Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 92/2008. Curtea de Apel Oradea

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ORDONANȚĂ PREȘEDINȚIALĂ Nr. 7/C/2008

Camera de consiliu din 12 Mai 2008

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe președinte instanță

GREFIER: - -

Pe rol fiind judecarea cererii de suspendare provizorie a executării Sentinței nr. 92/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- formulată de reclamant- SRL, cu sediul în O,-,jud. în contradictoriu cu pârât, domiciliat în O,-,jud.B, cu reședința în de, nr. 148, jud.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu de azi, nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează, că cererea de suspendare este legal timbrată fiind achitată taxa de timbru în cuantum de 10 lei prin chitanța seria - nr. 128-1-24 din 07.05.2008 plus timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, s-a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 500 lei înregistrată în registrul de valori al instanței la poziția 102/2008, după care:

CURTEA DE APEL

DELI BE R ÂN D:

Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 8 mai 2008, reclamanta- SRL, cu sediul în O în contradictoriu cu pârâtul, a solicitat suspendarea și provizorie a executării Sentinței nr. 92/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare care formează obiectul dosarului nr- înregistrat la Curtea de Apel Oradea.

În motivarea cererii sale a arătat că deși sentința atacată nu este executorie neavând caracter irevocabil, executorul judecătoresc a început executarea silită împotriva reclamantei. Precizează că a formulat contestație la executare în dosarul - cu termen de judecată la 19.06.2008, cerere de suspendare a executării silite care face obiectul dosarului -, dosar care nu avea fixat termen de judecată.

Precizează că sentința atacată nu constituie titlu executoriu în sensul dispozițiilor articolului 371 cod procedură civilă raportat la dispozițiile articolului 720 ind. 9 cod procedură civilă și nici nu se încadrează între hotărârile prevăzute de articolul 278 cod procedură civilă.

Mai arată petenta că prin punerea în executare a acestei sentințe s-ar crea un mare prejudiciu societății, aceasta având încheiat un contract de comodat cu fostul proprietar pentru spațiul din litigiu, iar societatea în acest spațiu își desfășoară activitatea, ori prin evacuarea sa din acest spațiu ar duce la încetarea activității sale pentru demontarea utilajelor etc.

Examinând cererea sub aspectele invocate de petenta, ținând seama de motivele expuse, se constată că împotriva sentinței atacate, s-a formulat apel, fiind înregistrat la Tribunalul Bihor la data de 21.04.2008, împotriva aceleiași sentințe s-a formulat separat o cerere de suspendare fiind înregistrată la Curtea de Apel la data de 7 mai 2008. Petenta a făcut dovada achitării unei cauțiuni în cuantum de 500 lei, conform prevederilor articolul 403 (4).

Potrivit articolului 7208cod procedură civilă hotărârile date în primă instanță priVind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii, exercitare apelului nesuspendând de drept executarea.

Ori, articolul 278 (8) cod procedură civilă prevede că hotărârile primei instanțe sunt supuse executării de drept în situația în care legea prevede că hotărârea este executorie.

În consecință, susținerea petentei în sensul că sentința comercială nr. 92/COM/2008 nu constituie titlu executoriu, fiindcă nu poartă mențiunea "irevocabilă" și că nu s-ar încadra între hotărârile prevăzute de articolul 278 cod procedură civilă este neîntemeiată și lipsită de suport legal.

Că este așa, rezultă cu certitudine și din prevederile articolului 280 (2) cod procedură civilă potrivit căruia, cererii de suspendare depusă la instanța de apel i se va alătura doar copie legalizată de pe dispozitivul hotărârii, dispozițiile articolului 403 aliniat 4 cod procedură civilă fiind aplicabile, conform aliniatului 5 al aceluiași articol 280 cod procedură civilă.

Cum punerea în executare a hotărârii ar implica demontarea utilajelor și respectiv încetarea activității, instanța apreciază că este îndeplinită condiția urgenței prevăzută de articolul 403 (4), cauțiunea fiind achitată.

Față de aceste considerente, instanța apreciază prezenta cerere ca fiind întemeiată, urmând ca în baza textelor de lege enunțate să o admită în sensul solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

ADMITEcererea de suspendare provizorie formulată de reclamanta- SRL, cu sediul în O,-,jud. în contradictoriu cu pârât, domiciliat în O,-, jud. B, cu reședința în de, nr. 148, jud. B, dispune suspendarea provizorie a executării Sentinței nr. 92/COM/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr- până la soluționarea cererii de suspendare.

IREVOCABILĂ.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 12 Mai 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- G - -

Red. Hot. G/13.05.2008

Dact. 13 Mai 2008

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea executării silite. Speță. Sentința 92/2008. Curtea de Apel Oradea