Succesiune. Jurisprudenta. Decizia 853/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr. 853/
Ședința publică din 15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcărița
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 188/A/2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect succesiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat iar pentru pârâta intimată avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamanților avocat depune la dosar taxa judiciară de timbru în sumă de 6,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Nemaifiind formulate alte cereri și probe de administrat instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate din fond și apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara iar în subsidiar solicită admiterea cererii formulate cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei intimate avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 8235/325/31.05.2007 reclamanții și in contradictoriu cu pârâta au solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 264 din 20.09.2004, eliberat de Biroul Notarial, constatarea calității reclamanților de succesori după defunctul, decedat la data de 08.01.1989, restabilirea cotelor de succesiune după defunctul cu dezbaterea succesiunii atât după defunctul și.
În motivarea cererii, reclamanții arată că, sunt copii numitului, decedat la data de 17.03.2006 și a lui, predecedată în anul 1977, fiind fiul lui și, astfel cum rezultă din certificatul de deces. Aceeași calitate având-o și fratele pârâtei, care l-a omis la solicitarea certificatului de calitate de moștenitor, nedeclarând că mai are frați în viață. însușindu-și întreaga masă succesorală. Prin certificatul de calitate de moștenitor indicat mai sus s-a dezbătut succesiunea după și, bunica și respectiv mama numitului.
La data de 12.09.2007 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că solicită nulitatea absolută a certificatului de moștenitor 2543/19.12.1990 eliberat de notariatul de Stat T, în dosar succesoral nr. 3082/1990, privind succesiunea defunctei; nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 924/27.04.1994 eliberat de Notariatul de Stat T, în dosarul succesoral nr. 2858-2859/1993, privind succesiunea după defuncții și.
La data de 10.10.2007, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și a precizării acesteia în principal în baza excepției prescripției dreptului la acțiune - termenul general de 3 ani fiind depășit, iar în subsidiar, în baza constatării decăderii la dreptul succesoral pretins prin neacceptarea acesteia în termenul legal de 6 luni, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că acțiunea promovată de reclamanți are un evident caracter șicanator din moment ce succesiunea părinților/ bunicilor s-a dezbătut în anul 1990 și 1993, ceea ce este important pentru instanță îl reprezintă faptul că tatăl reclamantelor - fratele subsemnatei, a avut cunoștință de decesul soților și, fiind prezent la prima dezbatere succesorală în anul 1990 moment în care a renunțat la moștenire.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 115.pr. civ, art. 3 din Decretul 167/1958, art. 700. civ.
Prin sentința civilă nr. 4753/9.04.2008, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamanții și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut starea de fapt și de drept conform căreia reclamanții sunt copiii defunctului, decedat la data de 17.03.2006.
Potrivit certificatului de mostenitor nr.2543 eliberat la data de 19.12.1990 de catre fostul Notariat de Stat T, de pe urma defunctei, decedata la data de 26.04.1990, a ramas, in calitatea de mostenitor, in calitate de fiica. Certificatul de mostenitor nr.924 emis la data de 27.04.1994 de catre fostul Notariat de Stat T, dezbatandu-se succesiunea de pe urma defunctei, decedata in 1982, s-a atribuit calitatea de mostenitor al acesteia, lui, in calitate de fiica, iar in urma acesteia din urma, a ramas, in calitate de mostenitor, parata, in calitate de fiica. Ulterior, la data de 20.09.2004, BNP emite certificatul de calitate de mostenitor nr.264, prin intermediul careia stabileste calitatea de mostenitor al paratei, in calitate de fiica, la succesiunea defunctului, decedat la data de 08.01.1989.
Urmare a precizarii actiunii, reclamantii solicita nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr.2543/19.12.1990, privind succesiunea defunctei si a certificatului de mostenitor nr.924/1994, privind succesiunea dupa defunctii si.
Avand în vedere dispozițiile art.137 proc.civ. instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, având în vedere că, prin precizarea de acțiune, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor, acțiune imprescriptibilă extinctiv.
Analizând următoarea excepție invocată de către pârâtă, decăderea reclamanților din dreptul la succesiune, prin neacceptarea acestora în termenul legal de 6 luni, prima instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 653 alin. 1 din Codul civil, descendenții și ascendenții au de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului.
Așadar, regula generală este că orice moștenitor, afară de descendenți și ascendenți, trebuie să ceară trimiterea în posesiune pentru a se bucura de folosința efectivă a averii succesorale.
Trimiterea în posesiune nu influențează decât asupra posesiunii moștenirii, care este dobândită de moștenitorul fără sezină. Cât privește proprietatea averii succesorale, ea trece asupra moștenitorului fără sezină în momentul decesului autorului său, întocmai ca asupra moștenitorului care are sezina.
Prin urmare, între sezină și mecanismul de transmisiune al succesiunii nu se poate face nici o legătură, sezina nefiind susceptibilă de a avea înrâurire asupra modalităților de acceptare sau renunțare la succesiune.
De aceea, art. 700 din Codul civil, care prevede că dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, nu face nici o distincție după cum moștenitorii sunt sezinari sau nesezinari.
sau ascendentul se bucură deci de sezină numai dacă a acceptat succesiunea, în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil și în modalitățile prevăzute de art. 689 din Codul civil. Potrivit legii - art. 689 din Codul civil - acceptarea succesiunii este tacită când succesibilul face un act (fapt) pe care nu-l poate săvârși decât în calitatea sa de erede și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenția sa de acceptare a moștenirii. Așadar, din textul legal rezultă necesitatea întrunirii a două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: voința succesibilului de a accepta moștenirea și conduita lui (prin actele și faptele săvârșite), din care să rezulte indirect intenția de a accepta pur și simplu moștenirea. Prin urmare, în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, antecesorul reclamantilor, tatal acestora, ar fi trebuit să accepte succesiunea autorului său, în mod expres sau tacit.
Cum în speță nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului.
Pe cale de consecință, antecesorul reclamantilor, neavând calitatea de moștenitor după mama sa, decedata la data de 26.04.1990, prin neacceptarea în termen a succesiunii, nici reclamanți, în calitate de descendenți ai lui, nu pot accede la succesiunea defunctei., implicit a defunctei, decedata in 1982.
Martorii audiați în cauză nu au relatat efectuarea de acte de acceptare tacită care să îndeplinească condițiile enunțate anterior. Astfel, martorul a aratat ca defunctul nu s-a aratat interesat de mostenirea lasata de mama sa,; martorul a declarat despre faptul că defunctul, după decesul mamei sale, a adus din casa acesteia "două sau trei perne și o mare", că obișnuia să aducă copiilor pere dintr-un păr care creștea în curtea casei mamei lui. Instanța apreciază că cele relatate de acest din urmă martor nu pot fi circumscrise dispozițiilor art.689 Cod civil, neputând fi catalogate drept acte de acceptare a succesiunii mamei sale, aceste bunuri nefiind luate cu intenția de a accepta succesiunea, dată fiind și atitudinea ulterioară a autorului reclamanților, relatată de martori, acesta nepărând interesat de succesiune.
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data decesului numitei.
Prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală se atinge titlul de moștenitor al eredelui, acesta fiind considerat străin de moștenire.
Din probele administrate nu rezultă nici că autorul reclamantilor ar fi făcut vreun act de dispoziție asupra vreunui bun succesoral, așa încât, față de toate cele reținute, instanța apreciind ca fiind prescris dreptul de opțiune succesorală, va respinge acțiunea reclamanților ca nefiind întemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel în termen legal, reclamanții și, solicitând în principal schimbarea ei în tot, în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea acțiunii formulate și precizate iar prin decizia civilă de apel nr.188/A/2.03.2009, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții de mai sus.
Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut sub un prim aspect, că reclamanții apelanți critică hotărârea apelată pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect anularea certificatelor de moștenitor emise în baza declarațiilor false date de, motiv pentru care apreciază că nu s-a pronunțat asupra fondului și că soluția trebuie să fie una de desființare cu trimitere spre rejudecare.
Verificând această susținere se observă că, deși inițial reclamanții au cerut anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 264/20.09.2004 eliberat de BNP, constatarea calității lor de succesori după defunctul și restabilirea cotelor de succesiune după acest defunct, cu dezbaterea succesiunii atât după, cât și după, prin înscrisul de la filele 27 - 28 și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor nr. 2543/19.12.1990 privind succesiunea defunctei și nr. 924/27.04.1994 privind succesiunea după defuncții și.
Prima instanță a fost deci investită cu aceste petite, chiar dacă prin concluziile scrise ( 96 - 97) a solicitat "anularea tuturor certificatelor de moștenitor emise în urma defuncților".
S-au invocat în fața instanței de fond excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material și excepția decăderii din dreptul de opțiune succesorală.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, apreciindu-se că, față de obiectul cauzei - constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor - dreptul la acțiune este imprescriptibil extinctiv.
Tribunalul apreciază că prima instanță trebuia să observe motivul de nulitate invocat de reclamanți - acela al omiterii trecerii tuturor moștenitorilor în certificatul de moștenitor ( motiv de nulitate relativă), precum și disp. art. 83 din Legea nr. 36/1995 ( care vorbesc de anularea, iar nu de constatarea nulității certificatului de moștenitor).
Acțiunea în anularea unui certificat de moștenitor are caracter personal și se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe că curgă de la data eliberării certificatului de moștenitor.
În speță certificatele de moștenitor a căror constatare a nulității absolute se solicită, au fost emise în 1990, respectiv 1994, iar antecesorul reclamanților, respectiv a decedat la 17.03.2006.
Prin excepție, în cazul când titularul dreptului la acțiune, din motive obiective, nu a avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor, dreptul la acțiune ia naștere de la data când s-a luat cunoștință de existența acestuia și din acel moment începe să curgă și termenul de prescripție.
În speță, cel puțin cu privire la certificatul de moștenitor din 1990 se poate afirma că defunctul a cunoscut despre existența acestuia.
Astfel, martora audiată la fond ( 94) a declarat că după moartea mamei lor, și pârâta, sora sa, au mers la notar pentru dezbaterea succesiunii și că la notariat s-au certat, aflând tot de la defunct că n-a avut bani să dezbată succesiunea.
Martorul declară ( 81) că pe nu l-a interesat de moștenirea lăsată de mama sa.
În dosarul succesoral 2858-2859/1993 ( 43 - dosar apel) se face mențiunea că renunțat la succesiunea ce forma obiectul dosarului succesoral 3082/1992 ( corect 1990).
Chiar dacă nu s-ar da valoare juridică acestei renunțări ( acceptând argumentul reclamanților apelanți exprimat prin concluziile scrise, depuse în apel, în sensul că nu există o dovadă certă a renunțării expres a acestuia la succesiunea părinților ), este greu de crezut că antecesorul reclamanților, despre care martorii în apel au arătat că după decesul părinților, a continuat să locuiască cu sora în casa părintească, nu a cunoscut despre dezbaterea succesiunii după mamă. Aceasta cu atât mai mult cu cât ambii frați s-au dus împreună la notariat să dezbată succesiunea, însă la acel moment acest lucru nu s-a mai întâmplat, cei doi certându-se, iar defunctul declarând ulterior martorei că nu a mai avut bani să dezbată succesiunea.
Chiar dacă s-ar admite ipoteza că suntem în speță în prezența excepției( mai sus arătate) și că termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului material la acțiune în anularea certificatelor de moștenitor nu a expirat ( deci pentru ipoteza cunoașterii de către succesorii celui interesat, respectiv reclamanții, a existenței acestor certificate), a doua excepție invocată de pârâta intimată prin întâmpinare, a decăderii defunctului din dreptul de opțiune succesorală, este întemeiată și în mod just a fost admisă de instanța de fond.
Simplul fapt al locuirii de către în casa părintească ( așa cum au susținut în apel martorii - 25-26) nu echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.
De altfel, dispozițiile martorelor audiata în apel nu sunt în concordanță cu declarația martorei, audiată la fond.
În apel martorele au arătat că antecesorul reclamanților a continuat să locuiască împreună cu sora sa în casa părintească, în timp ce martora afirmase că acesta a mers la casa părintească în lipsa surorii lui, întrucât de la defunct știa că aceasta din urmă locuia acolo.
Aceeași martoră a arătat că defunctul avea o locuință cu chirie pe str. - unde a locuit până la divorțul de cea de-a doua soție, iar din sentința civilă de divorț nr. 2527/19.03.1992 ( 89-90) rezultă că, odată cu desfacerea căsătoriei s-a dispus și evacuarea lui din imobilul situat în T,-,. 9.
Prin urmare, până la pronunțarea divorțului (19.03.1992) defunctul a locuit în fostul domiciliu comun, iar nu în casa părintească, cu pârâta, sora sa ( după decesul mamei lor, în 1990).
Cât privește actele de acceptare tacită a moștenirii, tribunalul achiesează la concluzia instanței de fond, în sensul că aducerea a două, trei perne și o mare, precum și obișnuința de a aduce copiilor pere dintr-un păr de curtea casei părintești nu pot fi interpretate drept acte de acceptare a succesiunii mamei sale.
Pe de o parte, momentul aducerii pernelor și dunei și al culegerii perelor nu a putut fi plasat ( în urma audierii martorilor ) în termenul de 6 luni ( de acceptare succesorală) după decesul lui, iar pe de altă parte chiar martora propusă de reclamanți ( ) a declarat că pe nu l-a interesat moștenirea mamei sale.
În concluzie, dacă în termenul de acceptare a succesiunii, succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune nici expres, nici tacit, cum e cazul în speță, titlul de moștenitor se stinge, iar succesibilul este considerat străin de moștenire.
Prin urmare acesta nu putea emite pretenții asupra moștenirii rămase după părinții săi, deci nu putea solicita nici anularea ( constatarea nulității absolute) a certificatului de moștenitor.
Neexistând acest drept în patrimoniul său, nici reclamanții, în calitate de descendenți ( succesori) ai defunctului lor tată nu pot solicita anularea /nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor, nici pe motiv că unul dintre descendenți nu a fost trecut în cuprinsul său, nici pentru orice alt motiv ( cum e cel potrivit căruia succesiunea după s-ar fi dezbătut de două ori, când de fapt soluția pentru apariția unui alt bun succesoral era aceea a emiterii unui certificat de moștenitor suplimentar, în același dosar succesoral).
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs, în termen legal reclamanții și solicitând, în principal modificarea ei, în tot,în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, iar în subsidiar, prin rejudecarea cauzei admiterea acțiunii, invocând în drept art.304 pct.9 Cod procedură civilă și motivând în esență că instanța de fond nu a soluționat fondul cauzei, nepronunțându - se asupra nelegalității certificatelor de moștenitori emise, iar instanța de apel greșit a reținut că existența precizării acțiunii introductive îndreptățea instanța de fond să nu se mai pronunțe pe legalitatea certificatelor de moștenitor emise, probele dosarului conducând la concluzia acceptării tacite a succesiunii mamei sale de către defunctul.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și urm. Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantei este nefondat, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins apelul acelorași reclamanți.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art. 653 alin.1, 689 și 700 Cod civil, ca și de art. 137 Cod procedură civilă, precum și art.3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, când confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamanților, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, critica formulată în recurs, nefiind întemeiată.
Astfel, din studiul dosarului, Curtea reține că ambele hotărâri judecătorești anterioare sunt legale și temeinice, întrucât, atât prima instanță cât și instanța de apel s-au pronunțat corect asupra tuturor capetelor de acțiune, cu care au fost legal investite, vizând nelegalitatea certificatelor de moștenitori emise în cauză, nefiind cazul trimiterii cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timișoara și nici a admiterii acțiunii reclamanților, câtă vreme în dosar este bine dovedit - prin înscrisuri, declarații de martori, interogator, etc. - că nu a probat elemente de acceptare expresă ori tacită a moștenirii, după defuncta mama sa, care acceptare oricum nu se poate localiza și plasa în interiorul termenului legal de 6 luni, de acceptare succesorală, acest succesibil fiind just considerat străin de moștenire.
În consecință, curtea stabilește că, deoarece nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, în termenul legal de 6 luni de acceptarea succesiunii, nici în mod expres și nici tacit, titlul lui de moștenitor s-a stins și deci acesta nu poate emite pretenții asupra acestei moșteniri rămase și nici nu putea cere anularea ori constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor și prin urmare, nici reclamanții recurenți, prin reprezentare, în calitate de descendenți (adică succesori) ai acestui defunct lor tată, nu pot solicita nici ei anularea sau constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitori, (întrucât acest drept nu a existat în patrimoniul defunctului tată), nici pentru motivul că unul dintre descendenți nu a fost trecut în cuprinsul său nici pentru orice alt motiv, cum ar fi acela, conform căruia s-ar fi dezbătut de două ori succesiunea după defuncta.
Așadar, este clar în dosar că probele administrate conduc la ideea de bază că nu a acceptat succesiunea mamei sale și deci bine au fost soluționate excepțiile invocate, sus-arătate, de către ambele instanțe de judecată anterioare, care s-au pronunțat asupra tuturor petitelor și capetele de acțiune, neimpunându-se nici casarea și nici modificarea deciziei civile recurate.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum critica formulată în recurs nu este întemeiată, ea nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și nici să influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților, menținând în vigoare decizia civilă recurată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, căci hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor de mai sus expuse pe larg de
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflați în culpă procesuală recurenții reclamanți, ca părți căzute în proces, vor fi obligați să plătească intimatei pârâte la cererea acesteia suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată, în recurs reprezentând onorar avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr. 125/5.10.2009 și chitanța aferentă cu același număr și din aceeași dată, ambele ale Baroului T, aflate la dosarul cauzei de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.188/A/2.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect succesiune.
Obligă recurenții reclamanți de mai sus să plătească intimatei pârâte suma de 1500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorar avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.TP/ 26.10.2009
Dact NF/26.10.2009
Ex.
Trib. T - Președinte C
Judecător .
Prin sentința civilă nr.4753/09.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanții și, in contradictoriu cu pârâta.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantii sunt copiii defunctului, decedat la data de 17.03.2006.
Potrivit certificatului de mostenitor nr.2543 eliberat la data de 19.12.1990 de catre fostul Notariat de Stat T, de pe urma defunctei, decedata la data de 26.04.1990, a ramas, in calitate de mostenitor(fiica),.
Prin Certificatul de mostenitor nr.924 a fost emis la data de 27.04.1994 de catre fostul Notariat de Stat T, s-a dezbatatut succesiunea de pe urma defunctei, decedata in 1982 si, in consecinta, s-a atribuit calitatea de mostenitor al acesteia, lui, in calitate de fiica, iar in urma acesteia din urma, a ramas, in calitate de mostenitor, parata, in calitate de fiica. Ulterior, la data de 20.09.2004, BNP emite certificatul de calitate de mostenitor nr.264, prin intermediul careia stabileste calitatea paratei de mostenitor, in calitate de fiica, la succesiunea defunctului, decedat la data de 08.01.1989.
Urmare a precizarii actiunii, reclamantii au solicitat nulitatea absoluta a certificatului de mostenitor nr.2543/19.12.1990, privind succesiunea defunctei si a certificatului de mostenitor nr.924/1994, privind succesiunea dupa defunctii si.
Avand în vedere dispozițiile art.137 proc.civ. instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă, având în vedere că, prin precizarea de acțiune, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor, acțiune imprescriptibilă extinctiv.
Analizând in continuare excepția decăderii reclamanților din dreptul la succesiune invocată de către pârâtă, prin neacceptarea acestora în termenul legal de 6 luni, instanța de fond a reținut ca, potrivit art. 653 alin. 1 din Codul civil, descendenții și ascendenții au de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului.
Așadar, regula generală este că orice moștenitor, afară de descendenți și ascendenți, trebuie să ceară trimiterea în posesiune pentru a se bucura de folosința efectivă a averii succesorale.
A retinut ca trimiterea în posesiune nu influențează decât asupra posesiunii moștenirii, care este dobândită de moștenitorul fără sezină. Cât privește proprietatea averii succesorale, ea trece asupra moștenitorului fără sezină în momentul decesului autorului său, întocmai ca asupra moștenitorului care are sezina.
Prin urmare, între sezină și mecanismul de transmisiune al succesiunii nu se poate face nici o legătură, sezina nefiind susceptibilă de a avea înrâurire asupra modalităților de acceptare sau renunțare la succesiune.
De aceea, art. 700 din Codul civil, care prevede că dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, nu face nici o distincție după cum moștenitorii sunt sezinari sau nesezinari.
A mai precizat ca potrivit art. 689 din Codul civil este necesara întrunirea a două condiții pentru a fi în prezența unei acceptări tacite: voința succesibilului de a accepta moștenirea și conduita lui (prin actele și faptele săvârșite), din care să rezulte indirect intenția de a accepta pur și simplu moștenirea. Prin urmare, în termenul prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, antecesorul reclamantilor, tatal acestora, ar fi trebuit să accepte succesiunea autorului său, în mod expres sau tacit.
Cum în speță nu a fost dovedită acceptarea expresă a succesiunii, iar despre acceptarea tacită nu se poate vorbi, este evident că dreptul de a accepta succesiunea defunctului s-a prescris odată cu expirarea termenului.
Pe cale de consecință, antecesorul reclamantilor, neavând calitatea de moștenitor după mama sa, decedata la data de 26.04.1990, prin neacceptarea în termen a succesiunii, nici reclamanți, în calitate de descendenți ai lui, nu pot accede la succesiunea defunctei., implicit a defunctei, decedata in 1982.
Martorii audiați în cauză nu au relatat efectuarea de acte de acceptare tacită care să îndeplinească condițiile enunțate anterior. Astfel, martorul a aratat ca defunctul nu s-a aratat interesat de mostenirea lasata de mama sa,; martorul a declarat despre faptul că defunctul, după decesul mamei sale, a adus din casa acesteia "două sau trei perne și o mare", că obișnuia să aducă copiilor pere dintr-un păr care creștea în curtea casei mamei lui. Instanța de fond a apreciat că cele relatate de acest din urmă martor nu pot fi circumscrise dispozițiilor art.689 Cod civil, neputând fi catalogate drept acte de acceptare a succesiunii mamei sale, aceste bunuri nefiind luate cu intenția de a accepta succesiunea, dată fiind și atitudinea ulterioară a autorului reclamanților, relatată de martori, acesta nepărând interesat de succesiune.
Prima instanta a avut in vedere faptul ca dreptul de a accepta succesiunea se prescrie într-un termen de 6 luni, socotit de la data deschiderii succesiunii, respectiv de la data decesului numitei si ca, prin împlinirea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, se atinge titlul de moștenitor al eredelui, acesta fiind considerat străin de moștenire.
Din probele administrate nu rezultă nici că autorul reclamanților ar fi făcut vreun act de dispoziție asupra vreunui bun succesoral, așa încât, față de toate cele reținute, instanța de fond apreciind ca fiind prescris dreptul de opțiune succesorală, a respins acțiunea reclamanților.
Împotriva sentinței civile nr.4753/09.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-, au declarat apel reclamanții si înregistrat la Tribunalul sub nr-, la data de 30.06.2008, solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot hotărârii atacate, in principal trimiterea cauzei spre rejudecare iar in subsidiar, rejudecând cauza, admiterea acțiunii formulate si precizate, cu cheltuieli de judecata.
Apelanții aduc critici hotărârii primei instanțe in sensul ca nu a fost analizat fondul cauzei, deoarece din conținutul motivării hotărârii nu rezulta ca instanța sa fi analizat capatul de cerere privind anularea certificatului de moștenitor.
Mai arata ca instanța a administrat probe sub aspectul acceptarii succesiunii(capat de cerere subsidiar celui principal) si doar sub acest aspect si- motivat hotararea,
Astfel, hotararea atacata nu respecta exigentele art. 260.proc.civ. prima instanta nesolutionand toate capetele de cerere cu care a fost investită si astfel nu a solutionat fondul cauzei, motiv pentru care considera ca se impune trimiterea cauzei spre rejudecare in temeiul art. 297 pr.civ.
Intimata legala citata nu a formulat întâmpinare.
Apelul este nefondat.
Analizând apelul, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 292 al. 2, art. 295 al. 1 și art. 296.pr.civ. s-a constatat că apelul este nefondat si va fi respins în consecință, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, reclamanții apelanți critică hotărârea apelată pe motiv că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect anularea certificatelor de moștenitor emise în baza declarațiilor false date de, motiv pentru care apreciază că nu s-a pronunțat asupra fondului și că soluția trebuie să fie una de desființare cu trimitere spre rejudecare.
Verificând această susținere se observă că, deși inițial reclamanții au cerut anularea certificatului de calitate de moștenitor nr. 264/20.09.2004 eliberat de BNP, constatarea calității lor de succesori după defunctul și restabilirea cotelor de succesiune după acest defunct, cu dezbaterea succesiunii atât după, cât și după, prin înscrisul de la filele 27 - 28 și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor nr. 2543/19.12.1990 privind succesiunea defunctei și nr. 924/27.04.1994 privind succesiunea după defuncții și.
Prima instanță a fost deci investită cu aceste petite, chiar dacă prin concluziile scrise ( 96 - 97) a solicitat "anularea tuturor certificatelor de moștenitor emise în urma defuncților".
S-au invocat în fața instanței de fond excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material și excepția decăderii din dreptul de opțiune succesorală.
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă, apreciindu-se că, față de obiectul cauzei - constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor - dreptul la acțiune este imprescriptibil extinctiv.
Tribunalul apreciază că prima instanță trebuia să observe motivul de nulitate invocat de reclamanți - acela al omiterii trecerii tuturor moștenitorilor în certificatul de moștenitor ( motiv de nulitate relativă), precum și disp. art. 83 din Legea nr. 36/1995 ( care vorbesc de anularea, iar nu de constatarea nulității certificatului de moștenitor).
Acțiunea în anularea unui certificat de moștenitor are caracter personal și se prescrie în termen de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe că curgă de la data eliberării certificatului de moștenitor.
În speță certificatele de moștenitor a căror constatare a nulității absolute se solicită, au fost emise în 1990, respectiv 1994, iar antecesorul reclamanților, respectiv a decedat la 17.03.2006.
Prin excepție, în cazul când titularul dreptului la acțiune, din motive obiective, nu a avut cunoștință de existența certificatului de moștenitor, dreptul la acțiune ia naștere de la data când s-a luat cunoștință de existența acestuia și din acel moment începe să curgă și termenul de prescripție.
În speță, cel puțin cu privire la certificatul de moștenitor din 1990 se poate afirma că defunctul a cunoscut despre existența acestuia.
Astfel, martora audiată la fond ( 94) a declarat că după moartea mamei lor, și pârâta, sora sa, au mers la notar pentru dezbaterea succesiunii și că la notariat s-au certat, aflând tot de la defunct că n-a avut bani să dezbată succesiunea.
Martorul declară ( 81) că pe nu l-a interesat de moștenirea lăsată de mama sa.
În dosarul succesoral 2858-2859/1993 ( 43 - dosar apel) se face mențiunea că renunțat la succesiunea ce forma obiectul dosarului succesoral 3082/1992 ( corect 1990).
Chiar dacă nu s-ar da valoare juridică acestei renunțări ( acceptând argumentul reclamanților apelanți exprimat prin concluziile scrise, depuse în apel, în sensul că nu există o dovadă certă a renunțării expres a acestuia la succesiunea părinților ), este greu de crezut că antecesorul reclamanților, despre care martorii în apel au arătat că după decesul părinților, a continuat să locuiască cu sora în casa părintească, nu a cunoscut despre dezbaterea succesiunii după mamă. Aceasta cu atât mai mult cu cât ambii frați s-au dus împreună la notariat să dezbată succesiunea, însă la acel moment acest lucru nu s-a mai întâmplat, cei doi certându-se, iar defunctul declarând ulterior martorei că nu a mai avut bani să dezbată succesiunea.
Chiar dacă am admite că suntem în speță în prezența excepției( mai sus arătate) și că termenul de prescripție pentru exercitarea dreptului material la acțiune în anularea certificatelor de moștenitor nu a expirat ( deci pentru ipoteza cunoașterii de către succesorii celui interesat, respectiv reclamanții, a existenței acestor certificate), a doua excepție invocată de pârâta intimată prin întâmpinare, a decăderii defunctului din dreptul de opțiune succesorală, este întemeiată și în mod just a fost admisă de instanța de fond.
Simplul fapt al locuirii de către în casa părintească ( așa cum au susținut în apel martorii - 25-26) nu echivalează cu acceptarea tacită a moștenirii.
De altfel, dispozițiile martorelor audiata în apel nu sunt în concordanță cu declarația martorei, audiată la fond.
În apel martorele au arătat că antecesorul reclamanților a continuat să locuiască împreună cu sora sa în casa părintească, în timp ce martora afirmase că acesta a mers la casa părintească în lipsa surorii lui, întrucât de la defunct știa că aceasta din urmă locuia acolo.
Aceeași martoră a arătat că defunctul avea o locuință cu chirie pe str. - unde a locuit până la divorțul de cea de-a doua soție, iar din sentința civilă de divorț nr. 2527/19.03.1992 ( 89-90) rezultă că, odată cu desfacerea căsătoriei s-a dispus și evacuarea lui din imobilul situat în T,-,. 9.
Prin urmare, până la pronunțarea divorțului (19.03.1992) defunctul a locuit în fostul domiciliu comun, iar nu în casa părintească, cu pârâta, sora sa ( după decesul mamei lor, în 1990).
Cât privește actele de acceptare tacită a moștenirii, tribunalul achiesează la concluzia instanței de fond, în sensul că aducerea a două, trei perne și o mare, precum și obișnuința de a aduce copiilor pere dintr-un păr de curtea casei părintești nu pot fi interpretate drept acte de acceptare a succesiunii mamei sale.
Pe de o parte, momentul aducerii pernelor și dunei și al culegerii perelor nu a putut fi plasat ( în urma audierii martorilor ) în termenul de 6 luni ( de acceptare succesorală) după decesul lui, iar pe de altă parte chiar martora propusă de reclamanți ( ) a declarat că pe nu l-a interesat moștenirea mamei sale.
În concluzie, dacă în termenul de acceptare a succesiunii, succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune nici expres, nici tacit, cum e cazul în speță, titlul de moștenitor se stinge, iar succesibilul este considerat străin de moștenire.
Prin urmare nu putea emite pretenții asupra moștenirii rămase după părinții săi, deci nu putea solicita nici anularea ( constatarea nulității absolute) a certificatului de moștenitor.
Neexistând acest drept în patrimoniul său, nici reclamanții, în calitate de descendenți ( succesori) ai defunctului lor tată nu pot solicita anularea /nulitatea absolută a certificatelor de moștenitor, nici pe motiv că unul dintre descendenți nu a fost trecut în cuprinsul său, nici pentru orice alt motiv ( cum e cel potrivit căruia succesiunea după s-ar fi dezbătut de două ori, când de fapt soluția pentru apariția unui alt bun succesoral era aceea a emiterii unui certificat de moștenitor suplimentar, în același dosar succesoral).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296.proc.civ. apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanții si împotriva sentinței civile nr.4753/09.04.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcărița
