Validare poprire. Decizia 1630/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(1463/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1630
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac
JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 3: Ilie MARI -
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr.403 A din 18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-terț-poprit AUTORITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B și intimata-creditoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A - ORGANIZAȚIA ASOCIAȚIA.
are ca obiect - validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă numitul, în calitate de președinte al intimatei-creditoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A - ORGANIZAȚIA ASOCIAȚIA, lipsind recurenta-debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI și intimata-terț-poprit AUTORITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 din Codul d e procedură civilă.
, în calitate de președinte executiv al intimatei-creditoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A - ORGANIZAȚIA ASOCIAȚIA se legitimează cu seria - nr.-, eliberată de SPCEP S4 biroul nr.2, la data de 04.06.2007.
Reprezentantul intimatei-creditoare declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei-creditoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A -ORGANIZAȚIA ASOCIAȚIA, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
Consideră că au respectat prevederile OG nr.22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, deși susține contrariu, fiind motivul pentru care această autoritate a formulat contestație pe somație, iar Asociația Națională aaf ost obligată să formuleze această cerere de validare a popririi.
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatei-creditoare arată că nu se află în posesia vreunei hotărâri dată în contestația la executare.
De asemenea, consideră că este de reținut și faptul că termenul de 6 luni prevăzut de art.2 din OG nr.22/2002, modificat prin Legea nr.110/2007, a început să curgă de la data de 07.08.2007, dată când această notificare (somație de plată), a fost comunicată legal către debitoarea, prin intermediul BEJ.
Arată că prin adresa de răspuns nr.20405/09.08.2007 (Anexa 4) remisă către BEJ, referitoare la dosarul de executare nr.41372/2007, conformă faptul că a primit notificarea (somație pentru plata creanței)nr.7/06.08.2007 transmisă legal de - conform art.2 din OG.nr.22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007 și comunică acordul de a pune în executare titlul executoriu - sentința civilă nr.13732/17.12.2004 dacă vor fi îndeplinite următoarele condiții: urmare soluționării cererii formulată de pentru lămurirea dispozitivului sentinței susmenționată va fi conformată calitatea de reprezentant convențional a -; sumele necesare vor fi prinse în bugetul; vor trece cele 6 luni pe care credea că OG.nr.22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, le acordă ca "termen de garanție" instituțiilor publice.
În luna martie 2008, dată la care au fost demarate în baza art.3 din OG. Nr.22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, procedurile de executare silită potrivit Codului d e procedură civilă, toate condițiile de mai sus cerute de au fost îndeplinite.
Având în vedere faptul că toate cerințele formulate de în august 2007, ce fac trimitere la îndeplinire prevederilor art.1. art.2 și art.3 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, au fost îndeplinite de - la momentul când a fost emisă Somați de executare silită din martie 2008, consideră cu atât mai mult că nu mai poate fi pus la îndoială faptul că demersul creditoarei de executare silită a este făcut legal în baza prevederilor Codului d e procedură civilă.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub nr-, la data de 13.06.2008, creditoarea - - Organizația a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi înființate asupra veniturilor debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (), datorate de către terțul poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, pentru debitul în cuantum de 3.278.081,97 lei, conform titlului executoriu constând în sentința comercială nr. 13732/2004 a Tribunalului București.
În motivarea cererii, creditorii au arătat că, prin intermediul BEJ, au solicitat terțului poprit, în temeiul adresei de înființare a popririi din data de 22.04.2008, să procedeze la indisponibilizarea sumelor de bani datorate de acesta din urmă debitoarei și la virarea acestor sume în contul creditorilor, până la concurența sumei de 3.278.081,97 lei, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în această calitate.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri la dosar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile act. 460 Cod procedură civilă.
Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât creditorii nu au respectat procedura prevăzută de nr.OG 22/2002 care a instituit un termen de grație de șase luni pentru ca instituțiile publice să poată achita obligațiile stabilite prin titlul executoriu. Creditorii au început executarea silită potrivit dreptului comun, solicitând înființarea popririi deși nu a expirat termenul de șase luni prevăzut de lege, în care obligația poate fi executată voluntar.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
La dosar au fost atașate actele de executare întocmite în dosarul de executare nr. 182/2008 al BEJ.
Prin sentința civilă nr. 4963/09.10.2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis cererea având ca obiect validare poprire și a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr. - al, obligând terțul poprit la plata sumei de 250.827,97 lei către creditoare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 22.04.2008, la cererea creditoarei, EJ. a solicitat, în temeiul act. 453 și următoarele Cod procedură civilă, terțului poprit Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, înființarea popririi asupra oricăror sume de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale pe care le datorează debitoarei AS. până la concurența sumei de 3.278.081,97 lei.
Prin adresa înregistrată sub nr. 13896/30.04.2008, terțul poprit a comunicat BEJ că nu poate proceda la înființarea popririi, întrucât executarea silită se poate efectua numai după împlinirea termenului de șase luni prevăzut de Legea nr. 110/2007.
Instanța a constatat că, prin art. 1 Legea nr. 110/2007 pentru modificarea și completarea OG22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în vigoare de la 08.05.2007, a fost modificat art. 3 din acest act normativ, în sensul că s-a acordat creditorului posibilitatea de a solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligațiile de plată în termen de șase luni de zile.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația comunicată de organul competent de executare.
În cauza de față, a apreciat prima instanță, creditorii au îndeplinit în totalitate obligațiile impuse de actul normativ amintit, comunicând debitoarei la data de 06.08.2007, o somație pentru plata creanței prin intermediul BEJ. Această somație a fost recepționată de către debitoare, astfel cum rezultă din adresa nr. 20405/09.08.2007, comunicată de aceasta executorului judecătoresc, astfel că nu au fost reținute susținerile terțului poprit în sensul că nu a fost notificat debitorul prin intermediul executorului judecătoresc.
Fată de aceste considerente, instanța de fond a constatat că termenul de șase luni prevăzut de nr.OG 22/2002, după expirarea căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire asupra conturilor instituției publice în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă, a expirat, fără ca debitoare a să ia vreo măsură pentru îndeplinirea obligației de plată.
Susținerile debitoarei din cuprinsul întâmpinării în sensul că nu există o poprire înființată, întrucât documentația a fost restituită petentului de către terțul poprit au fost apreciate că nefiind corecte, întrucât această atitudine a terțului poprit nu atrage desființarea actului întocmit de executorul judecătoresc, acest lucru putându-se face numai de către instanța judecătorească pe calea unei contestații la executare.
Instanța de fond a mai reținut că terțul poprit nu a contestat faptul că debitoarea are conturi deschise la respectiva instituție, astfel încât a constatat că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitoarei și apreciind că doar o parte din debit a fost achitat prin ordinul de plata nr. 3495/03.07.2008, s-a apreciat că fiind întemeiată cererea de validare a popririi, pentru suma de 250.827,97 lei, reprezentând parte din debit și cheltuieli de executare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs debitoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AV.AS.),solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința înlăturării obligației instituției debitoare de la plata sumei de 250.827,97, reprezentând debit și cheltuieli de executare astfel cum au fost stabilite de executorului judecătoresc.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că, în cauza dedusă judecății, prin depunerea la dosarul instanței de fond a nr. 3495/03.07.2008, a făcut dovada plății voluntare a creanței înscrisă în titlu - sentința nr. 13732/2004, plata făcută înlăuntrul termenului de 6 luni, așa cum prevede în mod expres nr.OG22/2002, modificată și completată prin Legea 110/2007.
Motivarea instanței de fond, a arătat recurenta, în sensul că termenul de 6 luni a început să curgă de la data de 06.08.2007, dată la care AS. a fost somată să efectueze plata, este eronată, deoarece instanța a fost învestită cu judecarea unei cereri de validare a popririi, urmare emiterii de către BEJ a somației de plată în dosarul de executare 182/2008, aflat în instrumentarea acestuia și nicidecum a unei somații emisă de BEJ.
Referitor la cheltuielile de judecată pretinse de executor, recurenta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, având în vedere faptul că plata creanței nu este rezultatul executării silite începută de -, instituția recurentă efectuând plata conform prevederilor 00 22/2002, deci înlăuntrul termenului de 6 luni stipulat de legea specială.
Recurenta a arătat că legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva
arătat recurenta-debitoare că dispozițiile art. 2 și 3 din OG 22/2002, stabilesc un termen de 6 luni în care este obligată să facă plata și că "acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare la cererea creditorului". Doar la 6 luni de la comunicarea somației de plată avea voie creditorul să solicite efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă.
Susține recurenta că aceste dispoziții legale, au caracter special și sunt derogatorii de la dreptul comun, or, în speță, creditorul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că a încălcat prevederile art. 2 din OG nr.22/2002, astfel încât începerea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă, urmată de formularea unei cereri de chemare în judecată pentru validarea popririi, este neîntemeiată, motiv pentru care a solicitat respingerea acesteia ca atare.
Se mai susține că afirmația creditoarei potrivit căreia nu a formulat contestație la executare, a arătat instituția recurentă, este cel puțin tendențioasă, la data de 03.04.2008 recurenta fiind somată de BEJ ca, în termen de o zi de la primirea somației, să procedeze la plata creanței înscrisă în titlu și a cheltuielilor de executare, scop în care a anexat procesul-verbal de cheltuieli.
Recurenta a precizat că, la data emiterii somației de plată, însoțită de procesul-verbal de cheltuieli de executare, nu a fost emisă și adresa de înființare a popririi, aceasta având loc ulterior și fără ca AV.AS. să fie încunoștințată despre aceasta, așa cum prevăd in mod expres dispozițiile art.454 alin. 1 Cod procedură civilă. Emiterea adresei de înființare a popririi către terțul poprit s-a făcut la data de 22.04.2008, fără ca executorul sa fi făcut dovada comunicării către AV. a somației de plata, fapt care rezulta din adresa terțului poprit, motiv pentru care acesta nu a procedat la indisponibilizarea conturilor instituției recurente.
Intimata-creditoare AN. - a depus la dosar note scrie, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiată și menținerea ca legală a sentinței civile recurate.
Tribunalul, la termenul de judecată din data de 18.03.2009, a calificat calea de atac exercitată în cauză ca fiind apel, având în vedere prevederile art. 2821Cod procedură civilă, apreciind, totodată, că nu sunt aplicabile dispozițiile speciale ce guvernează căile de atac din materia executării silite.
Prin decizia civilă nr. 403A/18.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta-debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art.1 din nr.OG22/2002, așa cum au fost modificate prin Legea 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar dispozițiile art.2 din nr.OG22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea 110/2007, statuează că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Tribunalul a constatat, că există obligația instituției publice debitoare, ca în termen de 6 luni, care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, să facă demersurile necesare pentru a îndeplini obligația de plată, doar în ipoteza în care executarea creanței stabilită prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Prin urmare, în ipoteza în care instituția bugetară dispune de fonduri, este datoare a executa de îndată obligația stabilită prin titlul executoriu, fără a se putea prevala de termenul de 6 luni.
S-a apreciat totodată că aceste norme trebuie interpretate numai în legătură cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea prevederilor art. 6 din CEDO, care este obligatorie pentru instanțe în raport de art. 11 și 20 din Constituție și că potrivit acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care a pronunțat-o, trebuie considerată ca fiind parte a procesului, în sensul art. 6 par.1 din CEDO, iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă, în sens executoriu și obligatorie ar rămâne fără efect în detrimentul uneia dintre părți.
În acest context, s-a apreciat că nu pot fi primite apărările apelantei privind nerespectarea de către creditoare a termenului special prevăzut de nr.OG 22/2002, de 6 luni, o dată ce somația de plată i-a fost comunicată debitoarei încă de la data din 6.08.2007 prin intermediul BEJ, iar debitoarea nu a luat nicio măsura privind executarea debitului.
În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță că executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi.
În acest context, în care tribunalul dă eficiență jurisprudenței CEDO, față de normele interne de care se prevalează recurenta, nu au fost reținute ca întemeiate susținerile acesteia privind lipsa obligației sale de plată a cheltuielilor de executare.
Apelanta își susține această motivare, argumentând că somația emisă de executor în vederea executării obligației din titlul executoriu nu constituie un act de executare în sensul legii, ci doar o simplă notificare de la care curge termenul de 6 luni prevăzut de nr.OG22/2002, termen în care este interzisă orice formă de executare silită.
Prin urmare, în opinia apelantei și în lumina aceluiași raționament, nu pot curge nici cheltuielile de executare.
Raționamentul apelantei a fost înlăturat de tribunal pentru considerentele privind corelarea dispozițiilor normelor interne cu jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, apreciindu-se că întârzierea executării unei obligații stabilite printr-o hotărâre definitivă și executorie, prin prevederea în dreptul intern al unui termen, astfel cum dispune nr.OG22/2002, este de natură să aducă încălcări prevederilor art. 6 al CEDO, și mai mult prejudicii materiale persoanei debitorului.
În acest context, apelanta datorează pentru executarea silită pornită împotriva sa și cuantumul cheltuielilor de executare stabilite de executor astfel cum au fost cenzurate de prima instanță.
S-a mai apreciat că somația prevăzută de nr.OG 22/2002 constituie un act de executare, îndeplinind toate condițiile de fond și de formă necesare, și este precedată de alte acte de executare emise de executor, și anume procese verbale de actualizare a creanței, acte pentru care debitorul avansează plata iar finalizarea executării silite, presupune alături de achitarea integrală a debitului datorat, însoțit de actualizări sau dobânzi, după caz, și de achitarea cheltuielilor de executare, conform dispozițiilor art.371/1 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în cauză apelanta-contestatoare, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile interne pentru a nu executa imediat o hotărâre judecătorească, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță, constatând că executarea silită începută s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor art.372 și urm. Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr.403/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a declarat recurs debitoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului -, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea cererii de validare a popririi ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta-debitoare arată că, motivarea instanței de apel că termenul de 6 luni a început sa curgă de la data de 29.04.2008, dată la care a fost somată să efectueze plata este greșită, deoarece instanța a fost investită cu judecarea unei cereri de validare a popririi, urmare emiterii de către BEJ a somației de plată în dosarul de executare 182/2008 aflat în instrumentarea acestuia și nicidecum a unei somații emise de BEJ.
Referitor la cheltuielile de executare pretinse de executor, recurenta-debitoare solicită respingerea acestui capăt de cerere, acestea fiind exorbitant de mari și nejustificate pentru emiterea somației de plată, care nu este un act începător de executare.
Recurenta-debitoare arată că legiuitorul, prin dispoziții cu caracter imperativ, a exceptat patrimoniul, autoritate a administrației publice centrale, de la urmărirea silită de drept comun, stabilind totodată calea de urmat pentru executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii împotriva sa.
Se arata că sstfel cum a reținut Curtea Constituțională într-o decizie de speță, nr.OUG 22/2002 "instituie anumite limite ale executării, în sensul că aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora alocate de la buget în acel scop". Curtea Constituțională a mai reținut faptul că "interzicerea executării silite asupra altor fonduri bănești decât cele alocate de la bugetul de stat în acest scop nu constituie o discriminare - ci o normă de interes general, fiind de neconceput ca pe calea executării silite a unui titlu executoriu să se ajungă la lipsirea unei instituții publice de resursele sale financiare destinate acoperirii altor cheltuieli decât cele stabilite prin titlul executoriu".
Doar la 6 luni de la comunicarea somației de plată avea voie creditorul să solicite efectuarea executării silite potrivit art. 452 și urm. Cod procedură civilă.
Se mai susține că dispozițiile nr.OG22/2002, modificată și completată prin Legea nr.110/2007 au caracter special și sunt derogatorii de la dreptul comun, astfel încât art. 3 prevede ca obligație imperativă pentru creditor să solicite efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă numai în cazul în care instituția publică, în speță, nu își îndeplinește obligația de plată de buna voie înlăuntrul termenului de 6 luni stipulat în mod expres de art. 2 din OG nr.22/2002.
În speță, creditorul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte că a încălcat prevederile art. 2 din OG 22/2002, astfel încât începerea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă urmată de formularea unei cereri de chemare în judecată pentru validarea popririi este neîntemeiată, motiv pentru care solicită respingerea acesteia ca atare.
Precizează recurenta că la data emiterii somației de plată însoțită de procesul-verbal de cheltuieli de executare, nu a fost emisă și adresa de înființare a popririi, aceasta având loc ulterior și fără ca să fie încunoștințată despre aceasta așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art.454 alin.1 Cod procedură civilă iar emiterea adresei de înființare a popririi către terțul poprit s-a făcut la data de 29.04.2008, fără ca executorul să fi făcut dovada comunicării către a somației de plata, fapt care rezultă din adresa terțului poprit, motiv pentru care acesta nu a procedat la indisponibilizarea conturilor instituției debitoare.
Recurenta a susținut totodată că în cauza sunt incidente prevederile art. 452 alin. 2, litera a) Cod procedură civilă, invocând dispozițiile cuprinse art. 2 din OUG 111/2003 și art. 6 din OUG 113/2006.
S-a mai arătat că în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002, completată și modificată prin Legea nr.110/2007, aceasta efectuează plata voluntară a unităților de fond direct către creditorii persoane fizice așa cum sunt menționați în dispozitivul sentinței comerciale nr.13732/2004, astfel încât cererea de validare a popririi este neîntemeiată, iar cheltuielile de executare sunt exorbitant de mari și nejustificate în același timp.
În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod Procedură Civilă, nr.OG22/2002, Legea nr.110/2007.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, "creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice, se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Deși recurenta susține că art. 1 și 3 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, au fost greșit aplicate de către tribunal, întrucât acestea o exceptează imperativ de la urmărirea silită de drept comun, invocând în acest sens și decizia Curții Constituționale nr. 202/2002, curtea retine că în mod corect a apreciat tribunalul că aceasta prevederi legale trebuie interpretate prin raportare la jurisprudența relevantă a Curții Europene Drepturilor Omului în această materie.
Așa cum reiese din interpretarea literală, dar și sistematică a prevederilor OG 22/2002, în anumite condiții - lipsa de fonduri, prin aceste prevederi se instituie dispoziții de favoare pentru această categorie de debitori, precum ar fi cele referitoare la termenul de 6 luni, însă cel mai târziu ulterior împlinirii acestui termen ( în situația particulară a lipsei de fonduri ), executarea silită de drept comun care va începe sau va continua, este una de drept comun, necircumstanțiată de vreo altă prevedere specială a ordonanței, în considerarea asigurării preeminenței respectării și executării hotărârilor judecătorești într-un stat de drept.
Este adevărat că în decizia invocată nr. 202/2002, Curtea Constituțională, s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ, implicit asupra constituționalității dispoziției referitoare la executarea doar asupra fondurilor special destinate pentru plată, însă toate aceste decizii ale contenciosului constituțional, din cursul anilor 2002-2003, se raportează la forma inițială a ordonanței, fără a avea în vedere modificările esențiale, aduse prin Legea 110/2007.
Or, potrivit expunerii de motive a acestei legi, adoptarea sa s-a impus tocmai datorită acestui caracter limitativ al executării, noile dispoziții fiind de natură să înlăture aceste restricții apreciate neconforme jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
Într-adevăr, potrivit acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție iar dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu, dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Curtea a statuat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției, astfel încât dacă administrația, refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești, își pierd orice rațiune de a fi. În aceeași hotărâre, Curtea a apreciat că, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, iar prin refuzul de a executa hotărârea judecătoreasca, autoritățile naționale lipsesc creditorul de un acces efectiv la justiție, în privința executării unei hotărâri definitive, pronunțate în favoarea sa, Curtea considerând ca, dacă se poate admite ca statele să intervină într-o procedură de executare a unei hotărâri judecătorești, o asemenea intervenție nu poate avea drept consecință împiedicarea, invalidarea sau întârzierea în mod excesiv a executării.
Având în vedere aceasta interpretare a CEDO, precum și art. 11 alin. 1 și 2 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, în mod legal și temeinic înlăturat tribunalul aceste susțineri, reținând ca interpretarea OG 22/2002 nu poate să ducă la imunitate de executare silită a apelantei.
În strânsă legătură cu această critică, Curtea constată ca nefondată și apărarea recurentei privind stabilirea prin acte normative speciale, a destinației exclusive a unora dintre veniturile sale, exemplificându-se în acest sens, cu dispozițiile art. 2 din OUG nr. 111/ 2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare și din valorificarea activelor bancare neperformante și prevederile art. 6 din OUG nr. 113/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare.
În acest sens, curtea apreciază că atare interpretare, ar avea ca efect imposibilitatea totală de executare și deci, de îndestulare a creditorului, modificările aduse OG nr. 22/2002, prin Legea 110/2007, vizând tocmai posibilitatea ca în cadrul executării silite, să se poată executa nu doar fondurile special destinate pentru plată, ci și "oricare alte fonduri aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă".
Pe de altă parte, în cauză, nu sunt întrunite nici cele două condiții ale textului art. 452 alin. 2 lit. din Codul d procedură civilă, pe care își întemeiază recurenta susținerile, câta vreme potrivit acestei norme legale, "nu sunt supuse executării silite prin poprire sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție", textele legale speciale invocate de recurenta, impunând această destinație specială pentru diferența rezultată din scăderea din aceste venituri, a cheltuielilor prevăzute în bugetele acestora și neacoperite, or, în această ultimă categorie, a cheltuielilor proprii, se înscriu și datoriile instituțiilor publice.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la aplicarea eronată în cauză prevederilor înscrise în art. 2 și 3 din OG 22/2002 de către instanța de apel.
Critica este nefondată.
Din interpretarea coroborata a prevederilor art. 2 și 3 din OG 22/2002, curtea reține că termenul de 6 luni începe să curgă de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare și aceasta doar în situația în care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri.
În cadrul situației de fapt reținute în mod definitiv, de către tribunal, s-a reținut că intimata creditoare a comunicat o somație de plată, recurentei, la data de 06.08.2007, astfel încât în mod corect s-a reținut de către instanța de apel, faptul că termenul de 6 luni a putut curge de la respectiva dată, în temeiul art. 2 din ordonanța de guvern menționată. Mai mult, Curtea își însușește pe deplin, pentru aceleași considerente, rezultatul interpretării sistematice și teleologice a prevederilor din ordonanța de guvern, la care a ajuns instanța de apel, în sensul că doar lipsa de fonduri generează termenul de 6 luni în cadrul executării silite, el nefiind un termen care se declanșează automat.
Nu poate fi apreciată ca fiind fondată nici susținerea recurentei în sensul că tribunalul a reținut în mod eronat că termenul de 6 luni ar fi început să curgă de la data de înregistrării cererii de executare silită la executorul judecătoresc și constituirii dosarului nr. 182/2008 iar nu de la data emiterii somației de către executorul, întrucât din interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în OG 22/2008, termenul de 6 luni are un caracter unitar, ca urmare a raportării sale la unicitatea debitului și a debitorului - instituție publică. O interpretare contrară ar determina concluzia posibilității unei multitudini de astfel de termene, cu consecința unei tergiversări neadmise, a plății, care ar excede astfel voinței legiuitorului care a urmărit pe aceasta cale să asigure concomitent, atât evitarea blocării activității de interes public a autorităților publice debitoare cât și executarea obligațiilor lor juridice, într-un interval de timp rezonabil.
Este nefondată și susținerea în sensul că creditorul nu poate solicita începerea executării silite, atât timp cât nu a dovedit că debitorul nu a încălcat obligația impusă de art. 2 din ordonanță.
Această concluzie se impune ca urmare a faptului că termenul de 6 luni este operabil doar în situația lipsei de fonduri, aspect care nu a fost invocat și nici dovedit în cauză de către recurentă.
În același timp, art. 3 din ordonanță condiționează executarea silită, de îndeplinirea obligației de plată și nu de efectuarea demersurilor pentru plată: "în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie". Or, așa cum rezultă din situația de fapt stabilită în cauză și necontestată în recurs, deși fost efectuată plată, aceasta fost realizată doar la data de 03.07.2008 și vizat doar parte din debit.
Sub acest aspect, curtea reține că termenul de 6 luni stabilit de art. 2 din OG 22/2002 curge în cadrul procedurii executării silite, pe care întrerupe, în cazul survenirii lipsei de fonduri pe parcurs, însă ulterior expirării acestui termen, executarea silită va fi de drept comun, așa cum de altfel, se și declanșează până la momentul eventualei interveniri a lipsei financiare, or, potrivit 3711alin. 3 Cod de procedură civilă, xecutarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea integrala a dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
În ceea ce privește criticile recurentei, referitoare la emiterea adresei de înființare a popririi ulterior emiterii somației de plata și a procesului verbal de cheltuieli de executare, Curtea apreciază constatarea tribunalului privind caracterul nefondat al criticii privitoare la necomunicarea o dată cu somația, a adresei de înființare a popririi, ca fiind legală.
În acest sens curtea retine și faptul că potrivit art. 454 al.1 din Codul d e procedură civilă, poprirea se înființează fără somație (fiind vorba despre somația de înființare a popririi și nu despre cea enunțată de art. 2 din OG nr.22/2002), iar recurentei, i-a fost adusă la cunoștință, înființarea popririi, conform aceluiași temei legal, la data de 29.04.2008 (adresa 202-208/ 24.04.2008 și dovada de primire - fila 126, dosar fond). Prevederile înscrise în art. 454 din Codul d procedură civilă, nu instituie obligația executorului de a comunica adresa de înființare a popririi, debitorului, ci doar pe aceea de înștiința debitorul despre măsura luată: poprirea se înființează fără somație, prin adresă însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată".
Pe de altă parte, deși recurenta susține că adresa de înființare a popririi a fost comunicata terțului poprit, la data de 29.04.2008, fără ca executorul sa fi făcut dovada comunicării către recurenta a somației de plata, Curtea constată că la data de 3.04.2008, s-a comunicat recurentei și o nouă somație de plată, având numărul 182/2008 (somație și dovadă comunicare - filele 113 și 115 dosar fond ), contrar așadar, susținerii recurentei, astfel că nici aceasta critica nu poate fi primită.
Referitor la critica recurentei privind cuantumul exorbitant al cheltuielilor de executare solicitate pentru emiterea somației de executare, somație care în opinia acesteia nu reprezintă un act începător de executare.
Critica este nefondată.
În acest sens curtea retine că în cadrul procedurii de validare poprire, instanța nu poate decât să constate existența unei datorii, conform art. 460 al. 2 din Codul d e procedură civilă: "Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi". Așadar, ea nu poate să reevalueze cuantumul datoriei, recurenta având la îndemână, altă cale procesuală decât prezenta, respectiv calea contestației la executare.
Pe de altă parte, în mod corect a apreciat tribunalul că somația reprezintă un act începător de executare, atât prin raportare la prevederile art. 387 din Codul d e procedură civilă cât și la cele înscrise în art. 2 din OG 22/2002, care confirmă caracterul de act începător de executare, al somației de plată, or, câtă vreme, recurenta nu a achitat de bunăvoie și integral debitul stabilit în sarcina sa, înăuntrul termenului de 6 luni stabilit de art. 2 din OG 22/2002, în mod corect a apreciat tribunalul ca nefondată critica referitoare la stabilirea în sarcina recurentei a unor cheltuieli de executare, în temeiul art. 3 din același act normativ, fiind pe deplin aplicabile prevederile de drept comun, cuprinse în art. 3711alin. 3 din Codul d procedură civilă.
De asemenea, studiind cuprinsul titlului executoriu, Curtea constată că recurenta a fost obligată la plata unei sume de bani către reclamanta-creditoare -, astfel încât nu se poate invoca în mod justificat, împrejurarea că recurenta trebuie să achite sumele direct, către persoanele fizice, atât timp cât dispozitivul hotărârii civile prevede plata prin intermediul acestei asociații.
Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr.403/18.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-terț poprit AUTORITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B și cu intimata-creditoare ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A INVESTIȚIILOR - ORGANIZAȚIA ASOCIAȚIA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.11.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - Mari
Grefier,
Red.
. /
2ex./05.01.2010
-4.-;
Jud.-4.-
Președinte:Mihai Negoescu GândacJudecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan, Ilie
