Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1290/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1290
Ședința publică din 17 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 3: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 626/30.06-2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâtul intimat, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru pârâta recurentă și avocat pentru reclamanta intimată, lipsă fiind pârâtul intimat .
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru pârâta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile recurate precum și modificarea în parte a sentinței civile pronunțate de către instanța de fond, în sensul admiterii în parte a acțiunii principale și admiterii în totalitate a cererii lor reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
Avocat pentru reclamanta intimată, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii Tribunalului Timiș, cu cheltuieli de judecată în cuantumul stabilit conform chitanțelor aflate la dosarul cauzei.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.626/30.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.2660/24.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr și a admis apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamanta, schimbând-o în parte, în sensul că a admis integral acțiunea principală.
În consecință, a constatat că pasivul succesoral se compune din suma de 5.200 USD, reprezentând parte din prețul imobilului situat în T,-.4, înscris în CF - T, achitat de reclamanta - apelantă, decizând ca hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul menționat, în cotă de, încheiat între reclamanta, în calitate de cumpărător și pârâții, proprietar asupra cotei de și, proprietar asupra cotei de, în calitate de vânzători, prețul fiind de 25.000 USD.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de din imobilul înscris în CF - T, nr.top.136/IX, cu titlu de cumpărare și a obligat totodată reclamanta la plata sumei de 4.950 USD către fiecare dintre pârâții, suma rezultând din compensarea parțială dintre prețul de 25.000 USD și pasivul succesoral de 5.200 USD, corespunzător cotelor de proprietate, urmând a fi achitată în echivalent, în lei, la data plății, conform cursului BNR.
În final, a decis să mențină celelalte dispoziții ale sentinței.
Inițial, judecătoria a admis în parte atât acțiunea principală a reclamantei, cât și cererea reconvențională a pârâtei, constatând deschisă succesiunea după defunctul, observând că masa succesorală se compune din imobilul din CF - T, nr.top.136/IX, reclamanta având calitate de moștenitoare legală și testamentară a defunctului, fiind fiica acestuia, în timp ce pârâții și au calitatea de moștenitori legali rezervatari, în calitate de fiică, respectiv fiu.
Prin aceeași sentință s-a dispus reducțiunea liberalității excesive prin testamentul autentificat sub nr.109/2004 de BNP, până la reîntregirea rezervei de din masa succesorală, constatându-se totodată că părțile au dobândit prin moștenire legală și testamentară următoarele cote asupra imobilului, astfel reclamanta având o cotă de din imobil (compus din cota de moștenire testamentară pentru cotitatea disponibilă și ca moștenitoare legală rezervatară, în timp ce pârâta are cota de ca moștenitoare legală rezervatară, iar pârâtul cota de, cu același titlu.
Prima instanță a reținut pentru această că în urma defunctului au rămas trei moștenitori, reclamanta, în calitate de fiică și desemnată și legatară universală, care a acceptat succesiunea în termen, cât și pârâții și, fiică și fiu, având calitatea de moștenitori legali rezervatari, care au acceptat tacit succesiunea, așa cum precizează și defunctul, în cuprinsul testamentului, acceptarea tacită a succesiunii de către pârâți nefiind contestată de către reclamantă.
Cu aplicarea art.673 ind2 și 3.pr.civ. judecătoria a constatat că masa succesorală a defunctului se compune din cota de 1/1 din imobilul situat în T,-.4, înscris în CF - T, nr.top.136/IV, cumpărat în baza 112/1995.
Prima instanță, pe de altă parte, a respins cererea reclamantei de a se constata că pasivul succesoral se compune din suma de 5.200 USD, reprezentând suma achitată de aceasta pentru achiziționarea apartamentului, ajutându-l financiar pe defunctul ei tată. Judecătoria a apreciat că reclamanta nu a depus la dosar nici măcar contractul de vânzare-cumpărare spre a se verifica dacă această sumă a fost achitată de defunct, nesocotind astfel disp.art.1169 civ. așa cum nu există nicio altă probă care să ateste că reclamanta ar fi achitat întreaga sumă, iar pe de altă parte, din legitimația de serviciu a defunctului a rezultat că acesta a fost ofițer de armată precum și veteran d război, beneficiind de scutire de impozit pe viață. Astfel, au fost înlăturate și susținerile pârâților, conform cărora situația tatălui lor era una modestă și acestea nu pot induce concluzia că nu ar fi putut achiziționa apartamentul în rate, așa cum rezultă din mențiunile inserate pe marginea legitimației.
Apoi, suma dată de reclamantă tatălui ei nu putea avea natura juridică a unui dar manual pentru nevoi personale, iar nu a unui împrumut, motiv pentru care nu se poate justifica aducerea ei în pasivul succesoral în suma de 5.200 USD fără nicio dovadă scrisă, cât timp sunt incidente disp.art.1191 civ. în contextul în care martorul odată declară că reclamanta l-a ajustat pe bunicul său să cumpere locuința și că ar fi fost vorba de aprox. 3000 USD, pentru ca ulterior, în cuprinsul aceleiași declarații să arate că nu știe despre sumele pe care reclamanta le-ar fi trimis bunicului său, după plecarea acesteia din țară, după cum nici martora nu cunoaște amănunte despre suma care i-a fost dată defunctului de reclamantă și nici cu ce titlu.
S-a mai reținut că în speță, reclamanta a solicitat doar stabilirea calității sale de moștenitoare, alături de cea fraților pârâți și apoi stabilirea masei succesorale, fără a solicita și partajul în natură al imobilului afalt în indiviziune, acțiunea fiind admisibilă în raport cu decizia ÎCCJ nr.385/2005, conform căreia nu există nici un text de lege care să oblige, de principiu, la sistarea indiviziunii, odată ce calitatea de moștenitor a fost stabilită. De altfel, reclamanta a solicitat în alt mod, urmare a promisiunii de vânzare-cumpărare, sistarea stării de coproprietate, în petitele următoare.
Văzând testamentul autentificat sub nr.109/06.02.2004 de către BNP, cu aplicarea art.860 civ. și a art.58 din 36/1995, judecătoria a constatat că reclamanta are calitatea de moștenitoare a defunctului ei tată, în calitate de fiică dar și de legatară universală, iar în baza art.841 civ. a constatat că rezerva succesorală în cazul celor trei copii ai defunctului este de din masa succesorală, iar cotitatea disponibilă în această situație este de .
Astfel fiind și admițând și primul capăt de cerere al cererii reconvenționale, dar și solicitarea implicită a reclamantei de stabilire a cotelor, cu aplicarea art.847, 850 și 852.civ. instanța de fond a dispus reducțiunea liberalității excesive, realizată prin testamentul autentificat sub nr.109/2004, până la reîntregirea rezervei de din masa succesorală.
În acest fel, s-a stabilit că părțile vor culege moștenirea fie asupra cotității disponibile, fie asupra rezervei, fie cumulat, după caz, reclamanta putând culege cotitatea disponibilă de din imobilul cuprins în masa succesorală, însă fiind ea însăți o moștenitoare rezervatară, alături de frații pârâți, va culege și cota de din rezerva succesorală ce i se cuvine.
Cu alte cuvinte, judecătoria a constatat că părțile au dobândit prin moștenire legală și testamentară următoarele cote asupra imobilului cuprins în CF - T: reclamanta - cota de din imobil - compusă din cota de moștenire testamentară pentru cotitatea disponibilă și ca moștenitoare legală rezervatară, apoi pârâta pentru cota de ca moștenitoare legală rezervatară și în fine, pârâtul pentru cota de ca moștenitor legal rezervatar.
În baza art.20 din 7/1996, prima instanță a autorizat intabularea dreptului de proprietate al părților asupra acestor cote în CF - T, și totodată, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra cotelor pe care le dețin din imobil, iar în caz de refuz, sentința pronunțată să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, cu obligația pentru reclamantă să achite pârâților suma de 6.250 USD pentru fiecare, ce reprezintă cota fiecăruia din prețul imobilului convenit prin ante-contractul de vânzare-cumpărare de 25.000 USD.
Această promisiune de vânzare-cumpărare formală, în favoarea reclamantei, a fost întocmită de către defunct la data de 12.01.2004, caracterul formal fiind susținut pentru imediat ulterior, la data de 06.02.2004, defunctul a întocmit în favoarea reclamantei testamentul autentificat sub nr.109/2004 de către BNP, desemnând-o pe reclamantă drept legatară universală asupra aceluiași imobil, singurul bun aflat în masa succesorală. or, odată cu decesul promitentului - vânzător și testator -, la data de 03.11.2006, promisiunea de vânzare-cumpărare a devenit caducă, motiv pentru care nu se mai poate dispune obligarea pârâților la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra cotelor pe care le dețin din imobil. S-a reținut că de altfel, reclamanta, prin conduita ei procesuală, odată ce a cerut reducțiunea liberalității excesive pentru reîntregirea rezervei succesorale ce operează în favoarea fraților ei pârâți, confirmă caducitatea promisiunii. Aceasta pentru că, în absența acțiunii în reducțiunea liberalității excesive, ca acțiune personală patrimonială, nesusținută de pârâții și în concluziile scrise, iar faptul că pârâta recunoaște rezerva succesorală în favoarea acestora valorează cu renunțarea la antecontractul de vânzare-cumpărare, deci ineficacitatea acestuia.
În privința restului capetelor de cerere din cerere reconvențională, judecătoria a constatat că, referitor la reducțiunea liberalităților excesive, petit cuprins în cererea inițială, prima instanță s-a pronunțat cu privire la reîntregirea rezervei și împărțirea ei între cei 3 moștenitori, iar în privința petitului privind revocarea testamentului încheiat de către defunct în beneficiul reclamantei, motivat de neîndeplinirea sarcinilor instituite prin legat, s-a constata că acesta nu este întemeiat întrucât testamentul autentificat cu nr.109/2004 nu cuprinde nicio sarcină, ci doar o simplă dorință a testatorului ori o recomandare a acestuia, care avea convingerea că legatara îl va întreține și îl va îngriji pe tot parcursul vieții și îl va înmormânta cu cinste. Pentru a deveni incidente disp.art.830 și 930.civ. referitoare la revocarea pentru neexecutarea sarcinilor se impune ca neexecutarea să fie culpabilă, însă în speță nu s-a identificat nicio culpă din partea reclamantei, care fiind departe de țară, nu putea în mod obiectiv să îngrijească fizic de tatăl ei și nici să participe la înmormântare.
Cât privește nulitatea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată de defunct cu reclamanta, în sensul aplicării cauzei de dezicere inserată la alineatul 5, judecătoria a respins-o, având în vedere că s-a pronunțat mai sus cu privire la caducitatea convenției, aceasta fiind o cauză de ineficacitate a actului juridic, iar în privința intabulării în CF a drepturilor de proprietate, judecătoria s-a pronunțat după stabilirea cotelor cuvenite fiecărui moștenitor.
Sentința judecătoriei a fost atacată cu recurs de către pârâta, care a cerut admiterea integrală a cererii sale reconvenționale, arătând că în urma revocării testamentului, se impune să se înscrie în CF dreptul său de proprietate asupra imobilului litigios, în cotă de 1/3, alături de și, dar s-a reproșat instanței de fond că a respins eronat această cerere, prin negarea existenței unei sarcini, care a fost greșit considerată ca o dorință sau recomandare a testatorului, ca legatara să-l întrețină și să-l îngrijească pe tot parcursul vieții, iar apoi să îl înmormânteze cu cinste.
A argumentat pârâta că nu se poate reține faptul că reclamantei, în calitate de legatară a defunctului, nu ar avea nicio culpă pentru neîndeplinirea sarcinilor impuse prin testament, întrucât fiind departe de țară nu putea obiectiv să îl îngrijească pe testator și nici să îl înmormânteze, în condițiile în care tocmai în aceasta constă culpa legatarei în neîndeplinirea sarcinilor impuse prin testament. Mai mult, legatara a sosit în țară la 5 luni după moartea defunctului și nu a participat nici fizic și nici material la înmormântarea defunctului, iar în aceste condiții legatul trebuie desființat pe cale judecătorească, pentru neîndeplinirea culpabilă a sarcinilor.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta, cu argumentul principal că judecătoria a greșit atunci când nu a inclus în pasivul succesoral suma de 5.200 USD, justificat de faptul că transmisiunea acestei sume nu a fost dovedită, cum la fel de greșită a fost și decizia primei instanțe de a nu valida antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la cotele de proprietate dobândire asupra imobilului, în condițiile în care instanța de fond nu a justificat caducitatea acestei convenții. Judecătoria a reținut ca împrejurare ce a determinat caducitatea actului, faptul încheierii unui testament asupra aceluiași imobil, în favoarea reclamantei, însă sub aspectul argumentelor instanței de fond precum că în testament defunctul testează în favoarea reclamantei - promitentă cumpărătoare asupra aceluiași imobil, acest raționament este greșit. Aceasta pentru că prin testament, defunctul a dispus ca după moartea sa, bunurile mobile și imobile ce se vor regăsi în patrimoniul său vor rămâne reclamantei, însă în cuprinsul testamentului nu se face referire la același imobil, determinat prin elementele sale de identificare în cadrul promisiunii de vânzare-cumpărare, lucru recunoscut și de către pârâtul.
Recurenta - reclamantă a formulat de asemenea întâmpinare la recursul pârâtei - recurente susținând că recursul pârâtei este unul pur formal, câtă vreme în cuprinsul testamentului autentic nu este inserată nicio sarcină propriu-zisă, pentru a fi îndeplinită de legatară, fiind vorba despre o simplă dorință a testatorului, de a fi îngrijit și întreținut pe tot restul vieții, iar apoi să fie înmormântat cu cinstea cuvenită.
Pe de altă parte, prin întâmpinarea sa, pârâta - recurentă a solicitat respingerea recursului reclamantei, arătând tocmai faptul că prin testament s-a instituit o sarcină pentru legatară, respectiv aceea de a-l îngriji și înmormânta pe testator, însă reclamanta nu a respectat niciuna dintre aceste obligații, printr-o atitudine culpabilă și în disprețul dispozițiilor testamentare, spre deosebire de pârâți, care l-au îngrijit pe defunctul lor tată și la-u înmormântat cu toată cinstea cuvenită, urmând toate datinile. În acest context, a arătat că instanța de control judiciar este datoare să lămurească conținutul exact al dispozițiilor testamentare prin clarificarea și lămurirea sensului lor, cu observarea tuturor circumstanțelor învederate de părți.
Deși legal citat, pârâtul - intimat nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din 30 iunie 2009, instanța de control judiciar a recalificat calea de atac, din recurs în apel, iar cu acea ocazie, reclamantă - apelantă a invocat excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de pârâta.
În raport cu disp.art.137 pr.civ. tribunalul a analizat cu prioritate excepția insuficientei timbrări a apelului pârâtei și a găsit că această excepție este întemeiată.
În acest sens, a apreciat că, odată cu depunerea apelului, pârâta a depus și timbrul judiciar de 0,5 lei, astfel că prin rezoluție de la primul termen de judecată, s-a stabilit î sarcina acesteia o diferență de plată, respectiv taxa judiciară de timbru de 4 lei, iar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta, aflată la fila 18 - dosar apel, s-a apreciat că aceasta a fost înștiințată despre obligația de plată.
La termenul de judecată din 19.05.2009 - reținut a fi primul termen în calea de atac a apelului, s-a constatat că pârâta - apelantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, fiindu-i acordată posibilitatea de a depune chitanța doveditoare, până la sfârșitul dezbaterilor, însă partea nu a înțeles să valorifice această posibilitate, astfel că taxa judiciară depusă la al doilea termen de judecată nu respectă disp.art.20 din 146/1997-republicată, astfel că s-a decis anularea apelului pârâtei, ca insuficient timbrat.
Mai apoi, pe fondul apelului reclamantei, s-a apreciat că judecătoria a comis o serie de erori, printre care și aceea a neincluderii sumei de 5.200 USD în pasivul succesoral, care însă nu este imputabilă primei instanțe deoarece dovada s-a făcut doar în calea de atac.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că în mod greșit s-a apreciat caducitatea promisiunii de vânzare-cumpărare, pentru că această noțiune presupune lipsirea de efecte a unui act juridic civil valabil încheiat, datorită ivirii unor împrejurări ulterioare încheierii sale și care este independentă de voința autorului. Cu toate acestea, s-a observat că promisiunea de vânzare-cumpărare, deși este anterioară testamentului, acest din urmă act nu este independent de voința autorului, fiind chiar expresia voinței acestuia, respectiv a tatălui părților - defunctul bleau.
În opinia instanței de apel, de aici rezultă că promisiunea nu este caducă, pentru partea care excede cotelor moștenitorilor pârâți, aceasta rămânând fără obiect doar în ceea ce privește partea de imobil transmisă pe cale succesorală reclamantei, în timp ce pentru partea transmisă pârâților, promisiunea de vânzare-cumpărare este perfect valabilă și produce efecte, înscrisul constatator nefiind înlăturat prin probele administrate.
De asemenea, prin transmisiunea legală a moștenirii, pârâții au dobândit și obligația de perfecta actul în formă autentică, pentru vânzarea cotelor de câte pentru fiecare.
Referitor la suma de 5.200 USD, s-a reținut că existența acesteia rezultă din înscrisul depus la fila 15-dosar apel, în care defunctul și pârâtul recunosc plata efectuată de reclamantă, cu titlu de din plata apartamentului litigios, iar aceeași declarație a mai fost semnată de alte 5 persoane, în calitate de martori.
S-a mai adăugat de tribunal că nu se poate reține susținerea pârâtei că ar fi vorba despre un dar manual, pentru că în acest caz nu ar mai avut nici un sens redactarea și semnarea declarației, iar poziția finală adoptată de pârâtul, care este de acord cu pretențiile reclamantei, alături de declarația martorului, conduc la concluzia că reclamanta și-a ajutat familia, atât pe tatăl ei, cât și pe frați, iar dorința tatălui a fost aceea de a răsplăti ajutorul primit.
Prin urmare, față de prețul inserat în contract, de 25.000 USD și pasivul succesoral reținut, de 5.200 USD și faptul că sumele datorate se află în legătură cu același imobil, se impune compensarea acestora: 25.000 - 5.200 = 19.8000 și care împărțită la 4 determină o valoare de 4.950 USD, care va reprezenta de altfel sulta datorată fiecărui pârât, î raport și cu disp.art.1143 și urm. civ. ceea ce determină admiterea apelului reclamantei și în consecință, tribunalul a constatat că pasivul succesoral se compune din suma de 5.200 USD, reprezentând parte din prețul imobilului situat în T,-.4, înscris în CF - T, achitat de reclamanta - apelantă, decizând ca hotărârea judecătorească să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul menționat, în cotă de, încheiat între reclamanta, în calitate de cumpărător și pârâții, proprietar asupra cotei de și, proprietar asupra cotei de, în calitate de vânzători, prețul fiind de 25.000 USD.
A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de din imobilul înscris în CF - T, nr.top.136/IX, cu titlu de cumpărare și a obligat totodată reclamanta la plata sumei de 4.950 USD către fiecare dintre pârâții, suma rezultând din compensarea parțială dintre prețul de 25.000 USD și pasivul succesoral de 5.200 USD, corespunzător cotelor de proprietate, urmând a fi achitată în echivalent, în lei, la data plății, conform cursului BNR și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care a fost motivat în drept cu disp.art.304 pct.8 pr.civ. însă cuprinsul considerentelor declarației de recurs, aceasta s-a referit cu precădere la greșita anulare a apelului, ca insuficient timbrat.
Din acest punct de vedere, recurenta - pârâta a arătat că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit disp.art.20 din 146/1997, în condițiile î care instanța de apel a pus în vedere avocatului pârâtei să suplimenteze taxa judiciară cu suma de 4 lei și a cordat termen pentru aceasta pentru 30 iunie 2009, iar la acest termen, suma menționată de către tribunalul a fost achitată, dovadă fiind chitanța existentă la dosarul instanței de apel, iar acest aspect ar fi presupus ca și apelul pârâtei să fie judecat pe fond și să nu se aplice excepția insuficientei timbrări.
În continuare, recurenta s-a referit și la fondul cauzei și a reiterat motivele pe care și-a întemeiat și apelul, susținând că promisiunea de vânzare-cumpărare nu poate produce efectele unei vânzări - cumpărări perfecte și în plus, nicăieri în cuprinsul antecontractului nu se specifică faptul că reclamanta - intimată ar fi achitat 5.200 USD, în favoarea lui.
În sfârșit, recurenta - pârâtă și-a reiterat punctul de vedere cu privire la neexecutarea sarcinilor impuse prin testament de către legatară, câtă vreme prin testament s-a instituit o sarcină pentru legatară, respectiv aceea de a-l îngriji și înmormânta pe testator, însă reclamanta nu a respectat niciuna dintre aceste obligații, printr-o atitudine culpabilă și în disprețul dispozițiilor testamentare, spre deosebire de pârâți, care l-au îngrijit pe defunctul lor tată și la-u înmormântat cu toată cinstea cuvenită, urmând toate datinile. În acest context, a arătat că instanța de control judiciar este datoare să lămurească conținutul exact al dispozițiilor testamentare prin clarificarea și lămurirea sensului lor, cu observarea tuturor circumstanțelor învederate de părți și de aceea este aplicabil textul art.304 pct.8 pr.civ.
Pârâții - intimați, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare, însă reclamanta a formulat concluzii scrise, prin avocatul său, la ultimul termen de judecată din recurs, solicitând respingerea recursului.
Curtea, analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea didsp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 alin.5 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat, în raport cu disp.art.137 pr.civ. coroborat cu art.304 pct.5 și 9.pr.civ. determinat de greșita interpretare și aplicare de către instanța de apel a disp.art.20 din 146/1997, cu consecința privării pârâtei de un grad de jurisdicție, asupra fondului cauzei sale.
În acest sens, curtea va reitera că disp.art.20 din 146/1997-republicată prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Dacă în momentul înregistrării sale acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
În sfârșit, in situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
În concret, curtea va constata, în interpretarea art.20 din 146/1997, că, odată cu depunerea apelului, pârâta a depus și timbrul judiciar de 0,5 lei, astfel că prin rezoluție de la primul termen de judecată, s-a stabilit în sarcina acesteia o diferență de plată, respectiv taxa judiciară de timbru de 4 lei, iar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta, aflată la fila 18 - dosar apel, s-a apreciat că aceasta a fost înștiințată despre obligația de plată.
La termenul de judecată din 19.05.2009, primul termen în calea de atac a recursului, recalificat ulterior apel, la termenul de judecată din 30.06.2009, s-a constatat că pârâta - apelantă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, fiindu-i acordată posibilitatea de a depune chitanța doveditoare a achitării taxei judiciare de 4 lei, până la sfârșitul dezbaterilor, însă partea nu a înțeles să valorifice această posibilitate, astfel că taxa judiciară depusă la al doilea termen de judecată, respectiv 30 iunie 2009, nu respectă disp.art.20 din 146/1997-republicată, astfel că s-a decis anularea apelului pârâtei, ca insuficient timbrat, însă în condițiile în care instanța a procedat nu numai la acceptarea și înregistrarea chitanței doveditoare la acel termen - (fila 31 dosar apel), dar și procedat la judecarea celor două recursuri originare, în contradictoriu cu toate părțile prezente, inclusiv pârâta și a decis recalificarea recursurilor ca și apeluri, după care a dat cuvântul pe fond, pentru susținerea apelurilor reclamantei și apoi al pârâtei, pentru chestiunile de substanță vizând fondul cauzei, iar la momentul formulării acestor concluzii și anterior închiderii dezbaterilor, taxa judiciară se afla consemnată la dosar - fiind plătită la data de 23.06.2009 (fila 31 dosar apel).
În aceste condiții, curtea constata că pentru a fi putut fi operațională excepția reținută de instanța de apel, ar fi fost necesar ca tribunalul să fi respins acceptarea și îndosarierea chitanței, cu consecința restituirii acesteia către apelanta - pârâta, actualmente recurentă și să nu procedeze la ascultarea concluziilor pe fond, referitoare la cererea de admitere a cererii reconvenționale, astfel cum a fost formulată în fața instanței de fond, pentru că în acest mod instanța de apel a creat aparența, legitimă pentru pârâta apelantă, că și fondul apelului ei își va găsi o soluție la această instanță.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.137 pr.civ. rap.la art.304 pct.5 și 9.pr.civ. coroborat cu art.312 alin.5 pr.civ. fără a mai fi necesar să analizeze și celelalte motive de recurs ale pârâtei, vizând fondul cauzei și care nu au format obiect de analiză pentru instanța de apel, ca efect al aplicării sancțiunii anulării apelului acesteia, va admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.626/30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o va casa în întregime și va trimite cauza la Tribunalul Timiș în vederea rejudecării pe fond a apelurilor declarate de pârâta precum și cel al reclamantei împotriva sentinței civile nr.2660/24.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ. în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 626/30.06-2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul Timiș în vederea rejudecări apelurilor declarate de pârâta precum și cel al reclamantei, împotriva sentinței civile nr. 2660/24.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 17 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /04.01.2010
Tehnored /11.01.2010
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
