Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 222/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (81/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.222
Ședința publică de la 17.02.2010.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold
JUDECĂTOR -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.102 A din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- (2907/2009), în contradictoriu cu intimații - pârâți, și cu.
Obiectul pricinii - succesiune și ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de mandatar al recurentei - reclamante, în baza procurii speciale autentificată sub nr. 26145 din data de 01.10.2008, eliberată de Consulatul General al României la Milano, Italia (fila 12 dosar fond), avocat, în calitate de reprezentant al intimaților - pârâți, în baza împuternicirii avocațiale nr. 14/2010, emisă de Baroul Ialomița - Cabinet Individual (pe care o depune), lipsind intimatul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, s-a depus, la data de 11.02.2010, din partea recurentei - reclamante dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 10 lei, conform chitanței CEC Bank nr. -/1/11.02.2010 și timbru judiciar, precum i s-a pus în vedere prin rezoluția administrativă.
Reprezentantului intimaților - pârâți și învederează instanței că nu i-au fost comunicate motivele de recurs.
Reprezentantul recurentei - reclamante procedează la comunicarea unui exemplar al motivelor de recurs.
Reprezentantul intimaților - pârâți și nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul motivelor de recurs ce i-au fost comunicate în ședința publică de astăzi.
Reprezentanții părților învederează că nu au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei - reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Pe fond, solicită respingerea excepției de neaccpetare a succesiunii în termen, ca nelegală, având în vedere că avocatul italian, a precizat că la 15.07.2001, în fața sa, recurenta - reclamantă, a declarat că a acceptat, în mod expres, moștenirea și testamentul după tatăl său, aceasta fiind o condiție îndeplinită conform procedurii române, în materie. Legea nr.36/1995 prevede că acceptarea succesiunii se poate face printr-o declarație dată în fața unui notar public și dovedită prin orice alte mijloace de probă, mai mult, avocatul italian a comunicat recurentei - reclamante că în termen de 20 ani poate formula acțiune în acest sens. Consideră că intenția este dovedită, motiv pentru care solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimații - pârâți și, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Susține că înscrisul de care face referire recurenta - reclamantă, în opinia sa, nu poate fi reținut de către prezenta instanță de control, întrucât nu este original, nu este certificat pentru conformitate cu originalul și nu s-a prezentat originalul acestui act.
Pe de altă parte, solicită a se reține poziția oscilantă a recurentei - reclamante față de întreaga situație de fapt, în sensul că, prin acțiunea introductivă, aceasta nu a recunoscut existența testamentului, precizând că în anul 2008 s-a adresat Camerei Notarilor Publici cu o cerere, prin care ar fi cunoscut existența testamentului, în fapt, fiind vorba despre o cerere prin care solicită a i se comunica dacă testamentul a fost revocat.
În faza de apel, susține reclamanta că, s-ar fi prezentat în fața unui avocat italian declarând că are cunoștință de testament, dar, nu are posibilități financiare de a dezbate succesiunea, în prezent, în această cale de atac, reclamanta arată că a acceptat succesiunea.
Acceptarea moștenirii se face în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, situație care poate fi probată în condițiile art.76 alin.2 din Legea nr.36/1995, prin declarație dată în fața unui notar public, potrivit legii române și orice declarație dată în fața unei alte persoane, fără a deține calitatea menționată, nu poate avea valoare probatorie din punct de vedere al acceptării exprese a succesiunii, de asemenea, nu a fost probată nici un alt act de acceptare tacită a succesiunii și nici a testamentului.
Concluzionând, apreciază că instanța de fond și de apel, au pronunțat hotărâri legale și temeinice, motiv pentru care solicită respingerea recursului, nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA ,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia, județ I, instanțe sub nr- din data de 14.11.2008, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, și, partajul bunurilor rămase de pe urma defunctului G, decedat la data de 27.05.2001, stabilirea masei bunurilor de împărțit, cotele care li se cuvin în calitate de copărtași și lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea și atribuirea efectivă a bunurilor ce li se cuvin, solicitând totodată și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1641/16.04.2009, Judecătoria Sloboziaa admis excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală în privința reclamantei și a pârâtului, invocată de către pârâții și, a respins acțiunea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâții, și, a admis cererea reconvențională formulată de către pârâții - reclamanți și, în contradictoriu cu reclamanta și pârâtul, a constatat deschisă succesiunea defunctului G, decedat la data de 27.05.2001, cu ultimul domiciliu în S, județul I, a constatat că moștenitorii defunctului sunt, în calitate de soție, cu o cotă de din masa succesorală și, în calitate de fiu, cu o cotă de din masa succesorală, a constatat că, în calitate de fiică și, în calitate de fiu, sunt străini de succesiune prin neacceptare, conform art.700 Cod civil, a constatat că masa succesorală este compusă din: cota indiviză de din dreptul de proprietate asupra apartamentului compus din trei camere, cu o suprafață utilă de 64,15 mp și cu teren aferent în suprafață de 21,00 mp, imobil situat în S,-, scara C, etaj 4,.20, județul
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.14311/13.01.1993, G și au dobândit în proprietate imobilul apartament situat în S,-, bloc 47, scara C,.20, județul I, compus din trei camere precum și un drept de folosință din terenul aferent construcției, în suprafață de 21 mp.
Din certificatul de atestare fiscală privind imobilul eliberat de Primăria municipiului S sub nr.53345/15.12.2008 se reține că taxele și impozitele aferente apartamentului sunt achitate la zi, neexistând debite înregistrate.
Gad ecedat la data de 27.05.2001, cu ultimul domiciliu în localitatea S, județul
Conform actelor de stare civilă și anexei nr.24 eliberată de Primăria municipiului S, moștenitori cu vocație la succesiunea defunctului au rămas, în calitate de soție, și în calitate de fii/fiică.
La data de 23.10.2008 reclamanta, prin avocat, i-a notificat pe pârâți în vederea prezentării la notar în data de 30.10.2008, ora 1000pentru dezbaterea succesiunii defunctului însă aceștia nu s-au prezentat.
La interogatoriu, reclamanta a arătat că nu a fost anunțată de decesul tatălui său, nu a recunoscut că ar fi afirmat că nu este interesată de acest eveniment și nu a venit la înmormântarea tatălui, nu cunoaște din ce bani s-au făcut îmbunătățirile și amenajările apartamentului și cine s-a ocupat de pomenile și toate pomenirile ulterioare
Pârâtul a mărturisit că nu a făcut acte de acceptare a succesiunii defunctului și recunoaște pretențiile pârâților - reclamanți și. De asemenea, acesta a mai arătat că personal, ca frate, a anunțat-o telefonic pe reclamantă despre decesul tatălui lor însă aceasta nu a venit la înmormântare.
S-a reținut astfel că Gat estat în favoarea reclamantei cu privire la toată averea sa mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lui la data decesului, iar din adeverința nr.905 din data de 30.10.2008 emisă de Camera Notarilor Publici B Sediul Județean I testamentul nu a fost revocat.
Față de cererile părților trebuie analizată dreptul de opțiune succesorală și acceptarea de către reclamantă atât a succesiunii testamentare, cât și a succesiunii legale, legea nefăcând distincție între moștenirea legală sau testamentară.
O condiție pe care legea o impune pentru ca testamentul să-și producă efectele vizează dreptul de opțiune al legatarei și acceptarea legatului. Or, în speță, reclamanta nu a înțeles să-și exercite dreptul de opțiune succesorală, în termenul prevăzut de lege, aspect care rezultă din împrejurarea că deși a fost anunțată despre decesul tatălui său, aceasta nu a venit la înmormântare și nici ulterior, fiind plecată în străinătate de 9 ani, perioadă în care nu a mai revenit în țară, după cum chiar ea recunoaște în răspunsul la întrebarea 6 de la interogatoriu, nefăcând dovada vreunui act de acceptare a legatului. Din aceleași împrejurări (și în lipsa altor dovezi) rezultă că aceasta nu a făcut nici dovada acceptării succesiunii legale, tacite sau exprese.
Potrivit art.700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
În conformitate cu art.689 din Codul civil, acceptarea este tacită în cazul în care succesibilul face un act pe care nu ar fi putut să-l facă decât în calitate de moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta moștenirea.
Potrivit art.888 din Codul civil, legatul universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte la una sau la mai multe persoane universalitatea bunurilor sale. Este și cazul în speță, deoarece vocația succesorală a reclamantei invocată în cererea introductivă era asupra întregii universalități de bunuri care au aparținut defunctului.
Prin urmare, în termenul prevăzut de art.700 alin.1 din Codul civil, reclamanta ar fi trebuit să accepte succesiunea autorului său, în mod expres sau tacit, până la data de 27.11.2001.
Cum, în speță, nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii testamentare sau legale, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi câtă vreme reclamanta nu avea posesia universalității ce i-a fost testată și nici a vreunui alt bun din masa succesorală, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului.
Având în vedere recunoașterea pârâtului în sensul că nu a făcut acte de acceptare a succesiunii tatălui său, precum și faptul că reclamanta nu a dovedit acceptarea succesiunii, atât cea testamentară cât și cea legală, și fiind cei care au acceptat succesiunea defunctului, făcând acte de acceptare, instanța a reținut că doar aceștia doi din urmă sunt îndreptățiți să beneficieze de succesiune.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că a soluționat greșit excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, ea fiind moștenitor rezervatar, sezinar și testamentar.
De asemenea, reclamanta a susținut că a făcut dovada acceptării moștenirii în termenul de 6 luni, depunând la dosar testamentul lăsat de tatăl său, arătând că acesta nu înlătură calitatea sa de moștenitor sezinar.
Prin decizia civilă nr.102 A/27.10.2009, Tribunalul Ialomițaa respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1641 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care a păstrat-o în tot și a obligat apelanta-reclamantă către intimata-pârâtă la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că atât în cazul moștenirii legale, cât și în cazul moștenirii testamentare, pentru ca succesibilul să dobândească calitatea de moștenitor legal, respectiv testamentar este necesar ca acesta să accepte succesiunea în termenul de opțiune succesorală, respectiv în termen de 6 luni de la deschiderea succesiuni (momentul decesului).
Așa cum a reținut și instanța de fond, deși reclamanta cunoștea de decesul tatălui său și de faptul că acesta a testat în favoarea ei întreaga avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lui la data decesului, apelanta nu a acceptat moștenirea defunctului G în termenul de exercitare a opțiunii succesorale.
Cele reținute de instanța de fond sunt confirmate și de declarația depusă în apel, declarație dată de avocatul reclamantei, care însă nu probează susținerea apelantei că aceasta a făcut acte de acceptare a moștenirii în termenul legal de opțiune succesorală, acceptare ce se probează, în condițiile art.76 alin.(3) din Legea nr.36/1995 cu declarația dată în fața notarului, situație în care acceptarea este expresă sau prin alte mijloace de probă care pot dovedi intenția de acceptare, când este vorba de acceptare tacită.
Împotriva deciziei civile nr.102 A/27.10.2009 a Tribunalului Ialomițaa formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii excepției și trimiterii dosarului la instanța de fond pentru continuarea judecății, cu cheltuieli de judecată.
Arată recurenta că instanța a soluționat greșit excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală - art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Solicită instanței de recurs să respingă excepția invocată în cauză deoarece dovezile prezentate în apel demonstrează că recurenta a acceptat moștenirea și testamentul tatălui său prin cererea făcută avocatului acesteia din Italia.
În acest sens a depus înscrisuri doveditoare pe care în mod nelegal instanța de apel le-a înlăturat. Instanța de apel nu a observat că acceptarea recurentei a fost făcută în cadrul termenului de 6 luni prevăzut de art.700 Cod civil, luând în calcul doar declarațiile martorilor și. Cei doi martori nu au declarat că au auzit direct eventuala convorbire telefonică pentru chemarea recurentei la înmormântare, ci din discuțiile altor persoane care oricum nu puteau fi martori la asemenea discuții.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art.700 din Codul civil, dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
În conformitate cu art.689 din Codul civil, cceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă când se însușește titlul sau calitatea de erede într-un act autentic sau privat; este tacită când eredele face un act, pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede, și care lasă a se presupune neapărat intenția sa de acceptare.
Prin urmare, recurenta invocă faptul că, în mod greșit ar fi reținut instanța că nu a acceptat succesiunea tatălui său, dovedind o atare acceptare cu declarația unui avocat din Italia.
În primul rând, este de remarcat că, nu se pune problema unei acceptări exprese a succesiunii, întrucât dezbaterea procedurii succesorale este dată de lege exclusiv în competența notarilor publici, o eventuală declarație dată în fața unui avocat din Italia nereprezentând acceptarea expresă a succesiunii.
Cum în speță nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, problema care rămâne în discuție este dacă se poate vorbi despre o acceptare tacită a succesiunii, prin declarațiile depuse la dosar.
Din textul legal rezultă necesitatea întrunirii a două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: voința succesibilului de a accepta moștenirea și conduita lui (prin actele și faptele săvârșite), din care să rezulte direct intenția de a accepta moștenirea.
Din examinarea celor două declarații ale avocatului italian, una depusă în fața instanței de apel și cealaltă în fața instanței de recurs, nu rezultă intenția recurentei de a accepta succesiunea, ci eventual că s-ar fi interesat despre posibilitățile legale pe care le are pentru a accepta succesiunea. De altfel, faptul că ar fi răspuns avocatului italian că acceptă succesiunea tatălui său, nu are nici o relevanță sub aspectul unei acceptări tacite, ci se tinde eventual, la dovedirea unei acceptări exprese, acceptare care trebuie făcută însă în fața notarului public. Pe de altă parte, declarațiile avocatului nu reprezintă altceva decât declarația unui martor, care, nu se coroborează cu celelalte probe din dosar, ci din contră.
Cum în speță nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi câtă vreme recurenta nu a dovedit o atare stare de fapt, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul dispozițiilor art. 312. pr. civ. respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.102 A/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER
Red.
./
2 ex./10.03.2010
Trib.I -;
Jud.S -
Președinte:Andreea Doris TomescuJudecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold
