Speta Legea 10/2001. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIAL ȘI PENTRU CAUZE CU, MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.71/

Ședința publică din 17 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ion Rebeca

JUDECĂTOR 2: Georgiana Nanu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de contestatorii, domiciliată în,- B, județul, domiciliată în B, strada - - cel M, nr.12,.18,.B,.3,.49, sector 2 și GH., domiciliat în B,-,.3.A,.B,.3,.53, sector 2, împotriva sentinței civile nr.838 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind ORAȘUL -PRIN PRIMAR, cu sediul în, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelantele-contestatoare și asistați de avocat G, în baza împuternicirii avocațiale nr.133 din 07.12.2007, emisă de Baroul V-Cabinet individual, care răspunde și pentru apelantul-contestator lipsă Gh. lipsind intimatul Orașul -prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au sosit relațiile solicitate de la Primăria Orașului.

Curtea pune în discuția părților relațiile sosite de la Primăria Orașului.

Avocat G, având cuvântul pentru apelanții-contestatori, apreciază că relațiile sosite de la Primăria Orașului nu au nicio relevanță în soluționarea cauzei, depune la dosar un extras din cotidianul "România Liberă" și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat G, având cuvântul pentru apelanții-contestatori, susține oral apelul așa cum a fost motivat, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, desființarea dispoziției nr.1362/3007 și obligarea pârâtei să restituirea contestatorilor, în natură, suprafața de 450. întrucât terenul este liber, nefiind afectat de nicio lucrare de utilitate publică, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra apelului de față, constată că:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 4.05.2007, G și au solicitat în contradictoriu cu Orașul prin primarul său anularea dispoziției nr.1362/2007 în sensul restituirii în natură a suprafeței de 450 mp, situată pe-.

În motivarea contestației s-a arătat că, autorul contestatorilor, a solicitat să-i fie restituit în natură suprafața de 450 mp, însă cererea acestuia a fost respinsă propunându-se acordarea de despăgubiri cu motivarea că terenul face parte din domeniul public.

Prin sentința civilă nr.838 pronunțată la 5.10.2007 a fost respinsă contestația ca nefondată cu argumentul că suprafața de 450 mp face parte din domeniul public al Orașului, aflându-se pe acesta un parc.

Împotriva sentinței au formulat apel contestatorii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că la pronunțarea hotărârii au fost aplicate greșit dispozițiile Legii nr.10/2001, atunci când nu s-a aplicat regula restituirii în natură, suprafața de teren fiind liberă de construcții sau alte amenajări de interes public.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat și păstrarea dispoziției primarului, întrucât imobilul în cauză este exceptat de la regula restituirii imobilului în natură.

Analizând apelul, în limita motivelor invocate și în raport de apărările intimatei formulate prin întâmpinare se apreciază ca întemeiat, pentru argumentele ce urmează:

Prin dispoziția nr.1362 emisă de Primarul Orașului a fost respinsă notificarea contestatorilor prin care au solicitat să li se restituie în natură o suprafață de 450 mp pentru motivul că imobilul face parte din domeniul public și este afectat de o amenajare de interes public, fiind astfel exceptat de la regula restituirii în natură.

Prin raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a fost identificată suprafața de teren de 450 mp ce a aparținut autorilor contestatorilor,.

La cercetarea efectuată la fața locului s-a constatat că pe această suprafață de teren se află vegetație, intimatul apărându-se în sensul că aceasta ar constitui un parc în interesul comunității.

Potrivit art.7 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie foștilor proprietari în natură, măsura acordării de despăgubiri fiind reglementată în mod excepțional pentru acele ipoteze în care restituirea în natură nu mai este posibilă.

Una din situațiile în care nu se aplică regula restituirii în natură este aceea a destinației imobilului de interes public, în sensul că este afectat de o amenajare în folosul comunității, făcând parte datorită utilității din domeniul public.

Într-o asemenea ipoteză, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să identifice imobilul dar și destinația acestuia, destinație care să nu se încadreze în sintagma de amenajare de utilitate publică, folosită de legiuitor, în dispozițiile art.11 alin.3 din Legea 10/2001.

Înscrierea suprafeței de 450 mp, în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Orașului, nu este suficientă fără dovedirea amenajării de utilitate publică ce afectează imobilul.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2000, cuprinse în Hotărârea Guvernului nr.250/2007, sintagma amenajării de utilitate publică ale localităților urbane și rurale se referă la acele utilități publice, respectiv la suprafețele de teren supuse unor amenajări ce deservesc interesul comunității, precum căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri și grădini publice precum și altele asemănătoare acestora.

Intimatul nu a făcut dovada că suprafața de teren este afectată de un parc în înțelesul de amenajare de interes public, inventarierea terenului cu această destinație nefiind suficientă, motiv pentru care, restituirea imobilului se poate face numai în natură potrivit art.7 din Legea nr.10/2001.

Pentru aceste considerente se va admite apelul contestatorilor în baza art.296 Cod proc.civilă, și pe cale de consecință se va desființa dispoziția Primarului Orașului, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 450 mp.

Pentru culpa sa procesuală, în baza art.274 Cod proc.civilă, intimatul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de contestatorii, domiciliată în,- B, județul, domiciliată în B, strada - - cel M, nr.12,.18,.B,.3,.49, sector 2 și GH., domiciliat în B,-,.3.A,.B,.3,.53, sector 2, împotriva sentinței civile nr.838 din 05 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind ORAȘUL -PRIN PRIMAR, cu sediul în, județul

Schimbă sentința și pe fond admite contestația, în sensul că, desființează dispoziția nr.1362 a primarului Orașului și dispune restituirea în natură contestatorilor a suprafeței de 450. situat pe raza acestei localități,-, așa cum a fost identificată în raportul de expertiză tehnică (58 dosar fond).

Obligă intimatul să plătească suma de 800 lei cheltuieli de judecată contestatorilor.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.03.2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

/8 ex/09.04.2008

Jud. fond

Președinte:Ion Rebeca
Judecători:Ion Rebeca, Georgiana Nanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Pitesti