Uzucapiune. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 151/2008-

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Trif Doina

- -

- JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- -

- JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- --

- judecător

- grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de recurenții reclamanți G, ambii cu l în nr. 58 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu l în nr. 132 județul B, cu l în nr. 115 județul B, A, toți cu l necunoscut - prin afișare la instanței și cu intimații intervenienți, ambii cu l în nr. 55 județul B, împotriva deciziei civile nr. 175/A din 01 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 686 din 15 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr. 10/2003, având ca obiect: uzucapiune,

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 24 ianuarie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 31 ianuarie 2008, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prinsentința civilă nr.686 din 15 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr. 10/2003, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții G și, reprezentați prin mandatar, în contradictoriu cu pârâții, -,; a fost admisă cererea de intervenție precizată în interes propriu formulată de intervenienții și; s-a constatat că intervenienții și au dobândit dreptul de proprietate cu titlul de uzucapiune asupra suprafeței de 5924 mp. din nr. top.2331 înscris în CF 1479, 2333 și 2337 ambele înscrise în CF 928 --; a constatat că pe nr. top. 2337/2 -- există edificată o casă de locuit cu anexe gospodărești aparținând intervenienților și; s-a dispus sistarea stării de indiviziune existentă între părți cu privire la nr. top. 2331, 2333 și 2337 toate ale localității -- prin formarea de loturi în favoarea părților, după cum urmează: lotul nr. I - urmare dezmembrării nr. top. mai sus arătate va fi format din nr. top.: nr. top. 2331/1 în supraf. De 1461 mp. nr. top. 2333/1 în supraf. de 478 mp. nr. top. 2333/2 în supraf. de 2322 mp. nr. top. 2333/3 în supraf. de 228 mp. și nr. top. 2337/2 în supraf. de 1435 mp. lot care s-a atribuit în favoarea intervenienților și cu titlul de uzucapiune și sistarea stării de indiviziune cu care se vor înscrie într-o nouă coală de CF; lotul nr. II - urmare dezmembrării nr. top. va fi cuprins din următoarele nr. topo nou formate: nr. top. 2331/2 în supraf. de 8714 mp. nr. top.2333/4 în supraf. de 18167 mp. și nr. top. 2337/1 în supraf. de 2838 mp. care se va reînscrie în vechile CF în favoarea vechilor proprietari CF conform raportului de expertiză topo întocmit în cauză de ing. expert G, lucrare de specialitate care face parte integrantă din prezenta hotărâre; a dispus intabularea în în favoarea părților a dreptului de proprietate conform dispozitivului hotărârii și a obligat reclamanții la plata sumei de 15.271.000 lei (ROL) cu titlul cheltuieli de judecată în favoarea intervenienților și.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit situației de CF proprietari tabulari asupra imobilelor în litigiu sunt în cote părți indivize pârâții, respectiv antecesorii acestora, imobilele nu au Fost cooperativizate și nu au făcut obiectul 18/1991 completată și modificată. Din probele administrate în cauză s-a reținut că asupra imobilului în litigiu a exercitat o posesie neviciată, neîntreruptă până la data decesului începută în anii 1930 defuncta respectiv soțul acesteia, după data decesului celor doi defuncți posesia asupra terenului fiind transmisă fiicei adoptive a celor doi defuncți, care la data de 05 martie 1995 înțeles să încheie cu intervenienta un contract de schimb, în schimbul altor terenuri, a transmis în favoarea intervenientei suprafețele posedate cuprinse pe nr. top. 2331, 2333 și 2337 ale localității --. S-a reținut că de la data încheierii contractului de schimb, intervenienții și au intrat în posesia și folosința de fapt a terenului în litigiu, pe care îl folosesc și în prezent. Din declarațiile martorului G, instanța a reținut că reclamanții G și s-au mutat în urmă cu aprox. 20 de ani în, dată de la care nu au mai exercitat vreo posesie asupra imobilelor. S-a apreciat că intervenienții au probat că sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii prin joncțiunea posesiilor, în cauză fiind îndeplinite dispoz. art. 1890 și următ. Cod civil. Față de starea de indiviziune existentă între intervenienți și pârâți cu privire la imobilele în litigiu, instanța de fond a apreciat că în raport de dispoz. art. 673/1 și următ. Cod proc. Civilă, se impun e sistarea indiviziunii în conformitate cu expertiza întocmită în cauză de

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal reclamanții G și, prin mandatar, solicitând admiterea apelului, și modificarea în întregime a hotărârii atacate, în sensul de a se admite acțiunea în uzucapiune a apelanților, și de a se respinge cererea de intervenție precizată cu sistarea de indiviziune a intimaților; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 175/A din 01 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, fost respins ca nefondat recursul declarat în cauză și păstrată în întregime sentința civilă nr. 686 din 15 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr. 10/2003.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a constatat, din actele și lucrările de la dosar, că în mod corect a reținut prima instanță că posesia asupra imobilelor în litigiu a fost începută prin anii 1930 de către numiții și, care au exercitat o posesie utilă, continuă, netulburată și publică până la decesul lor, respectiv până prin anii 1965 - 1970. După decesul acestora posesia a fost continuată de către fiica lor adoptivă, numita, până în anul 1988, dată de la care, în baza unei înțelegeri intervenite între părți, posesia a fost preluată de către intervenienții și. Relevante pentru a reține starea de fapt mai sus expusă, sunt declarațiile necontradictorii ale martorilor, și (filele 231, 255 și 275 din dosarul de fond). Așadar, întrucât posesia a fost de peste 30 de ani, este cert că s-a dobândit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune de către intervenienții intimați și prin posesia exercitată de ei și joncțiunea cu ceea a antecesorilor lor în drepturi, numiții, și, în baza legilor locale și a Codului civil Austriac. Sub acest aspect, instanța de apel a considerat că până la intrarea în vigoare a Legii nr. 389/1943 în Transilvania (21 iunie 1943) și a legii 241/1947, când a fost pus în aplicare Decretul lege nr. 115/1938, în regiunile în care publicitatea imobiliară sa-a făcut prin Cărți funciare, uzucapiunea a fost reglementată prin legile maghiare și Codul Civil Austriac, astfel că raportat la probele administrate, întrucât cursul prescripției achizitive a început aproximativ prin anii 1930, uzucapiunea opera de drept, chiar și fără întabulare în Cartea funciară, iar conform noilor legi, uzucapiunea începută anterior intrării în vigoare a acestora, era cârmuită de dispozițiile legilor sub care a început. Referitor la reclamanții apelanți G și și aceștia la rândul lor sunt copiii numiților și, însă față de declarațiile martorilor și din care se reține că prin anii 1950 reclamanții au plecat definitiv din localitatea și s-au stabilit în județul T, instanța de apel apreciază că susținerea lor referitoare la dobândirea în beneficiul lor a dreptului de proprietate prin uzucapiune și joncțiunea posesiilor cu ceea a autorilor lor, este nefondată, câtă vreme ei au pierdut posesia asupra terenului în litigiu, prin plecarea definitivă în altă zonă.

Conform probelor administrate, singura care a conținut posesia începută de autorii săi în 1930 asupra imobilului în litigiu și a exercitat-o în mod continuu și public până în 1955, fost numita, antecesoarea în drepturi a intervenienților intimați, care folosesc în prezent terenul. În altă ordine de idei, în raport de dispozițiile art. 728 Cod civil, se apreciază că în mod corect și cu respectarea dispozițiilor art. 673/1 și următ. Cod proc. civilă, a procedat prima instanță la sistarea stării de indiviziune, în conformitate cu planul cadastral de amplasare și delimitare a corpului de proprietate întocmit de expert judiciar

Împotriva acestei decizii, în termen și legal timbrat cu 118,5 lei prin chitanță fiscală și timbre judiciare, au declarat recurs apelanții G și, olicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei și a sentinței, în sensul admiterii acțiunii, respingerea cererii de intervenție.

Prin motivele de recurs s-a invocat neanalizarea acțiunii, actele și martorii propuși de ei, ci doar a intervenienților. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 389/1943 și Legii nr. 241/1947, când s-a pus în aplicare Decretul Lege nr. 115/1938, în Transilvania uzucapiunea a fost reglementată de legile maghiare și Codul civil austriac, dispoziții aplicabile și lor nu doar sorii apelante, în privința căreia s-a acceptat joncțiunea posesiei cu a părinților lor.

Martorii și ceilalți au relatat că terenul a fost folosit de părinți până la deces, iar apoi de ei, faptul că între timp au plecat din localitate este irelevant, posesia s-a realizat de ca mandatar în numele lor, în baza unui just titlu. Nu are relevanță că acest posesor a fost acționat în judecată pentru tulburare de posesie, chiar intimații recunosc că au posedat până în 1996 când au fost deposedați de acest mandatar.

Contractul de schimb, invocat de intimați, nu poate avea efecte juridice, nu se putea dispune de ceva ce nu le aparținea, susținerile că s-au înțeles să obțină terenul ca moștenire sunt simple alegații în lipsa unui act de moștenire sau acceptare din partea lor. Joncțiunea posesiilor nu se poate face în baza unui asemenea act ce este lovit de nulitate, nefiind emis de proprietar.

Susținerile instanțelor că înfierea are relevanță pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor, cu titlu de schimb în favoarea intervenienților, este o aberație juridică, întrucât înfiatul nu dobândește și averea înfietorilor, mai mult, pârâții și au fost de acord cu admiterea acțiunii.

Intimații au avut posesia doar din 1992, nu poate fi vorba de joncțiune, ei au folosit cu părinții de peste 60 de ani, chiar dacă în ultima vreme posesia s-a exercitat de mandatar în numele lor, fiind aplicabile dispozițiile articolelor 1846, 1847 Cod civil, ce operează în favoarea lor nu a intervenienților.

Nu se poate aplica articolul 1860 cod civil în ceea ce privește intervenienții, întrucât sora lor vitregă a folosit și în numele lor, descendenții conform articolului 653 Cod civil au de drept posesia succesiunii din momentul morții defunctului, beneficiu ce operează nu doar în favoarea unuia, ci a tuturor.

Referitor la intervenienții, sunt aplicabile dispozițiile articolului 1859 Cod civil, de la data dobândirii.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Întrucât uzucapiunea, în cazul din speță, a început în jurul anilor 1930 - 1940, legea aplicabilă era legea maghiară și care continuă cu prevederile Legii nr. 389/1943, cu condiția ca posesia să fie utilă. În această situație, posesia exercitată de defuncta și soțul său defunctul fiind utilă, a fost aptă pentru a se constata îndeplinite condițiile uzucapiunii după 32 de ani de folosință. Deci, practic, terenurile în discuție au fost uzucapate de către cei doi defuncți până prin anii 62, 72, astfel încât cei care au continuat efectiv posesia faptică aveau deja în folosință un teren ce constituia deja proprietatea defuncților și.

Ca atare, din 1962 se poate pune, eventual, problema unei noi uzucapiuni de către cel care a avut folosința faptică, efectivă a terenurilor în litigiu, iar acest lucru s-a dovedit neîndoios că a fost exercitat în mod direct de către fiica adoptivă a lui, numita, care în anul 1995 le dă cu titlu de schimb intervenienților din prezenta cauză, și. Rezultă că cei care ar fi putut uzucapa sunt doar intervenienții prin joncțiunea posesiei lor, cu cea a coschimbașei, astfel încât doar în favoarea intervenienților se putea constata dobândirea proprietății cu titlu de uzucapiune, ei fiind singurii care au întrunit condițiile legale pentru a fi putut uzucapa.

Susținerile recurenților în sensul că nu a posedat doar pentru ea ci și în numele lor, și ei fiind moștenitori ai defuncților și și că, în calitate de descendenți sunt de drept în posesie, nu corespund realității. Nu s-a dovedit că atâta timp cât a folosit și până a dat în schimb terenurile din litigiu părinților ei naturali, ar fi posedat și pentru alții.

Drept dovadă, când încheie actul de schimb, predă terenurile în nume propriu, precizând că s-ar fi desocotit cu frații săi, reclamanții din prezenta cauză și că deci ea era singura titulară a terenurilor în litigiu.

Apoi, că nu putea să facă schimbul în 1995, pentru că dispunea de o avere ce nu-i aparținea, este o altă susținere nefondată a recurenților, pentru că ceea ce a predat este doar posesia, posesie pe care a exercitat-o doar ea, până la momentul schimbului. Nu s-a cerut și nici nu s-a constatat că aceste terenuri ar fi făcut parte din masa succesorală a defuncților și (deși, așa cum s-a precizat anterior, ar fi existat toate premisele unei astfel de constatări) și nici cine ar fi acceptat în termen moștenirea, pentru a se putea analiza transferul proprietății cu titlu de schimb către intervenienți. Așa încât, deocamdată, ce s-a transmis cu titlu de schimb de către a fost posesia terenurilor în litigiu către intervenienți, fapt pentru care aceștia au intervenit în proces și au cerut să se constate uzucapiunea terenurilor în litigiu pe seama lor prin joncțiunea posesiei cu cea a celei de la care le-au primit.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la faptul că posesia intervenienților ar fi fost întreruptă de către acțiunea lui, pentru că s-a stabilit pe cale judiciară prin hotărâre judecătorească irevocabilă, că deposedarea s-a făcut cu violență, injust, iar cel care a săvârșit acest fapt a fost condamnat penal. Ori în această situație nu se poate considera că a existat o întrerupere a posesiei utile și că abia din momentul în care au fost repuși în situația anterioară începe să curgă un nou termen de prescripție achizitivă. Tocmai că prin restabilirea situației anterioare se consideră că n-a existat nici o întrerupere a posesiei utile, altfel ce sens ar mai fi avut sancționarea celui care prin violență a încercat tulburarea cursului prescripției achizitive.

În fine, deși au afirmat că ar fi exercitat posesie prin intermediul lui, recurenții nu au făcut în nici un fel dovada celor susținute, actele depuse în fața instanței de recurs neavând dată-certă, nefiind folosite nici în procesul penal, fiind întocmite probabil pro-cauza, mai mult, de vreme ce intrarea în posesia imobilelor din litigiu de către s-a dovedit a fi fără vreun just titlu, fapt ce a atras și condamnarea penală a lui, înseamnă că recurenții n-au avut vreun titlu în baza căruia să-l poată transfera sub aspectul exercitării posesiei lui, astfel încât nici această critică a recurenților nu este fondată.

În concluzie, în mod corect instanțele au respins acțiunea reclamanților prin care au cerut să se constate că ei au uzucapat terenurile în litigiu și au admis cererea intervenienților constatând că aceștia au îndeplinit condițiile de uzucapiune și au dat curs și celorlalte solicitări ale intervenienților ce decurg din faptul uzucapării.

Așa fiind, recursul în întregime este nefondat și va fi respins în baza articolului 312 Cod de procedură civilă, urmând ca în baza prevederilor 274 Cod de procedură civilă, recurenții să fie obligați în favoarea intimaților la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

RESPINGE ca nefondat recursul civildeclarat derecurenții reclamanți G, ambii cu l în nr. 58 județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți, cu l în nr. 132 județul B, cu l în nr. 115 județul B, A, toți cu l necunoscut - prin afișare la instanței și cu intimații intervenienți, ambii cu l în nr. 55 județul B, împotriva deciziei civile nr. 175/A din 01 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCAB I L

Pronunțată în ședința publică de azi, 31 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - --

decizie:./12.02.2008

Complet fond: -

Complet apel:,

în 2 ex.: /15.02.2008

Președinte:Trif Doina
Judecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Oradea