Speta Legea 10/2001. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 83

Ședința publică din 25 martie 2008

PREȘEDINTE: Ion Graur

JUDECĂTOR: Dr. - -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantele (căsătorită ) și (născută ) prin împotriva sentinței civile nr.1074/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T, având ca obiect Legea nr.10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamantele apelante (căsătorită ) și (născută ) prin, avocatToma și pentru pârâții intimați Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului T, consilier juridic.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, reprezentantul reclamantelor apelante prezintă spre vedere instanței originalul certificatului de căsătorie a numitului cu numita, sens în care depune la dosar o copie a acestuia, precum și certificatul de naștere și cartea de indetitate ale acesteia, de asemenea, mai depune două acte în limba germană, în original, notificare, extras CF 593 T și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în apel.

Reprezentantul reclamantelor apelante solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, în sensul admiterii contestației, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea apelului, menținerea sentinței civile atacate, ca temeinică și legală.

R E A,

Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1074/11.05.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins contestația precizată formulată de contestatoarele căsătorită și căsătorită împotriva Dispoziției nr.2858/30.11.2006 a Primarului municipiului T în contradictoriu cu intimații Primarul municipiului T, Primăria municipiului și Consiliul Local al municipiului

Instanța a reținut că reclamantele au chemat în judecată pe pârâți și au atacat Dispoziția nr.2858/30.11.2006 ce le-a fost comunicată la 13.12.2006 prin care în mod greșit s-a respins notificarea nr. 465/10.10.2001 comunicată prin referitoare la imobilul situat în T- înscris în CF 593 cu nr. top 32 pe considerentul că nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite.

Reclamantele susțin că actele doveditoare au fost depuse la dosarul administrativ iar prin sentința civilă nr. 502 pronunțată în dosar nr. 9777/C/2005 menținută priind decizia civilă nr. 300/27.09.2006 pronunțată în dosar nr. 5077/2006, toate aspectele au fost elucidate.

În concluzie solicită admiterea contestației, anularea dispoziției și obligarea pârâtului Primarul municipiului T să emită o nouă dispoziție în favoarea lor în sensul restituirii apartamentelor nevândute, iar in privința celor vândute să se facă oferta de despăgubire și să fie sesizată Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.

În drept au invocat dispozițiile art. 24 alin. 3 ind.1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 republicată.

Pârâții au solicitat prin întâmpinare respingerea contestației motivând că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, pe de o parte, iar pe de altă parte, se invocă lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului T și a Consiliului Local al municipiului

Pârâții au mai arătat că reclamantele au solicitat prin notificare restituirea în natură a imobilului, casă cu două etaje și curte în suprafață de 822 mp, iar Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a ținut seama de dispozițiile sentinței civile nr. 502/3.03.2006 a Tribunalului Timiș prin care s-a impus emiterea dispoziției motivate.

În acest sens, analizând actele depuse în dosarul administrativ, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat că imobilul revendicat a trecut în proprietatea Statului Român de la numitele în cotă de și în cotă de în baza Decretului nr. 92/1950, iar notificările au fost făcute de reclamantele și.

Mai arată că au solicitat reclamantelor completarea dosarului administrativ în sensul depunerii actelor de stare civilă pentru a se justifica diferența numelui, însă dosarul administrativ nu a fost completat cu actele solicitate.

Arată că în aceste condiții s-a constatat neconcordanța între numele foștilor proprietari și numele reclamantelor, așa încât s-a respins întemeiat notificarea.

Tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 465/10.10.2001 reclamantele au solicitat restituirea în natură a imobilului, iar Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a constatat că dosarul administrativ nu conține dovezi din care să rezulte identitatea dintre reclamante și fostele proprietare ale imobilului. Astfel, a reținut că nu s-a depus traducerea legalizată a cărții lor de identitate ale reclamantelor, nu a fost legalizată semnătura traducătorului de către un notar public din România, nu s-au depus copii legalizate de pe certificatele de naștere și căsătorie ale reclamantelor și nici copie legalizată de pe actul administrativ prin care numita și soțul ei și-au schimbat numele din în, nu s-a depus semnătura legalizată a traducătorului și nici procura mandatarului în original.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că în mod corect prin dispoziția atacată s-a respins notificarea, deoarece reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, câtă vreme există neconcordanțe în privința identității lor, de aceea a apreciat că se impune respingerea contestației.

Împotriva acestei sentințe reclamantele, căsătorită și, născută, prin, au declarat apel în termen solicitând schimbarea ei în tot în sensul admiterii contestației.

Reclamantele critică pentru nelegalitate și netemeinicie sentința primei instanțe și arată că instanța de fond nu a observat că absolut toate actele necesare pentru finalizarea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost depusă la Comisia de aplicare a acestei legi din cadrul Primăriei T, iar drept urmare dispoziția de respingere a notificării nr. 465/10.10.2001 este total nefondată și se impune anularea ei.

În apel, așa cum rezultă din încheierile de ședință de la filele 45, 104 și 111 s-a pus în vedere reprezentantului reclamantelor să pună la dosar actele de stare civilă pentru a justifica diferențele de nume dintre reclamante și fostele proprietare ale imobilelor.

Drept urmare, la dosar s-au depus o serie de acte traduse sau nu, iar la acest termen s-au prezentat spre vedere certificate de stare civilă, însă nu actele solicitate, așa încât situația din dosar este aceeași cu cea din dosarul administrativ.

Curtea constată astfel că reclamantele nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul în cauză a constituit proprietatea numitelor minoră, în cotă de parte și minoră, în cotă de parte conform extrasului de CF aflat la fila 81 din dosarul de fond, iar reclamantele în cauză pretind că sunt aceleași persoane cu cele de la care imobilul a fost preluat de Statul Român.

Cum însă reclamantele nu și-au dovedit identitatea în cauză, existând diferențe între numele fostelor proprietare și cele ale reclamantelor din această cauză, fără a se explica aceste neconcordanțe, în mod corect s-a respins notificarea și apoi contestația acestora de către prima instanță.

În condițiile art. 295 alin. 2. pr. civ. instanța a dispus completarea probelor în apel, însă reclamantele nu au reușit să dovedească faptul că sunt aceleași persoane cu cele de la care a fost preluat imobilul, respectiv să își dovedească calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, conform Legii nr. 10/2001.

Curtea constatată că înscrisurile de la dosar nu dovedesc calitatea reclamantelor, fiind, dimpotrivă, sesizabilă inconsecvența în privința numelor și prenumelor acestora pe tot parcursul judecării cauzei.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că nu există temeiuri pentru schimbarea hotărârii primei instanțe în temeiul art. 296. pr. civ. și urmează să respingă ca neîntemeiat apelul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de reclamantele (căsătorită ) și (născută ) prin împotriva sentinței civile nr.1074/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pârâții Primarul municipiului T, Primăria municipiului T, Consiliul Local al municipiului

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 25 martie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - Dr. - - - -

Red. 01.04.2008

Tehnored. 7ex./01.04.2008

Prima instanță:

PREZENTA SE:

reclamante - (căsătorită ) prin,

str. - nr.8, la av.

- (născută ) - -

pârâți - Primarul municipiului T, Bd. - nr.1, jud.

- Primăria municipiului - -

- Consiliul Local al municipiului - -

Președinte:Ion Graur
Judecători:Ion Graur, Adriana Corhan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 83/2008. Curtea de Apel Timisoara