Speta Legea 10/2001. Decizia 628/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1166/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECTIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.628
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul - reclamant și de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1908 din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă apelantul - reclamant și de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin PRIMARUL GENERAL a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu art.242 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată, având în vedere că se solicită și judecarea în lipsă de către apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin PRIMARUL GENERAL și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a V-a Civilă sub nr. 13818/3/19,04.2007, reclamantul a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, PRIN PRIMAR GENERAL, obligarea pârâtei ca în principal, să emită dispoziția de retrocedare în natură în baza Legii 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, a suprafeței de teren de 556,60 mp, situată în strada - -, sector 1, B, în subsidiar, în cazul în care retrocedarea în natură a terenului în cauză nu este posibilă, să se atribuie o suprafața de teren echivalentă ca valoare celei confiscate abuziv în aceiași zona sau într-o zonă similară, în conformitate cu art.1 alin. 2 teza principală din Legea nr.10/2001 cu modificările și completările ulterioare, în subsidiar, în cazul în care nici una din primele doua variante nu este posibilă, să acorde despăgubiri, prin echivalent bănesc, la valoarea de piața a bunului în momentul acordării, ce va fi stabilită prin expertiză, în conformitate cu teza ultimă din art.I alin.2 al Legii nr.10/2001 cu modificările si completările ulterioare; solicită, de asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, prin actul de vânzare - cumpărare, înregistrat la grefa Tribunalului Ilfov, secția notariat, prin procesul verbal nr.9475/11.03.1938 și transcris sub nr.4592/11.03.1938 Primăria Municipiului B vinde domnului Arhitect, parcela D din -, Blocul 33, Strada T, situată in B, șoseaua - cu strada -. Prin actul de schimb, înregistrat la grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat, prin procesul verbal nr.9873/21.03.1940 și transcris sub nr.4566/21.03.1940, autorii St. și dau terenul în suprafața de 30.000 mp, proprietatea lor, situat în comuna C, domnului, care îi primește în schimbul imobilului, teren viran, în suprafața de 556,60 mp, dobândit prin actul de vânzare sus menționat. Începând cu anul 1942 străzii T, înscrisa in planul parcelar -, i s-a atribuit denumirea de strada - -, iar, începând cu anul 1952, aceasta artera a purtat denumirea de Str. - -. Parcela de teren in cauza s-a aflat în întreținerea proprietarilor, și, autorii său, care au avut deschis rol fiscal din anul 1942 și care au plătit impozitele legale pe teren pana în anul 1951. Terenul a fost naționalizat în baza Decretului 111/1951, atribuindu-se în administrare Sfatului Popular al, conform mențiunilor din Carta de Judecată a Judecătoriei II Popular, la poziția 605, din 22.03.1952. În data de 30 martie 1980 tatăl său a decedat, fiind moștenitori acceptanți a succesiunii, mama sa și soție supraviețuitoare și reclamantul în calitate de fiu, conform certificatului de moștenitor nr. 283 din 22 aprilie 1981 - notar.
În data de 22 februarie 1999 decedat, fiind unicul moștenitor acceptant al succesiunii, conform certificatelor de moștenitor nr.7/09.02.2000 și certificat de moștenitor nr.17/20.04.2004 - notar.
În calitate de unic moștenitor al autorilor a solicitat, în termenul legal prevăzut de Legea nr.10/2001, Primăriei Municipiului B, prin notificarea nr.194/05.07.2001, înregistrată la pe data de 06.07.2001 sub nr.N 4878/2001, retrocedarea în natură a terenului în suprafața de 556,60 mp al autorilor situat în prezent pe strada - -, sector 1, B, teren trecut fără titlu în proprietatea statului în perioada Comunist, anexând actele doveditoare prevăzute de lege. Deși art. 23 din Legea 10/2001 prevede un termen legal imperativ de 60 de zile de la depunerea completa a actelor pentru emiterea de către a dispoziției de retrocedare nu a primit nici un răspuns din parte, fapt care a determinat să facă o revenire la solicitarea adresata în data de 22.11.2005. Nici până în prezent pârâta nu a binevoit a dea curs cererii nici măcar în sens negativ.
Față de acestea și având în vedere caracterul imperativ al termenului legal de 60 de zile prevăzute de art. 23 alin 1 din Legea 10/2001 statuat atât de doctrina cât și de jurisprudență Înaltei Curți de Casație si Justiție) se vede obligat a se adresa instanței de judecata in vederea recuperării exercițiului drepturilor mele într-un termen rezonabil. Este de notorietate, fiind statuat încă din anul 1999 prin art.6 din Legea nr.213 faptul ca toate naționalizările ce nu respectau Constituția si legile României din acea perioada, precum și Tratele internaționale la care România era parte au constituit preluări abuzive, titularii nepierzând nici o dreptul lor de proprietate, ci doar exercițiul acestui drept, statul fiind, in toata aceasta perioada, un simplu detentor. În același sens sunt si prevederile articolului 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României în anul 1994, care arată că "orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condiții prevăzute de Lege și principiile generale ale Dreptului Internațional. În pofida tuturor prevederilor legale interne și internaționale care garantează dreptul meu la proprietate, Primăria Municipiului B, ca entitate publică abilitată prin Lege să emită dispoziția de retrocedare, este prejudiciat în mod direct, fiind în imposibilitate de a-și exercita dreptul de proprietate. Față de toate acestea și față de prevederile art. 21 din Constituție, care consacra accesul liber la justiție, consideră ca acțiunea este întemeiată și pe deplin justificată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu a solicitat probe în apărare.
La dosar au fost depuse înscrisuri, inclusiv copie a dosarului administrativ format în urma notificării.
Totodată, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică topometrică, concluziile acesteia fiind cuprinse în raportul depus la dosarul cauzei.
Prin sentința civilă nr.1908/22.12.2008 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită decizie/dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri către reclamant în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru terenul în suprafață de 556,60. situat în B,-, sector 1; a respins cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că terenul în suprafață de 556,60 mp, situat în B,-, sector 1 (fost parcela D din -, blocul 33, strada T, conform expertizei topo efectuate în cauză) s-a aflat în proprietatea defuncților și, în baza actului de schimb autentificat sub nr.9873/21.03.1940 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.
Acest imobil a fost preluat de stat în mod abuziv în sensul art. 2 al.1 lit.h) din Legea nr.10/2001, având în vedere că trecerea în proprietatea statului a operat în temeiul Decretului nr.111/1951, conform cartei de judecată nr. 605 din 22.03.1952 a Jud. II Populară.
Tribunalul a mai constatat că, așa cum rezultă din certificatele de moștenitor nr. 283/1981 eliberat de Notariatul de Stat al sectorului 4 B și nr. 7/2000 eliberat de, reclamantul este unicul moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului, și și, în această calitate, este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
De asemenea, tribunalul a constatat că notificarea formulată de reclamant în luna iulie 2001, conform art. 21 din Legea nr.10/2001 nu a fost încă soluționată, deși potrivit art. 23 din lege, pârâta era obligată să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 zile de la înregistrarea acesteia.
Așa cum rezultă din expertiza topo efectuată în cauză, terenul ce face obiectul notificării este ocupat de un bloc de locuințe și de amenajările aferente acestuia, astfel că, față de dispozițiile art. 10 alin.1 din Legea nr. 10/2001,nu poate fi restituit în natură, reclamantul având dreptul exclusiv la măsuri reparatorii prin echivalent.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul pârâtei unor bunuri sau servicii ce ar putea fi acordate în compensare, tribunalul a constatat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.Tribunalul nu poate proceda la stabilirea directă a cuantumului despăgubiri lor, dat fiind că potrivit art. 13 și 16 din actul normativ menționat stabilirea cuantumului final al despăgubirilor este dată în competența Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubiri lor.
Față de aceste împrejurări și văzând dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001,tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să emită decizie/dispoziție motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri către reclamant, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,pentru terenul în suprafață de 556,60 mp, situat în B,-, sector 1.
Tribunalul a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul și pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Primarul General.
Apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Primarul General a susținut că sentința civilă pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât legiuitorul a stabilit prin art. 22 din Legea nr.10/2001 că unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură sau de măsuri reparatorii - unitatea deținătoare fiind singura abilitată de legiuitor să emită o decizie, sau, după caz, dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură.
Așadar, instanța de judecată nu se putea subroga într-un drept pe care legiuitorul l-a stabilit în sarcina unității deținătoare și nu putea soluționa fondul notificării atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată.
Notificarea reclamantului va fi analizată pe cale administrativă urmând a se emite dispoziție de acordare de măsuri reparatorii în situația în care se va stabili că aceasta a fost depusă în termen legal, imobilul face obiectul Legii nr.10/2001, iar la dosarul administrativ există toate actele doveditoare avute în vedere de legiuitor (prevăzute în HG nr.250/2007), conform art.23.1 din nr.HG250/07.03.2007.
În consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot sentința atacată, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului, în sensul obligării pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii prin atribuirea unei suprafețe de teren echivalentă celei confiscate abuziv în aceeași zonă, în conformitate cu art. 1 alin. 2 teza principală din Legea nr. 10/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Apelantul a arătat astfel că instanța de fond a admis cererea, însă a concluzionat ca nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul Primăriei Municipiului Bau nor bunuri ce pot fi acordate în compensare, în conformitate cu punctul 2 al solicitării reclamantului.
Din actele dosarului rezultă însă că Primăria a refuzat să răspundă la interogatoriu cu privire la acest aspect, iar în opinia apelantului-reclamant, soluția corectă ar fi fost ca, urmare lipsei răspunsului la interogatoriu, să se solicite o informare de la primărie cu privire la terenurile pe care le are în proprietate, terenuri ce pot constitui măsuri reparatorii prin echivalent.
La data de 25.06.2009 apelantul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de Primăria Municipiului B, ca nefondat.
Apelantul-reclamant a apreciat pe această cale că apelanta-pârâtă pornește de la ideea că instanța nu se poate subroga într-un drept pe care legiuitorul i l-ar fi acordat acesteia, deși legiuitorul a obligat unitatea deținătoare să se pronunțe în 60 de zile de la depunerea notificării asupra acesteia. După expirarea acestui termen persoana îndreptățită poate solicita instanței de judecată să oblige unitatea deținătoare să emită o decizie.
În cadrul acestei proceduri contencioase, instanța va analiza fondul notificării, va stabili dacă aceasta este întemeiată și va obliga unitatea deținătoare să emită decizia în sensul hotărât de instanță.
Altfel, acțiunea reclamantului fie ar fi inadmisibilă, fie ar fi inutilă, deoarece, dacă s-ar admite argumentele apelantei pârâte, ar însemna că în urma unei decizii favorabile persoanei îndreptățite s-ar ajunge practic în situația dinaintea depunerii cererii de chemare în judecată, și anume în situația ca unitatea deținătoare să trebuiască să emită o decizie. Acest lucru însă, este o obligație legală, obligație pe care unitatea deținătoare trebuia să o îndeplinească în termen de 60 de zile de la depunerea notificării.
Consideră reclmantul că apelanta pârâtă confundă un drept cu o obligație.
De altfel, din coroborarea textului legal citat chiar de apelanta pârâtă în motivele de apel "unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe" cu argumentul că instanța de judecată s-a subrogat într-un drept al unității deținătoare, în speță apelanta pârâtă, se observă cum fără vreo justificare obligația apelantei pârâte a devenit "dreptul acesteia".
motiv pentru care raționamentul nu poate fi primit, este acela că doar instanțele de judecată pot emite hotărâri care să oblige debitorul unei obligații să o execute. Daca nu ar fi așa, practic nu ar mai exista nici justiție nici separație a puterilor în stat, iar instanțele de judecată și-ar pierde utilitatea. În favoarea celor arătate vin și dispozițiile art. 21 din Constituția României sau Convenția Europeană a Drepturilor Omului când se referă la accesul la justiție.
Nu s-au propus și nu s-au administrat alte probe în apel.
Examinând sentința apelată și probele administrate în cauză în raport de apelurile declarate și de prevederile legale incidente, Curtea constată următoarele:
Apelul formulat de apelanta-pârâtă este nefondat.
Curtea reține astfel că nu pot fi primite criticile apelantei privind substituirea instanțelor judecătorești în atribuțiile unității administrative, având în vedere dispozițiile art. 21-22 și art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art.21 alin. 1 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată "imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a acestei legi de o regie autonomă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare".
În acest sens, prin art. 22 alin. 1 din aceeași lege se prevede că "persoana îndreptățită va notifica. persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului", iar prin dispozițiile art.26 alin. 3 din legea menționată s-a precizat că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului.".
Or, în condițiile reglementării controlului de legalitate a actului administrativ menționat la instanțele judecătorești, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție, instanța poate să dispună ea însăși, în cadrul acestui control, restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
În același timp și pentru considerente de identitate de rațiune, în cazul când unitatea deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și art. 26 din Legea nr.10/2001, cazul în speță, de a se pronunța asupra cererii de restituire, se impune, de asemenea, ca instanța investită să soluționeze fondul și să constate temeinicia sau nu a cererii de restituire în natură, cu judecata căreia a fost sesizată.
Cu privire la interpretarea acestor texte legale aplicabile în speță, Curtea constată totodată că prin Decizia nr. XX/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii, de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, obligatorie conform art. 329.proc.civ. s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natura a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite in cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
S-a statuat că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului entității investite cu soluționarea notificării echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz ce nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră neîndreptățit de a se adresa instanței, ci dimpotrivă, drept consfințit și prin art.21 alin. 2 din Constituția României care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere că în cauză Primăria Municipiului Baf ost învestită cu o notificare la data de 5.07.2001, notificare nesoluționată până în prezent, vătămarea pricinuită reclamantului în exercitarea drepturilor acestuia fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun impediment în acest sens, fiind evident că reclamantul, în raport de conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Apelul declarat de apelantul-reclamant este, de asemenea, nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Deși chiar apelantul recunoaște că lipsa comunicării răspunsului la interogatoriu în fața Tribunalului nu putea constitui o dovadă suficientă pentru a se da curs pretențiilor reclamantului la o eventuală compensare, făcând necesară administrarea de probe suplimentare în acest scop, reclamantul nu a adus asemenea dovezi, iar prin cererea de apel reclamantul reiterează cererea de a-i fi atribuit în compensare un imobil fără a aduce vreo precizare în sensul că ar fi identificat vreun teren liber care ar putea face obiectul unei astfel de măsuri.
Fără îndoială că nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară, întrucât rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în fața persoanei juridice notificate, ceea ce ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției, reglementat de art. 129 Cod de procedură civilă.
Instanța nu se poate substitui însă părții - care a beneficiat și de asistența juridică calificată oferită de avocat - în dovedirea pretențiilor sale, sarcina probațiunii revenindu-i în principal reclamantului, conform art. 1169.civ.
Astfel, în condițiile arătate, reclamantul avea posibilitatea să indice un asemenea bun, pentru a se verifica care este regimul său juridic actual și, respectiv, pentru a se statua, după individualizarea deplină a sa, dacă acesta corespunde din punct de vedere valoric cu cel care nu poate fi restituit, instanța putând stabili în cauză, în măsura în care bunul indicat nu a fost înscris în tabelul întocmit de entitatea deținătoare în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, dacă refuzul de înscriere în acest tabel se dovedește a fi unul abuziv.
Conform art. 10 alin.1 și 10 din Legea nr. 10/2001 republicată, cu modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. În această situație, în concordanță cu dispozițiile de principiu cuprinse în art. 1 din același act normativ, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din analiza coroborată a acestor norme aplicabile în cauză, în raport de situația de fapt reținută corect de prima instanță, necontestată de altfel, de apelant, Curtea constată că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a legii prin acordarea în favoarea reclamantului - recunoscând calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire conform legii speciale de reparație - a unor măsuri reparatorii pentru imobilul în suprafață de 556,60 mp, situat în B,-, sector 1, constând în despăgubiri, ce vor fi calculate și stabilite potrivit procedurii prev. de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, întrucât aceasta este o măsură reparatorie avută în vedere de Legea nr. 10/2001, solicitată și de reclamant prin notificare, terenul fiind ocupat integral de un bloc de locuințe.
Împrejurarea că entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire avea posibilitatea acordării ca măsură reparatorie prin echivalent a altor bunuri sau servicii deținute de aceasta nu are nicio relevanță în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sentinței atacate, deoarece o astfel de compensare nu este obligatorie pentru unitate, fiind doar o alternativă prevăzută de lege pentru o asemenea reparație în echivalent, iar în cauză - în lipsa unei astfel de oferte provenind de la entitatea învestită cu soluționarea notificării, nu s-a probat - că există posibilitatea unei compensări cu alt bun, potrivit celor deja arătate anterior.
In consecință, în baza art. 296.proc.civ. Curtea va respinge ambele apeluri declarate în prezenta cauză ca fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant, cu domiciliul ales la av. în B,-,.1, sector 4, și de apelanta-pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B prin Primarul General, cu sediul B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1908/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- --- - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored.
4 ex./14.12.2009
---------------------------------------
- Secția a V-a -
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan
