Speta Legea 10/2001. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(1562/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR. 631/

Ședința publică de la 26 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihai Negoescu Gândac

JUDECĂTOR 2: Ionelia Drăgan

GREFIER - - -

***** *****

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul - intimat MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.278 DIN 27.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-contestatori și.

are ca obiect - Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al intimatului-contestator, în baza împuternicirii avocațiale nr.377.063/07.09.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fia 11 dosar și intimata-contestatoare, personal și asistată de același avocat, lipsind apelantul-intimat MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că apelantul-intimat MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 pct.2 din Codul d e procedură civilă.

Avocatul intimaților-contestatori declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Avocatul intimaților-contestatori, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică și dispunerea restituirii în natură a terenului în litigiu, fără cheltuieli de judecată.

Consideră că instanța de fond a analizat corect probatoriul administrat în cauză, respectiv cele două expertize tehnice de specialitate topografie întocmite, concluziile ambelor rapoarte fiind identice, în sensul că terenul în litigiu poate fi restituit în natură, întrucât acesta nu este afectat de construcții care să împiedice acest lucru.

Arată că susținerile apelantei potrivit cărora terenul este afectat de garaje tip granitul este lipsită de relevanță câtă vreme primăriile de sector au dispus colectarea tuturor garajelor de tip granitul, deoarece erau amplasate ilegal și reprezentau construcții demontabile, iar pe terenul solicitat nu putea fi amenajată nici un fel de parcare câtă vreme acesta făcea obiectul unei notificări în temeiul legii.

Cât privește susținerea potrivit căreia terenul se află în incinta unei grădinițe este de asemenea, eronată, fără nici un fel de suport probator și contrazisă de ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză.

În legătură cu conducta de gaze la care face referire apelantul, arată că aceasta se află la limita de vest a terenului, și nu pe teren, fapt cunoscut chiar și de către apelant în cuprinsul motivelor de apel, această conductă delimitează terenul și nu îl străbate, nefiind amplasată pe teren.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.06.2008 pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanții și au chemat în judecată pârâtul MUNICIPIUL B prin Primarul General solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea dispoziției nr.10611/29.05.2008 emisă de Primarul General al Municipiului B și obligarea Municipiului B să restituie în natură terenul situat în-, sector 2 în suprafață de 294 mp.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că terenul situat în-, sector 2, împreună cu construcția edificată pe acesta, a fost expropriat în temeiul Decretului nr.463/1984, ei figurând ca persoane deposedate în cuprinsul anexei la acest act normativ. Pentru construcția ce era edificată pe acest teren a fost acordată o indemnizație modică, în schimb terenul a trecut în proprietatea statului fără să beneficieze de nici un fel de despăgubire.

Au arătat că, prin cererea pe care a adresat-o Comisiei de Aplicare a Legii nr.10/2001, din cadrul Primăriei Municipiului B, au solicitat restituirea terenului mai sus menționat, însă prin dispoziția atacată prin prezenta contestație le-a fost respinsă cererea, reținându-se imposibilitatea restituirii în natură a acestui teren.

Reclamanții au arătat că această motivație este însă contrazisă de raportul de expertiză efectuat în dosarul administrativ de către expert tehnic -, în concluziile acestui raport specificându-se faptul că "terenul a fost identificat la fața locului și a fost posibilă marcarea prin Ť. metalici, neexistând construcții sau alte obstacole care să împiedice aceasta. Domnului i se poate reconstitui dreptul de proprietate asupra terenului din fosta-".

Au arătat aceștia că susținerile din cuprinsul dispoziției atacate, potrivit cărora terenul s-ar găsi parțial în incinta unei grădinițe sunt contrazise de concluziile aceluiași raport de expertiză topografică, iar afirmațiile legate de existența unor garaje tip "granitul" sunt fără nici un fel de relevanță practică și juridică din moment ce acestea intră în noțiunea de "construcții ușoare sau demontabile", existența acestora neîmpiedicând în nici un fel restituirea în natură a terenului, în baza dispozițiile art.10 din Legea nr.10/2001 astfel cum a fost modificată de Legea nr.247/2005.

Având în vedere aceste considerente coroborate cu principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul de reglementare a Legii nr.10/2001, au apreciat că apare ca evident faptul că sunt îndreptățiți să obțină restituirea în natură a terenului în suprafață de 294. situat în B,-, sector 2.

Prin sentința civilă nr.278/27.02.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul să restituie în natură terenul situat în B,-, sector 2, în suprafață de 294. identificat conform raportului de expertiză întocmit de expert; a obligat pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în B,-, sector 2 fost expropriat de la și, în temeiul Decretului nr.79/1983, poziția 120/132. La momentul exproprierii, reclamanții erau proprietarii imobilului în litigiu - terenului în suprafață de 294. și construcție în suprafață de 186. - în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5227/18.05.1971 de notariatul de Stat al Sectorului 3 B, transcris sub nr.833/18.06.1971 în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare al aceluiași sector.

Prin dispoziția nr.10611/29.05.2008 a Primarului General al Municipiului B s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 294. situat în B,-, sector 2.

Tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert topograf, terenul în litigiu în suprafață de 294. nu este ocupat de construcții, însă o suprafață de 255. este ocupată de o parcare amenajată, 12. face parte dintr-un spațiu de joacă delimitat cu gard de plasă, iar la limita părții de vest a terenului trece o conductă de gaze.

În drept, tribunalul a reținut că potrivit art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă. De asemenea, potrivit aceluiași articol, dispozițiile art.10 alin.3, 4, 5 și 6 se vor aplica în mod corespunzător. Potrivit art.10 alin.3 din lege, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile. De asemenea, din formularea de principiu a art.9 din Legea nr.10/2001, rezultă regula restituirii în natură și finalitatea reparatorie a legii.

Tribunalul a apreciat că parcarea amenajată, precum și gardul de plasă ce delimitează cei 12m.p. din spațiul de joacă fac parte din categoria construcțiilor ușoare sau demontabile, astfel încât terenul liber poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel MUNICIPIUL B prin Primarul General, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate, iar pe fond respingerea acțiunii.

Apelantul a susținut că sentința pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanța de fond a reținut în mod eronat în considerentele hotărârii faptul că terenul în suprafață de 294. este liber și poate fi restituit în natură, întrucât parcarea amenajată, precum și gardul de plasă ce delimitează cei 12. din spațiul de joacă face parte din categoria construcțiilor ușoare, demontabile.

Prin dispoziția contestată s-a constatat imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafață de 294. situat în B, str.13 232, sector 5, solicitat de notificatorii și, întrucât terenul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

Comisia pentru aplicarea Legii nr.10/2001 a avut în vedere, atunci când a emis dispoziția contestată, nota de reconstituire efectuată de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul, situația juridică emisă de Primăria Sectorului 2, precum și toate actele existente la dosarul administrativ.

Astfel, potrivit notei de reconstituire nr.12265/25.07.2007 emisă de din cadrul Primăriei Municipiului B, terenul fostului imobil este parțial afectat de îngrădire plasa a unui teren de joacă și de garaje tip granitul. Totodată, conform planului de rețele edilitare chiar pe limita vestică a fostului imobil este o conducă subterană de gaze.

De asemenea, prin adresa nr.3520/50571/10.08.2007 Primăria Sector 2 Bac omunicat faptul că: "terenul aferent fostului imobil din- se află în incinta Grădiniței nr.280, sector 2. Terenul aferent acestei unități școlare reprezintă domeniul public al sectorului 2, fiind intabulat în cartea funciară a sectorului 2, încheierea nr.1916/2004, administrator Sector 2".

În baza acestor înscrisuri, a fost constată imposibilitatea de restituire în natură a terenului în litigiu, întrucât este afectat în totalitate de elemente de sistematizare.

În calea de atac a apelului, intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicita respingerea apelului ca nefondat dat fiind concluziile celor două expertize efectuate în cauză în sensul că terenul nu este afectat de construcții care să împiedice restituirea în natură.

În faza procesuală a apelului nu s-au administrat probe noi.

Curtea, analizând criticile din apel constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Intimații reclamanți au devenit proprietarii imobilului situat în B,-, sector 2 constituit din teren în suprafață de 294. și construcție în suprafață de 186. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5227/18.05.1971 de Notariatul de Stat al Sectorului 3 B, transcris sub nr.833/18.06.1971 în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare al aceluiași sector.

Imobilul sus-indicat a fost expropriat de la apelanții reclamanți și, în temeiul Decretului nr.79/1983, aceștia figurând în anexa 1 la poziția 120/132 din acest decret.

Potrivit adresei nr. 635/26.02.2008 emisă de Primăria municipiului B, imobilul în litigiu a fost expropriat în baza Decretului 79/16.03.1983, pentru acest imobil plătindu-se despăgubiri la data de 18.05.1984 în valoare de 30.956 lei.

În raportul de expertiză efectuat de expertul, în dosarul administrativ, se concluzionează că terenul în litigiu se regăsește în întregime pe un teren viran situat între blocuri. Pe acest teren nu se găsesc edificate construcții, el fiind folosit drept parcare neamenajată de către locuitorii blocurilor din împrejurări, unii dintre ei amplasând neautorizat și câteva garaje prefabricate. În completarea la acest raport s-a menționat că terenul în litigiu nu este afectat de traseul niciunei rețele edilitare.

Instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize specialitatea topografie, prin raportul de expertiză identificându-se imobilul în litigiu ca fiind amplasat în spatele blocului din șos. - nr. 255, între blocul și Grădinița. S-a precizat în raportul de expertiză că "pe terenul mai sus menționat, la data efectuării expertizei nu existau construcții", fiind "ocupat pe o suprafață d 255 de o parcare amenajată". Tot în acest raport de expertiză judiciară s-a precizat că "restul suprafeței de 39 mp. este liber cu amendamentul că 12 mp. din această suprafață face parte dintr-un loc de joacă amenajat delimitat cu grad de plasă. Cu privire la rețelele edilitare subterane în partea de vest a terenului chiar limitrof liniei de hotar trece o conductă de gaze".

Curtea constată că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001 care dispune în sensul că în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă. De asemenea, potrivit aceluiași articol, dispozițiile art.10 alin.3, 4, 5 și 6 se vor aplica în mod corespunzător.

Curtea urmează să rețină dispozițiile art.10 alin.3 din același act normativ în sensul că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile, precum și cele menționate la pct. 10.4 din Hotărârea nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 care sunt în sensul că: "Norma cuprinsă la alin. (3) al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de destinația acestora, fie construcții ușoare sau demontabile. În aceste cazuri entitatea învestită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau, după caz, amplasate fără autorizările legale va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite potrivit legii. Se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară).

Ca urmare, susținerea apelantului - în sensul că terenul este ocupat de garaje tip granit și ceea ce ar constitui un impediment la restituirea în natură a terenului - nu poate fi primită, dat fiind dispozițiile invocate mai sus, care prevăd în mod clar și fără echivoc faptul că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile (garaje, chioșcuri și altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară).

În ce privește susținerea în sensul că o parte din acest teren face parte din curtea unei grădinițe, fiind domeniu public al statului, Curtea urmează a aprecia că nu constituie un motiv justificat de menținere dispoziției atacate atât timp cât această susținere a rămas la stadiul de afirmație.

Referitor la conducta de gaze la care face referire apelantul în sprijinul menținerii dispoziției emise, Curtea urmează a avea în vedere concluziile rapoartelor de expertiză în sensul că terenul în litigiu nu este afectat de rețele edilitare și că doar în partea de vest a terenului, chiar limitrof liniei de hotar, trece o conductă de gaze.

În consecință, față de cele reținute mai sus, găsind nefondate susținerile apelantului, prin raportare la dispozițiile legale arătate mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul intimat MUNICIPIUL B prin Primarul General, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.278/27.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații contestatori și, ambii domiciliați în B,-,.2-B,.1,.14, și cu domiciliul ales în B,-, --3,.A,.1,.1, sector 2.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- --- - -

GREFIER

- -

Red.

Tehnored.

7 ex/21.12.2009

-----------------------------------------

- Secția a V-a -

Președinte:Mihai Negoescu Gândac
Judecători:Mihai Negoescu Gândac, Ionelia Drăgan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 631/2009. Curtea de Apel Bucuresti