Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 452/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.452/R
Ședința publică din 5 mai 2008
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă
JUDECĂTOR 3: Maria Petria GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții u -, și - împotriva deciziei civile nr.259/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții, G, G, și Consiliul Local, având ca obiect succesiune, nevalabilitate titlu stat, nulitate absolută a contractelorde vânzare-cumpărare și rectificare CF.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți u -, și - avocat în substituirea avocat și pârâții intimați și asistați de avocat, care se prezintă și pentru pârâții intimați G, Mareia, G, toți lipsă, lipsă fiind pârâtul intimat Consiliul Local.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentantul pârâților intimați depune la dosar practică judiciară în sensul că prețul indicat în contractul de vânzare-cumpărare stabilește instanța competentă, iar nu valoarea stabilită printr- expertiză. Consideră că în cauză nu are relevanță expertiza extrajudiciară efectuată în cauză de către reclamanții recurenți.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamanților recurenți solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru judecare pe fond la Tribunalul -S care este instanța competentă în raport cu valoarea imobilului, în baza art.2 pct.1 lit.b pr.civ.; arată că în mod greșit a fost soluționată acțiunea pe excepția prescripției în condițiile în care există mai multe capete de cerere; precizează că acțiunea are un caracter mixt, fiind întemeiată pe dreptul comun, dar în subsidiar invocându-se și Legea nr.10/2001; nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată. Arată că acțiunea reclamanților pentru nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare este prescrisă în baza art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, succesiunea nu poate fi discutată în raport cu pârâții, iar în privința imobilului au optat pentru despăgubiri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr.739/11.04.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Caransebeș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții u -, și - împotriva pârâților Consiliul Local, G, G, și, având ca obiect constatarea preluării abuzive a imobilului de către stat, succesiune, rectificare carte funciară și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că numiții (antecesorul reclamantei ), și (reclamanți în prezenta cauză) au formulat cerere în baza Legii nr.112/1995, pentru restituirea imobilului (sau acordare de despăgubiri), cerere în care se menționează că imobilul înscris în CF nr.63 - a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950 fără vreo despăgubire.
Prin Hotărârea nr.315/13.06.1997 a Comisiei Județene C-S de Aplicare a Legii nr.112/1995 s-a admis cererea lui, și privind acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în -,- " II", înscris în CF 63 -, nr.top.93/a, și li s-au acordat despăgubiri în sumă totală de 82.009.920 lei; întrucât aceasta nu a fost contestată, hotărârea a rămas definitivă la 10.10.1997 și despăgubirile au fost încasate.
In acest imobil (clădire) locuiau împreună cu familiile, ca și chiriași, pârâții, G, G, și, persoane care în baza Legii nr.112/1995 au cumpărat de la Consiliul Local - apartamentele, sens în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare nr.321/15.01.2001 (încheiat la 10.01.2001), nr.1528/1.102.2001, nr.3092/19.03.2001, nr.5890/13.09.2001 (încheiat la 09.08.2004), nr.8499/25.10.2004 (încheiat la 03.03.2004), nr.8490/25.10.2004 (încheiat la 05.10.2004), nr.8499/25.10.2004 (încheiat la 17.09.2004) și nr.9014/15.11.2004 (încheiat la 03.11.2004), deoarece fuseseră încasate despăgubirile pentru clădire (înscrisuri filele 103-137).
Apartamentele au fost vândute chiriașilor în baza legii nr.112/1995 de către Consiliul Local -, întrucât, ulterior apariției Legii nr.10/2001, nu s-a solicitat restituirea în natură a clădirii.
Reclamanții au formulat și notificare prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată cu nr.455/14.02.2002, prin care au solicitat, în baza art.36 alin.2 din Legea nr.10/2001, acordarea de despăgubiri bănești (nu restituirea în natură) pentru terenul în suprafață de 638. situat în,-, evidențiat în CF 63 -.
Această notificare nu a fost soluționată până în prezent.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat să li se restituie în natură imobilul (clădire și teren), lucru inadmisibil, întrucât pentru clădire s-au acordat despăgubiri bănești în sumă de 82.009.920 lei, care au și fost încasate, iar pentru teren, în baza Legii speciale nr.10/2001 s-a formulat notificare și procedura de acordare a despăgubirilor bănești, astfel cum au fost solicitate, nu este încă finalizată.
Reclamanții nu au formulat în termenul prevăzut de art.46 alin.5 din Legea nr.10/2001 acțiune în justiție pentru a se constata nulitatea absolută sau relativă a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de Consiliul Local - cu chiriașii, motiv pentru care prima instanță a admis excepția prescripției invocată de reprezentantul pârâților persoane fizice cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât acest capăt de cerere nu s- formulat în termenul de un an.
Instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților având ca obiect constatare preluare abuzivă a imobilului de către Statul Român, succesiune, rectificare CF, constatare nulitate absolută contracte de vânzare-cumpărare.
In acest sens s-a considerat că s-au respectat dispozițiile Legii nr.112/1995 cu privire la acordarea de despăgubiri bănești pentru clădire și vânzarea către chiriași a apartamentelor de către Consiliul Local -, ca reprezentant al Statului Român, ca proprietar al clădirii, întrucât nu s-a dispus restituirea în natură.
Impotriva sentinței civile nr.739/11.04.2007 a Judecătoriei Caransebeș au declarat apel reclamanții, care a fost respins prin decizia civilă nr.259/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Reclamanții au fost obligați, în solidar, la plata către pârâții, G și a sumei de 4.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților.
Termenul de 1 an, prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, cu prelungirile ulterioare, este aplicabil contractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a legii, de la data intrării în vigoare a acesteia.
Pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate după apariția Legii nr.10/2001, termenul de 1 an se aplică de la data încheierii respectivelor contracte, în cazul în speță din anul 2004.
Termenul de prescripție prevăzut de art.45 alin.5 al Legii nr.10/2001, până la data investirii instanței de fond cu prezenta acțiune, 17.01.2007, a fost demult împlinit, reclamanții nefăcând nici o probă din care să rezulte că ar fi luat cunoștință despre data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare la o altă dată decât cea stipulată în acestea.
Nu au probat nici că prin notificările cu care s-au adresat pârâtului Consiliul Local - ar fi solicitat și retrocedarea în natură a imobilului, iar notificarea din data de 17.10.2002, prin care susțin că ar fi cerut și restituirea în natură a imobilelor în cauză, nu au depus-o în dovedirea acestor susțineri.
Chiar dacă imobilele s-au vândut înaintea finalizării procedurii administrative de soluționare a notificării, apelanții reclamanți nu au cerut retrocedarea, astfel încât nu există cauze de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare, care oricum nu mai puteau fi analizate, ca urmare a reținerii prescripției dreptului la acțiune al reclamanților.
Impotriva deciziei civile nr.259/12.11.2007 a Tribunalului C-S au declarat recurs în termenul legal reclamanții u -, și -, solicitând, în principal, casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, modificarea lor în totalitate și admiterea acțiunii.
In motivarea recursului, invocând art.304 pct.9 pr.civ. reclamanții au susținut nelegalitatea hotărârii recurate, întrucât instanța s-a limitat la excepția prescripției, bazată pe art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, în raport cu capătul 2 din cerere, care viza nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare.
Textul legal menționat, au susținut reclamanții recurenți, nu putea viza decât contestarea, pe calea acțiunii în anulare, a actelor de înstrăinare încheiate anterior intrării ei în vigoare și în termenul de un an, care a fost prelungit cu câte trei luni, prin efectul OUG nr.109/2001, respectiv OUG nr.145/2001, adică până la data de 14.08.2002, iar nu și contestarea actelor de înstrăinare încheiate după acest moment, deoarece legea a instituit măsura indisponibilizării imobilelor care fac obiectul său de reglementare și nu se putea referi la situații juridice viitoare.
Un alt argument legislativ se regăsește în art.III din Legea nr.247/2005, care prevede că "actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art.44 din nr.OUG40/1999 și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art.46 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului".
Din conținutul textului pot fi deduse două situații juridice: prima are în vedere imobilele înstrăinate după momentul intrării în vigoare a legii speciale, pentru care nu este aplicabil termenul instituit prin art.45 alin.5, și a doua vizează indisponibilizarea acestor bunuri, revendicate de persoanele fizice sau juridice deposedate.
Pe durata aplicării măsurii indisponibilizării operează suspendarea dreptului de a săvârși orice acte de dispoziție în privința imobilelor supuse acestor reglementări, care au fost revendicate de foștii proprietari sau moștenitorii lor.
Instanțele au fost preocupate numai de rezolvarea petitului 2 al acțiunii,au susținut reclamanții, care are ca obiect contestarea valabilității contractelor de vânzare-cumpărare, lăsând nesoluționat petitul a, care privește constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului înscris în CF nr.63 -, aspect de nelegalitate care implică măsura desființării lor cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond.
Reclamanții au mai susținut că manifestarea voinței lor pentru restituirea imobilului în litigiu este conținută în cererea formulată în baza Legii nr.112/1995, dar și prin notificarea cu nr.455/9.11.2001, depusă după apariția Legii nr.10/2001, aceasta din urmă nefinalizată.
Cu privire la fondul litigiului, au arătat că imobilul a fost preluat de stat fără constituirea unui titlu valabil, deoarece antecesorii lor nu au făcut parte din categoriile socio-profesionale vizate de actul naționalizării.
Inexistența unui titlu valid din punct de vedere juridic al vânzătorului Statul Român se repercutează și asupra actelor de înstrăinare încheiate cu pârâții.
Cum vânzarea imobilului către pârâți s- făcut de către un neproprietar, care s-a prevalat de un titlu nevalabil, actele încheiate de acesta sunt nule.
Statul, care cunoștea viciile dobândirii dreptului său de proprietate, nu poate fi la adăpostul bunei-credințe.
Nici pârâții cumpărători nu s-ar putea prevala de buna lor credință la achiziționarea spațiilor locative în litigiu, în condițiile în care procedura administrativă inițiată în scopul redobândirii proprietății asupra imobilului nu era finalizată la data încheierii contractelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, înstrăinarea locuințelor s-a făcut după apariția Legii nr.10/2001.
Din oficiu, în baza art.306 alin.2 pr.civ. raportat la art.304 pct.3 pr.civ. Curtea a pus în discuție competența în cauză a primei instanțe, în raport cu valoarea imobilului.
Pârâții intimați nu au formulat întâmpinare, însă prin concluziile scrise depuse la dosar au solicitat respingerea recursului, cu motivarea că acțiunea reclamanților pentru nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare este prescrisă în baza art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.306 alin.2 pr.civ. față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Așa cum rezultă și din cererea scrisă de chemare în judecată și așa cum a precizat și reprezentanta reclamanților la dezbaterile asupra recursului, acțiunea are un caracter mixt; se întemeiază pe dreptul comun, în privința nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare invocându-se ilicitatea cauzei.
S-au invocat însă și Legea nr.10/2001 și Legea nr.247/2005 pentru că aceste legi le dau dreptul la restituirea în natură a imobilului.
Prin urmare, dispozițiile art.5 alin.5 din Legea nr.10/2001 nu se aplică în privința capătului de cerere constând în nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, o asemenea cerere fiind imprescriptibilă pe dreptul comun, când partea justifică interes.
Aplicând termenul special de prescripție prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, deși reclamanții au precizat că este o acțiune de drept comun, instanța de apel le-a îngrădit reclamanților accesul la justiție, dreptul la un recurs efectiv, drept fundamental al omului consacrat prin art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reținându-se în mod greșit excepția prescripției acțiunii în nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, motiv pentru care celelalte capete de cerere nu au mai fost analizate, se impune rejudecarea cauzei de către instanța de fond.
Intrucât valoarea imobilului depășește 5 miliarde lei vechi, competența de a judeca litigiul aparține Tribunalului C-S în baza art.2 pct.1 lit.b pr.civ. iar nu Judecătoriei Caransebeș, cum greșit s-a procedat.
Față de aceste considerente, în baza art.304 pct.3 și 9.pr.civ. și a art.312 alin.5 și 6.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de reclamanții u -, și - împotriva deciziei civile nr.259/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Având în vedere și art.297 pr.civ. va casa decizia recurată și va admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.739/11.04.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-.
In consecință, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul C-
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții u -, și - împotriva deciziei civile nr.259/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.739/11.04.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /30.05.2008
Dact. // 2 ex./02.06.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud., A
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Marinela Giurgincă, Maria Petria
