Speta Legea 10/2001. Decizia 603/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1043/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.603
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.375 din 16.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante și.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata-reclamantă, personal și avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 01.06.2009, eliberată de Baroul București ( fila12 dosar), lipsind apelantul-pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul declară că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Solicită să se constate că instanța de fond în mod corect a anulat dispoziția Primarului General care a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul în cauză numai pentru cota de, întrucât potrivit art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001 de cotele moștenitorilor care nu au urmat procedura administrativă instituită de lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au formulat în termen cererea de restituire, operând astfel dreptul de acrescământ. Dispoziția anulată prin sentința primei instanțe încălca aceste dispoziții clare, astfel încât apelul este nefondat, chiar dacă nu au formulat această cerere toți moștenitorii, imobilul trebuia restituit în integralitate prin măsuri reparatorii.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 06.02.2009, reclamanta a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primar General, contestație împotriva Dispoziției nr. 11036/5.01.2009, emisă de Primarul Municipiului B, solicitând desființarea în parte a acestei dispoziții și obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul, teren de 887,00 mp și construcție de 606,02 mp, situat în B,-, sector 3.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr.3015/10.08.2001 ea împreună cu unchiul său au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului sus-menționat, imobil ce a fost proprietatea autorului, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 635/10.01.1920 și care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950.
S-a arătat că, întrucât în prezent imobilul este afectat de lucrări de utilitate publică, construcțiile fiind demolate, iar pe teren fiind edificate blocuri, Primarul Municipiului Bap ropus mai multe modalități de acordate a măsurilor reparatorii, sens în care a emis mai multe dispoziții, pe care ulterior le-a revocat prin dispoziția contestată.
Se susține nelegalitatea acestei dispoziții motivat de faptul că propunerea de despăgubiri s-a făcut în favoarea și a unchiului său, apoi a verișoarei moștenitoare doar pentru cota de din imobil, teren și construcție și nu pentru întreg imobilul.
S-a susținut că această măsură contravine dispozițiilor art. 4 alin.4 din Legea nr.10/2001, întrucât, deși este adevărat că autorul a avut 4 moștenitori, așa cum rezultă din actele de stare civilă și procesul-verbal de carte funciară,astfel că,de cota moștenitorilor care nu au formulat notificare în termen legal trebuie să profite cei care au formulat notificare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001.
În dovedirea cererii a fost atașată Dispoziția nr. 11036/05.01.2009 precum și dosarul administrativ care a stat la baza emiterii acestei dispoziții.
Reclamanta a formulat cerere de introducere în cauză a numitei, precizând la termenul de judecată din data de 09.03.2009 că cererea a fost formulată în temeiul dispozițiilor art.57 Cod procedură civilă, deoarece aceasta poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta, astfel încât dobândește calitatea de intervenient în interes propriu.
Prin sentința civilă nr.375/16.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis contestația și cererea de chemare în judecată a altor persoane, respectiv a numitei, formulate de contestatoarea, în contradictoriu cu Municipiul B prin Primar General, a anulat Dispoziția nr.11036/05.01.2009 emisă de Primăria Municipiului B prin Primar General, a obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul format din teren în suprafață totală de 887 mp și construcție demolată în suprafață totală construită desfășurată de 606,02 mp, situat în B,-, sector 3, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite și, obligând pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Dispoziția nr. 11036/05.01.2009 de Primăria Municipiului B prin Primar General s-a dispus revocarea Dispozițiilor nr. 5762/02.05.2006, nr.7205/18.12.2006 și nr. 8908/23.10.2007 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 3/4 din imobilul format din teren în suprafață totală de 887 mp și construcție demolată în suprafață totală construită desfășurată de 606,02 mp, situat în B,-, sector 3, imposibil de restituit în natură persoanelor îndreptățite și.
Reclamantele contestă prezenta dispoziție, arătând că măsurile cu caracter reparator trebuia stabilite pentru întreg imobilul, conform art.4 alin.4 din Legea nr.10/2001.
Imobilul în litigiu a aparținut autorului, așa cum rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 635/16.01.1920, atașat la fila 7 din dosar.
În urma decesului autorului au rămas ca moștenitori, G și, așa cum rezultă din procesul-verbal de carte funciară nr.30704/1940.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 28/24 februarie 2003 defuncta a avut ca moștenitori pe reclamanta și pe
Moștenitoarea defunctului este intervenienta, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 25/28 februarie 2005.
La rândul său, este moștenitorul surorii, conform certificatului de moștenitor nr. 82/1972.
Prin urmare, intervenienta, ca moștenitoare a lui deține cota de din succesiunea autorului comun, iar reclamanta cota de .
Având în vedere că notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001 a fost formulată de reclamantă și de, prin Dispoziția ce face obiectul prezentei contestației s-a recunoscut dreptul acestora la acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de din imobilul format din teren în suprafață totală de 887 mp și construcție demolată în suprafață totală construită desfășurată de 606,02 mp, situat în B,-, sector 3, conform actelor menționate mai sus.
Nu s-a recunoscut în favoarea acestora dreptul aferent cotei de 1/4 ce a aparținut moștenitoarei autorului comun, al cărei moștenitor nu a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001.
Având în vedere faptul că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin.4 din Legea nr.10/2001 "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de cap III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire", tribunalul a constatat întemeiată cererea ca reclamanta și intervenienta să beneficieze de cota ce ar fi revenit comoștenitoarei autorului comun,.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, criticând-o pentru următoarele motive:
Consideră apelantul că în mod greșit instanța a admis contestația formulată de contestatoarele - intimate și și a obligat instituția să emită o nouă dispoziție prin care să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreg imobilul situat în B,-, sector 3.
Solicită, să se constatate că, potrivit adresei nr. CB 11352/P/25.02.2008 emisă de Instituția Prefectului s-a revocat Dispozițiile nr.5762/2006, nr.7205/2006, nr. 8908/2007, apreciindu-se că au fost încălcate prevederile art. 19 din legea nr. 340/2004, art. 16 din Titlul VII al legii nr. 247/2005, G nr. 81/2007, art. 46 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 16.1, 16.5, 16.7, 16.9 din Normele metodologice de aplicare Legii 247/2005 Titlul VII.
Se susține că prin această adresă s-a constatat că, măsurile reparatorii pentru imobilul în litigiu sunt acordate prin două acte administrative separate, în care suprafețele de teren diferă în funcție de anul emiterii acestora, și, în consecință, s-a dispus revocarea dispozițiilor sus-menționate.
Prin urmare, instituția a emis dispoziția contestată prin care a propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în cotă de 3/4 din suprafața totală de 887 mp, respectiv 665,25 mp și pentru cota de 3/4 din construcția demolată din suprafața totală de 606,02 mp, respectiv 454,51 mp.
Referitor la obligarea instituției apelante la plata cheltuielilor de judecată, învederează următoarele:
Consideră că în mod greșit (eronat) instanța a admis acest capăt de cerere, având în vedere că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata stă culpa procesuală a părții, or în cazul de față nu se poate reține culpa instituției.
Mai mult, apreciază că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Față de cele de mai sus, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate, iar pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiate.
La data de 01.06.2009 intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului că nefondat.
În motivare, se arata că apelul declarat de apelantul - pârât este practic nemotivat, întrucât nu se aduce nicio critică sentinței atacate, ci doar se arată că în cauză au mai fost emise trei dispoziții, ulterior toate revocate.
Pe fondul cererii de apel se susține că în mod corect în cauza a fost aplicata prevederea legala înscrisa în art. 4 alin. 4 din legea nr. 10/2001.
Referitor la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, apelantul-pârât arată că nu a fost în culpă procesuală și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului în limitele criticilor formulate, în condițiile stabilite în art. 295 din Codul d e procedură civilă, curtea constata apelul nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând greșita acordare în cauză a masurilor reparatorii pentru suprafața de 887 mp. teren și construcția demolata în suprafața de 606,02 mp.
Critica este nefondată.
Curtea retine în primul rând că prin apelul formulat, apelantul nu contestă calitatea de persoane îndreptățite a celor două intimate, de a primi despăgubiri în temeiul Legii 10/2001, ci doar limitele în care urmează fi efectuată propunerea pentru acordarea acestor despăgubiri, susținând că ele nu ar putea fi decât echivalente cotei de din succesiune, care le-ar fi revenit acestora în calitatea de moștenitoare legale ale titularului dreptului de proprietate asupra imobilului preluat abuziv de stat, conform Codului civil.
Așa cum rezultă din actele dosarului, imobilul în litigiu a aparținut numitului iar cele două intimate, au probat că calitatea de moștenitori ai numiților, și, moștenitori ai fostului proprietar al imobilului, alături de.
Pe de altă parte, verificând notificarea aflata la fila 100 dosar fond se constata că aceasta a fost formulată de reclamantă și autorul intervenientei și a vizat întregul imobil situat în B, str. - -, nr. 36, sector 3.
Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, stabilește că: "de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire."
Astfel, în situația în care numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului, cota-parte corespunzătoare din moștenire ce s-ar fi cuvenit acelora dintre succesibili care nu au înțeles să uzeze de dreptul de a solicita măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, este culeasă de către ceilalți comoștenitori.
În virtutea acestui drept de acrescământ, chiar dacă un singur moștenitor ar fi formulat cererea de restituire în natură, unitatea deținătoare era obligată să dispună restituirea în natură a întregului imobil, aceasta fiind unica modalitate în care unitatea deținătoare are obligația să acționeze, întrucât dreptul de acrescământ este conferit de lege moștenitorilor acceptanți.
Din acest punct de vedere apărarea formulată de apelantul pârât în sensul că a procedat la stabilirea dreptului celor două intimate la masuri reparatorii în conformitate cu constatările efectuate pe cale administrativă,de către instituția prefectului, nu poate fi apreciată ca fiind fondate.
Faptul că în cadrul exercitării de către prefect a controlului de legalitate, al actelor administrative emise de Primar, s- apreciat, în cadrul unei adrese premergătoare emiterii dispoziției contestate, asupra legalității actelor administrative emise anterior în soluționarea aceleiași notificări, solicitându-se subiectului îndreptățit în temeiul Legii nr.10/2001 - primarul - să procedeze la emiterea unei dispoziții conforme normelor de drept, nu poate fi în aprecierea curții un fine de neprimire al contestației cu care a fost investită instanța de fond, atare interpretare fiind contrară atât prevederilor înscrise în art.26 alin. 3 din legea nr. 10/2001 cât și celor înscrise în art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
În acest sens, prevederile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, deschid posibilitatea contestatarii în justiție a însăși dispoziției prin care, entitatea competenta potrivit legii, procedează la soluționarea notificării, or nu se poate admite că, întrucât în faza administrativă prealabilă este posibil ca autoritățile publice cu atribuții în aceasta materie, să procedeze la emiterea unor acte premergătoare, care să vizeze direct sau indirect soluționarea notificării, contestatorul care nu ar uza de dreptul de a contesta aceste acte premergătoare, nu ar mai avea deschisă posibilitatea formulării unei asemenea contestații.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere considerentele expuse în decizia nr. 20/2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, potrivit cu care,din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, este îndreptățită să cenzureze decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, și, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o poate anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
De asemenea, așa cum s-a statuat în decizia în interesul Legii nr. 9/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001 dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii intra în sfera de competență procesuală pur civilă, competența materială a secției civile a tribunalului dea soluționa asemenea litigii fiind impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu.
Pe de altă parte, verificând adresa invocată, Curtea constată că susținerile apelantului nu se confirma, nelegalitatea constatată și solicitată fi îndreptată în cadrul procedurii administrative, vizând existenta unor neconcordante în cadrul dispoziției emise anterior celei ce face obiectul contestației.
În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare cererii contestatoarei având ca obiect obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit art. 274 alin. (1) proc. civ.,partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
În raport de aceasta dispoziție legala, Curtea reține că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală astfel că, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.
În speță, pe de o parte nu se poate susține că apelantul pârât nu ar fi căzut în pretenții, în sensul art. 274 Cod de procedură civilă, culpa sa procesuală fiind corect reținută, în raport de soluția pronunțata în ceea ce privește acțiunea cu care a fost investită prima instanța.
Pe de altă parte, contestatoarea a făcut dovada că fost obligată să avanseze, în vederea susținerii procesului, sume de bani reprezentând onorariu de avocat, astfel că avea dreptul să le recupereze de la partea care a pierdut litigiul.
În consecință, față de toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 296 Codul d procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 298 rap. la art. 274.pr.civ. va obliga apelantul, care se află în culpă procesuală, să achite cheltuieli de judecată în sumă de 400 RON către intimata, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, constând în onorariu de avocat, achitat conform chitanței aflate la fila 20 din dosarul de apel.
Pentru a dispune astfel, Curtea are în vedere că, sumele solicitate de intimata în aceasta cale de atac, cu titlul de cheltuieli de judecată, îndeplinesc cerințele statuate în prevederile art. 274 din Codul d procedură civilă dar și cele la care face referire jurisprudența constantă a CEDO, acestea fiind probate, cu înscrisuri certe, necontestate, fiind deci reale, au fost avansate în legătură cu prezenta cale de atac și derivă din exercitarea dreptului la apărare al intimatei, fiind deci necesare și au un cuantum, pe care curtea îl apreciază ca fiind rezonabil, prin raportare la obiectul litigiului și complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.375/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele - reclamante, cu domiciliul ales la CA, în B,-,.103,.A,.2,.4, sector 3 și, domiciliată în B,-,.3,.4, sector 3.
Obligă apelantul la 400 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
- -
Red.
./
5 ex./15.12.2009
TB-4 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie
