Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1045/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1045
Ședința publică din 30 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Carmina Orza
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul pârâtei declarat împotriva deciziei civile de apel nr. 167/A/04.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă avocat și avocat pentru reclamantul intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 312 al. 2și 3 Cod procedură civilă și ieșirea din indiviziune prin atribuirea imobilului situat în localitatea, jud. T, recurentei pârâte precizând că cele două bunuri au fost atribuite reclamantului pârât reconvențional, încălcând obligația de a se pronunța în contextul unei cereri de ieșire din indiviziune - o hotărâre cât mai echitabilă, prin împărțirea bunurilor în natură în mod cât mai corect, fără a avantaja una dintre părți în defavoarea celeilalte părți. Prevederile art. 741 al.1 din Codul civil au fost încălcate și art. 41 din Constituția României sunt neglijate și deci nu se poate invoca în cauză excepția privind autoritatea de lucru judecat, deoarece se află într-un partaj succesoral. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul reclamantului intimat pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată în valoare de 1.000 lei. Precizând că cele două hotărâri sunt temeinice și legale, iar atacarea celor două hotărâri cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este greșită, temeiul legal invocat fiind în contradicție cu ceea ce se cere în recurs, iar recurenta nu a solicitat ieșirea din indiviziune nici în primă instanță și nici în apel, deci nu poate solicita atribuirea imobilului din acum în recurs, Recurenta nu a făcut nici un fel de îmbunătățiri, reclamantul intimat a întreținut și îngrijit casa și nu pârâta.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4903/15.05.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civila, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta și, în parte, cererea reconvențională a acesteia din urmă împotriva celui dintâi și, consecință s-a constatat deschisă succesiunea după defuncta, decedată la data de 19.11.2005 în mun.
S-a constatat că părțile sunt moștenitori ai defunctei, reclamantul ca legatar universal și soț supraviețuitor pentru cota de 5/8 din masa succesorală și pârâta în calitate de fiică, ca moștenitoare rezervatară pentru cota de 3/8 din masa succesorală.
S-a constatat ca masa succesorală se compune din: cota de din imobil din apartament situat în T,-,. H,. 29, înscris în CF - T, în valoare totală de 189.917,5 lei RON și cota de din imobilul situat în satul, nr. 47, casă, C și grădină în suprafață de 1439 mp, înscris în CF 1083, nr. top. 103 - 104, în valoare totală de 44.230,6 lei RON; cota de din următoarele bunuri mobile: mobila combinată în valoare de 500 lei RON, 2 covoare persane în valoare de 100 lei RON, autoturism 1300 din 1984 în valoare de 1000 lei RON, mașină de spălat defectă în valoare de 200 lei RON și congelator de 15 ani vechime în valoare de 300 lei RON, în valoare totală de 2100 lei RON; ceas de mână Herma în valoare de 20 lei RON.
S-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea către reclamantul -pârât reconvențional a bunurilor imobile și mobile, cu obligarea acestuia la plata către pârâta reclamantă reconvențională a unei sulte de 44.304,05 lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
S-a dispus intabularea în CF - uri a dreptului de proprietate al reclamantului - pârât reconvențional, astfel dobândit
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților.
A fost respinsă în rest, cererea reconvențională a pârâtei-reclamante reconvențional.
Pentru pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în urma decesului defunctei, decedată la 19.11.2005, cu aplicarea art. 651 civ. a fost deschisă succesiunea acesteia, la succesiune, prin acceptare, în termenul prevăzut de art. 700 civ. fiind chemați soțul supraviețuitor- reclamantul, în calitate de legatar universal prin Testamentul autentificat sub nr. 763/2003 și fiica defunctei dintr-o căsătorie anterioară, ca moștenitor rezervatar, care au acceptat expres succesiunea.
În masa succesorală sunt cuprinse ca bunuri imobile cota de din imobil din apartament situat în T,-,. H,. 29, înscris în CF - T, cu nr. top. 1179 - 1181 și cota de din imobilul situat în satul, nr. 47, casă, C și grădină, înscris în CF 1083, nr. top. 103 - 104, cealaltă J din imobile fiind bun propriu al soțului urmare a încetării stării de proprietate comună în devălmășie.
Instanța de fond a respins solicitarea pârâtei - reclamante reconvenționale de a se constata că în 1991 dat familiei suma de 100.000 lei cu care a fost achitat în întregime apartamentul, iar la casa din a avut o contribuție esențială. Pe de-o parte că nu s-a dovedit vreo contribuția a pârâtei la achiziționarea apartamentului, ori așa cum dispune art. 1169 civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, iar pe de altă parte susținerile pârâtei referitoare la casa de la sunt combătute de Sentința civilă nr. 9715 din 25.11.2003 pronunțată în Dosarul nr. 4516/2003 al Judecătoriei Timișoara rămasă irevocabilă, care se bucură de autoritate de lucru judecat. Pârâta nu contestă faptul că ar fi primit sulta stabilită prin acea hotărâre, ci invocă doar o contribuție esențială, ori a analiza acum această contribuție de vreme ce pârâta s-a judecat inclusiv în contradictoriu cu defuncta sa mamă, ar semnifica o nouă judecată în cuprinsul acestui dosar, ceea ce nu este permis.
Valoarea totală a celor două imobile este de 234.148,1 RON, compusă din valoarea de circulație a apartamentului la 189.915,5 RON, iar a casei din la 44.230,6 RON.
Cât privește bunurile mobile, instanța de fond a constatat că pârâta nu a contestat valoarea acestora susținută de reclamant, așa încât a constatat că există un singur bun propriu al defunctei, respectiv ceasul de mână Herma în valoare de 20 lei RON, iar restul bunurilor mobile sunt comune, valoarea acestora fiind de 2100 lei RON, respectiv mobila combinată în valoare de 500 lei RON, 2 covoare persane în valoare de 100 lei RON, autoturism 1300 din 1984 în valoare de 1000 lei RON, mașină de spălat defectă în valoare de 200 lei RON și congelator de 15 ani vechime în valoare de 300 lei RON.
Cum reclamantul este desemnat legatar universal, având în vedere dispozițiile art. 841 referitoare la rezerva succesorală, prin reducțiunea liberalității excesive a testamentului în favoarea reclamantului, instanța de fond a constatat că întreaga cotitate disponibilă este de 4/8 din masa succesorală, iar rezerva succesorală este de 4/8, din care 3/8 revenindu-i pârâtei și 1/8 revenindu-i reclamantului. În final, din masa succesorală pârâtei îi revine cota de 3/8, iar reclamantului cota de 5/8. Față de bunurile comune ale soților cota fiecăreia dintre părțile chemate la moștenire va fi de 3/16 în favoarea pârâtei - reclamante reconvențională și 13/16 în favoarea reclamantului - pârât reconvențional.
Având în vedere că reclamantul - pârât reconvențional a locuit permanent în cele două imobile, că este legat afectiv de acestea, că deține cota cea mai mare, că pârâta a rupt orice legătură cu mama defunctă timp de mai mult de 10 ani, nefiind prezentă nici la înmormântarea acesteia, văzând că în baza art. 728 civ. nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, că imobilele nu sunt comod partajabile în natură, cu aplicarea art. 673 indice 10 alin. 4 pr.civ. văzând și starea precară a sănătății reclamantului, instanța de fond a dispus ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale prin atribuirea bunurilor imobile și mobile către reclamantul - pârât reconvențional, cu obligarea acestuia la plata către pârâta reclamantă reconvențională a unei sulte de 44.304,05 lei în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. este compusă din contravaloarea cotei de 3/16 din bunurile imobile și mobile comune ale soților și contravaloarea cotei de 3/8 din ceasul marca Herma, bun propriu al defunctei.
În baza art. 22 din Legea 7/1996 rep. a dispus intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit cu referire la imobilele apartament situat în T,-,. H,. 29, înscris în CF - T, cu nr. top. 1179 - 1181 și imobilul situat în satul, nr. 47, casă, C și grădină, înscris în CF 1083, nr. top. 103 - 104;
Instanța de fond a compensat cheltuielile de judecată ale părților.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal, a declarat pârâta reclamantă reconvențional, calea de atac a recursului, recalificată de instanță, funcție de criteriul valoric instituit de art.282 indice 1 cod procedură civilă, drept apel, dată fiind valoarea de peste un miliard lei a obiectului litigiului, solicitând admiterea acestuia și desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Prin decizia civilă nr. 167/A/04.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională împotriva sentinței civile nr. 4903/08.05.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu reclamantul - pârât reconvențional intimat.
În calea de atac a apelului, a fost administrată proba cu martori, fiind audiați martorii și, propuși de intimat și, respectiv de apelantă, precum și martorul, propus de apelantă.
Pentru a pronunța această decizie civilă, instanța de apel a reținut în fapt și în drept că reproșurile de ordin procedural aduse primei instanțe referitoare la încălcarea drepturilor procesuale ale pârâtei reclamante reconvențional, prin refuzul audierii martorului, nu vor mai fi analizate de instanța de control judiciar, de vreme ce în calea de atac a apelului, ce permite administrarea de probe testimoniale, a fost audiat martorul menționat, precum și întregit probatoriul cu alte probe testimoniale solicitate de părțile litigante.
Ca atare, rezultă că a fost complinită pretinsa deficiență în administrarea probatoriului de către prima instanță, în calea de atac devolutivă a apelului.
Cât privește critica adusă judecătoriei dea nu fi reținut aportul pârâtei reclamante reconvențional la dobândirea apartamentului în litigiu de către soții, prin aceea că le-ar fi dat, spre cumpărarea acestuia, suma de 100.000 lei, precum și la creșterea valorii celor două imobile supuse partajării prin îmbunătățiri aduse de apelantă, aceasta nu este întemeiată.
Mai întâi, că susținerea apelantei de a fi predat soților suma de 100.000 lei rezultată din vânzarea apartamentului apelantei din T, str.-, pentru achiziționarea apartamentului din str.P -, este contrazisă de însuși contractul de vânzare-cumpărare din ianuarie 1991 celui din urmă apartament, din care reiese cu claritate că vânzarea s-a realizat cu plata unui avans de 35.067 lei, restul prețului de 78.000 lei fiind achitat în rate, pe baza unui împrumut, împrumut restituit integral de soții în noiembrie 1994, prin achitarea ratelor in sumă totală de 63285 lei, fapt confirmat de contractul de vânzare-cumpărare și adeverința nr.19095/08.12.2006 emisă de Sucursala T (filele 38 și 116-dosar fond).
De altfel, se constată și că între momentul vânzării imobilului din str.- și al cumpărării celui din str.P -, s-a scurs un interval de circa 8 luni de zile, ceea ce nu îngăduie realizarea unei conexiuni de plano între cele două operațiuni juridice, în sensul că banii obținuți din vânzare ar fi fost dați ulterior spre cumpărarea apartamentului în litigiu, cu atât mai mult cu cât apelanta susține că a dat soților 100.000 lei obținuți din vânzarea apartamentului din str.-, or conform contractului de vânzare-cumpărare, acesta fost vândut cu 85.000 lei.
Nici martorii audiați în cauză nu au reușit a forma convingerea instanței de apel în sensul susținut de apelantă, vizavi de aportul bănesc adus la achiziționarea apartamentului în litigiu, martorul motivând că știe de la apelantă despre acest aspect, neasistând la pretinsa predare a banilor soților, iar martorul asistând numai la discuții între părți din care rezultă că apelanta și soțul său doreau să vândă un apartament și să cumpere altul pentru reclamant și defuncta sa soție. Practic, însă, nici unul dintre martorii audiați nu au fost de față la vreo predare de bani din partea apelantei soților pentru cumpărarea apartamentului în litigiu, mărturiile lor nefiind directe, imediate și nemijlocite.
Nici cu privire la pretinsele îmbunătățiri aduse de apelantă apartamentului în litigiu, nu s-au produs probe concludente, numai martorul arătând că a asistat la discuții între părți din care reieșea că și apelanta a contribuit la îmbunătățiri, fără însă a specifica cu ce sumă. se privește însă a fi singulară, neîntregită cu alte mijloace de probă, context în care nu poate fi reținută, cu atât mai mult cu cât reclamantul a depus la filele 86-87 din dosarul de fond înscrisuri din care rezultă că familia a contribuit exclusiv la schimbarea coloanelor de încălzire și la montarea geamurilor termopan la apartament.
Relativ la pretinsele îmbunătățiri aduse imobilului din, supus partajului, corect a reținut judecătoria că aspectul a fost tranșat irevocabil cu ocazia sistării stării de coproprietate între soții, pe de o parte și pârâta, pe de alta, în dosar nr.2149/2005 al Curții de Apel Timișoara, context în care nu mai poate fi repus în discuție, căci s-ar încălca puterea de lucru judecat.
Raportat la aceste argumente, cum pretinsul aport și pretinsele îmbunătățiri la imobilele în litigiu, nu au fost probate de apelantă - (în considerarea acestor pretenții, apelanta pretinzând, de fapt, atribuirea imobilelor în litigiu, criticând astfel atribuirea lor, reclamantului intimat) - și având în vedere că potrivit raportului de expertiză, cele două imobile nu sunt comod partajabile în natură, dar și că reclamantului îi revine o cotă parte majoritară din dreptul de proprietate purtând asupra imobilelor supuse partajului și față de împrejurarea că locuiește în ele și le întreține, iar apelanta nu a mai stabilit raporturi cu mama sa de peste 10 ani, neparticipând nici la înmormântarea sa, tribunalul apreciază că în mod corect a făcut prima instanță aplicațiunea art.673 ind.10 alin.4 Cod procedură civilă în speță, atribuind imobilele reclamantului, cu atât mai mult cu cât apelanta nu a făcut dovada afirmațiilor sale, în sensul că ar locui cu familia sa într-un spațiu insalubru.
Nici motivul de apel referitor la omisiunea Judecătoriei Timișoara de a se pronunța cu privire la bijuteriile indicate de pârâta reclamantă reconvențional a fi aparținut defunctei sale mame, nu se susține, din moment ce prima instanță, în absența unor probe care să dovedească existența pretinselor bijuterii, a dispus partajarea exclusiv a bunurilor mobile recunoscute de părțile în litigiu.
Afirmațiile martorului, cu privire la pretinsele bijuterii ale defunctei, abstracție chiar făcând de faptul că nu sunt susținute de alte probe, nu pot fi reținute a proba existența fizică, în prezent bijuteriilor, cu atât mai mult cu cât referirile la acestea sunt vagi, el vorbind și de, pe care pârâta reclamantă reconvențional nu i-a menționat în cererea reconvențională.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta - reclamantă reconvențională, solicitând modificarea ei, în sensul atribuirii ei a imobilului înscris în CF 1083, jud. T, în valoare totală de 44.230, 6 lei RON, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că ambele instanțe nu au pronunțat hotărâri echitabile prin atribuirea ambelor imobile reclamantului - pârât reconvențional, existând tendința de creștere a valorii imobilelor, subapreciindu-se contribuția ei la achiziționarea ambelor imobile.
Intimatul reclamant - pârât reconvențional - prin întâmpinarea de la dosar, de la filele 7 - 8 - solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat, cu obligarea acesteia la 1000 lei RON cheltuieli de judecată, în recurs.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al pârâtei este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins apelul aceleași pârâte.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prev. de art. 480 și 728 Cod civil, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul pârâtei - reclamante reconvenționale, de mai sus, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, recursul de față este bazat, ca temei de drept, pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pe care Curtea îl consideră neincident în speță, deoarece ambele hotărâri judecătorești au avut temei legal, fiecare capăt de cerere fiind motivat și legal, încât deci motivele invocate în recurs nu se pot baza pe acest text legal, fiind cazul respingerii acestui recurs ca nefondat, întrucât ambele hotărâri judecătorești anterioare sunt legale și temeinice, criticile aduse de pârâtă prin motivele de recurs nefiind de natură să conducă la modificarea acestor două hotărâri judecătorești.
Aceasta pentru că, în mod clar, pârâta recurentă confundă acțiunea de partaj succesoral cu acțiunea de ieșire din indiviziune, în scopul susținerii cererii sale, de a i se atribui ei imobilul din, cererea care însă nu s-a formulat nici în acțiunea ei reconvențională ( 25, 26 dosar fond) depusă în instanța de fond și nici în instanța de apel( 36 - 39, concluzii scrise), ci numai deci în recurs, pentru prima dată, ea apărând astfel inadmisibilă.
Curtea verifică drept legale și temeinice ambele hotărâri judecătorești (pronunțate de către prima instanță, precum și de instanța de apel), deoarece în dosar este bine stabilit că ambele imobile nu sunt comod partajabile în natură, acestea aflându-se în posesia intimatului (nefiind nici măcar vizitate de pârâta recurentă în ultimii 15 ani), intimatul deținând o cotă mai mare, de câte 13/16 parte din fiecare, iar cota pârâtei nu justifică atribuirea vreunui imobil, soluția aceasta (din urmă) fiind și ilegală, adică în contradicție cu art. 4 din Legea nr. 319/1944, care reglementează dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, fiind așadar cazul respingerii recursului acestei pârâte.
Referitor la contractul de închiriere al locuinței actuale a recurentei, după vânzarea unui apartament în T, Curtea observă că pârâta nu a produs nici o dovadă, în sensul că ar locui în condiții necorespunzătoare, după cum nu a dovedit nici că ar fi donat o sumă de 100.000 lei(ea susținând, dimpotrivă, că nu va putea cumpăra un apartament).
Recurenta nu-și poate invoca propria-i culpă, atunci când ridică chestiunea devalorizării în timp a imobilelor, câtă vreme ea însăși a provocat căile de atac - de apel și recurs - prin cereri depuse în ultimele zile de împlinirea termenelor legale de 15 zile de la comunicare.
Cât privește lipsa contribuției pârâtei recurente la achiziționarea apartamentului, în litigiu, acest aspect rezultă din cuprinsul adeverinței nr. 19095/2006 emisă de Sucursala CEC T și din contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului din str. -( 32 dosar apel), de unde mai rezultă că cele două acte nu s-au făcut la date apropiate iar apartamentul s-a plătit în rate, suma încasată de pârâtă fiind de 85.000 lei (și tot ea pretinde că ar fi donat 100.000 lei), înscrisurile din dosar dovedind că toate îmbunătățirile au fost făcute numai de reclamantul intimat.
De altfel, în dosarul nr. 456/2003 al Judecătoriei Timișoara s-a judecat procesul de ieșire din indiviziune privind imobilul din localitatea (pe care îl cere a-i fi atribuit în recurs) între pârâta, reclamantă și defunctă, sentința rămânând definitivă și irevocabilă și după finalizarea acestui proces, eventualele îmbunătățiri nu se mai pot rejudeca, căci există autoritate de lucru judecat.
Curtea mai observă că pârâta nu a formulat nici un capăt de cerere prin care să revendice o valoare și ca să și timbreze cererea la valoare, ajungându-se ca prin întâmpinare la cererea reconvențională ( 31) să fie menționate bunurile comune mobile, după cum aceeași pârâtă recurentă nu a contestat bunurile și valorile lor, nu a cerut expertiză și nici nu a solicitat un inventar al bunurilor comune.
Din studiul dosarului, Curtea constată că în urma decesului defunctei (decedată la data de 19.11.2005), bine a fost deschisă succesiunea acesteia, în baza art. 651 Cod civil, la ea fiind chemați reclamantul - ca soț supraviețuitor, (prin acceptare expresă, în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil, și în calitate de legatar universal prin testament autentificat sub nr. 763/2003) și fiica defunctei, dintr-o căsătorie anterioară, (ca moștenitor rezervatar), în masa succesorală intrând - printre alte bunuri anume descrise în dispozitivul sentinței civile pronunțate de prima instanță - și cota de din imobilul situat în satul, cu nr.47 casă, C și grădină, înscris în 1083, cu top. 103 - 104(ce interesează și vizează recursul de față), cealaltă J din imobil, fiind bun propriu al soțului, ca urmare a încetării stării de proprietate comună în devălmășie.
Tot corect, ambele instanțe au respins cererea pârâtei recurente de se constata că în anul 1991, ar fi dat familiei suma de 100.000 lei, cu care a fost achitat în întregime apartamentul și că la casa din ar fi avut o contribuție esențială, pentru că pe de o parte, contrar art. 1169 cod civil (potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească), pârâta nu a dovedit vreo contribuție la achiziționarea acestui apartament, iar pe de altă parte susținerile pârâtei referitoare la casa din, sunt contrazise de dispozițiile prevăzute în sentința civilă nr. 9715/25.11.2003, pronunțată în dosarul nr. 4516/2003 al Judecătoriei Timișoara - rămasă irevocabilă - care a intrat deci în autoritatea lucrului judecat.
De asemenea, în mod just, ambele instanțe de judecată au avut în vedere la atribuirea ambelor imobile intimatului reclamant, faptul că acesta a locuit permanent în cele două imobile timp de cca 40 ani, fiind legat efectiv de acestea și că el deține cota cea mai mare, cum și că pârâta a rupt orice legătură cu mama defunctă timp de peste 10 ani ( la înmormântarea cărora nici nu a participat), ca și aspectul că aceste imobile nu sunt comod partajabile în natură, făcându-se o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 728 Cod civil și a art. 673/10 alin. 4 Cod procedură civilă, în raport de aceste motive temeinice și împrejurările concrete ale cauzei și față de cererea coproprietarului reclamant, care are o stare precară a sănătății, atribuindu-i direct imobilele în discuție, stabilindu-se corect și suma cuvenită drept sultă pârâtei și termenul până la care este obligat să i-o plătească, nefiind cazul, așadar, atribuirii către recurenta pârâtă a imobilului din, jud.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs al acestei pârâte, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenta nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, căci hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflată în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, recurenta pârâtă va fi obligată să-i plătească intimatului reclamant - la cererea acestuia - suma de 1000 lei RON, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr. 6539/16.06.2008 și chitanța aferentă nr. 9376, din aceeași dată, ambele ale Baroului T, aflate la file 9 și 10 din dosarul cauzei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei declarat împotriva deciziei civile de apel nr. 167/A/04.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect succesiune.
Obligă recurenta pârâtă de mai sus să plătească intimatului reclamant menționat suma de 1.000 lei,(RON), cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /17.11.2008
Tehnored /27.11.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Carmina OrzaJudecători:Carmina Orza, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
