Validare poprire. Decizia 1665/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1511/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1665
Ședința publică de la 3.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 3: Mihai Andrei Negoescu
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr. 356 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A - ORGANIZAȚIA JUDEȚULUI G și cu intimatul terț poprit ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata debitoare Asociația Națională a - Organizația județului G prin președinte executiv, lipsind recurenta debitoare Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului și intimatul terț poprit Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică a Municipiului
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea, reprezentantul intimatului creditor - domnul cu CI seria - nr. -, CNP -, eliberată de SPCEP S4 birou nr. 2, la data de 04.06.2007.
Reprezentantul intimatei debitoare Asociația Națională a - Organizația județului G, învederează că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul intimatei debitoare Asociația Națională a - Organizația județului G, solicită respingerea recursului.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, sub nr- la data de 13.06.2008, creditoarea - ORGANIZATIA JUDEȚULUI Gas olicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună validarea popririi înființate asupra veniturilor debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVE STATULU (AVAS.), datorate de către terțul poprit ACTIVITATEA DE TREZORERII ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI B, până Ia concurența sumei de 1.867.130,82 lei, din care suma de 1.762.934,92 le reprezentând debit conform titlului executoriu constând în sentința comercială nr.13732/2004 a Tribunalului București și suma de 104.195,90 lei reprezentând cheltuieli de executare.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, prin intermediul BEJ
, a solicitat terțului poprit, în temeiul adresei de înființare a popririi din data de 22.04.2008, să procedeze la indisponibilizarea sumelor de bani datorate de acesta din urmă debitoarei și la virarea acestor sume în contul creditoarei, până la concurența sumei de 1.867.130,82 lei, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în această calitate, cu toate că potrivit unui Ordin emis la 4.01.2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor și de Președintele AVAS, a fost aprobată suma de 420 milioane lei pentru plata sumelor rezultând din titluri executorii împotriva AVAS.
Se apreciază că, în condițiile în care există sume de bani pentru plata creanțelor rezultând din titluri executorii, termenul de 6 luni prevăzute de art. 2 - 3 din 0G nr.22/2002, modificată nu poate fi reținut.
In dovedirea cererii, întemeiată în drept pe disp. art. 460 Cod de procedură civilă, ale OG nr.22/2002, creditoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Debitoarea a formulat întâmpinare la data de 9.09.2008, prin Serviciul Registratură, prin care a ridicat excepția lipsei de obiect, în raport de împrejurarea că, prin ordinul de plată din data de 2.07.2008, s-a efectuat plata voluntară a sumelor din titlul executoriu.
Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât creditoarea nu a respectat procedura prevăzută de OG nr. 22/2002, care a instituit un termen de grație de șase luni pentru ca instituțiile publice să poată achita obligațiile stabilite prin titlul executoriu. Creditoarea a început executarea silită potrivit dreptului comun, soli citând înființarea popririi, deși nu a expirat termenul de șase luni prevăzut de lege, în care obligația poate fi executată voluntar.
Instanța a calificat excepția lipsei de obiect ca fiind o apărare de fond.
Prin sentința civilă nr.5546/31.10.2008 Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte cererea de validare a popririi,a validat poprirea înființată în dosarul de executare nr. 203/2008 al BEJ, a obligat terțul poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B să rețină din conturile debitoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS.) suma de 218.630,37 lei și să plătească această sumă creditoarei - Organizația Județului G, consemnând sumele poprite pe seama BEJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin adresa de înființare a popririi din data de 22.04.2008, emisa în dosarul de executare 203/2008,la cererea creditoarei, BEJ a solicitat în temeiul art.453 și următoarele Cod procedură civilă terțului poprit Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului B, înființarea popririi asupra oricăror sume de bani sau titluri de valoare ori bunuri mobile incorporale pe care le datorează debitoarei, până la concurența sumei de 1.867.130,82.
In cuprinsul adresei de înființare a popririi - comunicată terțului poprit, respectiv debitoarei la data de 29.04.2008 - s-a făcut mențiunea că titlul pus în executare este sentința civilă nr. 13732/17.12.2004 pronunțată de Tribunalul București Secția comercială.
Potrivit procesului-verbal din 22.04.2008, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 104.195,90 lei.
Prin adresa înregistrată sub nr.13896/30.04.2008, terțul poprit a comunicat BEJ că nu poate proceda la înființarea popririi, întrucât executarea silită se poate efectua numai după împlinirea termenului de șase luni prevăzut de OG nr. 22/2002,modificată prin Legea nr. 110/2007.
Instanța a constatat că prin art.1 din Legea nr.110 din 25 aprilie 2007 pentru modificarea și completarea nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în vigoare de la 8.05.2007, a fost modificat art.3 din acest act normativ, în sensul că s-a acordat creditorului posibilitatea de a solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, în cazul în care instituțiile publice nu-și îndeplinesc obligațiile de plată în termen de șase luni de zile.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația comunicată de organul competent de executare.
Se constată astfel că aceste dispoziții legale sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, care impun creditorului comunicarea unei somații către debitor, indiferent dacă potrivit dreptului comun executarea silită se face fără somație, cum este cazul popririi, conform art. 454 alin.1 Cod procedură civilă.
Scopul comunicării acestei somații este aflarea poziției debitorului cu privire la executarea obligației de plată ce îi incumbă. In cazul în care după comunicarea somației debitorul arată că nu dispune de fonduri pentru plata obligației respective, acesta va avea la dispoziție termenul de șase luni de zile pentru a face toate demersurile în vederea îndeplinirii obligației de plată. Dacă debitorul confirmă existența disponibilităților bănești însă refuză efectuarea plății, creditorul este îndreptățit să treacă la executarea silită, potrivit dreptului comun. Aceeași posibilitate există și în situația în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată în termenul de șase luni.
În cauza de față creditoarea a îndeplinit în totalitate obligațiile impuse de actul normativ amintit, comunicând debitoarei la data 06.08.2007 o somație pentru plata creanței prin intermediul BEJ. Această somație a fost recepționată de către debitoare, astfel cum rezultă din adresa nr. 20405/09.08.2007, comunicată de aceasta executorului judecătoresc.
Față de aceste considerente, instanța constată că termenul de șase luni prevăzut de OG nr. 22/2002, după expirarea căruia creditorul poate solicita efectuarea procedurilor de poprire asupra conturilor instituției publice în conformitate cu prevederile Codului d e procedură civilă, a expirat, fără ca debitoarea să ia vreo măsură pentru îndeplinirea obligației de plată.
În aceste condiții, în mod corect executorul judecătoresc a procedat la înființarea popririi întrucât art. 3 din G nr. 22/2002, modificată prin Legea nr. 110/2007, prevede că se poate solicita de către creditor efectuarea executării silite potrivit dreptului comun în cazul neîndeplinirii obligației de plată.
Chiar în măsura în care s-ar considera că somația din data de 6.08.2007 este prea generică pentru a îndeplini condițiile impuse de art. 2 teza finală din OG nr.22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, se constată că debitoarea AVAS nu a făcut dovada că nu ar avea fonduri suficiente pentru executarea creanței și nici măcar nu a susținut o atare împrejurare. Din interpretarea articolului 2 din OG nr.22/2002, modificată, rezultă că instituția debitoare dispune de un termen de 6 luni pentru plata obligațiilor stabilite prin titlul executoriu numai "dacă executarea nu începe sau continuă din lipsă de fonduri", ceea ce necesită cel puțin susțineri pertinente cu privire la acest aspect din partea debitoarei, însoțite de o prezentare comparativă a sumelor disponibile pentru plata titlurilor executorii, respectiva sumelor pretinse de creditori.
A mai reținut instanța că terțul poprit nu a contestat faptul că debitoarea are conturi deschise la respectiva instituție, astfel încât a constatat că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitoarei.
S-a constatat că prin ordinul de plată nr. 3496/02.07.2008 Aap lătit creditoarei suma de 1648.500,45 lei, motiv pentru care poprirea va fi validată pentru suma rămasă neplătită, de 218.630,37.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AVAS, înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă, la data de 23.01.2009, sub nr-,solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței criticate, în sensul respingerii cererii de validare ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, AVAS a arătat că prin OP nr. 3496/2.07.2008 a efectuat plata voluntara a creanței înscrisa în titlu, astfel încât cererea de validare a popririi este fără obiect, iar cheltuielile de judecată pretinse de executor sunt nejustificate, având în vedere faptul că plata creanței nu este rezultatul executării silite începută de G, ci a fost făcută înlăuntrul termenului de 6 luni stipulat de legea specială.
In cauza de față, debitoarea AVAS este o instituție publică, iar potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea 110/2007, intrată în vigoare la data de 08.05.2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se datorează obligația respectivă, art. 2 al aceluiași act normativ stabilind că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen de 6 luni, fiind deci un termen de grație special de care beneficiază AVAS.
De asemenea, art. 3 al OG nr. 22/2002 modificată prin Legea 110/2007, prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e Procedura Civila și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, dar nu înainte de îndeplinirea acestor 6 luni de zile.
Așa fiind, din examinarea textelor legale evocate, rezulta că prin acestea patrimoniul debitorilor instituții publice nu a fost exceptat de la executarea silită, fiind instituită, doar, o procedură specială de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii.
Prin prevederile art. 2 din OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007 a fost acordată posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plată a sumelor de bani ce le revin, în temeiul unor titluri executorii, voluntar, în termen de 6 luni de la data la care au primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.
Prin urmare, creditorul va adresa debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc o somație de plată de la primirea căreia debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni, în cadrul căruia este ținut să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen până la îndeplinirea căruia nu se poate solicita validarea unei popriri în procedura de executare silită prevăzută de codul d e procedura civilă.
Așadar, în cauza dedusă judecații, în raport de considerațiile de ordin teoretic expuse, rezultă că, creditorul nu a respectat procedura obligatorie instituita de prevederile OG nr.22/2002 modificată prin Legea nr.110/2007, procedând direct la executarea silită, de drept comun, reglementată de codul d e Procedura Civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
La termenul de judecată din data de 11.02.2009, Tribunalul a calificat ca fiind apelul calea de atac exercitată, pentru considerentele indicate în încheierea de ședință de la termenul respectiv.
Prin decizia civilă nr.356/11.03.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, astfel cum s-a stabilit în cauza Dumitru Popescu contra României, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se aplică în dreptul intern al statelor membre la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu efect direct.
În ceea ce privește raportul dintre dreptul intern și dreptul internațional privind drepturile fundamentale ale omului, Constituția României a consacrat prin art.20 teza monistă, cu prioritatea dreptului internațional (spre deosebire de art.11, care consacră teza dualistă pentru a reglementa raportul dintre dreptul intern și dreptul internațional privind alte aspecte decât drepturi fundamentale ale omului), astfel încât, în situația unor raporturi juridice guvernate atât de dreptul intern, cât și de dreptul internațional privind drepturile fundamentale ale omului, urmează a se aplica cu prioritate dispozițiile de drept internațional.
Totodată, jurisprudența Curților internaționale de justiție (între care cea a Curții Europene a Drepturilor Omului), o dată acceptată de state prin semnarea convențiilor internaționale (între care și Convenția Europeană a Drepturilor Omului) constituie izvor de drept care, așa cum s-a arătat anterior, se aplică cu efect direct în dreptul intern al statelor membre la Convenție și prioritar față de reglementările interne.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Tribunalul a constatat că toate argumentele legate de procedura prevăzută de dispozițiile speciale ale OG 22/2002,modificată prin Legea 110/2007 nu pot fi primite, neputându-se impune creditorului obligația de a efectua alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, mai ales în condițiile în care faza executării este o parte integrantă a procesului; dimpotrivă, obligația de a acționa, în sensul executării obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată, incumba autorităților, iar nu creditorului.
Sub acest aspect, se impune precizarea că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentanta a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie si în cel mai scurt timp o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, fără a putea beneficia de anumite privilegii în ceea ce privește procedura de executare față de alte subiecte de drept, ci, dimpotrivă, fiind ținută cu atât mai mult la executarea promptă a titlului executoriu, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudența CEDO relevantă în materie se aplică cu prioritate față de reglementările interne.
Astfel, în cauza Șandor împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul articolului 6 (1) din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (în cauza respectivă, cu toate că reclamanta obținuse o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu a fusese executată, din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre).
Or, a arătat Curtea, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi.
În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului, conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție; Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, precum și prin refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Convenție a fost încălcat.
De asemenea, în cauza Sabin Popescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. In consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată ca autorități administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție.
Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărâri lor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Și în cauza Costin împotriva României s-a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză, iar sistemul pus la dispoziția reclamantului pentru a obține executarea hotărârii sale nu a fost suficient, întrucât refuzând să execute timp de nouă și zece luni hotărârea definitivă care dispunea punerea în posesie a reclamantului, autoritățile naționale l-au privat de accesul efectiv la o instanță.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca în cauză apelanta, în calitatea sa de instituție publica, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa imediat o hotărâre judecătoreasca, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță, constatând că executarea silită începută se desfășoară cu respectarea tuturor dispozițiilor art. 372 și urm. Cod de procedură civilă,Tribunalul a apreciat că apelul este nefondat.
De asemenea, în cauza Sacaleanu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din de care a beneficiat justițiabilul in fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
În subsidiar, chiar dacă, pentru considerentele arătate, nu s-ar înlătura de la aplicare legea internă, Tribunalul a apreciat că apelul nu poate fi primit.
Din analiza art. 1 și 2 din OG nr. 22/2002, invocate in cauza de către apelantă, rezultă că există obligația instituției publice debitoare ca, în termen de 6 luni, care curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, doar în ipoteza în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.
Altfel spus, rezultă că, dacă există fonduri pentru a se executa (plăți) de către instituția publică debitoare, creanța stabilită prin titlul executoriu, nu mai este incident termenul de 6 luni, consacrat de prevederile art. 2 din OG nr.22/2002, așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr.110/2007.
Pe cale de consecință, într-o asemenea ipoteza, dacă există fonduri pentru a se executa (plăți) de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, este inadmisibilă orice tergiversare de către instituția publica debitoare a executării obligației de plata stabilite prin acel titlu executoriu.
Or, în speță, debitoarea AVAS nu a făcut nici o probă, deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau in acest sens, că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si că, în aceste condiții, orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al
Totodată, adresa înregistrată la sediul apelantei nu are caracterul unei notificări, astfel cum susține aceasta, ci a unei somații, aspect menționat în mod expres în conținutul acesteia, fiind emisă cu respectarea stricta a dispozițiilor art.2 din OG nr.22/2002 modificată, ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimată și adresată executorului judecătoresc la data de 20.03.2008; ca atare, această somație este un act de executare distinct, de natura a produce efecte juridice specifice (neputând fi primită interpretarea în sensul că executarea va începe numai după expirarea termenului de 6 luni de la somație, interpretarea logică a art. 2 din Legea nr. 110/2007 fiind aceea că executarea începe la data primirii somației, însă poate fi temporizată pentru o perioadă de 6 luni în situația lipsei de fonduri).
În fine, în mod corect a reținut instanța de fond că, prin ordinul de plată atașat la fila 67 dosar, a fost efectuată doar o plată parțială, astfel încât cererea de validare a popririi nu a rămas fără obiect, iar prin prisma faptului că diferența de debit datorată nu a fost achitată voluntar, cheltuielile de executare sunt justificate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea nr.OG22/2002 coroborat cu dispozițiile legale în materie de executare, în speță fiind întrunite motivele prevăzute de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
S-a susținut în acest sens că prin nr.3496/2.07.2008 recurenta a efectuat plata voluntară a creanței înscrisa în titlu, astfel încât cererea de validare a popririi este fără obiect, iar cheltuielile de judecată pretinse de executor sunt nejustificate, având în vedere faptul că plata creanței nu este rezultatul executării silite începută de G, debitoarea efectuând plata conform prevederilor nr.OG22/2002, deci înlăuntrul termenului de 6 luni stipulat de legea specială.
Debitoarea este o instituție publică, iar în cazul acesta, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.110/2007, intrată în vigoare la data de 08.05.2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se datorează obligația respectivă, art.2 al aceluiași act normativ stabilind că, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, debitoarea este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen de 6 luni fiind deci un termen de grație special de care beneficiază AVAS și în care debitoarea are obligația de a-și îndeplini obligațiile de plată.
De asemenea, art.3 al nr.OG22/2002 modificată prin Legea nr.110/2007, prevede că, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e Procedura Civila și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, dar nu înainte de îndeplinirea acestor 6 luni de zile.
Așa fiind, din examinarea textelor legale evocate, rezultă că prin acestea patrimoniul debitorilor, instituții publice, nu a fost exceptat de la executarea silită, fiind instituită doar o procedură specială de aducere la îndeplinire a obligațiilor stabilite prin titluri executorii.
Prin prevederile art. 2 din nr.OG 22/2002 modificată prin Legea nr.110/2007, a fost acordată posibilitatea debitorilor din categoria instituțiilor publice de a executa obligațiile de plată a sumelor de bani ce le revin în temeiul unor titluri executorii voluntar în termen de 6 luni de la data la care au primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, Ia cererea creditorului.
Prin urmare, creditorul va adresa debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc o somație de plată, de la primirea căreia debitorul are la dispoziție un termen de 6 luni, în cadrul căruia este ținut să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, termen până la îndeplinirea căruia nu se poate solicita validarea unei popriri în procedura de executare silită prevăzută de codul d e procedură civilă.
In cauza dedusă judecații - Organizația Județului G în cadrul dosarului de executare silită, a procedat direct la emiterea adreselor de înființare a popririi către terțul poprit.
In măsura în care instituțiile publice debitoare nu își îndeplinesc obligația de plată în termen de 6 luni, creditorul va putea solicita, conform art.3 din nr.OG 22/2002 modificată prin Legea nr. 110/2007, efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și/sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Potrivit acestui text de lege, procedura executării silite reglementată de dreptul comun are caracter subsidiar putându-se apela la aceasta numai în ipoteza neexecutării de bună voie a obligației în termenul de 6 luni ce curge de la primirea somației de plată.
În ceea ce privește natura juridică a termenului de 6 luni, reglementată de art.2 din nr.OG22/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, apreciază că este un veritabil termen de grație acordat de lege debitorului, instituție publică, prin care executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestor debitori este amânată până la împlinirea termenului.
Creditoarea a început executarea silită potrivit dreptului comun, nesocotind prin aceasta prevederile imperative ale OG 22/2002, modificată prin Legea 110/2007,care reglementează o procedură specială, constând în executarea voluntară a obligațiilor de plată ale debitorilor instituții publice, executarea silită conform dreptului comun, având caracter subsidiar, numai în situația neîndeplinirii obligației de bunăvoie, în condițiile art.2 ale actului normativ evocat.
Precizează, de asemenea, că prin dispozițiile speciale ale OG 22/2002,modificata prin Legea 110/2007,nu se aduce nici o încălcare drepturilor creditorilor debitorilor - instituții publice în raport de alți creditori, deoarece, cei dintâi au, de asemenea, la dispoziție calea executării silite de drept comun și implicit dreptul de a-și valorifica creanța, dar numai după epuizarea modalității speciale de executare voluntară, prevăzută de actul normativ evocat.
Actul de procedură pe care l-a avut în vedere legiuitorul în Legea nr.110/2007 este cel prevăzut la art.7 din Legea nr. 188/2000 care prevede că "executorul judecătoresc are următoarele atribuții" la lit. b specificând "notificarea actelor judiciare și extrajudiciare". In aceste condiții nu poate fi vorba de aplicarea art. 7 lit. a) "punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii".
Nu în ultimul rând, recurenta învederează faptul că din dispozițiile OG22/2002 modificată prin Legea 110/2007 rezultă că AVAS este o instituție publică a căror venituri se varsă la bugetul de stat, astfel că referitor la prezenta cerere de validare a popririi, incidente în cauză sunt dispozițiile art.452, alin.2 lit.a Cod de procedură civilă, sumele încasate de recurentă fiind destinate unei afectațiuni speciale, AV. neavând drept de dispoziție asupra lor.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat înscrisuri noi în recurs, conform art. 305.proc.civ.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, cu privire la incidența motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9.Proc.Civ. Curtea, pentru argumentele ce vor fi expuse subsecvent, constată că hotărârea a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale ale nr.OG 22/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007.
Recurenta-contestatoare AVAS are calitatea de "instituție publică", potrivit art. 9 din nr.OG 51/1998 cu modificările ulterioare raportat la art. 2 pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice potrivit cărora în categoria instituțiilor publice sunt incluse Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Dată fiind calitatea de instituție publică, recurenta-contestatoare a invocat incidența în cauză a dispozițiilor nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, așa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, respectiv faptul că în cadrul procedurii nu a fost respectat termenul de grație de 6 luni care operează legal în beneficiul recurentei.
Potrivit art. 2 din actul normativ menționat "acă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului", iar potrivit art. 3 "în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie"
Curtea constată, sub un prim aspect, că beneficiul termenului de grație prevăzut la art. 3 în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri.
O atare interpretare este - așa cum corect s-a reținut și de către instanțele de fond - în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României ("tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern"), și art. 20 al. 2 ("dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile"), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Astfel, debitoarea, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. Or, în cauză, deși sentința comercială, potrivit art. 7208.Proc.Civ. a devenit executorie în anul 2004 (la data pronunțării), se constată că între acest moment și data formulării de către creditor a cererii de executare silită în 2008 nu a existat nici un demers din partea debitoarei pentru achitarea benevolă a obligației stabilite prin titlul executoriu și nici nu au fost făcute dovezi cu privire la lipsa de fonduri care să permită acesteia să beneficieze de termenul legal de grație.
Curtea apreciază că recurenta nu ar putea opune cu succes termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege, deoarece pe de o parte nu rezultă din nici o probă administrată intenția sa de executare benevolă a obligației (situație în care prezumția de bună-credință la care s-a făcut referire nu poate fi reținută) și nici imposibilitatea de executare din cauza lipsei de fonduri.
Cum s-a prezentat pe larg și în considerentele deciziei apelate, Curtea Europeană a statuat în Cauza Șandor împotriva României că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de "proces" în sensul art. 6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. Situație ce se regăsește și în cauză, deoarece în lipsa demersurilor contestatoarei pentru prevederea sumelor în bugetul de venituri și cheltuieli se poate aprecia că există un refuz de respectare a hotărârii.
Or, a arătat Curtea, administrația (în cauză, instituțiile publice) constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art. 6 își pierd rațiunea. Mai mult, Curtea a apreciat că pretenția că reclamantul ar trebui să recurgă la executarea silită nu este oportună, deoarece acesta pe parcursul unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, respectiv împotriva unei instituții publice. De asemenea, a pretinde creditorului că pentru realizarea creanței sale ar trebui să formuleze o nouă acțiune pentru obligarea debitoarei de a prevedea în buget sumele necesare îndestulării sale ar reprezenta o sarcină oneroasă pentru partea care deja a stabilit dreptul său pe cale judecătorească.
De asemenea, în cauza Sabin Popescu împotriva României, aceeași Caa preciat că întreprinderea altor demersuri de către reclamant nu ar avea decât un rezultat repetitiv și anume ca o instanță să dispună încă o dată autorității publice să execute o hotărâre judecătorească, fapt ce ar încălca art. 35 al. 1 din Convenție, considerente reiterate și în cauza Costin împotriva României.
Nu pot fi primite, pe de altă parte, nici criticile de recurs referitoare la caracterul adresei înregistrate la sediul recurentei, act calificat corect prin decizia recurată ca fiind o somație, somație emisă cu respectarea a dispozițiilor art. 2 din OG nr.22/2002 modificată, ca urmare a cererii de executare silită formulată de intimată și adresată executorului judecătoresc la data de 20.03.2008.
În plus, în condițiile în care prin ordinul de plată atașat la dosar a fost efectuată doar o plată parțială, nu se poate susține că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect, diferența de debit nefiind achitată voluntar, iar cheltuielile de executare sunt justificate, față de prevederile de principiu ale art. 3711alin.3 proc.civ.
În consecință, ținând seama de considerentele expuse, apreciind că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ. deoarece soluția instanței respectă procedura incipientă de executare silită a instituțiilor publice așa cum este aceasta reglementată de OG 22/2002 modificată prin Legea 110/2007, Curtea apreciază că recursul nu este fondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta debitoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva deciziei civile nr.356 A din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA NAȚIONALĂ A - ORGANIZAȚIA JUDEȚULUI G și cu intimatul terț poprit ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - MARI - --- --
GREFIER,
I
Red.MA.NG.
Tehnored.
2 ex/21.01.2010
-------------------------------------
- Secția a IV-a -
-
Jud.Sector 4 -
Președinte:Ionelia DrăganJudecători:Ionelia Drăgan, Ilie, Mihai Andrei Negoescu
