Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 1416/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1896/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1416
Ședința publică de la 28.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER - I
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de recurentul - reclamant precum și de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr. 737 din 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV- a civilă, în dosarul nr-.
are ca obiect - succesiune.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.10.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 21.10.2009 și apoi la 28.10.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3017/03.04.2002, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, prin care se solicita partajarea averii rămase de pe urma autorului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul a solicitat inițial ieșirea din indiviziune conform cotelor stabilite prin certificatul de moștenitor nr.146/17.07.1996, ulterior, aceasta arătând că solicită ieșirea din indiviziune în cote de atât asupra bunurilor mobile, cât și asupra bunurilor imobile.
În ceea ce privește imobilul din str.-. - nr.8, acesta a solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului în materialitatea lui și nu asupra sumei rezultate din vânzarea acestuia, așa cum ulterior tot reclamantul a precizat că a fost înstrăinat de către defuncta sa mamă și sora sa.
În ceea ce privește dispozițiile art.700 alin.1 Cod civil, instanța nu a putut pune în discuția părților această excepție deoarece la dosar nu s-au depus acte din care să rezulte acceptarea de către reclamant a succesiunii defunctei, decedată la data 06.05.1999.
Cu toate că reclamantul arată că a introdus o acțiune din anul 2000 prin care solicita să se constate deschisă succesiunea defunctei sale mame, acesta nu a depus la dosar nici un act din care să rezulte soluționarea acelei cauze, cauză ce a făcut obiectul dosarului nr.17503/2000, cauză care, la cererea reclamantului, a fost suspendată până la soluționarea prezentei cauze.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că acțiunea reclamantului este nefondată, deoarece susținerile sale nu au fost probate cu acte de proprietate prin care să-și dovedească pretențiile.
Totodată, în ceea ce privește bunul imobil acesta arată că ar fi fost bun comun al defuncților săi părinți, ceea ce are fi greu de reținut deoarece la data eliberării certificatului de moștenitor nr.146/17.07.1996 acest bun imobil nu este cuprins în masa partajabilă.
Dacă imobilul în litigiu ar fi fost bun comun al defuncților săi părinți apare ca nejustificat faptul că în sentința civilă nr.6440/15.06.1994 numai defuncta sa mamă este cea căreia i se restituie imobilul în litigiu.
Prin decizia civilă nr.620/13.03.2003, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul declarat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr.3017/03.04.2002 a Judecătoriei Sectorului 1 B, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, a anulat sentința civilă apelată și a reținut cauza pentru evocarea fondului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond nu s-a pronunțat în condițiile art.167 Cod procedură civilă nici în sensul încuviințării probelor necesare dezlegării pricinii, nici în sensul respingerii celor considerate a nu fi utile cauzei, insistând doar asupra depunerii actelor de proprietate pentru imobilele cu privire la care s-a solicitat a fi partajate, ignorând atât faptul să s-a solicitat a fi reținute în masa succesorală și bunuri mobile, cât și împrejurarea învederată de reclamant că înscrisurile doveditoare se aflau în posesia pârâtei, caz în care erau aplicabile dispozițiile art.172 și următoarele Cod procedură civilă.
Nerespectând dispozițiile cu privire la încuviințarea probelor, instanța a considerat totuși că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor din acțiunea inițială și cea precizată. S-a observat însă din considerentele sentinței apelate că instanța a analizat cererea doar în privința bunurilor imobile fără a verifica temeinicia cererii reclamantului de partajare a bunurilor mobile indicate ca făcând parte din masa succesorală.
Rejudecând fondul cauzei după anularea sentinței apelate, tribunalul prin decizia civilă nr.573/24.06.2004 a respins excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta.
În motivarea acestei decizii, tribunalul reține că pârâta a susținut că acțiunea reclamantului referitoare a constatarea deschiderii succesiunii, a calității de moștenitori și a stabilirii cotelor cuvenite, este inadmisibilă față de existența certificatului de calitate de moștenitor, atâta vreme cât reclamantul nu a solicitat anularea acestuia.
Tribunalul a respins excepția inadmisibilității, întrucât certificatului de calitate de moștenitor nu constituie, în sine o cauză legală de împiedicare pentru formularea unor astfel de cereri, ci doar până la anularea lui, și în cazul în care persoanele interesate nu contestă cele consemnate în certificat, astfel de cereri nu își au nici un fel de justificare.
Rezultă fără echivoc, împrejurarea că și certificatul de calitate de moștenitor se emite în baza consimțământului părților, dar că acesta face dovadă numai în privința constatării deschiderii succesiunii, a calității de moștenitor și a cotelor stabilite prin acesta.
În cauză, tribunalul a reținut că reclamantul nu a solicitat anularea certificatului de moștenitor și nici nu contestă mențiunile cuprinse în acesta, așa încât aspectele referitoare la constatarea deschiderii succesiunii defunctului, a calității moștenitorilor și a cotelor cuvenite acestora a fost soluționată anterior formulării cererii de chemare în judecată, prin emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr.146/17.07.1996.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul a analizat cererea reclamantului referitoarea la compunerea masei succesorale.
Așa cum rezultă din actul de donație autentificat sub nr.22485/6.07.1935, a donat în mod irevocabil fiicei acestuia, căsătorită cu, terenul în suprafață de 231,45 mp cu toate construcțiile aflate pe acesta, situat în B, str.- General G - nr.8 (fost 28), sector 1.
Ulterior încheierii acestui act de donație, obține autorizația nr.94 G din 19.09.1935 de la Primăria Sectorului IV - B, pentru a construi la imobilul menționat mai sus, un corp de casă cu subsol, parter, etaj și mansardă, retras din alinierea parcelării cu doi metri și pe partea dreaptă.
Din aceste acte juridice, tribunalul a reținut că imobilul situat în str.- General G - nr.8 (fost 28), sector 1, fost primit cu titlu de donație doar de către, la data donației imobilul compunându-se din teren și construcțiile aflate pe teren, la care așa cum rezultă din autorizația de construire menționată, a mai construit un corp de casă.
Reclamantul a solicitat includerea în masa succesorală a cotei de 1/2 din acest imobil, susținând că a fost bun comun al soților și.
În anul 1950 imobilul a fost naționalizat pe numele lui, iar prin sentința civilă nr.6440/15.06.1994, Judecătoria Sectorului 1 Bac onstatat că este proprietara imobilului situat în B, str.- General G - nr.8 (fost 28), sector 1, și a obligat Consiliul General al Municipiului B să lase imobilul numitei în deplină proprietate și liniștită posesie.
Tribunalul a constatat că în actul de donație menționat mai sus, nu există vreo mențiune ca imobilul donat să devină bun comun, ci din contră, este denumită absolută proprietară, aceasta primind în mod exclusiv donația imobilului.
Prin urmare, tribunalul a reținut că atât în vechea reglementare cât și actuala reglementare, imobilul situat în B, str.- General G - nr.8 (fost 28), sector 1, compus din terenul în suprafață de 231,45 mp și construcțiile aflate pe acestea, a fost proprietatea exclusivă a numitei, motiv pentru care cererea reclamantului de a se constata că masa succesorală a defunctului se compune din cota de 1/2 din acest imobil, este vădit neîntemeiată.
Problema care se solicită a fi pusă în discuție este cea referitoare la construcția edificată în baza autorizației nr.94 G din 19.09.1935, pe terenul în litigiu cu privire la care reclamantul a susținut că a fost edificată de și și prin urmare cota de din construcție compune masa succesorală.
Însă, tribunalul a reținut că deși, într-adevăr corpul de casă ce face obiectul autorizației nr.94 G/1935 a fost construit în timpul căsătoriei autorilor celor două părți, reclamantul nu a administrat probe concludente din care să rezulte neîndoielnic că această construcție a fost edificată de ambii soți pe terenul proprietatea doar al numitei, cu mijloace care să fi făcut parte din comunitatea de bunuri, așa încât față de împrejurarea că autorizația a fost eliberată doar pe numele numitei, că doar aceasta a înțeles să formuleze acțiune în revendicare, că la data formulării acțiunii în revendicare era în viață, dar nu a înțeles să-și exercite acest drept de dispoziție, apreciază că rezultă o prezumție simplă care nu a fost răsturnată prin probe contrarii, că și construcția edificată în conformitate cu autorizația a aparținut în exclusivitate defunctei.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 7,250 ha vie, situat în localitatea, județul P, tribunalul a reținut că acesta nu poate fi inclus încă în masa partajabilă, întrucât reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte dreptul de proprietate al defunctului asupra acestui teren. Reclamantul a înțeles să depună la dosar numai o adeverință emisă în baza Legii nr.18/1991 cu nr.1728/07.03.2002 și Decizia nr.266/26.03.1992, acte care nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate asupra terenului menționat mai sus. Urmează ca reclamantul să obțină titlul de proprietate conform dispozițiilor Legii nr.18/1991, și ulterior, fie în baza dispozițiilor Legii nr.36/1995, fie pe calea justiției, să stabilească dacă acest teren face parte sau nu din masa succesorală a defunctului.
Declarațiile martorilor propuși de către reclamant sunt contrazise de declarațiile martorilor propuși de către pârâtă, și care au susținut că numeroase bunuri din casă au fost vândute în timpul vieții defunctului, că de asemenea, o parte din bunuri erau oferite în dar unor diverse persoane pentru serviciile de ajutor oferite familiei, că mobila de dormitor aflată în locuință a aparținut pârâtei.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că în cauză, reclamantul nu a administrat probe suficiente pentru a se putea reține că bunurile enumerate în cererea depusă la dosar, filele 47-49, compun într-adevăr masa succesorală a defunctului, neputându-se stabili cu certitudine și neîndoielnic că toate acele bunuri au existat în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii - 13.06.1995.
Prin decizia civilă nr.30/11.01.2005, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.573/24.02.2004 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă și a casat decizia cu trimitere spre rejudecare, reținând că tribunalul avea obligația să pună în vedere reclamantului stabilirea exactă a cadrului procesual prin indicarea corectă a persoanelor față de care considera că au calitate de moștenitori și întinderea masei succesorale după fiecare din aceștia.
Pentru fiecare situație în parte, se impunea discutarea și admiterea unui sistem probator, care să facă dovada susținerilor acestuia, situație care însă nu s-a petrecut.
Din analiza actelor aflate la dosar, a rezultat clar că instanța de apel care a intra în judecarea fondului pricinii, nu a respectat dispozițiile legale privitoare la îndeplinirea rolului activ în sensul de a respecta obligația consfințită în dispozițiile art.129 pct.5 Cod procedură civilă, în sensul de a stărui prin toate mijloacele legale să prevină orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Instanța de apel avea obligația să ordone conform textului de lege mai sus menționat, administrarea tuturor probelor necesare, care să ducă la pronunțarea unei hotărâri obiective sau să ia act de declarația expresă a reclamantului cu privire Ia limitele ansamblului probator pe care acesta înțelege să îl folosească.
Prin decizia civilă nr.742/09.11.2005, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea de apel formulată de apelantul - reclamant,împotriva sentinței civile nr.3017/03.04.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, a onstatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului, astfel cum a fost stabilită prin de la data de 15.06.2005, are o valoare de 268.916.936 lei, a respins ca neîntemeiată cererea pe capătul privind ieșirea părților din indiviziune și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, având în vedere că bunurile mobile ce s-au reținut de instanță ca existând la momentul decesului defunctului au fost înstrăinate de soția supraviețuitoare, și ea decedată între timp, așa cum s-a mai arătat, tribunalul a apreciat utilă proba solicitată de reclamant privind stabilirea valorii acestor bunuri și a încuviințat în consecință evaluarea bunurilor, printr-o expertiză tehnică prețuitoare bunuri mobile, expertiză ce a stabilit o valoare totală a bunurilor mobile de 537.833.873 lei, de unde se constată o valoare a masei succesorale de 268.916.936 lei.
A reținut tribunalul că drepturile exclusive asupra bunurilor concrete din moștenire urmează a fi stabilite prin împărțeală, iar pe de altă parte că împărțeala nu va putea avea loc mai înainte de dezbaterea succesiunii defunctei pentru a se stabili masa succesorală de pe urma acesteia.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurentul - reclamant, iar prin decizia civilă nr.1379/13.06.2006 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă a admis recursul declarat de recurentul - reclamant împotriva deciziei civile nr.742/09.11.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în contradictoriu cu intimata - pârâtă, a casat decizia recurată, a admis apelul declarat de apelantul - reclamant împotriva sentinței civile nr.2017/3.04.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea fondului la prima instanță.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că instanța de apel a reținut în mod greșit că imobilul nu poate fi inclus în masa supusă partajului, fiind bun propriu al defunctei.
Reținerea instanței de apel în sensul că dispozițiile Decretului nr.32/1954 nu sunt aplicabile imobilului în litigiu, întrucât acesta nu se mai afla în patrimoniul soților la data intrării sale în vigoare, fiind naționalizat încă din anul 1950 în baza Decretului nr.92, este lipsită de temei legal.
Prin sentinta civilă nr.644 din 15.06.1994 a Judecătoriei Sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă, s-a reținut că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul nr.92/1950, titlul statului fiind nul absolut.
Principala consecință a desființării retroactive a titlului statului constă în înlăturarea efectelor pe care acesta le-a produs, părțile revenind la situația în care se aflau în anul 1950, la momentul naționalizării, astfel încât imobilului îi sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr.32/1954.
Prin urmare, în temeiul retroactivității efectelor nulității, precum al retroactivității Codului familiei, conform art.4 din Decretul nr.32/1954, imobilul revenit în proprietatea comună a soților.
În ceea ce privește critica recurentului cu privire la respingerea capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune, Curtea a apreciat că aceasta este întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art.728 cod civil "nimeni nu poate fi obligat a în indiviziune".
Împrejurarea că pe parcursul desfășurării procesului pârâta a decedat nu este de natură a împiedica împărțeala succesiunii defunctului.
Prin moartea pârâtei, calitatea procesuală a acesteia este luată de către moștenitori, care, potrivit certificatului de moștenitor nr.557 din 28.06.1999 eliberat de Serviciul Populație al Primăriei Teritoriale din Strasbourg (fila 15 - dosar 1244/2005 al Tribunalului București - Secția a V-a Civilă) sunt reclamantul, în calitate de fiu și pârâta, în calitate de fiică.
În virtutea calității de moștenitori ai defunctei, recurentul și intimata urmează să culeagă cota de moștenire ce-i revenea pârâtei decedate, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, fără a fi necesară dezbaterea succesiunii de pe urma acesteia.
Ca atare, Curtea a apreciat că în mod greșit instanța de apel a respins cererea privind ieșirea din indiviziune, împărțeala urmând a fi făcută în raport de cotele ce revin moștenitorilor, chiar dacă unul dintre moștenitori a decedat între timp.
În urma casării cu trimitere, Judecătoria Sectorului 1 Bap ronunțat sentința civilă nr.7263/29.05.2008 prin care a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta, a constatat deschisă succesiunea defunctului decedat la data de 13.06.1995, a constatat că au vocație concretă la succesiune acestuia:, în calitate de soție supraviețuitoare cu o cota de 2/8, fost, în calitate de fiu cu o cota de 3/8 și, născuta, în calitate de fiică cu o cota de 3/8, a onstatat că masa partajabilă se compune din următoarele bunuri: cota de din bunurile mobile; mobila sufragerie sculptată compusă din masă, 10 scaune, 2 fotolii, bufet cu uși, vitrină, scoarța, serviciu ceai, tava anse și ceainic, 2 sfeșnice, oglinda venețiană și cota de din imobilului - construcție situat în B, - -. -, nr.8, sector 1, compus din demisol, parter și mansardă, a inclus în lotul pârâtei cota de din bunurile mobile mai sus enumerate și cota de din imobilul construcție situat în B, - -. - nr.8, sector 1, compus, din demisol, parter și mansardă, a obligat pârâta la plata către reclamant a unei suite totale în cuantum de 762.489,595 lei, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 37.495 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Văzând dispozițiile deciziei de casare cu privire la decesul pârâtei, instanța a avut în vedere că partea acesteia din moștenirea de pe urma defunctului, revine în cote egale reclamantului și pârâtei, în calitate de fii.
Cu privire la masa succesorală, instanța a reținut că asupra bunurilor mobile ce o compun, s-a pronunțat, în urma administrării probelor, Tribunalul București în dosarul nr.1244/2005, prin încheierea din data de 15.06.2005 și că asupra acestor aspecte părțile nu au alte pretenții.
Astfel, prin această încheiere, instanța a constatat că masa succesorală se compune din cota indiviză de din următoarele bunuri mobile: mobilă sufragerie sculptată compusă din masă, 10 scaune, 2 fotolii, bufet cu uși, vitrină, serviciu ceai, tavă anse și ceainic, 2 sfeșnice, oglindă venețiană, care, potrivit raportului de expertiză efectuat de expert, au o valoare totală de 53.783,39 lei (respectiv de 26891,69 lei în ceea ce privește cota de ).
În ceea ce privește cota de din imobilul situat în B, Intr.-. - nr.8, sector 1, instanța în baza art.315 Cod procedură civilă și văzând dispozițiile deciziei de casare, a constatat că masa succesorală se compune și din acest imobil.
Reține însă că, după data decesului defunctului, respectiv la data de 29.05.1997, acest imobil a fost înstrăinat de către, fiicei sale prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.279/1997. La rândul său, pârâta a vândut imobilul d- și, potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.190/26.01.1999.
Instanța a reținut că vânzarea s-a făcut cu bună - credință, ambele părți având la acel moment convingerea că imobilul aparține în totalitate (construcție și teren) vânzătoarei, căreia i se restituise prin sentința civilă nr.6440/1994 a Judecătoriei Sectorului 1
La momentul efectuării expertizei, valoarea de circulație a imobilului este de 2.996.175 lei - ron.
Din masa succesorală ce se dorește a se partaja, face parte doar din imobilul construcție. Prin urmare valoarea părții de imobil ce face obiectul partajului este de 1.498.087,5 lei.
Astfel, având în vedere dispozițiile art.650, art.651, art.659 și următoarele Cod Civil, precum și ale Legii nr.319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, se constată că la data deschiderii succesiunii defunctului, prin decesul său survenit la data de 13.06.1995, aveau vocație concretă la succesiunea acestuia, în calitate de soție supraviețuitoare cu o cotă de 2/8, fost, în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 și, născută, în calitate de fiică cu o cotă de 3/8. Acest lucru rezultă din cuprinsul certificatului de calitate de moștenitor nr.146/17.07.1996.
S-a reținut că pârâta a decedat pe parcursul procesului, iar reclamantul și pârâta, în calitate de fii, împart cota acestea.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză, s-a reținut că bunurile mobile, au fost înstrăinate de către soția defunctului, respectiv de după decesul acestuia împreună cu fiica sa și că de valoarea acestora a beneficiat pârâta.
Față de acest aspect, bunurile mobile au fost incluse în lotul pârâtei și obligată aceasta la plata unei sulte corespunzătoare, în cuantum de 13.445,845 lei către reclamant.
De asemenea, instanța a reținut că bunul imobil a fost vândut pârâtei și prin urmare, a considerat echitabil ca acesta să fie inclus în lotul acestei pârâte, cu obligarea acesteia la plata unei sulte către reclamant.
Instanța a avut în vedere faptul că valoarea imobilului este cea de la momentul efectuării partajului, iar nu de la momentul deschiderii succesiunii, sau dezbaterii acesteia, chiar dacă pârâta a fost de bună credință la momentul cumpărării, buna sa credință neputând justifica o diminuare a drepturilor reclamantului.
Nu a putut fi reținută apărarea pârâtei în sensul că nemaiexistând în patrimoniul defunctului la momentul partajului, valoarea lui se raportează la momentul decesului.
De acest imobil a beneficiat pârâta care a achiziționat imobilul de la mama sa contra sumei de 300.000.000 lei, cu mult sub valoarea de piață și care potrivit raportului de expertiză, în anul 1995 avea o valoare de 616.308.000 lei, iar în 1996 de 986.289.000.
Prin decizia civilă nr.737/27.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr.7263/29.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a atribuit în deplină proprietate și posesie pârâtei cota de 6/8 din masa succesorală și a obligat la plata către reclamant a sumei de 561.782,8 lei, cu titlu de sultă, a atribuit în indiviziune părților cota de 2/8 din masa succesorală, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a luat act că apelanta-pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiată cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia civilă nr.1379/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, admițându-se recursul reclamantului și constatându-se că și imobilul face parte din masa succesorală, a reținut că prin moartea pârâtei calitatea procesuală a acesteia a fost luată de moștenitori care potrivit certificatului de moștenitor nr.557/1999 eliberat de Serviciul Populației al Primăriei Teritoriale din Strasbourg sunt reclamantul și pârâta și că "în virtutea calității de moștenitori ai defunctei, recurentul și intimata urmează să culeagă cote de moștenire ce-i reveneau pârâtei decedate, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului, fără a fi necesară dezbaterea succesiunii de pe urma acesteia".
În consecință făcându-se aplicarea art.315 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinței primei instanțe referitoare la faptul că nu s-a efectuat procedura succesorală de pe urma defunctei, cât și la nesuspendarea prezentului proces până la efectuarea acestei proceduri. Instanța de recurs a constatat că soluționarea prezentului proces ce privește dezbaterea succesorală de pe urma defunctului poate fi finalizată și fără dezbaterea succesiunii unei dintre părți care a decedat pe parcursul procesului.
Pe de altă parte au fost apreciate întemeiate susținerile referitoare la imposibilitatea stabilirii cotelor ce revin moștenitorilor în lipsa unei astfel de dezbateri, acesta deoarece instanța de recurs nu a indicat care ar fi aceste cote, iar în cadrul procesului de față părțile nu au solicitat și această dezbatere, iar certificatului de moștenitor nr.557/1999 eliberat de Serviciul Populației al Primăriei Teritoriale din Strasbourg la care a făcut trimitere instanța de recurs nu precizează care ar fi aceste cote. Or, față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil și având în vedere că se contestă cotele de reținute de prima instanță tribunalul a constatat că pentru cota de 2/8 ce revine defunctei părțile vor rămâne în indiviziune, urmând ca ulterior să se stabilească cotele și să se dispune ieșirea din indiviziune în măsura în care părțile vor dori acest lucru.
În ceea ce privește criticile referitoare la data, în funcție de care se stabilește valoarea imobilului, tribunalul a constatat că acestea sunt neîntemeiate având în vedere că unul din criteriile de bază în ceea ce privește stabilirea valorii masei de împărțit este cel de a se avea în vedere un moment cât mai aproape de momentul partajării, fiindcă doar în acest mod se poate stabili valoarea reală a drepturilor care revin fiecăruia din coindivizari.
În ceea ce privește criticile referitoare la bunurile mobile tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, având în vedere că prin sentința civilă nr.742/09.11.2005, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr- s-a constatat că bunurile mobile care s-au reținut ca existând la data decesului defunctului au fost înstrăinate de către soția supraviețuitoare, acest aspect, astfel cu a menționat și apelanta nu a făcut obiectul unor critici și deci a intrat în puterea de lucru judecat. Mai mult și instanța a cărei hotărâre este supusă prezentului apel a reținut aceeași componență a masei bunurilor mobile.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Reclamantul - intimat critică decizia nr.737/2009 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă pentru următoarele motive:
- instanța de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei nr.1379/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, încălcând dispozițiile art.315 Cod procedură civilă. Greșit ajunge tribunalul la concluzia că pentru cota de 2/8 din succesiune ce revine defunctei părțile vor rămâne în indiviziune, când dacă s-ar fi respectat dispozițiile deciziei nr.1379/2006 cota de 2/8 trebuia împărțită de cei doi frați în mod egal, așa cum s-a hotărât prin sentința civilă nr.7263/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 B;
- tribunalul a încălcat dispozițiile art.669 Cod civil care statuează că frații vin la moștenire în părți egale, astfel încât s-a reținut greșit de către instanța de apel faptul că nu se pot stabili cotele succesorale ale părților de pe urma mamei lor, autoarea;
- tribunalul a încălcat dispozițiile art.6735alin.2 Cod procedură civilă întrucât nu a făcut o împărțeală a bunurilor în natură și a atribuit părților cota de 2/8 din masa succesorală.
Pârâta - apelantă critică decizia recurată pentru următoarele motive de recurs:
- instanța de apel trebuia să atribuie părților cota de 2/8 din masa succesorală în devălmășie, urmând ca după dezbaterea succesiunii defunctei să se stabilească și cotele în care părțile stăpânesc această moștenire;
- instanța de apel trebuia să rețină că reclamantul este străin de succesiune având în vedere că acesta a acceptat succesiunea prin declarația notarială din 31.03.2000, astfel încât acesta nu are calitatea de moștenitor al mamei sale.
Și în situația în care se va aprecia că acceptarea succesiunii s-a făcut în termen conform testamentului autentificat sub nr.1154/21.07.1998 de BNP cotele de succesiune ale părților sunt diferite, respectiv pârâta - recurentă 2/3 iar reclamantul - recurent 1/3.
- în mod greșit instanța de fond a reținut valoarea imobilului de la data expertizării și nu pe cea de la data decesului autorului, respectiv 13.06.1995, deși a reținut în mod corect că pârâta a fost de bună-credință la momentul vânzării imobilului către terții cumpărători. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.765 alin.1 Cod civil care impun ca raportul bunurilor să se facă când există bună-credință, la valoarea ce imobilul a avut la momentul deschiderii succesiunii;
- greșit instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond sub aspectul atribuirii întregii mase succesorale în patrimoniul pârâtei. Trebuia să se rețină că s-a hotărât irevocabil prin decizia nr.742/09.11.2005 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă care este masa bunurilor mobile, precum și faptul că autoarea a înstrăinat singură bunuri mobile în timpul vieții. Nu s-a reținut că pârâta ar fi înstrăinat aceste bunuri împreună cu mama sa sau că ar fi beneficiat de pe urma acestor vânzări. În fond după casare, instanța nu poate modifica aspectele reținute de prima instanță și care au intrat în puterea lucrului judecat.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondate ambele recursuri pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul - recurent, Curtea va sublinia faptul că atitudinea constantă a acestuia de a solicita, în prezenta cauzădoarpartajarea bunurilor rămase de pe urma autorului, fără să solicite și dezbaterea succesiunii de pe urma mamei sale autoarea, a dus la imposibilitatea, pentru instanțele de judecată să partajeze în natură bunurile în litigiu.
Instanța de apel a respectat în tot decizia nr.1379/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, înlăturând încălcarea acestei decizii de către instanța de fond în sentința civilă nr.7263/2008 a Judecătoriei Sectorului 1
Prin decizia nr.1379/2006, cu putere de lucru judecat, s-a statuat că se poate împărți succesiunea defunctului între cei doi recurenți, chiar dacă a decedat. Cota succesorală ce-i revenea autoarei, din succesiunea soțului său, autorul, respectiv cota de din din bunurile succesorale, s-a statuat prin decizia instanței de recurs, să revină ambelor părți, în indiviziune, urmând ca această cotă să se adauge la masa succesorală rămasă de pe urma autoarei lor mame și să se împartă efectiv în natură între grațio dacă cu partajarea în viitor a succesiunii mamei lor.
Ca atare, în mod greșit a reținut instanța de fond că s-a dispus prin decizia nr.1379/2006 să se împartă, în prezenta cauză, cota succesorală de ce i se cuvine autoarei din succesiunea soțului ei între cei doi copii, recurenții din prezenta cauză. În lipsa unei cereri de partaj de pe urma autoarei cu care să fi fost învestită instanța, nu se putea partaja nici cota de ce i se cuvenea autoarei din succesiunea soțului său, fără a se încălca principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Instanța de apel a aplicat însă corect dispozițiile art.315 Cod procedură civilă și a atribuit în indiviziune cota succesorală a mamei lor din succesiunea autorului (2/8) ambilor copii.
Tribunalul nu a încălcat nici dispozițiile art.669 Cod civil întrucât acest text de lege se va aplica în momentul dezbaterii succesiunii autoarei când se vor stabili cotele succesorale ale moștenitorilor ei față de întreaga masă succesorală rămasă de pe urma acestei autoare, inclusiv cota de 2/8 din succesiunea autorului care, chiar dacă a fost atribuită prin decizia recurată părților, reprezintă tot o parte din masa succesorală a autoarei și i se va aplica aceleași reguli.
De subliniat este și faptul că dispozițiile art.669 Cod civil vizează doar succesiunea legală nu și cea testamentară, astfel încât nu se poate reține dacă acest text de lege își va produce efecte având în vedere că autoarea a lăsat un testament pârâtei - recurente. Reținând toate aceste aspecte, Curtea constată că în mod corect instanța de apel nu a împărțit între părți cota succesorală de 2/8 a mamei acestora, neputându-se stabili în afara unei cereri introductive de instanță de ieșire din indiviziune față de succesiunea lui, nici măcar dacă suntem în prezența unei succesiuni legale sau testamentare.
Nici ultimul motiv de recurs invocat de reclamantul - recurent nu poate fi primit atâta vreme cât din culpa acestuia nu se poate face o partajare în natură a bunurilor succesorale. Solicitând doar partajarea bunurilor succesorale rămase de pe urma autorului, reclamantul a solicitat de la bun început doar partajarea unei cote părți dintr-un bun și nu a bunului în individualitatea sa.
Prezenta instanță de recurs nu poate decât să respecte dispozițiile irevocabile ale deciziei nr.1378/2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă și în baza art.315 Cod procedură civilă să accepte că se poate realiza partajul unei cote părți dintr-un bun, așa cum a reținut și instanța de apel.
În ceea ce privește recursul pârâtei - recurente, Curtea constată că prin primul motiv de recurs se critică faptul că instanța de apel nu a atribuit cota de 2/8 din masa succesorală către ambele părți în devălmășie.
O asemenea critică este total nefondată. Proprietatea comună în devălmășie reprezintă o comunitate de bunuri a soților care dispare odată cu încetarea raporturilor matrimoniale.
Într-un anumit sens, proprietatea devălmașă are caracter intuitu personae, în sensul că existența ei depinde de calitatea subiectelor dreptului. Încetarea raporturilor de căsătorie între titularii dreptului devălmaș are drept consecință încetarea însăși a proprietății comune în devălmășie.
În speță, caracterul devălmaș al proprietății soților asupra bunurilor comune dobândite de ei în timpul căsătoriei a încetat în momentul morții lor. Acest caracter nu poate fi transmis moștenitorilor. Aceștia dobândesc prin succesiune o coproprietate pe cote părți, cotele de proprietate fiind cotele succesorale la care aceștia au dreptul.
Așa cum s-a reținut mai sus, cotele succesorale la care au dreptul părțile din succesiunea mamei lor, autoarea se vor stabili în momentul dezbaterii succesiunii acesteia.
Recurenta - pârâtă formulează și critici care vizează succesiunea autoarei. Aceste critici nu vor fi analizate de către instanța de recurs, atâta vreme cât succesiunea autoarei nu formează obiectul prezentei cauze și nici nu a fost analizată de către instanța de apel.
În ceea ce privește motivul de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art.765 Cod procedură civilă, Curtea arată că acest text de lege nu este aplicabil în cauză, astfel încât instanța de apel nu trebuia să-l aibă în vedere.
Art.765 Cod civil vizează raportul la care este obligat coeredele care a primit de la defunct prin dar un bun succesoral pe care l-a înstrăinat înaintea deschiderii succesiunii. Doar în acest caz raportul se prețuiește după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii succesiunii.
În cauză nu ne aflăm în fața unui dar făcut de autoarea, ci în prezența unui contract de vânzare - cumpărare, act juridic cu titlu oneros, prin care autoarea a vândut pârâtei - recurente imobilul din B, - G-ral G - nr.8, sector 1, compus in teren în suprafață de 231,45 mp și construcția de pe el. Vânzătoarea și-a păstrat dreptul de uzufruct viager și a primit prețul de 300.000.000 lei la semnarea contractului.
Contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat sub nr.279/29.05.1997 de BNP Expert Recurenta - pârâtă nu a contestat acest contract de vânzare - cumpărare și nici nu a solicitat să se constate o altă natură juridică a acestuia, astfel încât actul își produce efecte juridice ca act juridic translativ de proprietate cu titlu oneros și nu poate fi apreciat ca o donație de către instanță, astfel încât nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.765 Cod civil.
Ca atare, în mod corect instanța a reținut valoarea imobilului de la data expertizării și nu de la data decesului autorului, respectiv 13.06.1995.
Nici ultimul motiv de recurs nu este fondat întrucât nu poate fi invocată decizia civilă nr.742/09.11.2005. Toate dispozițiile acestei decizii au fost casate și ca atare, nu mai pot produce efecte juridice. Acest lucru reiese din decizia nr.1379/13.06.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă care a casat integral decizia nr.742/2005, a admis apelul declarat de apelantul - reclamant și a desființat sentința civilă nr.3017/2002 a Judecătoriei Sectorului 1 B, trimițând cauza spre rejudecarea fondului la prima instanță.
Rejudecând, instanța de fond a reapreciat toate chestiunile de drept deduse judecății, fără a mai putea reține decât îndrumările trasate în decizia de casare nr.1379/2006.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul - reclamant și de recurenta - pârâtă, împotriva deciziei civile nr.737/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - --
GREFIER
I
Red.
.
2 ex./22.01.2010
TB-4 -;
Jud.1 -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
