Speta Legea 10/2001. Decizia 601/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1390/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.601
Ședința publică de la 19 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristian Olteanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul-pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 169 din 09.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă.
are ca obiect - Legea nr.10/2001
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante, în baza împuternicirii avocațiale nr.96409 din 30.06.2009, eliberată de Baroul București (fila 10 dosar), lipsind apelantului-pârât Municipiul B prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Reprezentantul intimatei-reclamante declară că nu are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul intimatei-reclamante solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, având în vedere că, instanța de fond a obligat pârâtul să răspundă notificării și nu a soluționat fondul notificării astfel cum în mod greșit susținut apelantul prin motivele de apel.
Susține că apelantul nu a comunicat obligația de a completa dosarul cu anumite înscrisuri în vederea soluționării notificării, fapt reținut și de instanța de fond, astfel încât, în mod corect a fost obligat la emiterea dispoziției asupra cererii reclamantei înregistrată în baza notificării.
Solicită obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiului B prin Primarul General pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul ca, în temeiul art. 20 și art.23 din Legea nr.10/2001, să emită dispoziție prin care să se pronunțe asupra cererii sale de restituire a imobilului situat în B,-, sectorul 1.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că la data de 8.10.2001 a fost înregistrată la Primăria Municipiului B notificareasa nr.4643/8.10.2001, prin care a solicitat ca în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001 să se dispună restituirea terenului situat în B,-, sectorul 1, imobil care i-a aparținut, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 5212/17.09.1975 și transcris sub numărul 980/17.09.1975, compus din teren și construcție în suprafață de 297 mp.
S- precizat că imobilul fiind preluat în mod abuziv de către stat în baza Legii nr.58/1974 prin decizia nr.983/31.10.1975.
A susținut reclamanta că până la data formulării acțiunii, pârâtul nu s-a pronunțat asupra cererii de restituire, încălcând dispozițiile art. 23 din Legea nr.10/2001, care prevăd termenul de 60 de zile de la data înregistrării pentru emiterea dispoziției referitoarea la notificare, termen care are caracter imperativ, iar depășirea acestui termen are ca și consecințe procedurale nașterea dreptului persoanei îndreptățite de a formula acțiune în justiție pentru realizarea efectivă a dreptului de restituire.
În drept cererea fost întemeiata pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
În susținerea cererii a depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că dosarul reclamantei este incomplet.
Prin sentința civilă nr.169/09.02.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B prin Primarul General, a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să se pronunțe asupra cererii reclamantei, înregistrată în baza notificării nr.4643/08.10.2001, de restituire a imobilului situat în B,-, sectorul 1 ce formează obiectul dosarului cu numărul 31141/02.10.2002.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
La data de 8.10.2001 a fost înregistrată la Primăria Municipiului B notificarea nr.4643/8.10.2001, prin care a solicitat ca în temeiul art.21 din Legea nr.10/2001 să se dispună restituirea terenului situat în B,-, sectorul 1, imobil care a aparținut reclamantei, fiind dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 5212/17.09.1975 și transcris sub numărul 980/17.09.1975, compus din teren și construcție în suprafața de 297 mp, imobilul fiind preluat în mod abuziv de către stat în baza Legii nr.58/1974 prin decizia 983/31.10.1975.
În temeiul art. 25 din Legea nr.10/2001, pârâții aveau obligația ca, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării (având în vedere că aceasta a fost însoțita de dovezi), să se pronunțe prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Până în prezent pârâta nu au răspuns notificării adresată de reclamantă. Au invocat cu titlul de apărare în cauză faptul că dosarul format în baza notificării cu nr. 4643/8.10.2001 nu este complet, lipsind anumite înscrisuri pentru care au solicitat completarea dosarului.
În conformitate cu Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr.250/2007, în legătura cu art. 25 din lege, în cazul în care pârâții apreciau că trebuie ca reclamantul să completeze probatoriul administrat în procedura administrativă prin depunerea unora dintre înscrisuri în copie legalizată sau depunerea unor înscrisuri noi, era necesar să comunice în scris reclamantului că fundamentarea și emiterea dispoziției de restituire sunt condiționate de depunerea anumitor înscrisuri, pentru a beneficia de prorogarea termenului legal mai sus menționat. Or, din copia dosarului transmisă instanței rezultă că pârâții au înaintat o adresă prin care solicitau completarea înscrisurilor pe numele autoarei decedate a reclamantului și la o altă adresă decât cea la care locuiește reclamantul.
Constatând că pârâta nu și-au îndeplinit obligația izvorâtă din Legea nr.10/2001, de a răspunde la notificare, instanța a admis cererea și a obligat pârâta să emită dispoziție prin care să se pronunțe asupra cererii reclamantei de restituire a imobilului situat în B,-, sectorul 1 ce formează obiectul dosarului cu numărul 31141/2.10.2002.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Municipiul B prin Primarul General, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția III-a Civilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtul a arătat că in art.22 din Legea nr.10/2001 se stabilește că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură sau de măsuri reparatorii.
Această deoarece unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită o decizie, sau după caz dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Așadar instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
Notificarea reclamantei va fi analizată pe cale administrativă urmând a se emite dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în situația în care se va stabili că aceasta a fost depusă în termen legal, imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, iar la dosarul administrativ există toate actele doveditoare avute în vedere de legiuitor (prevăzute în HG nr.250/2007).
În speța, reclamanta nu a făcut dovada că a depus odată cu notificarea sau ulterior o parte din aceste acte doveditoare, astfel cum rezultă din adresa nr.35279/2008, și anumeact de proprietate în copie legalizată, situație juridică emisă de -ul de sector și în copie legalizată, istoric de rol fiscal în original, actul normativ de preluare a imobilului în proprietatea statului, situația despăgubiri/or încasate sau declarație pe proprie răspunderedin care să rezulte că nu s-au încasat despăgubiri în original.
Atâta timp cât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a completa dosarul cu anumite acte esențiale soluționării notificării, consideră că instituției apelante nu îi revine obligația de a se pronunța asupra acesteia, drept pentru care solicită admitere apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că intimata, în calitate de proprietar, a promovat în instanță acțiuneaintroductivă,avândîn vedere încălcareade cătreapelantadispozițiilorart. 25 din Legea nr.10/2001 modificată, mai mult pârâtul este ținut să răspundă cererii intimatei, respectiv de a emite dispoziție de soluționare a cererii, pentru ca, eventual, în cazul în care aceasta îi este nefavorabilă să poată ataca decizia emisă, posibilitate oferită de art. 26 din Legea nr.10/2001.
Instanța de fond a obligat apelantul să răspundă notificării nr.4643/08.10.2001 privind imobilul situat în -, sector 1, ce formează obiectul dosarului nr. 31141/2.10.2002 și nu a soluționat fondul notificării, așa cum în mod greșit susține apelantul în cererea de apel.
Mai mult, apelantul nu i-a comunicat obligația de a completa cu înscrisuri dosarul, în vederea soluționării notificării, fapt reținut și de către instanța de fond, astfel în mod corect a fost obligat la emiterea dispoziției asupra cererii intimatei, înregistrată în baza notificării.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel formulate, in limitele impuse de art. 295 alin.1 Cod de Procedură Civilă, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând faptul că instanța de fond nu avea posibilitatea de a analiza notificarea formulată de intimată, în fond, cât timp procedura administrativă nu a fost finalizată.
Sub acest aspect, Curtea urmează a face precizarea că deși apelantul critica hotărârea primei instanțe, în sensul că în cauză s-ar fi procedat la soluționarea pe fond a notificării, din verificarea dispozitivului și considerentelor sentinței apelate rezulta că obiectul analizei instanței de fond a fost circumstanțiat exclusiv la analiza obligației de a face stabilite în sarcina apelantului - de a proceda la analiza notificării cu care acesta a fost sesizat.
Prin urmare, critica astfel formulată este vădit nefondată.
În ceea ce privește critica referitoare la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de a depune la dosarul administrativ actele doveditoare pe care avea obligația de a le anexa notificării, conform art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a legii 10/2001, cuprinse în HG 250/2007.
Așa cum rezultă din acțiunea introductivă, reclamanta și- întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, care instituie o procedură administrativă, prealabila, concretizată prin rezolvarea notificării formulate în condițiile art. 25 din această lege.
Prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, se instituie o obligație în sarcina unității sesizate de a se pronunța asupra notificării prin decizie sau dispoziție motivată în termen de 60 de zile de la data notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare în susținerea notificării.
Este adevărat că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la instanță a lipsei de răspuns (rezolvare) prin decizie sau dispoziție motivată. Aceasta nu înseamnă însă că o asemenea atitudine din partea instituției responsabile de rezolvarea notificării nu poate fi supusă controlului judecătoresc, cu atât mai mult cu cât există o obligație fixată de lege în sarcina acesteia într-un termen determinat, astfel încât să se elimine cât mai curând posibil echivocul situațiilor juridice incerte.
Conform art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art.22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, aprobate prin nr.HG 250/2007, în explicitarea dispozițiilor legale enunțate, prevăd la pct.25.1 că termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, are două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Prima instanță a reținut corect că până la data introducerii acțiunii în fața instanței de judecată, notificarea nu a fost soluționată de către pârât.
Pentru o astfel de ipoteză, instanța supremă a statuat cu consecvență că absența răspunsului persoanei juridice deținătoare la notificarea persoanei îndreptățite are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr.10 /2001, refuz ce trebuie cenzurat de instanța de judecată.
Pe de altă parte, termenul prescris de lege pentru răspunsul unității deținătoare de 6o de zile de la data înregistrării notificării/ data depunerii actelor doveditoare, deși nu are caracterul unui termen de decădere, nu poate fi configurat in afara exigentelor unui termen rezonabil.
Orice contestație prin care se urmărește valorificarea unui drept patrimonial - real sau de creanță - indiferent de modalitatea concretă de soluționare prescrisa de lege, inclusiv printr-o procedura prealabila, trebuie sa beneficieze de toate exigentele dictate de caracterul echitabil al procedurii (sub aspectul terenului rezonabil de soluționare a notificării), cu atât mai mult cu cat litera si spiritul legii speciale obliga la celeritate (dat fiind si importanta actului juridic al reparațiunii).
În același timp, în aplicarea celei de-a doua date de referință - data depunerii actelor doveditoare - pct.25.1 alin.4 din Norme, precizează că termenul pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra notificării de restituire se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică persoanei îndreptățiteîn intervalul de 60 zile,faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire; pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este însă necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite, faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate, depunerea actelor sau comunicarea că persoana îndreptățită nu posedă actele solicitate, având semnificația prorogării termenului de 60 zile pentru soluționarea notificării, ceea ce înseamnă că acest termen se va calcula, după caz, de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului de către persoana îndreptățită.
Din actele dosarului, nu rezultă că pârâtul a comunicat intr-un interval de timp rezonabil, de la data înregistrării notificării reclamantei și anterior formulării acțiunii introductive de către aceasta, faptul că se impune completarea documentației aferente notificării, singura solicitare în acest sens fiind cea efectuata prin adresa emisa în dosarul de fond, la data de 10.01.2009-fila 43 dosar fond.
Constatându-se din actele dosarului că pârâtul învestit cu soluționarea notificării nu a respectat obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii reclamantei, în mod corect apreciat instanța de fond că atitudinea pârâtului de a nu fi procedat la soluționarea notificării în cadrul unui termen rezonabil, este culpabilă și a dispus ca pârâtul să-și îndeplinească obligația legală de a emite o dispoziție motivată în rezolvarea notificării.
Față de toate considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 296 din Codul d procedură civilă, va dispune respingerea apelului ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 298 rap. la art. 274.pr.civ. va obliga apelantul pârât, care se află în culpă procesuală, să achite cheltuieli de judecată în sumă de câte 500 RON către intimata reclamanta, constând în onorariu de avocat achitat conform chitanței aflate la fila 11 dosar apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul apelantul - pârât MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.169/09.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - reclamantă, domiciliată în B,-, sector 1 și cu domiciliul ales în B,-, județ
Obligă apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - MARI -
GREFIER
- -
Red.
.//
5 ex./ 15.12.2009.
TB-5 -
Președinte:Cristian OlteanuJudecători:Cristian Olteanu, Ilie
