Speta Legea 10/2001. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 60/A/2009

Ședința publică din 1 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Doina Măduța Gerfeir Camelia

Judecător - -

- -

Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de apelanții reclamanți G, și - toți cu domiciliul în S M,-, județul S M și SC B SRL, cu sediul în S M,-, județul S și sediul secundar în T, str - nr. 52, județul T în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocat " ", S M,-,. A,. 3, județul S și intimații pârâți UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ S M prin PRIMARUL MUNICIPIULUI S, MUNICIPIUL S, ambele cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, județul SM, SC SRL, cu sediul în SM, -, județul SM, SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M și intimatul chemat în garanție AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, str. -. -, nr. 50, sector 1 și B,--11, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1630/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 25 martie 2009 au pus concluzii asupra apelului consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 1 aprilie 2009, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin sentința civilă nr. 1505 din 10 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamatei, invocată din oficiu de instanță pentru primul capăt de cerere și, în consecință, a respins acțiunea formulată de SC B SRL în contradictoriu cu Primarul municipiului O, SC SA S M, SC M & M SRL S M și Municipiului SMa vând ca obiect anularea dispoziției nr. 9812 /2007 emisă de Primarul municipiului S M ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și ca nefondată pentru restul capetelor de cerere din acțiune și precizare; a fost respinsă cerere de chemare în garanție formulată de SC M & M SRL SMf ață de AVAS cu motivarea că atâta vreme cât pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant este lipsită de interes cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a apreciat că nu poate beneficia de calea plângerii împotriva dispoziției Primarului emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 decât persoana îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii și cum, reclamanta nu se încadrează în această categorie este lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel solicitând schimbarea în întregime a sentinței cu motivarea că nu i se poate respinge cererea pe cale de excepție deoarece prin dispoziția atacată au fost stabilite obligații în sarcina acesteia în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ori câtă vreme persoana juridică nu are calitate de persoană deținătoare a imobilului ce face obiectul cererii de restituire nu poate fi obligată să emită o dispoziție în această procedură.

La acest dosar s-a conexat dosarul nr- a Tribunalului Satu Mare în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1630 din 12 noiembrie 2008 prin care s-a admis excepția de tardivitate a înregistrării acțiunii din dosar nr-, invocată de pârâtul PRIMARUL MUN.S M, și în consecință:

S-a respins ca tardiv introdusă acțiunea civilă înaintată de reclamanții G, și, împotriva pârâtului UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ prin PRIMARUL MUN.S M, privind anularea Dispoziției nr.10088/04.10.2007, emisă de către acesta din urmă.

S-a admis în parte acțiunea civilă înaintată în dosar conexat nr- al Tribunalului Satu Mare, de către reclamantul, împotriva pârâtului PRIMARUL MUN.S M, și în consecință:

A fost anulată în parte Dispoziția nr.9812/19.09.2007 emisă de Primarul mun.S M, în privința art.1 al acestei dispoziții, referitor la soluția de respingere a notificării nr.779/2001 emisă de BEJ.

S-a constatat că reclamantul este îndreptățit la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin dispozițiile Legii nr.10/2001, cu privire la cota de parte din imobilul înscris în CF nr.188 S M, sub nr.top.485, în natură casă cu două etaje și farmacie la parter și teren aferent, situate în mun.S M,-, jud.S M, măsuri reparatorii constând în restituirea în natură a părților din imobil care nu au fost legal înstrăinate și în măsuri reparatorii prin echivalent pentru părțile din imobil în privința cărora restituirea în natură nu este posibilă.

Au fost menținute restul dispozițiilor cuprinse în Dispoziția nr.9812/19.09.2007 mai sus menționată.

S-a dispus pârâtului să inițieze procedurile legale de acordare a măsurilor reparatorii în cauză în sensul celor de mai sus.

Din considerentele sentinței se reține că, în cauza înregistrată sub dosar nr- pârâtul Primarul Mun.S M legal citat a depus întâmpinare (filele nr.11-12) prin care a invocat tardivitatea introducerii acțiunii prin care reclamanți G, și au solicitat anularea Dispoziției nr.10088/04.10.2007 emisă de Primarul Mun.S M, raportat la momentul înregistrării acestei acțiuni (13.05.2008).

Asupra acestui incident instanța a rămas în pronunțare în condițiile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă raportat la art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată, reținând că în probațiune a fost depus și borderoul de expediție a comunicării realizate de către pârât cu reclamanții din dosar nr- a Dispoziției nr.10088/04.10.2007 atacată de către aceștia.

Analizând cu prioritate excepția de mai sus instanța a reținut că notificarea prin care reclamanții G, și au solicitat Primarului Mun.S M acordarea măsurilor reparatorii pentru cota de proprietate ce le revine acestora din imobilul în cauză, în condițiile Legii nr.10/2001 republicată, a fost soluționată în sensul respingerii prin Dispoziția nr.10088/04.10.2007.

Această dispoziție a fost expediată prin scrisoarea recomandată nr.52015/05.10.2007 de către expeditorul Primăria Mun.S M, prezentată la Oficiul Poștal nr.5 S M, menționându-se ca destinatar av.-, la adresa indicată de către reclamanți de la sediul profesional al acesteia (fila nr.22).

Potrivit borderoului de expediție depus în copie de către OP nr.5 S M, poziția nr.19 (fila nr.23) această comunicare a fost ridicată la aceeași dată de către reprezentanta de la acea vreme a reclamanților de mai sus.

Pe cale de consecință, instanța a constatat că, raportat la data comunicării Dispoziției nr.10088/2007, aceea de 05.10.2007, înregistrarea acțiunii reclamanților prin care se solicită anularea acestei dispoziții, la data de 13.05.2008, s-a realizat o depășirea termenului legal prevăzut de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001 republicată, astfel încât va găsi întemeiată excepția invocată și va respinge ca tardiv introdusă acțiunea din dosar nr- al Tribunalului Satu Mare.

În privința cererii introductive în instanță din dosar conexat nr- al tribunalului Satu Mare instanța reține că prin Dispoziția nr.9812/19.09.2007 emisă de Primarul Mun.S M s-a respins notificarea reclamantului cu privire la capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în mun.S M,-, pentru cota de parte din acesta, iar în privința capătului de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pe seama aceluiași petent pentru cota de 40/96 părți din același imobil, în natură farmacie și amenajări interioare s-a dispus trimiterea spre competentă soluționare la SC B SRL S M, ca unitate deținătoare.

În acest context, un prim aspect reținut de către instanță este acela al promovării în termenul legal a cererii introductive în instanță în dosar nr- al Tribunalului Satu Mare împotriva Dispoziției nr.9812/2007 a Primarului Mun.S M precum și îndeplinirea de către reclamant, împreună cu tatăl său decedat ulterior, la data de 30.01.2006, a obligației legale prevăzute de art.22 din Legea nr.10/2001 republicată privind emiterea în termen a notificării nr.779/2001 al BEJ (fila nr.34).

Totodată, din cuprinsul colii CF in extenso privitoare la imobilul în litigiu, având nr.188 SMs ub nr.top.485 (filele nr.23-29) instanța reține că inițial acesta a constituit proprietatea tabulară a numiților și, de la care s-a transmis cu titlu de succesiune și respectiv donație pe seama numiților G, G și, născ.. De la aceștia din urmă imobilul a fost dobândit cu titlu juridic donație de către minora în cotă de parte, iar cota de 40/96 părți a fost preluată în baza Decretului nr.134/1949 de către Statul Român (fila nr.24) în prezent acest spațiu fiind întabular în favoarea Farmaciei "B " din mun.S

S-a mai reținut din cuprinsul certificatului de deces din 16.12.2002 eliberat de Primăria Mun.O că, proprietar tabular al imobilului în calitate de donatar, minoră la data donației, a decedat în mun.O la data de 02.08.1991, iar din cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr.17/12.06.2003 al BNP, că succesor al acesteia este moștenitorul G (decedat la rândul său la data de 30.01.2006), tatăl reclamantului.

Raportat la această stare de fapt, reținând și aspectul că, cu toate că formal minora a rămas proprietar tabular în cotă de asupra imobilului însă în fapt preluarea de către Statul Român s-a realizat în privința întregului imobil, iar nu doar pentru cota de 40/96 părți, instanța apreciază că această preluare se prezintă a fi una abuzivă în înțelesul art.2 din Legea nr.10/2001 republicată reținând totodată și îndreptățirea reclamantului la beneficiul măsurilor reparatorii instituite prin acest act normativ, fundamentată pe disp.art.4 alin.2 din aceeași lege.

În ce privește modalitatea concretă de acordare a acestor măsuri reparatorii, instanța urmează a face aplicarea prevederilor normative în materie cuprinse în legea de mai sus și a dispune restituirea în natură a părților din imobil care nu au fost legal înstrăinate, precum și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru părțile din imobil în privința cărora restituirea în natură nu este posibilă.

Referitor la art.2 al dispoziției nr.9812/2007, prin care s-a dispus trimiterea spre competentă soluționare a capătului de cerere vizând partea de imobil deținută în prezent de către SC B SRL S M, instanța a constatat că soluția respectivă este conformă și în acord cu disp.art.27 alin.2 din Legea nr.10/2001 republicată, astfel încât a respins capătul de cerere al reclamantului privind anularea dispoziției atacate și în privința acestuia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel petenții G, și solicitând instanței desființarea hotărârii, respingerea excepției de tardivitate admisă și trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe.

Primarul municipiului SMa formulat aderare la apel prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii plângerii formulate de în dosarul ce a fost conexat în fața Tribunalului Satu Mare nr-

În motivarea cererii sale, apelantul apreciază că soluția este nefondată deoarece cota de 56/96 părți solicitată de acest petent a fost restituită în temeiul Legii nr. 112/1995, astfel încât plângerea este lipsită de obiect.

În legătură cu acest apel trebuie spus că el trebuie respins ca nefondat, susținerile Primarului municipiului S fiind lipsite de fundament deoarece Hotărârea 52 din 16 septembrie 1999 pe care își detaliază Primarul municipiului SMc riticile a fost anulată prin sentința civilă nr. 2587 din 24 martie 2000 rămasă definitivă prin respingerea apelului și recursului declarat în cauză( dosar nr. 9907/1999 a Judecătoriei Satu Mare atașat).

Deci, sub acest aspect va fi menținută soluția Tribunalului Satu Mare de admitere a acțiunii formulate de .

Referitor la respingerea ca tardivă plângerii formulate de G, și instanța urmează să respingă această excepție deoarece petenții au demarat procedurile de obținere a imobilului în natură încă de la apariția Legii nr. 112/1995, când parțial i s-a și admis cererea prin Hotărârea nr. 52 din 16 septembrie 999, care ulterior a fost lipsită de efecte fiind atacată de chiriașii care dețineau doar un apartament și, în ciuda acestui fapt prin dispozitivul sentinței civile nr. 2587 din 24 martie 2000 Judecătoriei Satu Mare hotărârea a fost anulată în întregime, deoarece s-a reținut că prin această hotărâre a fost restituit apartamentul reclamanților respectiv cu toate că restituirea a vizat o cotă mult mai M din imobil.

În cazul proprietarului care a început demersurile în vederea obținerii imobilelor ce le-au fost preluate în mod abuziv în natură în temeiul Legii nr. 112/1995 proceduri care nu au fost soluționate în mod favorabil nu li se poate opune excepția de tardivitate a procedurilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, ei fiind considerați că au efectuat toate procedurile în termenul legal. În mod concret, însă, depunerea borderoului în care apare o listă de comunicări a unor acte emise de primărie în favoarea mai multor avocați din S M nu poate să ateste cu certitudine data comunicării deciziei atacată în prezentul dosar, astfel încât cu respectarea strictă a termenelor prevăzute de Legea nr.10/2001 și a modului în care comunicarea actelor de procedură se face în procesele civile nu se poate reține tardivitatea depunerii plângerii lui G, și

Instanța va desființa pentru cele arătate sentința civilă nr. 1505 din 1o octombrie 2008 și parțial sentința civilă nr. 1630 din 12 noiembrie 2008 deoarece toate aspectele legate de cotele din imobil care au fost înstrăinate, modul în care s-au făcut înstrăinările și modul în care sunt înscrise cotele în coala funciară trebuie stabilite în mod unitar.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței civile nr. 1630 din 12 noiembrie 2008 doar în ceea ce privește îndreptățirea reclamantului la acordarea măsurilor reparatorii constând în restituirea în natură a părților din imobil care nu au fost legal înstrăinate și prin echivalent pentru diferență, urmând ca printr-o hotărâre unitară să se stabilească în mod clar ce părți din imobil pot fi restituite pentru toate părțile îndreptățite și pentru ce părți legal înstrăinate se impune plata de despăgubiri.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanții reclamanți G, și, toți cu domiciliul în S M,-, județul SMp recum șicererea de aderare apelformulată de apelantul, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Individual de Avocat " ", S M,-,. A,. 3, județul S M, în contradictoriu cu intimata pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ SMp rin PRIMARUL MUNICIPIULUI S, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr.1, județul S M și împotriva sentinței civile nr. 1630/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr- și dosarul conexat nr-, sentință pe care o desființează cu trimitere spre rejudecare în fond în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții G, și în dosarul nr- și cererea formulată de reclamantul în dosar conexat nr- privind plângerea formulată de acesta împotriva dispoziției nr. 9812 din 19 septembrie 2007- art. 2 din dispoziție.

MENȚINE dispozițiile din sentința apelată în ce privește anularea dispoziției nr. 9812 din 19 septembrie 2007, respectiv constatarea că reclamantul este îndreptățit la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind cota de parte din imobilul înscris în CF 188 S M, cu nr. top 485.

RESPINGE cererea de aderare la apel formulată în dosar nr- de Primăria municipiului SMî mpotriva sentinței civile 1630/D din 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare.

ADMITE apelul formulat de apelanta SC B SRL în dosarul conexat - împotriva sentinței civile nr. 1505/D din 10 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o desființează cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării cauzei în fond.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 1aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - -

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Doina Măduța Gerfeir Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Oradea