Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 130

Ședința publică de la 30 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

GREFIER: - -

===

Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării - formulată de reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ A FERATE ROMÂNE- împotriva sentinței comerciale nr. 3945 din 10.07.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic și pârâta, prin consilier juridic, cu delegațiile aflate la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței faptul că reclamanta a depus la data 28.09.2009, prin Serviciul Registratură, înscrisuri, în 2 exemplare.

Se comunică reprezentantului pârâtei înscrisurile depuse la dosar de reclamantă.

Reclamanta, prin consilier juridic, arată că nu are alte probe de formulat în afara înscrisurilor depuse la dosar.

Reprezentantul pârâtei solicită proba cu înscrisurile pe care le depune la dosar, pentru a dovedi că debitoarea are datorii către mai mulți creditori.

Reclamanta, prin consilier juridic, nu se opune probei solicitate de pârâtă.

Având în vedere că proba cu înscrisurile solicitată de pârâtă este utilă pentru soluționarea cauzei, Curtea încuviințează astfel cum a fost formulată și acordă părților cuvântul în susținerea, respectiv, combaterea cererii de suspendare provizorie a executării.

Reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea cererii de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul recursului, susținând că sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă, că urgența se justifică pentru plata drepturilor salariale ale angajaților, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise.

Pârâta, prin consilier juridic, pune concluzii de respingere a cererii, pe motivul că reclamanta nu desfășoară activități economice producătoare de venituri, astfel că nu se aduce niciun prejudiciu debitoarei prin deschiderea procedurii insolvenței, că garantul împrumuturilor externe este cel care a deschis procedura, fiind astfel prejudiciați toți creditorii.

CURTEA

Asupra cererii din dosarul de mai sus,

Deliberând constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 27.07.2009, reclamanta Societatea Națională a Ferate Române RA prin reprezentant legal, conform art.581 raportat la art.300 alin.3 și art.403 alin.3 și 4 Cod procedură civilă a formulat cerere de suspendare provizorie a executării sentinței comerciale nr.3945/10.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare aferentă recursului în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1.

În motivarea în fapt reclamanta arată în esență că, prin sentința a cărei suspendare se solicită a fost respinsă contestația sa și s-a deschis procedura generală a reorganizării judiciare a SNCFR RA la cererea afp Sector 1

Reclamanta arată că a formulat recurs și cerere de suspendare a executării sentinței recurate până la soluționarea recursului.

Cu privire la urgență reclamanta susține că s-au încălcat dispozițiile art.151 din Legea nr.85/2006 și că admiterea acestei cereri ar conduce la păstrarea drepturilor de natură salarială a foștilor angajați ai regiei și s-ar preveni crearea de prejudicii ce nu se vor putea repara.

Reclamanta arată cum a fost înființată și ce obiect de activitate are, reieșind în esență că are statut de regie autonomă de interes național.

În privința aparenței dreptului arată că s-au încălcat dispozițiile art.151 din Legea nr.85/2006 întrucât regiile autonome nu se regăsesc printre subiectele procedurii insolvenței. Altfel, SNCFR RA gestionează și datoriile existente la data reorganizării din 01.10.1998. Ori o astfel de activitate nu intră în categoria celor desfășurate de un comerciant și anume, obținerea de profit și de venituri și ca atare nu se poate încadra la nici una din categoriile de debitori enumerați de lege.

În fine, potrivit art.48 din Legea nr.12/1998 republicată cum a fost completată prin Legea nr.89/1999, SNCFR RA ar fi trebuit să se reorganizeze prin hotărâre a Guvernului care va stabili forma juridică, atribuțiile și patrimoniul acesteia. Așadar nu se poate deroga de la aceste dispoziții legale cu privire la atribuția executivului de a decide forma de reorganizare.

În fine, se mai susține că, creanța ANAF nu are caracter cert potrivit art.31 din Legea nr.85/2006.

S-a solicitat admiterea cererii cum a fost formulată cu atât mai mult cu cât a fost ridicat și dreptul de administrare al debitoarei.

În drept se invocă art.581 raportat la art.300 alin.3 și art.403 alin.3 și 4 Cod procedură civilă, ale art.1 și art.151 din Legea nr.85/2006, precum și ale OUG nr.12/1998 modificată prin Legea nr.89/1999.

Conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

S-a solicitat proba cu înscrisuri.

Se arată că a depus suma de 500 lei cu titlu de cauțiune.

Cererea a fost timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,30 lei timbru judiciar.

Cu cererea depusă la 30.07.2009 reclamanta a depus înscrisuri și anume sentința comercială recurată în copie legalizată și recipisa privind plata cauțiunii.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat să se stabilească o cauțiune pentru reclamantă la valoarea debitului datorat și respingerea cererii de suspendare.

În esență pârâta arată că probele infirmă faptul că reclamanta ar avea ca obiect de activitate efectuarea transporturilor de călători și mărfuri pe calea ferată în scopul satisfacerii interesului public, social și de apărare; inexistența normelor speciale la care se referă art.151 din Legea nr.85/2006, face să devină aplicabile normele generale în materie de insolvență, și anume, art.1 alin.1 pct.6 din Legea nr.85/2006.

Probele relevă că reclamanta ar avea doar un singur angajat pentru că foștii angajați au fost transferați la societățile rezultate din reorganizare și contribuțiile neachitate sunt incluse în creanța pârâtei.

Tot astfel în urma reorganizării creditele externe la care se referă recurenta au fost repartizate companiei naționale, societăților naționale și comerciale nou înființate, reclamanta neprobând că în prezent ar mai administra acele credite externe.

În drept se invocă art.115 și următoarele, art.300, art.403, art.7231Cod procedură civilă, Legea nr.85/2006, HG nr.581/1998, HG nr.582/1998, HG nr.584/1998, OUG nr.12/1998.

Ca probe s-au propus înscrisuri.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

La termenul din 26.08.2009 reclamanta a depus înscrisuri în copie.

Cu cererea înregistrată la 28.09.2009 reclamanta a depus precizări și înscrisuri.

Pârâta a solicitat și Curtea a încuviințat proba cu înscrisuri constând în copii ale cererii de creanță, probă administrată și depusă la dosar.

Reclamanta a depus concluzii scrise.

Examinând cererea de suspendare provizorie a executării în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că aceasta apare fondată pentru considerentele de mai jos.

Conform art.403 alin.3 Cod procedură civilă, în cazuri urgente dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac.

Potrivit art.8 alin.5 din Legea nr.85/2006 prin derogare de la prevederile art.300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorului sindic nu vor putea fi suspendate de către instanța de recurs.

Prevederile alin.4 din Legea nr.85/2006 nu se aplică împotriva unor hotărâri ale judecătorului sindic precum: "a) sentința de respingere a contestației debitorului, introdusă în temeiul art.33 alin.(4)".

Probele relevă că, în speță sunt întrunite condițiile prevăzute de art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006, întrucât prin sentința comercială nr.3945/2009 a fost respinsă contestația debitoarei, fiind admisă cererea creditoarei.

Deci, reclamanta a contestat starea de insolvență, a formulat recurs împotriva sentinței precitate și a consemnat cauțiunea potrivit legii.

În ceea ce privește urgența măsurii, aceasta este determinată de efectele iremediabile ale deschiderii procedurii asupra activității desfășurată de către reclamantă.

Reclamanta ar putea fi pusă în imposibilitatea de a-și mai îndeplini activitatea curentă, având în vedere statutul său de regie autonomă de interes național și obiectul de activitate relevat de probe precum Hotărârea Guvernului nr.235/1991 și certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (vezi filele 88-95 din dosar).

Un alt aspect îl constituie modul în care va fi interpretat art.151 din Legea nr.85/2006 de către instanța de recurs.

Pentru ca măsura suspendării executării să nu fie arbitrară, instanța are căderea de a examina sumar fondul raporturilor juridice dintre părți, precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr.85/2006.

Probele relevă că înainte de divizare SNCFR RA a contractat cu instituții de credit internaționale prin intermediul statului român, credite destinate infrastructurii feroviare și că deși după divizare beneficiarii direcți au devenit societățile rezultate din reorganizare, derularea, urmărirea și achitarea ratelor de împrumut se face tot de către reclamantă.

Ori declanșarea procedurii insolvenței împotriva reclamantei ar putea genera consecințe negative inclusiv pentru statul român.

Și atâta vreme cât sunt aspecte care pun la îndoială legalitatea hotărârii recurate cum mai sus s-a expus, Curtea va constata că cererea de suspendare a executării sentinței este întemeiată.

Cât privesc alte aspecte expuse de către părți în cererile depuse la dosar nu vor face obiect de analiză întrucât exced analizei sumare a cererii întemeiate pe dispozițiile art.403 alin.4 coroborat cu art.300 alin.2 și 3 Cod procedură civilă și art.8 alin.5 lit.a din Legea nr.85/2006 și ar fi de prisos.

Pe cale de consecință, Curtea în baza art.403 alin.4 Cod procedură civilă va admite cererea și va dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.3945/2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de reclamanta ocietatea Națională a Ferate Române RA B în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice sector 1 B și în consecință:

Dispune suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr.3945/2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare formulată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2009.

Președinte,

Dr. - -

Grefier,

- -

Red.Jud.dr. - 1.10.2009

Tehnored. - 2.10.2009

Nr.ex.: 2

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Încheierea 130/2009. Curtea de Apel Bucuresti