentru care nu au primit niciun fel de despăgubiri.
Prin sentința civilă nr.1739/F/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a fost admisă acțiunea, s-a dispus anularea Dispoziției nr.8180/25.05.2007 emisă de Municipiul B prin Primarul General și s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite a reclamantelor la restituirea în natură a terenului în suprafață de 251,32 mp, situat în fosta-, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză și prin echivalent pentru construcțiile care au existat pe acesta, potrivit actului dotal autentificat sub nr.40453/07.12.1921, despăgubiri ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale.
A reținut tribunalul pentru pronunțarea soluției că potrivit deciziei nr.XX/19.03.2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv.
S-a constatat că imobilul în discuție a fost proprietatea mătușii contestatoarelor, (născută ), aspect care rezultă din actul dotal nr.40453/1927 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat și transcris sub nr.899/1927.
De pe urma defunctei, decedată la 20.01.1978, a rămas ca moștenitoare HG, mama contestatoarelor, iar de pe urma acesteia, decedată la 25.03.1978, au rămas ca moștenitoare cele două contestatoare în calitate de fiice și, în calitate de soț supraviețuitor, acesta din urmă decedând la 06.02.1991.
Imobilul în discuție figurează în anexa Decretului de naționalizare nr.92/1950 la poziția 5649, pe numele, însă chiar dacă în actul de naționalizare figura ca proprietar la data naționalizării o altă persoană, în cauză a fost răsturnată prezumția simplă instituită de lege prin dispozițiile art.24 din Legea nr.10/2001, grație actului de proprietate reprezentat de actul dotal autentificat coroborat cu testamentul autentificat prin care fosta proprietară a înțeles să dispună de bunul său imobil din- pentru cauză de moarte, sens în care se poate considera că bunul nu a ieșit niciodată din patrimoniul său, cu atât mai mult cu cât la data naționalizării, fosta proprietară figura înregistrată cu domiciliul chiar la adresa imobilului naționalizat.
Pentru imobilul în discuție nu au fost regăsite și alte acte de proprietate în care să figureze și nici alte notificări în afara celei înaintate de contestatoare, astfel încât acesta se încadrează în prevederile Legii nr.10/2001, reprezentând un imobil preluat în mod abuziv.
Expertiza tehnică efectuată în cauză, în legătură cu care niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni, a identificat terenul pe baza actelor de proprietate depuse la dosar și a constatat că este liber de construcții și nu este afectat de detalii de sistematizare sau rețele edilitare.
În consecință, tribunalul a apreciat că petentele au calitatea de persoane îndreptățite în condițiile Legii nr.10/2001 la restituirea în natură a terenului, astfel cum a fost identificat, și prin echivalent pentru construcțiile care au existat pe teren, așa cum rezultă din înscrisurile administrate, despăgubiri ce urmează să se acorde în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelantul a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, reținându-se greșit că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite, dat fiind că nu au putut înfățișa titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu, nici în fața Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.10/2001, nici pe parcursul judecării contestației promovate, în primă instanță.
La data naționalizării, imobilul a fost preluat de la o altă persoană, iar nu de la persoana cu privire la care petentele au susținut că avea calitatea de proprietar, respectiv (născută ), contestatoarelor.
În cauză, a mai susținut apelantul, nu s-au depus înscrisuri doveditoare care să ateste deținerea proprietății.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.281 - 298 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței, în raport cu criticile formulate, dovezile administrate și considerentele avute în vedere de prima instanță, Curtea apreciază că apelul este nefondat.
Astfel, prin notificarea nr.2143/03.08.2001, petentele - și au solicitat restituirea "terenului și a imobilelor situate în-, sector 5 ", precizând că suprafața terenului este de 251,32 mp, iar suprafața clădirilor demolate, de 222,38 mp.
Notificarea a fost respinsă prin Dispoziția nr.8180/25.05.2007 emisă de Primarul General al Municipiului B (contestată în prezenta cauză), reținându-se că persoanele care au formulat cererea nu au calitate, dat fiind că imobilul în litigiu "s-a preluat de la altă persoană".
Cum corect a reținut tribunalul, în virtutea dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr.XX/19.03.2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată are competența de a soluționa pe fond contestațiile promovate împotriva dispozițiilor de respingere a cererilor, prin care s-a solicitat restituirea imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului.
Dispoziția de respingere a notificării s-a fundamentat, în principal, pe împrejurarea că imobilul în litigiu a figurat în administrarea și evidențele SC SA, ca fiind preluat în baza Decretului de naționalizare nr.92/1950 - poziția 5649, de la numitul, aspect ce rezultă și din cuprinsul informațiilor oferite de Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului B, dar și pe constatarea că în arhivele instituțiilor abilitate nu au fost descoperite documente referitoare la rolul fiscal al imobilului în discuție pe numele (născută ).
Așa cum rezultă, însă, din întreg probatoriul administrat în cauză, imobilul situat în fosta- a reprezentat proprietatea numitei (născută ), contestatoarelor, aceasta dobândind proprietatea prin actul dotal nr.40453/21.12.1927 autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat și transcris sub nr.899/21.12.1927.
De pe urma defunctei (decedată la 20.01.1978) a rămas ca moștenitoare HG, mama contestatoarelor, astfel cum reiese din cuprinsul certificatului de moștenitor nr.364/1978, pentru ca de pe urma acesteia (decedată la 25.03.1978) să rămână ca moștenitoare contestatoarele din cauza pendinte, în calitate de fiice și, în calitate de soț supraviețuitor, decedat, la rândul său, la 06.02.1991, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr.36/2006.
Din perspectiva succesiunii înscrisurilor care atestă calitatea de moștenitoare a celor două contestatoare în privința autorului dreptului de proprietate asupra bunului imobil litigios, nu există echivoc.
Totodată, la dosar au fost depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului în ce privește pe numita, situația bunului fiind reținută și în cuprinsul procesului - verbal întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare nr.48720/1940 (fila 38).
Din cuprinsul înscrisurilor administrate rezultă, fără putință de tăgadă, că la data de 28.11.1941 imobilul în discuție situat în B,-, sector 5 era compus din teren în suprafață de 230 mp și un corp de clădire având parter și etaj și se afla în proprietatea lui și (născută ), fiind dobândit cu titlu de dotă în temeiul actului dotal mai sus menționat, autentificat și transcris la grefa Tribunalului Ilfov.
Totodată, în baza testamentului autentificat sub nr.5249/353 din 25.09.1959 autoarea a înțeles să dispună de bunul imobil proprietatea sa situat în B,-, sector 5, pentru cauză de moarte, aspect ce vine să statueze împrejurarea că atât la momentul naționalizării, cât și ulterior, aceasta figura cu domiciliul la adresa imobilului naționalizat.
Această împrejurare contravine relațiilor furnizate de Direcția de Impozite și Taxe Locale în raport de care în prezent nu se mai regăsesc acte de proprietate aferente imobilului pe numele.
Cum corect s-a reținut de prima instanță, în materia reglementată de Legea nr.10/2001 regula este aceea a restituirii în natură, iar în baza dispozițiilor art.24 din actul normativ arătat s-a stabilit că în absența unor dovezi contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Deopotrivă, legea specială prevede că în lipsa unor dovezi contrare se presupune că imobilul în cauză este deținut sub nume de proprietar chiar de persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau prin care aceasta a fost pusă în executare.
Or, în cauză nu există nicio dovadă din care să rezulte că, anterior naționalizării sau la momentul acesteia, numitul era proprietarul imobilului în discuție, chiar dacă o asemenea împrejurare este certificată prin relațiile furnizate de Primăria Municipiului B - Direcția Evidența Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidența Proprietății.
Mai mult, petentele au administrat dovezi contrare celor comunicate de instituția solicitată, iar aceste dovezi nu au putut fi combătute, după cum până în prezent, în ceea ce privește imobilul, nu există alte persoane interesate care să afirme vreun drept și să încerce realizarea acestuia prin mijloacele prevăzute de lege, așa cum au făcut-o contestatoarele.
Referirea cu privire la naționalizarea imobilului situat în fosta- pe numele lui, reprezintă consecința probabilă a împrejurării că acesta din urmă ar fi deținut în proprietate bunuri situate la o adresă învecinată, după cum chiar petentele - contestatoare arată în cuprinsul contestației formulate (s-a susținut că numitul a deținut în proprietate imobilul situat pe-).
Curtea apreciază că înscrisurile administrate în cauză pot fi subsumate categoriei actelor doveditoare ale dreptului de proprietate și atestă fără dubiu că la momentul incidenței actului de naționalizare proprietatea era deținută de autoarea contestatoarelor, respectiv (născută ).
În consecință, în temeiul considerațiilor expuse și în baza art.296 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B, nr.291 - 293, sector 6. împotriva sentinței civile nr.1739 din 18.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-contestatoare, domiciliată în B,-, sector 4 și, domiciliată în B,- A, sector 4.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
- -
Red.
.
5 ex./13.05.2010
TB-5 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie
