Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2355/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 616
Ședința publică din 6.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 695 din 6.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă - și cu intimații pârâți, și.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru ieșire din indiviziune.
La apelul nominal se prezintă avocatul pentru recurenta pârâtă, în baza împuternicirii nr. 1257/2009, eliberate de Baroul București și intimata reclamantă -, asistată de avocatul, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberate de Baroul București; lipsesc intimații pârâți, și.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei pârâte solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată. Consideră că probatoriul avut în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii atacate este fragil și superficial administrat.
Astfel, arată că recurenta a fost exclusă de la moștenire doar pe baza unei declarații de martor, ulterior infirmate printr-un înscris, respectiv adresa eliberată de asociația de proprietari. În cazul probei cu interogatoriu instanța a făcut aplicațiunea prevederilor art. 225 din Codul d e Procedură Civilă, deși prin sentință se reține că reclamanta a renunțat la administrarea acestei probe.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimatei reclamante solicită respingerea ca neîntemeiat a recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Apreciază că instanța a analizat în mod corect situația de fapt, reținând că recurenta nu a solicitat repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și nu a administrat probe în legătură cu acest aspect.
Instanța de apel, la rândul său, a reținut în mod corect că solicitarea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii este o cerere nou formulată în apel, neputând fi admisă.
Cum ambele hotărâri, cea de fond și cea din apel, sunt indisolubil legate, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantei -, reținându-se că aceasta este singura moștenitoare care a făcut acte de acceptare a succesiunii.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.06.2007 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să constate deschisă succesiunea defunctei, decedată la data de 16.06.2005, cu ultimul domiciliu în comuna, județul I, să constate că unicul moștenitor al acesteia este ea, reclamanta, prin acceptarea tacită a succesiunii și să îi atribuie întreaga masă succesorală, să constate că pârâții sunt străini de succesiune în condițiile prevăzute de art. 700 cod civil și să constate că masa succesorală se compune din suprafața de teren de 2 ha și 1961 mp. situată în extravilanul comunei, județul
La dosarul cauzei a fost conexată cererea nr-, formulată la data de 12.06.2007 de reclamanta, prin care a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții -, și și prin care a solicitat să se constate calitatea sa de moștenitor al defunctei, ca fiind nepoată de fiu predecedat, alături de pârâtele și și de ceilalți frați rezultați dintr-o altă căsătorie a defunctului G, să se partajeze masa succesorală rămasă de pe urma defunctei și să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilelor ce o compun, respectiv loturile de teren situate în comuna, județul I, în suprafață totală de 21.961.
Prin sentința civilă nr.5030/03.10.2007, Judecătoria Bufteaa admis acțiunea principală formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții, și; a respins acțiunea conexă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, - ca neîntemeiată; a constatat deschisă succesiunea defunctei, decedată la 16.06.2005, cu ultim domiciliu în com., județul I; a constatat că unic moștenitor acceptant al defunctei a rămas -, fiica, cu o cota de 1/1 din masa succesorală; a constatat că, și - sunt străini de succesiune în condițiile art. 700 Cod civil, prin neacceptare; a constatat că masa succesorală rămasă la decesul defunctei este compusă din suprafața de 2,1961 ha teren extravilan situat în com., județul I, înscris în titlul de proprietate nr. 40834/21.09.2007 și a obligat pârâții să plătească reclamantei - suma de 1017 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 16.06.2005 a intervenit decesul defunctei, cu ultim domiciliu în com., județul
În ceea ce privește componența masei succesorale, prima instanță a reținut din mențiunile certificatului de moștenitor nr. 33/26.03.2001, confirmat prin sentința civilă nr. 174/15.02.2001 pronunțată de Judecătoria Buftea, că din masa succesorală face parte terenul extravilan în suprafață de 21.961 mp, situat în com., județul I, înscris în titlul de proprietate nr./21.09.1998, dobândit de defunctă în calitate de unica moștenitoare legală acceptantă, soție supraviețuitoare a defunctului, decedat la 07.02.1994. În ceea ce privește imobilul situat în com., județul I, compus din construcții și teren aferent în suprafață de 2939 mp, acesta a fost înstrăinat de anterior decesului, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 351/26.03.2001.
Cu privire la moștenitorii defunctei, față de actele de stare civilă existente la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că moștenitori legali cu vocație succesorală au rămas reclamanta -, fiica defunctei, pârâții, fiică, nepoți de fiu predecedat, G, decedat la 20.09.2001.
Din depoziția martorei, vecină cu imobilul în care a locuit defuncta, rezultă că după decesul defunctei toate bunurile au fost administrate de -, care a cultivat pământul și s-a ocupat de imobil, bunurile mobile rămase la decesul defunctei au fost folosite în continuare de reclamantă. Aceasta a fost prezentă când reclamanta a anunțat telefonic pe prima soție a fratelui său despre decesul lui, însă la înmormântare nu a venit niciun moștenitor.
Martora - a declarat că nu cunoaște nimic în legătură cu cauza.
În cererea conexă formulată de, aceasta precizează că a formulat acțiunea întrucât reclamanta a făcut demersuri pentru dezbaterea succesiunii defunctei în mai 2007, fără a preciza dacă în perioada iunie 2005 - mai 2007 pârâta-reclamantă a efectuat vreun act din care să rezulte că a înțeles să accepte succesiune bunicii sale.
Coroborând refuzul pârâților de a răspunde la interogatoriu, în sensul art. 225 Cod procedură civilă, cu probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că singura moștenitoare legală ce a exercitat acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei a fost reclamanta -.
În cauză nu s-a invocat și nu s-a dovedit existența unei cauze de forță majoră sau unui motiv temeinic prin care moștenitorii legali să fi fost împiedicați a se folosi de dreptul lor, pentru ca instanța să poată face aplicarea dispozițiilor art. 700 alin 2 Cod civil, respectiv să poată repune moștenitorii în termen și să recunoască acestora redobândirea dreptului de opțiune succesorală.
În lipsa oricărei manifestări de voință a pârâților de a accepta succesiunea defunctei, care să fie demonstrate prin probe, instanța de fond a constatat că pârâții sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 30.10.2007 a declarat apel pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă la data de 17.11.2007.
Prin decizia civilă nr. 695/06.05.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-pârâtă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelul este nefondat.
Astfel, primul motiv de apel - prima instanță nu a administrat probe pe capătul de cerere privind repunerea apelului în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală - a fost înlăturat de Tribunal având în vedere că, așa cum rezultă din conținutul cererii conexe formulate de apelanta reclamantă, aceasta nu a formulat în fața primei instanțe o cerere de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, fiind astfel incidente dispozițiile art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în care se menționează că "în apel nu se pot face alte cereri noi".
Lipsa rolului activ al primei instanțe nu poate fi reținută, având în vedere că instanța a încuviințat audierea martorei propuse de reclamanta, însă în privința întrebărilor ce trebuiau adresate martorei era datoria reclamantei să-și probeze pretențiile, instanța neputându-se transforma în apărătorul uneia dintre părți, încălcând principiul egalității părților.
În ceea ce privește imposibilitatea de prezentare a reclamantei la interogatoriul propus de reclamanta -, Tribunalul a reținut că nu a fost demonstrată imposibilitatea de prezentare la termenul fixat pentru administrarea probei, astfel încât prima instanță în mod corect a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 255 Cod procedură civilă.
În fine, motivul de apel privind aprecierea eronată a probelor administrate a fost înlăturat căci prima instanță a reținut în mod corect coborând probele administrate în cauză că reclamanta din cererea conexă - nu a exercitat acte de acceptare a succesiunii defunctei, astfel încât este străină de succesiunea acesteia, conform art. 700 Cod civil.
Împotriva acestei decizii, la data de 25.07.2008, a formulat apel pârâta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 20.10.2008.
În motivare, aceasta a arătat, criticând hotărârea instanței de fond, că prima instanță a apreciat că singura moștenitoare legală care a exercitat acte de acceptare tacită a succesiunii defunctei, este intimata -. La baza acestei rețineri a stat depoziția unui singur martor, martor propus de către reclamanta-pârâtă - - depoziție dovedită în fața instanței de apel cu înscrisul eliberat de Asociația de proprietari ca fiind vădit mincinoasă, potrivit căreia bunurile defunctei au fost administrate de -, ea a fost cea care a cultivat pământul și că prima soție, adică mama recurentei-pârâte, a fost anunțată telefonic de decesul bunicii. Prin acest înscris, pârâta a dovedit că mama sa nu a fost anunțată telefonic de decesul bunicii de vreme ce nu se afla în localitate la acea vreme.
Instanța nu a ținut cont de faptul că pârâta-reclamantă nu a fost asistată sau reprezentată de avocat și nici nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru aflarea adevărului în cauză, nu a căutat să stabilească faptele și să aplice corect legea în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Potrivit dispozițiilor art. 129 pct. (5) Cod procedură civilă, instanța avea obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, la aflarea adevărului și nu să se mulțumească cu declarațiile martorei propuse de reclamanta-pârâtă -, declarație care se rezumă la câteva fraze, declarații menite să o înlăture de la moștenire pe pârâta-reclamanta.
La termenul de luare a interogatoriului, instanța nu a dat posibilitatea mandatarei pârâtei-reclamante să facă dovada imposibilității prezentării la acel termen a pârâtei-reclamante, ci a pășit la decăderea acesteia din proba, făcând aplicarea art. 225 din Cod procedură civilă, deși chiar in sentința apelată s-a reținut că reclamanta a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtei-reclamante.
II. 1. Criticând hotărârea instanței de apel, recurenta-pârâtă a arătat că în fața instanței de apel a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori și interogatoriu, făcând dovada cu înscrisul depus că singura probă administrată de instanța de fond - depoziția sigurului martor audiat în cauză - nu corespunde adevărului.
2. Instanța de apel, deși i-a încuviințat proba cu înscrisuri, nu a ținut cont de conținutul înscrisului și nu s-a pronunțat pe acest aspect.
3. Instanța de apel a reținut că nu poate fi vorba de lipsa rolului activ în ceea ce privește instanța de fond, întrucât era de datoria pârâtei-reclamante să își probeze pretențiile. Este adevărat, dar cum a propus audierea a doi martori și i-a fost încuviințat un singur martor care s-a dovedit a nu ști nimic, instanța, in baza rolului activ, trebuia să ordone aducerea celuilalt martor.
Deși recurenta-pârâtă a solicitat instanței de apel audierea celuilalt martor propus în fața instanței de fond, aceasta i-a respins proba, considerând-o neutilă cauzei.
4. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 225.pr.civ. greșit instanța de apel a reținut că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a acestuia.
Este adevărat că reclamanta nu s-a prezentat la luarea interogatoriului la termenul stabilit de instanță, însă mandatara acesteia a adus la cunoștința instanței că nu se află în țară. Instanța de fond nu a acordat un termen pentru a face această dovadă, așa cum prevede legiuitorul.
5. În fine, instanța de apel a reținut ca " în mod corect, coroborând probele administrate în cauza. reclamanta nu a exercitat acte de acceptare a succesiunii defunctei ".
Și acest aspect s-a reținut greșit, neînțelegând ce probe a coroborat instanța de fond, de vreme ce singura proba administrată în cauză a fost audierea unui martor al reclamantei-pârâte -, care a susținut că mama pârâtei-reclamate a fost anunțată telefonic de decesul defunctei.
Acest aspect recurenta l-a răsturnat chiar cu înscrisul depus în fața instanței de apel, de care instanța nu pomenește nimic, prin care se afirmă că aceasta nu a fost în localitate la momentul decesului defunctei.
În drept, au fost invocate prevederile art. 312 pct. 1 și 5 raportat la art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
La data de 24.11.2008, intimata-reclamantă - a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.
În motivare, a arătat că cererea pe care a formulat-o recurenta în fața instanței de fond a fost făcută de către un o persoană care a avut cunoștințe juridice, aceasta îndeplinind toate criteriile unei cereri de chemare în judecată, inclusiv motivarea în drept a acesteia, lucru pe care nu l-ar fi putut face recurenta singură, așa cum se apară. În această cerere de chemare în judecată, recurenta nu a cerut sa fie repusă în termenul de acceptare a succesiunii și nu a făcut probatorii în timpul procesului pe aceste aspecte, solicitând doar să se constate că este moștenitoarea mamei intimatei-reclamante, prin reprezentare în urma tatălui acesteia decedat. Nici acest lucru nu poate fi acceptat, pentru că aceasta nu este nici măcar moștenitoarea tatălui său pe care consideră că îl reprezintă, nefăcând dovada acceptării succesiunii în urma acestuia, astfel că nu poate veni la succesiunea bunicii sale, pentru a sta în calitate de moștenitor reprezentant.
În ceea ce privește criticile aduse instanței de apel, acestea sunt neîntemeiate, instanța de apel reținând în mod corect că recurenta nu a cerut instanței de fond să fie repusă în termenul de acceptare a succesiunii.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește criticile aduse hotărârii primei instanțe, Curtea reține că obiectul prezentei căi de atac îl constituie potrivit art. 299 alin. 1.pr.civ. decizia pronunțată de instanța de apel, recursul neputând fi exercitatomisso medio, adică trecând peste calea de atac a apelului. Dacă însă ele au fost invocate pe calea apelului, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestora sau le-a respins, partea nemulțumită este îndreptățită să invoce în recurs aceste greșeli ce aparțin instanței de apel, ceea ce, numai pe această cale indirectă, conduce la analizarea erorilor care ar fi fost săvârșite de către prima instanță.
Pe cale de consecință, Curtea nu are conferită de lege posibilitatea de a analiza susținerile recurentei pârâte care se subsumează acestui motiv de recurs.
II. 1. Potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5.pr.civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că: "Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs". (cauza Hadjianastassiou contra Greciei, hotărârea din 16.12.1992).
Or, se constată că, într-adevăr, instanța de apel nu a răspuns la cel mai important argument formulat de către apelanta pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și anume acela că declarația unicului martor pe care s-a întemeiat soluția instanței nu corespunde adevărului, în lumina adresei emise de către Asociația de Proprietari, depuse direct în apel.
Această critică se încadrează în prevederile art. 304 pct. 7.pr.civ. conform art. 306 alin. 3.pr.civ.
2. Contrar susținerilor recurentei, din analiza cererii de chemare în judecată formulate de către aceasta reiese că nu a formulat nicio solicitare de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, nici expres și nici implicit, chiar prin folosirea unor termeni improprii.
Pe de altă parte, într-adevăr, potrivit art. 294 alin. 1.pr.civ.: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nicinu se pot face alte cereri noi.Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".
Solicitarea de repunere în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală nu intră însă în categoria cererilor la care se referă textul de lege menționat, acesta neputând fi interpretat decât în sensul că nu pot fi formulate în apelpretențiicare nu au fost supuse judecății primei instanțe. Asemenea pretenții sunt cele prin care partea urmărește în mod direct recunoașterea și valorificarea unui drept subiectiv civil, astfel cum rezultă din prevederile art. 109-110.pr.civ. Este, de altfel, indiscutabil că alte cereri, cum sunt și cele referitoare la probe, la acordarea ajutorului public judiciar, pot fi formulate direct în apel.
Repunerea în termenul de prescripție este, în raport de dispozițiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, beneficiul acordat de lege titularului dreptului la acțiune care, din motive temeinice, nu a putut declanșa acțiunea înăuntrul termenului de prescripție, astfel că instanța de judecată este îndreptățită să soluționeze în fond cererea, deși a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție. Întrucât finalitatea repunerii în termenul de prescripție este înlăturarea acestei sancțiuni instituite de lege, solicitarea părții având acest obiect intră, în realitate, în categoriamijloacelor de apărare, mai precis a apărărilor de fond.
Mai mult decât atât, potrivit art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea în termenul de prescripție poate fi dispusă și din oficiu, ceea ce înseamnă nu numai că aceasta nu are caracterul unei cereri în sensul art. 294 alin. 1 rap. la art. 109-110.pr.civ. ci și că nu este nici măcar necesară formularea unei solicitări de către parte în acest scop, dacă din probele administrate poate fi reținută o asemenea situație.
3. Față de considerentul expus anterior, se constată că se impunea audierea martorului propus de către apelanta pârâtă pentru dovedirea cauzelor temeinice care ar justifica repunerea sa în termenul de prescripție a dreptului de opțiune succesorală.
Prin urmare, în mod greșit instanța de apel a respins cererea de administrare a probei testimoniale prin care se tindea la dovedirea acestui element de fapt.
4. Având în vedere că la termenul din 3.10.2007, reclamanta a renunțat la proba cu interogatoriul pârâtei, în mod greșit prima instanță a făcut aplicarea prevederilor art. 225.pr.civ. în privința acesteia și, pe cale de consecință, tot în mod greșit tribunalul a considerat neîntemeiat motivul de apel care viza acest aspect.
5. C de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recursnu includedeci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anumereținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Raportând aceste considerații la ultimul motiv de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea constată că acesta se referă la situația de fapt reținută de către instanța de apel, considerată de aceștia o consecință a interpretării greșite a probelor administrate în cauză, iar nu la încadrarea în drept a situației respective.
Față de aceste considerente, reținând că motivele de recurs sunt parțial întemeiate, precum și faptul că analizarea criticii întemeiate pe existența înscrisului depus în apel nu poate fi făcută de către instanța de recurs, întrucât se referă la situația de fapt, iar administrarea probei testimoniale este inadmisibilă potrivit art. 305.pr.civ. în această fază procesuală, Curtea urmează ca, în temeiul art. 315.pr.civ. să admită recursul, să caseze decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 695/06.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și, și intimata-reclamantă.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului, la Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /Th. dact. //
2 ex./20.05.2009
- Secția a V-a Civ. -;
Jud. B -
***
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
